Ziua 1 / 27.08.2018: Bucureşti – Lisabona

Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 04:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Tap Portugal). Plecare spre Lisabona cu zborul companiei Tap Portugal, TP 1325 (07:00 / 09:35). Întâlnire cu ghidul local pentru un tur panoramic de o jumătate de zi al oraşului Lisabona, care va include cartierul istoric Belem, puternic legat de descoperirile maritime portugheze, cu frumoasele monumente istorice din sec. XV – XVI. Vom face o oprire pentru fotografii la celebrul Torre de Belem, o bijuterie a artei manueline, monument intrat pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO şi la Monumentul Descoperirilor Maritime, Padrao dos Descobrimentos, cândva punctul de plecare al câtorva expediţii maritime, monument modern construit în cinstea comemorării a 500 de ani de la moartea Prinţului Henric Navigatorul. Vom vizita Biserica Dos Jeronimos, intrată în Patrimoniul Mondial UNESCO, construită în stil manuelin în anul 1502, unde se află mormintele lui Vasco da Gama şi Luis de Camoes, marele poet portughez. Ne vom îndrepta apoi către unul dintre cele mai vechi cartiere ale oraşului, Alfama, vestit pentru pitoreştile străduţe înguste, cu magazine ale diverşilor meşteşugari, după care vom face o incursiune în centrul oraşului, în Baixa, pentru a admira Bulevardul Avenida da Liberdade, Piaţa Marques de Pombal, Piaţa Restauradores, Piaţa Rossio şi Podul Vasco da Gama. Cazare la Hotel Olaias Park 4* (sau similar).

Ziua 2 / 28.08.2018: Lisabona – Obidos – Nazare – Batalha – Coimbra

Mic dejun. Plecare spre Obidos, unul dintre cele mai pitoreşti orăşele din Portugalia, complet închis între zidurile unui castel medieval, cu străzi înguste şi căsuţe albe tradiţionale, cu balcoane din fier forjat, fiind fără îndoială una dintre cele mai clasice aşezări fortificate din Portugalia. Vom intra în Obidos prin poarta estică ridicată în sec. al XVIII-lea, ne vom plimba pe străduţele pietonale pavate cu piatră, printre casele cu ziduri albe şi vom vizita biserica gotică renascentistă Santa Maria, care adăposteşte picturi din sec. al XVII-lea. Ne vom îndrepta apoi spre Nazare, o frumoasă staţiune, fost sat de pescari, unde vom face o pauză pentru dejun. Traseul va continua către Batalha, unde vom vizita superba mănăstire dominicană Santa Maria de Victoria, cu frumoasele sale vitralii, care datează din sec. al XV-lea, construită în onoarea victoriei de la Aljubarrota din anul 1386. Asemănătoare cu catedrala Notre Dame din Paris, mănăstirea este una dintre cele mai bine păstrate şi bine realizate structuri ale stilului gotic târziu din Portugalia, care păstrează însă şi multe elemente manueliene. Mănăstirea, mândrie naţională a Portugaliei, a fost adăugată pe lista Monumentelor Mondiale din Patrimoniul UNESCO în anul 1983. În continuarea zilei ne vom îndrepta spre Coimbra, al treilea oraş ca mărime al Portugaliei, cea mai importantă aşezare din regiunea centrală a ţării, prima capitală portugheză, care ocupă un loc special în inimile tuturor portughezilor, deoarece aici a fost fondată în anul 1290, de către regele Dinis, prima Universitate din Portugalia, una dintre cele mai vechi din lume. Cazare la Hotel Tivoli Coimbra 4* (sau similar).

Ziua 3 / 29.08.2018: Coimbra – Fatima – Porto

Mic dejun. Însoţiţi de ghidul local vom face un tur panoramic al oraşului Coimbra care va include Universitatea şi catedrala Se Velha de Coimbra Aeminium, simbolul oraşului, una dintre cele mai frumoase clădiri din Portugalia. Vom pleca apoi spre Fatima, renumit centru religios şi de pelerinaj, ridicat pe locul unde au avut loc mai multe apariţii ale Fecioarei Maria în anul 1917. Basilica Maicii Domnului din Fatima este un lăcaş de cult naţional însemnat atât pentru portughezi, cât şi pentru întreaga lume catolică. Aceasta a fost ridicată pe locul în care trei mici păstori, fraţii Jacinta de 7 ani şi Francisco Marto de 11 ani, însoţiţi de fetiţa Lucia dos Santos de 10 ani, au avut viziuni în care au recunoscut-o pe Maica Domnului, caracterizată de aceştia drept "o doamnă mai strălucitoare decât soarele". Vom vizita Sanctuarul Fecioarei de la Fatima, centru mondial de pelerinaj al bisericii catolice, vom intra în biserica unde se află mormintele micilor păstori, Lucia, Francisco şi Jacinta, în Capela Apariţiilor şi în Catedrala modernă Igreja da Santissima Trindade, construită recent, într-un stil futurist. În cursul serii vom ajunge la Porto, capitala Portugaliei de Nord, marcată de o bogată şi tumultoasă istorie, situată în delta râului Duoro. Cazare la Hotel Eurostars Oporto 4* (sau similar).

