Private Tour Italia – Franța: Liguria și Coasta de Azur


La graniţa dintre Alpi şi mare

885 EURO Vezi detalii
02.09.2021
09.09.2021
8 zile
Vandut
Nisa – San Remo – Genova – Portofino – Cinque Terre – Torino – Monaco – Eze – Roquebrune-Cap-Martin – Menton – Saint Paul de Vence – Vence – Antibes – Cannes – Saint-Tropez – Gassin
3 poze

La graniţa dintre Franţa şi Italia, acolo unde Alpii parcă se pierd în mare, într-un peisaj de vis, se află oraşul căruia unul dintre cele mai importante festivaluri din lume i-a adus celebritatea: Sanremo. Peisajul este superb, apa este cristalină şi toate clădirile şi pieţele oraşului respiră un rafinament cu totul aparte. Sanremo este în acelaşi timp şi punctul din care ai acces facil spre frumoasa Coastă de Azur, dar şi spre inegalabila Coastă Ligură, de aceea a fost şi locul unde am ales hotelul din care zilnic veţi porni în excursii prin care să descoperiţi comorile celor două ţări. Veţi explora rând pe rând frumoasele Portofino, Genova, La Spezia precum şi atrăgătoarea zonă ce găzduieşte Parcul Naţional Cinque Terre. De asemenea vom descoperi sau redescoperi cele mai importante atracţii turistice ale Coastei de Azur. Toate se vor desfăşura într-un ritm molcom care ne va permite să ne bucurăm cu adevărat de fiecare zi, îmbinând totodată relaxarea cu farmecul descoperirii şi iniţierii în minunile unui patrimoniu cultural de neegalat.


Top obiective

Artă şi arhitectură

Place Massena, Quartier du Malonat din Nisa; Abația, Muzeul de artă Matisse din Cimiez; Piaţa Ferarri, Biserica San Lorenzo, Teatrul Carlo Felice, Vila familiei Doria din Genova; Cinque Terre: Monterosso al Mare, Vernazza, Corniglia, Manarola şi Riomaggiore; Palazzo Reale, Palazzo Carignano, Palazzo Madama, Bisericile baroce Santa Cristina, San Carlo, San Lorenzo, Duomo di San Giovanni din Torino; Casele medievale, ruinele castelului Roquebrune; Muzeul Jean Cocteau, Bazilica Sf. Arhanghel Mihail, Jardin Serre de la Madone din Menton; Așezările satului medieval Saint Paul de Vence; Capela Matisse din Vence, Musee Picasso, Bulevardul de la Croisette din Cannes; Muzeul Marinei, Muzeul Annonciade, Muzeul Jandarmeriei din Saint Tropez

Natură şi Peisaje

țărmurile Mediteranei, ''Colina Castelului'' din Nisa, Parcul Naţional Cinque Terre, Râul Pad; înălțimile Tete de Chien, Mont Angel sau Moyenne – Corniche din Monaco; Grădina Botanică Exotică din Menton, Grădina L'Hardy-Denonain din Gassin

Tradiţii şi evenimente

Laboratoarele fabricii de parfum Fragonard din Eze

Experienţe şi Distracţii

Plimbare pe Promenade des Anglais în Nisa, plimbare în Portofino, Plimbare pe faleza din Antibes, plimbare pe faleza de lângă Palatul Cannes


