2595 RON Vezi detalii
25.10.2021
31.10.2021
7 zile
Vandut
Alba Iulia – Cluj-Napoca – Rohia – Rogoz – Baia Mare – Sighet – Săpânța – Budeşti – Bârsana – Poienile Izei – Vișeu – Mocăniţa de pe Valea Vaserului – Moisei – Borşa – Gura Humorului – Suceviţa – Moldoviţa – Putna – Dragomirna – Voroneţ – cetăţile Suceava și Neamţ – Agapia – Văratec – Iaşi – Palatele Ruginoasa şi Miclăuşeni
2 poze

Maramureşul este locul unde tradiţiile strămoşeşti, portul popular şi arta veche se păstrează ca nicăieri în altă parte a României. De aceea punctul forte al turismului în Maramureş este viaţa satului. Arhitectura maramureşeană tradiţională ocupă un loc însemnat în arta prelucrării lemnului din România şi Europa, originalitatea satelor din zonă constând în porţile sculptate. Acestea împreună cu bisericile din lemn creează spaţiul cultural aşezat pe ambele părţi ale munţilor Gutai şi Țibleș. Bucovina, „Țara codrilor de fag”, este una dintre cele mai frumoase regiuni ale României, cunoscută în toată lumea pentru mănăstirile pictate. Liniștea acestor locuri este întreruptă doar de toaca, ce cheamă la rugăciune în bisericile și mănăstirile de care Moldova este atât de mândră, căci după fiecare victorie, domnitorii Moldovei au construit câte o biserică. Agapia, Voronețul, Moldovița, Sucevița, Putna şi Dragomirna sunt doar câteva din mănăstirile care strălucesc prin frumusețea lor, fiind trecute de UNESCO în lista patrimoniului universal.


Top obiective

Artă şi arhitectură

Cetatea Alba Carolina, Catedrala Încoronării, Muzeul şi Sala Unirii din Alba Iulia; Bastionul Croitorilor, Opera Națională, Teatrul Național, Palatul de Justiție, Piața Avram Iancu și Catedrala Mitropolitană, Piaţa Unirii, Bisericii Sf. Mihail, Palatul Banffy, Muzeul de Artă, Banca Naţională din Cluj Napoca; Mănăstirea Rohia, Biserica din lemn din satul Rogoz, Memorialul victimelor comunismului şi al rezistenţei; Biserica de lemn Săpânța-Peri, Biserica de lemn cu hramul Sf. Nicolae, biserica de lemn din Poienile Izei, monumentele de la Moisei, Mănăstirea Moldovița, Mănăstirea Putna, Mănăstirea Suceviţa, complexul mănăstiresc fortificat Dragomirna, cetatea de scaun a Moldovei, Mănăstirea Voroneţ, Cetatea Neamţului, Mănăstirea Agapia, Mănăstirea Văratec, Palatul Domnitorului Ioan Cuza, Piața Palatului Culturii, Curtea Domnească, Biserica Sfântul Nicolae Domnesc, Casa Dosoftei, Biserica Trei Ierarhi, Teatrul Național și Catedrala Mitropolitană, Universitatea Al. Ioan Cuza, Sala pașilor pierduți, Aula Monumentală din Iași; Castelul Sturza de la Miclăușeni

Natură şi Peisaje

Valea Izei, Parcul Copou din Iași

Tradiţii şi evenimente

Cimitirul vesel din Săpânţa

Experienţe şi Distracţii

Mocăniţa de pe Valea Vaserului


afiseaza itinerariul complet afiseaza itinerariul pe scurt
  • 1
    25.10.2021

    Bucureşti – Alba Iulia – Cluj-Napoca (455 km)

    • Transport Minivan
    • Cazare Hotel 4* în Cluj-Napoca
    • Obiective și activități Cetatea Alba Carolina
      Catedrala Încoronării
      Muzeul şi Sala Unirii
      Tur panoramic Cluj Napoca:
      Bastionul Croitorilor
      Opera Națională
      Teatrul Național
      Palatul de Justiție
      Piața Avram Iancu
      Catedrala Mitropolitană
      Tur pietonal:
      Piaţa Unirii
      Palatul Banffy
    Întâlnire cu conducătorul de grup în parcarea din Piața Victoriei din București, la ora 06:30. Plecare spre Alba Iulia, capitala politică a Transilvaniei între sec. al XVI-lea şi al XVIII-lea, reşedinţa conducătorului Moldovei, Transilvaniei şi Ţării Româneşti sub Mihai Viteazul, locul unde s-a desfăşurat Marea Adunare Naţională de la 1 decembrie 1918, ce avea să consfinţească unirea Transilvaniei şi Banatului cu Regatul României şi, de asemenea, oraşul de încoronare a regilor României în anul 1922. Împreună, vom pătrunde în interiorul Cetăţii Alba Carolina, fortificaţie de tip Vauban, unde vom vizita mai întâi Catedrala Încoronării şi apoi Muzeul şi Sala Unirii. Spre seară vom ajunge la Cluj-Napoca, capitala culturală şi economică a Transilvaniei. Vom porni în turul panoramic de la Bastionul Croitorilor, parte din vechile fortificații ale orașului, Opera Națională, Teatrul Național, Palatul de Justiție, Piața Avram Iancu și Catedrala Mitropolitană. Vom continua cu un tur pietonal din Piaţa Unirii, construită în jurul Bisericii Sf. Mihail şi străjuită de impozanta statuie a lui Matei Corvinul. Vom admira Palatul Banffy, care acum adăposteşte Muzeul de Artă, clădirea fostei primarii şi cea a Băncii Naţionale, precum şi cea a Hotelului Continental care are o vechime de peste un secol. Cazare la hotel 4* în Cluj-Napoca.
  • 2
    26.10.2021

