• Home
  • Circuite turistice
  • Indonezia – Festivalul Baliem: Java – Papua de Vest – Sulawesi – Bali – Komodo
1990 EURO + 2990 USD Vezi detalii
03.08.2025
19.08.2025
17 zile
DISPONIBIL
Jakarta – Papua de Vest: Jayapura – Wamena – Insula Sulawesi: Makassar – Toraja – Sengkang – Insula Bali: Denpasar – Kuta – Ubud – Insula Flores: Labuan Bajo – Insula Rinca – Insula Kelor – Insula Komodo
11 poze

Un periplu exotic prin câteva dintre cele mai fascinante insule indoneziene, în timpul căruia vom fi „spectatori” la celebrul Baliem Valley Festival din Irianul de Vest Java, cunoscut pentru fantastica vale Baliem, care încă pare a fi locuită de o „civilizație pierdută”, vom explora fantastica Insulă Sulawesi, cu o diversitate incredibilă de oameni și peisaje, unde culturile secrete sunt cele care dețin cele mai multe mistere, Tana Toraja fiind vestită pentru religia unică bazată pe credințe animiste, mormintele atârnate fiind un elocvent exemplu. Ne vom răsfăța în Insula Bali, recunoscută pe întreg mapamondul pentru plajele minunate înconjurate de recifuri de corali, pentru vulcanii săi, sculpturile în lemn și nu în ultimul rând pentru cele peste 20.000 de temple și altare, motiv pentru care mai este cunoscută și ca „Insula celor 1000 de temple”. Vă invităm de asemenea să pășim pe Insula Komodo cu minunatele grădini de corali și spectaculoasele povârnișuri abrupte, renumită în întreaga lume pentru cei mai mari varani - dragoni din lume. Un circuit unic marca DAL Travel pe care nu ar trebui să-l ratați, mai ales că nu se știe când se va repeta.


Top obiective

Artă şi arhitectură

Palatul Merdeka, Monumentul Naţional, Moscheea Istiqlal, Catedrala, Muzeul Naţional și Piaţa Fatahillah din Jakarta, Piața Jibama din Wanema, Fortul Rotterdam și vechiul port din Makassar, Casa ancestrală tradițională Tongkonan, vechile hambare pentru orez din Toraja, Mormintele regale și secretele lui “Baby Tree" din Suaya și Sanggala, Cimitirul subteran din Londa, stânca de piatră gravată din Lemo, Palatul Ubud (Sari Saren Agung), casa familiei regale și Piața Ubud din Tegalalang, Casa ancestrală tradițională Tongkonan

Natură şi Peisaje

Parcul Taman Mini Indonesia Indah din Jakarta, Dealul Napua și Valea Baliem din Wanema, Lacul Tempe din ținutul Bugis, terasele de orez din Tegalalang, Monkey Forest (pădurea maimuțelor) din Bali, Parcul Național Komodo, Dealurile Sulphurea și Frigate din Insula Komodo, Pink Beach

Tradiţii şi evenimente

Festivalul Baliem Valley și întâlnirea cu reprezentanții triburilor din Valea Baliem, ritualuri și demonstrații războinice, cunoașterea modului de viață tribal din satul Suroba, cultura Toraja, spectacole de dansuri tradiționale

Experienţe şi Distracţii

Manufacturile de mătase din Sengkang, rafting pe Râul Ayung, întâlnirea cu maimuţe gri sau negre şi cu o mulţime de păsări exotice, călătorie cu catamaranul de lux, plimbări în bărci cu fundul de sticlă, baie și snorkeling


afiseaza itinerariul complet afiseaza itinerariul pe scurt
  • 1
    03.08.2025

    Bucureşti – Doha

    • dal travel transport
      Transport Avion
    • dal travel food
      Mese În avion
    Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 14:30 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Qatar AirÎntâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 15:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Qatar Airways). Plecare spre Doha cu compania Qatar Airways, zbor QR 222 (17:30 / 22:00).ways). Plecare spre Doha cu compania Qatar Airways, zbor QR 222 (17:30 / 22:00).
  • 2
    04.08.2025

    Doha – Jakarta (Java)