afiseaza itinerariul complet afiseaza itinerariul pe scurt
  • 1
    02.09.2021

    București – Nisa – Sanremo

    • Transport Avion
      Minivan
    • Cazare Grand Hotel & Des Anglais 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun, cină
    • Obiective și activități Nisa:
      Place Massena
      Quartier du Malonat
      ''Colina Castelului''
      Plimbare pe Promenade des Anglais
      Cimiez:
      Abația
      Muzeul de artă Matisse
    Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 09:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Tarom). Plecare spre Nisa cu compania Tarom, zbor RO 401 (11:00 / 12:30). Cu o arhitectură splendidă și cu o ''joie de vivre'' molipsitoare, stilată dar și exuberantă, Nisa este numită pe bună dreptate capitala Coastei de Azur, un adevărat caleidoscop al istoriei şi culturii, fiind considerată a fi prima aşezare umană din lume, dovezile datând din perioada paleoliticului timpuriu. Datorită spectacolului pe care îl oferea natura, Nisa a devenit noua staţiune de iarnă a aristocraţiei engleze, în cea de-a doua jumătate a sec. al XIX-lea. Vom vedea cum orașul îmbină temperamentul porturilor de la Mediterană cu eleganța palatelor construite pe faleză de aristocrația europeană, transformate în hoteluri de lux, precum celebrul Hotel Negresco. Vom face o incursiune în orașul vechi, pornind din Place Massena, prin Quartier du Malonat, până pe ''Colina Castelului''. O plimbare pe Promenade des Anglais, artera construită de-a lungul țărmurilor Mediteranei de comunitatea engleză și un pahar cu vin rose savurat la una din terasele din orașul vechi pot fi un bun început al circuitului nostru. Ne vom îndrepta apoi spre Cimiez, unde se află abația cu același nume și muzeul de artă Matisse, pentru a admira orașul Nisa de la înălțime, din punctul de belvedere de pe acest deal. Transfer în Sanremo pentru cină și cazare la Grand Hotel & Des Anglais 4* (sau similar 4*).
  • 2
    03.09.2021

    Sanremo – Genova – Portofino – Sanremo

    • Transport Minivan
    • Cazare Grand Hotel & Des Anglais 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun, cină
    • Obiective și activități Genova:
      Piaţa Ferarri
      Biserica San Lorenzo
      Teatrul Carlo Felice
      Vila familiei Doria
      Plimbare în Portofino
    Mic dejun. În această zi ne vom îndrepta spre Genova, capitala Liguriei, care beneficiind de o poziţie strategică la malul mării, a avut un cuvânt important de spus în controlul comerţului din zona mediterană, bogăţia acumulată mai ales între sec. XVI - XVIII, reflectându-se în construcţiile din centrul istoric, incluse începând cu anul 2006 pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Vom începe explorarea pietonală a oraşului din Piaţa Ferarri, în apropierea căreia se află biserica San Lorenzo, cu o faţadă deosebită, construită în stil gotic genovez și vom continua cu biserica iezuită, care găzduieşte în interior două picturi semnate de Rubens. De aici, trecând pe lângă Teatrul Carlo Felice, reconstruit după război în stil neoclasic, ne vom îndrepta spre Via Garibaldi, care în urma unui amplu program de reamenajare teritorială din sec. al XVI-lea, a devenit o arteră monumentală de-a lungul căreia cele mai bogate familii genoveze şi-au construit reşedinţe impozante. Vom putea vizita apoi una dintre cele mai importante reşedinţe genoveze, Vila familiei Doria, construită la începutul sec. al XVI-lea la dorinţa lui Andrea Doria, un amiral al Republicii Genoveze care a jucat un rol important în eliberarea oraşului de sub dominaţia franceză. În continuarea zilei ne vom îndrepta spre Portofino, o mică localitate celebră pentru frumusețea portului său, scos în evidenţă de clădirile frumos colorate care îl mărginesc, devenit celebru datorită climei sale perfecte și al personalităţilor care l-au frecventat de-a lungul timpului, încă de pe vremea romanilor. Ne vom întoarce apoi în Sanremo pentru cină și cazare la Grand Hotel & Des Anglais 4* (sau similar 4*).
  • 3
    04.09.2021