    Cluj-Napoca – Mănăstirea Rohia – Biserica Rogoz – Baia Mare – Sighet (225 km)

    • Transport Minivan
    • Cazare În Sighet la o pensiune de 4*
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități Mănăstirea Rohia
      Biserica din lemn din satul Rogoz
      Tur Baia Mare
      Memorialul victimelor comunismului şi al rezistenţei
    Mic dejun. În această zi ne vom îndrepta spre Țara Lăpuşului, urmând să facem un popas în satul Rohia, unde vom vizita Mănăstirea Rohia, locul unde Nicolae Steinhardt şi-a petrecut ultimii ani, după convertirea la credinţa ortodoxă. Următorul obiectiv pe care-l vom vizita va fi Biserica din lemn din satul Rogoz. Construită în anul 1663, imediat după invazia tătară, datorită vechimii, a decoraţiei şi a picturilor cu o cromatică deosebită, a primit recunoașterea internaţională fiind înscrisă în Patrimoniul Modial UNESCO în anul 1999. Vom continua apoi spre Baia Mare, urmând să descoperim bogata sa moştenire culturală veche de aproape şapte sute de ani, într-un tur ce va include centrul istoric al oraşului, cu clădiri de patrimoniu construite în stil gotic târziu, casa ce i-a aparţinut lui Iancu de Hunedoara, vechiul han Vulturul Negru, precum şi o frumoasă zonă de promenadă străjuită de numeroase restaurante. Ultimul obiectiv al zilei se află în oraşul Sighetu Marmaţiei, și anume Memorialul victimelor comunismului şi al rezistenţei, cunoscut şi sub denumirea de Închisoarea Sighet, locul unde elita României de dinainte de instaurarea regimului comunist şi-a găsit sfârşitul. Cazare în Sighet la o pensiune de 4*.
  • 3
    27.10.2021

    Sighet – Cimitirul vesel Săpânţa – Bisericile de lemn Budeşti, Bârsana și Poienile Izei – Vișeu (125 km)

    • Transport Minivan
    • Cazare În Vişeu, la o pensiune de 4*
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități Cimitirul vesel din Săpânţa
      Biserica de lemn Săpânța-Peri
      Biserica de lemn cu hramul Sf. Nicolae
      Valea Izei
      Biserica de lemn din Poienile Izei
    Mic dejun. În prima parte a zilei vom vizita Cimitirul vesel din Săpânţa, inaugurat în anul 1935 de meşterul popular Stan Patras, celebru în întreaga lume pentru modul de raportare la noţiunea de moarte şi pentru felul în care a reuşit să transforme un eveniment în mod normal încărcat de conotaţii negative, într-o sublimare al unei aduceri aminte, dominată de amintiri pline de umanism şi de căldură sufletească. În apropiere vom vizita și Biserica de lemn Săpânța-Peri, una dintre cele mai înalte din lume. Următorul obiectiv al acestei zile se află în satul Budeşti şi este Biserica de lemn cu hramul Sf. Nicolae, cea mai amplă biserică de lemn din Maramureşul istoric, un adevărat tezaur de artă veche românească, înscrisă în Patrimoniul Mondial UNESCO. Aici, printre numeroase comori religioase şi culturale, se păstrează şi cămaşa de zale a celebrului haiduc Pintea Viteazul. Din acest loc ne vom îndrepta spre superba Vale a Izei unde, în Bârsana, vom vizita complexul mănăstiresc şi, înainte de cazarea din Vișeu, vom admira celebra biserică de lemn din Poienile Izei, înscrisă de asemenea în Patrimoniul Mondial UNESCO. Cazare în Vişeu, la o pensiune de 4*.
  • 4
    28.10.2021

    Mocănița de pe Valea Vaserului – Moisei – Borșa – Gura Humorului (165 km)