Ziua 4 / 30.08.2018: Porto – Santiago de Compostela – Porto

Mic dejun. Timp liber pentru a descoperi oraşul cu arterele sale comerciale, cu restaurantele în care se servesc preparate tradiţionale precum tripas, francesinha sau cramele aflate în zona Vila Nova de Gaia, în care se poate degusta vestitul vin de Porto sau excursie opţională cu ghid local şi însoţitorul român de grup la Santiago de Compostela, capitala istorică a provinciei spaniole Galicia. Veţi traversa frontiera în Spania, pentru a ajunge în oraşul pelerinilor, al treilea mare oraş sfânt şi centru spiritual al creştinismului, după Ierusalim şi Vatican, distrus de armatele musulmane la sfârşitul sec. al X-lea, care a fost complet reconstruit în secolul următor. Cu ale sale clădiri în stil roman, gotic şi baroc, oraşul vechi este una dintre cele mai frumoase zone urbane din lume, cu străduţe pietruite care se deschid în pieţe largi, cu importante edificii care înconjoară impresionanta Catedrală, unde se găseşte şi celebrul Portico de la Gloria. Partea veche a oraşului Santiago de Compostela a fost integrată în Patrimoniul Mondial al siturilor protejate de UNESCO încă din anul 1985. Aşezarea a devenit un nucleu al pelerinajului creştin după descoperirea unui mormânt despre care s-a presupus că aparţine Sf. Apostol Iacob, fratele Sf. Apostol Ioan (Santiago el Mayor, în spaniolă). Tradiţia populară privind numele de "Compostela" afirmă provenienţa acestuia din cuvintele latine "campus stellae", însemnând "câmpuri de stele", ducând mai departe la traducerea întregului nume "Santiago de Compostela" prin "Sf. Iacob din câmpul cu stele". Se spune că moaştele Sf. Apostol Iacob au fost aduse în Spania din Orientul Mijlociu şi ar fi fost îngropate în locul în care un pastor ar fi zărit o stea, iar mai apoi a ridicat o biserică deasupra lor. Mai târziu mica bisericuţă a ajuns să fie înlocuită cu actuala Catedrală din Santiago de Compostella. Întoarcere la Porto pentru cazare la Hotel Eurostars Oporto 4* (sau similar).

Ziua 5 / 31.08.2018: Porto – Funchal (Insula Madeira)

Mic dejun. Până la ora 12:00 când se vor elibera camerele, vom avea timp liber pentru activităţi individuale şi cumpărături. După-amiază, însoţiţi de ghidul local vom face un tur panoramic al oraşului Porto, care va include Ribeira, impunătoarea Catedrală Veche, Biserica Sao Francisco, Podul D. Luis, emblema oraşului, construit de discipolul faimosului arhitect Eiffel, clădirea Bursei, zona centrală cu Gara, Primăria şi sediul Băncii Naţionale. În continuarea zilei vom vizita o cramă de vinuri din zona Vila Nova de Gaia, unde vom participa la o degustare de vinuri. Spre seară ne vom îndrepta spre aeroportul din Porto, de unde vom pleca spre Insula Madeira cu zborul TP 1713 (21:50 / 23:45). Sosire în Funchal, capitala Insulei Madeira, transfer şi cazare la Hotel Golden Residence 4* (sau similar).