    Sanremo – Cinque Terre – Sanremo

    • Transport Minivan
      Tren
    • Cazare Grand Hotel & Des Anglais 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun, cină
    • Obiective și activități Parcul Naţional Cinque Terre:
      Monterosso al Mare
      Vernazza
      Corniglia
      Manarola
      Riomaggiore
    Mic dejun. Zi dedicată vizitării uneia dintre cele mai frumoase zone a litoralului liguric şi anume Parcul Naţional Cinque Terre. Chiar dacă este cel mai mic parc naţional din întreaga Italie, este însă cel mai bine conservat și datorită frumuseţii sale a fost listat de UNESCO în Patrimoniul Mondial Natural din anul 1997, întreaga sa suprafaţă fiind protejată de lege, devenind astfel una dintre cele mai necontaminate zone din Marea Mediterană. Denumirea parcului provine de la cele 5 (cinque) sate suspendate deasupra Mării Ligurice, aşezări străvechi, cocoţate pe munte, unde omul a hotărât că poate trăi în pace, departe de civilizaţie, dar aproape de mare. Monterosso al Mare, Vernazza, Corniglia, Manarola şi Riomaggiore, sunt cele 5 “perle ale coastei italiene” care se întind pe o distanţă de 9 km, ce se oglindesc în golfuri mici, cu ape ca de cristal. Ne vom îmbarca într-un tren, singurul mijloc de transport din zonă, din La Spezia, pentru a vizita pietonal câteva dintre micuţele aşezări pitoreşti. Monterosso al Mare, uneori cunoscut sub simpla denumire de Monterosso, este cel mai mare dintre cele cinci sate şi cel mai vizitat, aflat în extremitatea vestică a parcului național, fiind singura aşezare care are o lungă şi frumoasă deschidere spre plajă. Vechiul centru al satului păstrează încă turnul din piatră al Primăriei. Străzile înguste sunt în prezent însuflețite de comercianți de toate felurile iar o pauză la o cafenea cu mesele în stradă, devine obligatorie. Vernazza este renumit ca fiind “Oraşul Pescarilor” deoarece este zona unde se pescuieşte cel mai mult. Regiunea nu are trafic auto, fiind cea mai liniştită dintre cele 5 așezări. Vom vedea probabil cea mai frumoasă piaţă centrală, aşezată chiar lângă apă, Biserica Santa Margherita d'Antiochia și Castelul Doria construit în sec. al XV-lea ca turn de supraveghere a zonei, pentru a fi prevenite la timp invaziile piraţilor. În funcție de timp vom putea ajunge și la Corniglia, singura localitate care nu are acces direct la mare, în satul Manarola, construit în sec. al XII-lea, al cărui nume provine din expresia latinească "magna rota", care face referire la morile cu apă de odinioară, sau să parcurgem poteca până la Riomaggiore, ultimul și cel mai mic sat din Cinque Terre, numită Via dell’Amore sau “Drumul Iubirii”, care se întinde doar pe 1 km, purtând amprenta cuplurilor care au trecut pe aici, fiecare lăsând câte un lacăt mai mic sau mai mare, dovada dragostei lor. Întoarcere în Sanremo pentru cină și cazare la Grand Hotel & Des Anglais 4* (sau similar 4*).
  • 4
    05.09.2021

    Sanremo – Torino – Sanremo

    • Transport Minivan
    • Cazare Grand Hotel & Des Anglais 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun, cină
    • Obiective și activități Tur pietonal Torino:
      Palazzo Reale
      Palazzo Carignano
      Palazzo Madama
      Bisericile baroce Santa Cristina, San Carlo, San Lorenzo
      Duomo di San Giovanni
    Mic dejun. În această dimineață ne vom deplasa spre Piemonte, fostul domeniu al Casei de Savoia, care, cu ajutorul unora dintre cei mai celebri arhitecți baroci ai timpului, a transformat Torino într-o capitală europeană elegantă, cu biserici noi, palate, grădini, piețe publice și poduri peste Râul Pad. Vom face un tur pietonal prin centrul orașului, care va include Palazzo Reale, fosta reședință regală a familiei Savoia, Palazzo Carignano, un triumf baroc a lui Guarino Guarini, unde s-a născut Vittorio Emanuele al II-lea, primul rege al Italiei unite, Palazzo Madama, numit după regina Maria Cristina de Savoia, cu o fațadă monumentală, proiectată de Filippo Juvarra. Vom vizita apoi bisericile baroce Santa Cristina, San Carlo, San Lorenzo și Duomo di San Giovanni, unde se află capela Sfântului Giulgiu al lui Iisus. După-amiază ne vom întoarce în Sanremo pentru cină și cazare la Grand Hotel & Des Anglais 4* (sau similar 4*).
  • 5
    06.09.2021