    • Transport Minivan
    • Cazare În Gura Humorului la hotel 4*
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități Mocăniţa de pe Valea Vaserului
    Mic dejun. În această dimineaţă vom descoperi una dintre cele mai îndrăgite atracţii ale Maramureşului: Mocăniţa de pe Valea Vaserului, ultima cale ferată forestieră cu abur din Europa, încă folosită la transportul lemnului. După-amiază ne vom îndrepta spre Moisei, unde se înalță unul dintre cele importante monumente care vorbesc despre trista istorie a perioadei în care această regiune românească a fost ocupată de către trupele hortyste. Ansamblul construit în anul 1966 de către sculptorul Vida Geza conţine 12 figuri de lemn şi aminteşte de cei 29 de români ucişi în octombrie 1944 de către soldaţii maghiari. Ne vom îndrepta apoi spre cunoscuta staţiune balneară și de sporturi de iarnă Borşa, şi ne vom caza în Gura Humorului la hotel 4*.
  • 5
    29.10.2021

    Gura Humorului – Mănăstirile Suceviţa, Moldovița, Putna și Dragomirna – Cetatea de scaun a Suceavei – Voroneț – Gura Humorului (225 km)

    • Transport Minivan
    • Cazare În Gura Humorului la hotel 4*
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități Mănăstirea Moldovița
      Mănăstirea Suceviţa
      Mănăstirea Putna
      Complexul mănăstiresc fortificat Dragomirna
      Cetatea de scaun a Moldovei
      Mănăstirea Voroneţ
    Mic dejun. Această zi va fi dedicată întâlnirii cu unele dintre cele mai frumoase mănăstiri care de secole dau farmec Bucovinei. Prima vizită o vom face la Mănăstirea Moldovița, construită de către Petru Rareş la jumătatea sec. XVI-lea, în apropierea amplasamentului unui lăcaş religios mai vechi şi care se remarcă prin pictura sa exterioară, mărturie a înaltului simţ artistic al pictorilor care au realizat-o, surprinzând prin realismul său care anunţă naşterea unei arte desprinsă de rigiditatea bizantină şi deschisă spre influenţele Renaşterii italiene. Va urma Mănăstirea Suceviţa, ridicată într-un stil care îmbină elemente bizantine şi gotice cu caracteristici ale bisericilor de lemn moldoveneşti şi care este pictată remarcabil cu scene din Vechiul şi din Noul Testament. Vom continua cu o vizită la Mănăstirea Putna, numită de către Mihai Eminescu, Ierusalimul Neamului Românesc, ctitorie şi loc de veci al marelui domnitor Ştefan cel Mare. Cea de-a patra vizită o vom face la complexul mănăstiresc fortificat Dragomirna, construit de către mitropolitul Moldovei Anastasie Crimca la puţin timp după scurta Unire a Provinciilor româneşti de către Mihai Viteazul. După ce vom vizita cetatea de scaun a Moldovei - Suceava, vom încheia cu vizitarea uneia dintre cele mai importante ctitorii ale lui Ştefan cel Mare, Mănăstirea Voroneţ. Supranumită Capela Sixtină a Estului, aceasta a fost construită în anul 1488 într-un timp record, de doar 4 luni, și impresionează prin măiestria picturii sale, atât interioară cât şi exterioară: Judecata de Apoi. Realizată pe faţada de vest, se poate înscrie fără nicio îndoială printre marile picturi ale lumii. Întoarcere în Gura Humorului pentru a ne caza la același hotel de 4*.
  • 6
    30.10.2021

    Gura Humorului – Cetatea Neamţ – Mănăstirile Agapia şi Văratec – Palatul Cuza de la Ruginoasa – Iaşi (210 km)

    • Transport Minivan
    • Cazare Hotel Unirea 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități Cetatea Neamţului
      Mănăstirea Agapia
      Mănăstirea Văratec
      Palatul Domnitorului Ioan Cuza
    Mic dejun. În prima parte a zilei vom vizita unul dintre cele mai importante bastioane construite în Moldova pentru a stăvili invazia otomană, Cetatea Neamţului. Ridicată în sec. al XIV-lea de către Petru I, fortificată un secol mai târziu de către Ştefan Cel Mare, cetatea a fost distrusă la ordinele turcilor la începutul sec. al XVIII-lea, urmând ca în anul 2009, în urma unui amplu proiect de reabilitare să fie redată circuitului turistic. Următoarele obiective pe care le vom vizita în această zi vor fi două dintre cele mai mari aşezăminte religioase de maici din ţară, Mănăstirea Agapia şi respectiv Mănăstirea Văratec. Prima, construită la mijlocul sec. al XVII-lea, adăposteşte în prezent o comunitate de 300 de maici și se remarcă mai ales prin superbele sale picturi ce poartă semnătura lui Nicolae Grigorescu, iar cea de-a doua, mai mare şi înălţată un secol mai târziu, se remarcă prin zidul masiv, prin chiliile maicilor precum şi prin personalităţile pe care le-a găzduit, printre care merită amintite Veronica Micle şi academicianul Zoe Dumitrescu Bușulenga. Ultimul obiectiv al acestei zile se află în localitatea Ruginoasa, Palatul Domnitorului Ioan Cuza, o construcţie neogotică care datează din anul 1908, reşedinţa de vară care i-a aparținut primului domnitor al Principatelor Unite. După această vizită ne vom îndrepta spre Iaşi pentru cazare la Hotel Unirea 4* (sau similar 4*).
  • 7
    31.10.2021