Ziua 6 / 01.09.2018: Funchal

Mic dejun. Întâlnire cu ghidul local pentru un tur de o jumătate de zi al capitalei insulei Madeira, Funchal, oraş splendid, situat într-un minunat golf înconjurat de munţi. Actuala capitală a insulei, a cărei denumire provine de la “funcho” (fenicul), plantă care creştea din abundenţă în zonă, a fost întemeiată în anul 1421, pe vremea primelor încercări de colonizare ale portughezilor. Prima oprire va fi la Grădina Botanică unde vom admira speciile endemice de flori din Insula Madeira şi alte plante exotice. A doua oprire va fi la piaţa locală „Mercado dos Lavradores”, unde vom admira femeile îmbrăcate în costume tradiţionale, care vând flori exotice culese din grădinile de pe insulă şi impresionanta piaţă de peşte, unde vom remarca peştele spadă, cel mai popular peşte din zonă. Următoarea oprire va fi la o fabrică de broderie, unde vom putea observa diversele etape ale procesului de fabricaţie a celebrelor broderii madeirene. După-amiază, timp liber pentru activităţi individuale. Cazare la Hotel Golden Residence 4* (sau similar).

Ziua 7 / 02.09.2018: Funchal

Mic dejun. Împreună cu însoţitorul de grup vom participa la festivităţile dedicate Festivalului Vinului. Vom afla povestea vinului la Madeira Wine Company, mai exact la Blandy’s Wine Lodge, loc care ne va oferi o experiență completă legată de producerea vinului de Madeira, împreună cu o incursiune în istoria familiei britanice Blandy. Vom vizita pivnițele în care erau produse, depozitate, vândute și exportate vinurile locale şi vom afla amănunte interesante despre diversele soiuri de vin de pe insulă: Sercial, Verdelho, Bual sau Malmsey. În încheierea turului vom participa la o degustare a diferitelor soiuri din renumitul vin de Madeira. După-amiază, timp liber pentru activităţi individuale. Cazare la Hotel Golden Residence 4* (sau similar).

Ziua 8 / 03.09.2018: Funchal – Ribeira Brava – Sao Vicente – Porto Moniz – Funchal

Mic dejun. Opţional, excursie de o zi la Porto Moniz cu ghid local şi dejun inclus. Prima oprire va fi la punctul panoramic Cabo Girao (580 m), cel mai înalt promontoriu din Europa, după care veţi continua de-a lungul coastei sudice a insulei către Ribeira Brava - cea mai veche localitate de pe insulă, înfiinţată în anul 1440. Oprire pentru dejun în satul Sao Vicente, Centrul Vulcanismului, unde se află şi peşterile în stâncă. În continuarea zilei veţi ajunge la Porto Moniz, un mic sat situat pe coasta de nord renumit pentru piscinele naturale formate în rocile vulcanice şi pentru uimitoarele cascade. Veţi pleca apoi spre “Laurisilva” - cea mai mare pădure de dafini din lume înscrisă pe lista Patrimoniului Natural Mondial UNESCO, după care veţi coborî spre Funchal prin Valea Serra de Aqua. Cazare la Hotel Golden Residence 4* (sau similar).

Ziua 9 / 04.09.2018: Funchal – Estreito de Camara de Lobos – Funchal

Mic dejun. Plecare spre Estreito de Camara de Lobos, un pitoresc sat pescăresc situat în apropierea oraşului Funchal, care a fost imortalizat şi de Winston Churchill în timpul şederii sale în Madeira. Aceasta este şi cea mai importantă zonă viticolă din Madeira. Pe măsură ce veţi urca spre zonele mai înalte, veţi observa că plantaţiile cu viţă-de-vie sunt înlocuite de cele de bananieri. Odată ajunşi vom merge la podgoria Quinta da Pinheira, urmând apoi a asista la parada care va avea loc cu ocazia festivalului. Vom vedea grupurile de localnici îmbrăcate în costume tradiţionale care cară cu ei unelte, butoaie şi cimpoaie din piele folosite pentru păstrarea vinului şi care vor prezenta diverse teme din viaţa de zi cu zi a insulei, după care vom asista la serbarea câmpenească cu grătare, vin, must şi delicioasele plăcinte locale cu brânză. După-amiază, întoarcere la Funchal pentru cazare la Hotel Golden Residence 4* (sau similar).

Ziua 10 / 05.09.2018: Funchal – Lisabona

Mic dejun. Eliberarea camerelor se va face la ora 12:00. Timp liber pentru activităţi individuale şi cumpărături. Transfer la aeroport pentru zborul spre Lisabona cu compania Tap Portugal TP 1686 (17:50 / 19:25).

Ziua 11 / 06.09.2018: Lisabona – Bucureşti

Plecare spre Bucureşti cu compania Tap Portugal, zbor TP 1324 (00:15 / 06:15).