    Sanremo – Monaco – Eze – Roquebrune-Cap-Martin – Menton – Sanremo

    • Transport Minivan
    • Cazare Grand Hotel & Des Anglais 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun, cină
    • Obiective și activități Principatul Monaco:
      Monaco Ville Palatul Princiar
      Monte Carlo - districtul din jurul Cazinoului
      La Condamine - zona din jurul Portului Hercule
      Fontvieille - noua zonă industrială
      Laboratoarele fabricii de parfum Fragonard din Eze
      Satul medieval Roquebrune-Cap-Martin
      Menton:
      Muzeul Jean Cocteau
      Bazilica Sf. Arhanghel Mihail
      Jardin Serre de la Madone
    Mic dejun. Plecare spre Principatul Monaco, al doilea cel mai mic stat din lume, după Vatican, faimos datorită lipsei taxelor pe venit, reședința oficială a prințului Rainier, care oferă panorame uimitoare de pe înălțimile Tete de Chien, Mont Angel sau Moyenne - Corniche. Situat la malul Mării Mediterane, aproape de granița cu Italia, înconjurat pe trei laturi de regiunea franceză Provence-Lapes-Cote d’Azur este împărțit în patru districte: Monaco Ville, unde este situat Palatul Princiar, Monte Carlo, districtul din jurul Cazinoului, La Condamine, zona din jurul Portului Hercule și Fontvieille, noua zonă industrială construită pe un teren preluat din mare. Vom vedea că orașul vechi, care este traversat de străzi pitorești caracteristice urbanismului medieval, se remarcă prin grandiosul Palat Regal ridicat în mai multe perioade pe locul vechiului castel construit de genovezi în anul 1215. În districtul Condamine se înalță Biserica Saint-Devote, sfântul patron al principatului, iar zona Fontvieille este împodobită nu doar de celebra grădină exotică ci și de un parc minunat care include și grădina de trandafiri a Prințesei Grace. Districtul Monte Carlo, cea mai bogată zonă administrativă, este faimos în toată lumea pentru jocurile de noroc, pentru curiozități precum Muzeul Păpușilor automate, unde există una dintre cele mai bogate colecții de acest fel din lume, pentru luxul și vedetele care se afișează aici, pentru diversele evenimente mondene, dar și pentru Circuitul Monaco, unde au loc cursele de Formula 1, Monaco Grand Prix. Ne vom îndrepta apoi către Eze, unde vom vizita laboratoarele fabricii de parfum Fragonard, o experiență de neratat atunci când vizitezi Provence-ul. Turul gratuit ne va prilejui o incursiune interesantă în istoria fascinantă a parfumurilor, pe care le vom putea cumpăra dacă ne-au convins. În continuare ne vom plimba pe străzile pitorești ale satului medieval, care oferă priveliști spectaculoase spre Monaco, după care ne vom îndrepta către satul medieval Roquebrune-Cap-Martin situat la est de Monaco, ce are un centru pitoresc, cu străzi înguste, bulevarde vechi și o priveliște spectaculoasă a coastei. Casele medievale sunt dominate de ruinele castelului Roquebrune, numit și castelul Grimaldi, care a fost construit de Conrad I, Contele de Ventimiglia pentru a preveni o invazie a saracenilor. Vom admira biserica colorată Sainte-Marguerite construită în sec. al XII-lea și restaurată în mai multe rânduri și în special în sec. al XIX-lea cu interiorul bogat în stil baroc. Vizitele din această zi, se vor încheia în Menton, cel mai estic oraş de pe Riviera Franceză, supranumit Perla Franţei, locul unde se desfășoară în a doua jumătate a lunii februarie unul dintre cele mai mari festivaluri ale lămâilor din Europa. Vom avea ocazia de a vedea principalele obiective turistice din Menton precum Muzeul Jean Cocteau, Bazilica Sf. Arhanghel Mihail, Jardin Serre de la Madone şi Grădina Botanică Exotică din Menton. Întoarcere în Sanremo pentru cină și cazare la Grand Hotel & Des Anglais 4* (sau similar 4*).
  • 6
    07.09.2021