    Iaşi – Palatul Sturza de la Miclăușeni – Bucureşti (420 km)

    • Transport Minivan
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități Tur Iași:
      Piața Palatului Culturii
      Vestigiile Curții Domnești
      Biserica Sfântul Nicolae Domnesc
      Casa Dosoftei
      Biserica Trei Ierarhi
      Teatrul Național
      Catedrala Mitropolitană
      Universitatea Al. Ioan Cuza
      Sala pașilor pierduți
      Aula Monumentală
      Parcul Copou
      Castelul Sturza de la Miclăușeni
    Mic dejun. Vom începe vizita în capitala Moldovei din Piața Palatului Culturii. Vom continua cu vestigiile Curții Domnești din prima parte a sec. al XV-lea, Biserica Sfântul Nicolae Domnesc, ctitorie a lui Ștefan cel Mare, Casa Dosoftei, cu prima tiparniță din Moldova, Biserica Trei Ierarhi, Teatrul Național și Catedrala Mitropolitană pictată de genialul Gheorghe Tătărescu, care conține racla cu moaștele Sfintei Parascheva. Vom continua explorarea orașului, vizitând Universitatea Al. Ioan Cuza, Sala pașilor pierduți, pictată de Sabin Bălașa și Aula Monumentală, după care vom încheia cu o plimbare în Parcul Copou. După o pauză pentru dejun, vom admira Castelul Sturza de la Miclăușeni, care datează din primii ani ai sec. al XX-lea și care îmbină armonios elementele neogotice cu cele baroce, fiind la vremea respectivă, la o scară mai mică, un rival al castelului Peleș. Ne vom îndrepta apoi spre București, unde vom ajunge seara, în funcție de trafic.


Informatii tarif

2595 lei / loc în cameră dublă; Supliment single: 575 lei

(tarif valabil pentru un grup minim de 6 turişti)


  • transport
    Minivan
  • cazare
    1 noapte în Cluj-Napoca
    1 noapte în Sighet
    1 noapte în Vişeu
    2 nopți în Gura Humorului
    1 noapte în Iași
  • mese
    Mic dejun: 6
  • ghizi
    Însoțitor de grup
  • marime grup
    6

Servicii

Tariful include

- 6 cazări cu mic dejun în hoteluri și pensiuni de 4*: câte o noapte în Cluj-Napoca, Sighet și Vișeu, 2 nopți în Gura Humorului și o noapte în Iași
- transportul pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
- tururi panoramice sau pietonale (conform program), cu ghid român însoţitor
- asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism


Tariful nu include

- taxele de oraş (unde se percep) se achită individual la recepţia hotelurilor
- intrările la obiectivele turistice (biserici, muzee, castele) menționate în program
- alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi etc.


Acte necesare

- cartea de identitate în curs de valabilitate


Condiții de înscriere

- înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans minim de 50% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
- diferenţa de 50 % se achită cu min. 30 de zile înainte de data plecării
- turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
- în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti

NOTĂ:
Având în vedere epidemia SARS-COV 2 este posibil ca unele reglementări de călătorie să se modifice până la data plecării sau după începerea călătoriei, independent de voința agenției DAL TRAVEL (cum ar fi: controlul stării de sănătate, obligativitatea de autoizolare după întoarcerea în România, măsuri suplimentare de igienă și formalități vamale). Agenția DAL TRAVEL nu poate fi făcută răspunzătoare, aplicându-se termenii și condițiile contractuale standard.


Observații

- conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
- agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
- cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărui hotel
- clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort şi ca atare respectă standardele locale
- distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
- dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
- agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
- în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
- aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor
- agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
- conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
- agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
- în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
- agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
- copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate
- copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
- vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
- pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
- c/v excursiei poate fi achitată şi în lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăţi
- prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »


Oferte similare

Circuit cu insotitor

1870 EURO

11.06.2024 - 24.06.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

1290 EURO

12.06.2024 - 19.06.2024

VEZI OFERTA

Ce spun turistii nostri?