    Sanremo – Saint Paul de Vence – Vence – Antibes – Cannes – Sanremo

    • Transport Minivan
    • Cazare Grand Hotel & Des Anglais 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun, cină
    • Obiective și activități Explorarea satului medieval Saint Paul de Vence
      Capela Matisse din Vence
      Plimbare pe faleza din Antibes
      Musee Picasso
      Plimbare pe faleza de lângă Palatul Cannes
      Bulevardul de la Croisette
    Mic dejun. Plecare spre Principatul Monaco, al doilea cel mai mic stat din lume, după Vatican, faimos datorită lipsei taxelor pe venit, reședința oficială a prințului Rainier, care oferă panorame uimitoare de pe înălțimile Tete de Chien, Mont Angel sau Moyenne - Corniche. Situat la malul Mării Mediterane, aproape de granița cu Italia, înconjurat pe trei laturi de regiunea franceză Provence-Lapes-Cote d’Azur este împărțit în patru districte: Monaco Ville, unde este situat Palatul Princiar, Monte Carlo, districtul din jurul Cazinoului, La Condamine, zona din jurul Portului Hercule și Fontvieille, noua zonă industrială construită pe un teren preluat din mare. Vom vedea că orașul vechi, care este traversat de străzi pitorești caracteristice urbanismului medieval, se remarcă prin grandiosul Palat Regal ridicat în mai multe perioade pe locul vechiului castel construit de genovezi în anul 1215. În districtul Condamine se înalță Biserica Saint-Devote, sfântul patron al principatului, iar zona Fontvieille este împodobită nu doar de celebra grădină exotică ci și de un parc minunat care include și grădina de trandafiri a Prințesei Grace. Districtul Monte Carlo, cea mai bogată zonă administrativă, este faimos în toată lumea pentru jocurile de noroc, pentru curiozități precum Muzeul Păpușilor automate, unde există una dintre cele mai bogate colecții de acest fel din lume, pentru luxul și vedetele care se afișează aici, pentru diversele evenimente mondene, dar și pentru Circuitul Monaco, unde au loc cursele de Formula 1, Monaco Grand Prix. Ne vom îndrepta apoi către Eze, unde vom vizita laboratoarele fabricii de parfum Fragonard, o experiență de neratat atunci când vizitezi Provence-ul. Turul gratuit ne va prilejui o incursiune interesantă în istoria fascinantă a parfumurilor, pe care le vom putea cumpăra dacă ne-au convins. În continuare ne vom plimba pe străzile pitorești ale satului medieval, care oferă priveliști spectaculoase spre Monaco, după care ne vom îndrepta către satul medieval Roquebrune-Cap-Martin situat la est de Monaco, ce are un centru pitoresc, cu străzi înguste, bulevarde vechi și o priveliște spectaculoasă a coastei. Casele medievale sunt dominate de ruinele castelului Roquebrune, numit și castelul Grimaldi, care a fost construit de Conrad I, Contele de Ventimiglia pentru a preveni o invazie a saracenilor. Vom admira biserica colorată Sainte-Marguerite construită în sec. al XII-lea și restaurată în mai multe rânduri și în special în sec. al XIX-lea cu interiorul bogat în stil baroc. Vizitele din această zi, se vor încheia în Menton, cel mai estic oraş de pe Riviera Franceză, supranumit Perla Franţei, locul unde se desfășoară în a doua jumătate a lunii februarie unul dintre cele mai mari festivaluri ale lămâilor din Europa. Vom avea ocazia de a vedea principalele obiective turistice din Menton precum Muzeul Jean Cocteau, Bazilica Sf. Arhanghel Mihail, Jardin Serre de la Madone şi Grădina Botanică Exotică din Menton. Întoarcere în Sanremo pentru cină și cazare la Grand Hotel & Des Anglais 4* (sau similar 4*).
  • 7
    08.09.2021

    Sanremo – Saint-Tropez – Gassin – Sanremo

    • Transport Minivan
    • Cazare Grand Hotel & Des Anglais 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun, cină
    • Obiective și activități Stațiunea Saint Tropez:
      Muzeul Marinei
      Muzeul Annonciade
      Muzeul Jandarmeriei
      Gassin:
      Grădina L'Hardy-Denonain
    Mic dejun. În această zi ne vom îndrepta către faimosul Saint Tropez, stațiunea miliardarilor cunoscută în lume și datorită celebrului actor Louis de Funes care l-a întruchipat magistral pe “Jandarmul din Saint Tropez”. Vechiul sat de pescari care a fost descoperit de boema pariziană la începutul sec. al XX-lea, s-a transformat într-un orăşel care adăposteşte reşedințe de lux, case colorate aşezate pe străduțe înguste, inundate de flori, un port cu iahturi, o veche și pitorească piață de pește, o citadelă din sec. al XVI-lea, muzee precum Muzeul Marinei, Muzeul Annonciade, cu una dintre cele mai bogate colecții de tablouri ale impresioniştilor francezi și un Muzeu al Jandarmeriei, la intrarea căruia zâmbește o statuie a lui Louis de Funes. După pauza de prânz ne vom deplasa spre Gassin, unde vom explora satul istoric, renumit pentru cea mai îngustă stradă din lume, dar şi pentru grădina L'Hardy-Denonain care a fost clasificată oficial ca fiind una dintre grădinile remarcabile din Franța. Vom vedea şi noua parte a satului care a fost construită sub satul medieval şi care a primit premiul întâi pentru cel mai bun oraș nou din Europa, care a fost proiectat de Francois Spoerry, cel care a proiectat portul Grimaud din apropiere. Întoarcere în Sanremo pentru cină și cazare la Grand Hotel & Des Anglais 4* (sau similar 4*).
  • 8
    09.09.2021

    Sanremo – Nisa – București

    • Transport Minivan
      Avion
    • Mese Mic dejun, în avion
    Mic dejun. Transfer la aeroportul din Nisa pentru plecarea spre București, cu compania Tarom, zbor RO 402 (13:15 / 16:35).


Informatii tarif

885 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 240 EURO

tarif valabil pentru un grup minim de 6 turişti


  • transport
    Avion
    Minivan
  • cazare
    7 nopți în Sanremo
  • mese
    Mic dejun: 7
    Cină: 7
  • ghizi
    Însotiţor DAL Travel
    Ghizi locali
  • marime grup
    6

Servicii

Tariful include

- transport cu avionul pe ruta: București – Nisa – București cu compania Tarom
- 7 nopți cazare cu mic dejun și cină în hotel de 4*
- transport intern pe toata durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiționat, adaptat la nr. de turiști
- taxe parcare, taxe de autostradă, poduri, tuneluri, etc.
- tururile și excursiile menționate în program
- excursie la Cinque Terre cu însoțitor de grup (nu sunt incluse biletele de tren)
- excursie la Saint-Tropez și Gassin
- tururi de oraș în Nisa, Genova, Torino, Monaco
- vizite în Portofino, Eze, Roquebrune-Cap-Martin, Menton, Saint Paul de Vence, Vence, Antibes, Cannes
- vizită la fabrica de parfum Fragonard din Eze
- conducător român de grup
- asigurare în caz de insolvabilitate / faliment a agenţiei de turism


Tariful nu include

- taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zboruri și transferurile aeroport-hotel-aeroport: aprox. 195 euro/pers., care se plătesc odată cu excursia
- taxele de oraş (unde se percep) se achită la recepţia hotelurilor
- alte servicii suplimentare decat cele menționate, cheltuieli personale, băuturi, etc.
- biletele de intrare la obiectivele din program
- bacșișuri: 35 euro/pers. pentru ghizi și șoferi, mai puțin pentru bagajiști (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire); bacșișurile nu se referă și la excursiile opționale
- excursiile opționale care se pot realiza cu un număr minim de 20 de participanți, precizat de partenerii externi, tarifele acestora fiind informative; în funcție de timpul disponibil, la fața locului, se mai pot organiza și alte excursii opționale propuse de partenerul local
- RECOMANDAT: PACHET TURIST TRAVEL MONDIAL, care include Asigurare medicală, pe întreaga durată a programului, care acoperă o sumă maximă de 150.000 ron/pers. pentru cheltuieli medicale de urgență și/sau repatriere, o sumă maximă de 5.000 ron/pers. pentru tratamente medicale de urgență în cazul acutizării unei boli cronice și Asigurarea STORNO de călătorie, care acoperă pierderile financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate, a cărei valoare storno acoperă până la 8.500 ron/călătorie (cu franșiză de 10%); acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei, INCLUSIV riscurile din categoria evenimentelor asigurate Covid-19


Acte necesare

- paşaportul sau cartea de identitate în curs de valabilitate


Condiții de înscriere

- înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 50% din tarif și se încheie la epuizarea locurilor
- diferența de 50 % se achită cu min. 30 de zile înainte de data plecării
- turistul va încheia cu agenția « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
- în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul își asumă plata diferenței stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turiști

NOTĂ:
Având în vedere epidemia SARS-COV 2 este posibil ca unele reglementări de călătorie să se modifice până la data plecării sau după începerea călătoriei, independent de voința agenției DAL TRAVEL (cum ar fi: controlul stării de sănătate, obligativitatea de autoizolare după întoarcerea în România, măsuri suplimentare de igienă și formalități vamale). Agenția DAL TRAVEL nu poate fi făcută răspunzătoare, aplicându-se termenii și condițiile contractuale standard.


Observații

- conducătorul de grup poate modifica programul acțiunii în anumite condiții obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
- agenția nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
- agenția nu răspunde în cazul refuzului autorităților de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
- prezentarea la aeroport se va face cu două ore inaintea zborului; agenția nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiștilor ca urmare a întârzierii acestora
- cazarea turiștilor, precum și eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărui hotel
- clasificarea pe stele a unităților de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din țările vizitate și ca atare respectă standardele locale
- distribuția camerelor la hoteluri se face de către recepțiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepție, asistat de conducătorul de grup
- dacă hotelul este schimbat din motive care nu țin de agenție, va fi înlocuit cu un altul de aceeași categorie, așa cum este precizat în program
- agenția își rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
- în derularea excursiei pot apărea situații de forță majoră precum întârzieri în traficul aerian, schimbări de aeroporturi din rațiuni politice, greve, condiții meteo nefavorabile, etc.; în aceste cazuri agenția se obligă să depună eforturi pentru depășirea situațiilor ivite; totodată, agenția nu poate fi facută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
- așezarea turiștilor în autocar se face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor
- agenția nu-și asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
- conform legilor internaționale, doar ghizii locali au dreptul să ofere servicii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicații turiștilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajați contra cost doar cu acordul turiștilor interesați de ghidajul acestora
- excursiile opționale se efectuează la fața locului cu agenții locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele și pentru agentia DAL TRAVEL; tarifele excursiilor opționale pot fi mai mari decat cele ale excursiilor care pot fi achiziționate de la recepția hotelurilor, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziție un mijloc de transport care îi va duce și îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei și după caz un ghid local; în tariful excursiilor opționale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
- agenția nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale (indiferent de cauză)
- în cazul în care turistul întârzie sau renunță la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenție privind rambursarea eventualelor despăgubiri
- agenția nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă și evenimente politice neprevăzute, greve etc.
- copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate
- copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de pașaport individual
- vă rugăm să vă asigurați că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAȘAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranță și sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
- pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
- c/v excursiei poate fi achitată și în lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăți
- prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »


Oferte similare

Circuit cu insotitor

2480 EURO

02.09.2024 - 14.09.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

1640 EURO

04.07.2024 - 11.07.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

1980 EURO

04.06.2024 - 11.06.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

1490 EURO

15.06.2024 - 22.06.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

1670 EURO

20.05.2024 - 27.05.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

1690 EURO

18.06.2024 - 25.06.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

2380 EURO

29.04.2024 - 15.05.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

1279 EURO

17.06.2024 - 24.06.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

1480 EURO

13.07.2024 - 20.07.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

1590 EURO

16.05.2024 - 23.05.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

2260 EURO

20.04.2024 - 28.04.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

1680 EURO

29.11.2024 - 04.12.2024

VEZI OFERTA

Ce spun turistii nostri?