    • dal travel transport
      Transport Avion, autocar
    • dal travel cazare
      Cazare Hotel Santika Premier Hayam Wuruk 4* (sau similar 4*)
    Plecare spre Jakarta cu zborul QR 956 (02:35 / 15:25). Sosire în Jakarta, capitala Republicii Indonezia, oraş cosmopolit, vibrant, considerat a fi poarta principală de acces către restul ţării. Fremătând de activitate, Jakarta este cunoscută pentru obiectivele turistice impresionante, evenimente, dar şi pentru cumpărături. Oraşul înfiinţat în sec. al IV-lea ca un mic port comercial pentru regatul Sunda a devenit ulterior capitala Bataviei sub dominaţia olandeză, iar în ultimii ani, acesta s-a dezvoltat rapid din punct de vedere al populaţiei, fiind clasat pe locul 17 din 200 în lume, astfel încât aglomeraţia face parte din peisajul zilnic al acestei metropole a contrastelor şi a diversităţii culturale şi etnice. Întâlnire cu reprezentantul local și transfer pentru cazare la Hotel Santika Premier Hayam Wuruk 4* (sau similar 4*) în camere deluxe.
  • 3
    05.08.2025

    Jakarta – Jayapura

    • dal travel transport
      Transport Autocar, avion
    • dal travel cazare
      Cazare Noapte în avion
    • dal travel food
      Mese Mic dejun, dejun și cină
    • dal travel activitati
      Obiective și activități Palatul Prezidențial
      Moscheea Istiqlal
      Catedrala
      Monumentul Național
      Muzeul Național
    Mic dejun. Alături de ghidul local vom continua turul panoramic al oraşului Jakarta, care va include printre altele Palatul Prezidențial, un simbol al puterii politice din Indonezia, reședința oficială a președintelui, situat în inima capitalei, înconjurat de grădini elegante și clădiri administrative, Moscheea Istiqlal, cea mai mare moschee din Asia de Sud-Est, un impresionant monument arhitectural construit pentru a celebra independența Indoneziei, Catedrala, o splendidă construcție gotică ridicată în secolul al XIX-lea, simbolizând armonia religioasă din Jakarta, Monumentul Național, o coloană de marmură de 132 de metri, care comemorează lupta pentru independență a Indoneziei, cu o punte de observație de unde se pot admira priveliști spectaculoase ale orașului și Muzeul Național, cunoscut și sub numele de „Gedung Gajah” (Clădirea Elefantului), care găzduiește o colecție vastă de artefacte, inclusiv sculpturi, relicve culturale și comori istorice care reflectă diversitatea și moștenirea Indoneziei. Dejun în timpul vizitelor. În continuarea zilei vom face o plimbare în Parcul Taman Mini Indonesia Indah, în care vom descoperi frumuseţea şi diversitatea culturii indoneziene. Cină la un restaurant local. Transfer la aeroportul din Jakarta pentru plecarea cu compania Batik Air, zbor ID 6180 (23:45 / 08:00) spre Jayapura, capitala provinciei Papua de Vest. Noapte în avion.
  • 4
    06.08.2025

    Jayapura (Papua de Vest)

    • dal travel transport
      Transport Avion, autocar
    • dal travel cazare
      Cazare Hotel Mercure Jayapura 4* (sau similar 4*) în camere deluxe.
    • dal travel food
      Mese Mic dejun, dejun
    • dal travel activitati
      Obiective și activități Muzeul Cendrawasih
      Piața de artizanat Hamadi
    Sosire la ora 08:00 la Jayapura, care în traducere înseamnă „Orașul victoriei”, nume dat de indonezieni după războiul din anul 1963, atunci când au revendicat provincia. Papua de Vest sau Irianul de Vest Java cum mai este cunoscută, reprezintă jumătate din Insula Noua Guinee, cea mai mare insulă tropicală din lume, unde încă se mai păstrează intacte multe culturi tradiționale și unde vom găsi unele dintre cele mai bogate biodiversități din lume. Întâlnire cu ghidul local alături de care vom vizita Muzeul Cendrawasih, un loc unde veți descoperi o colecție fascinantă de artefacte și obiecte istorice ce reflectă bogăția culturală a regiunii Papua. În continuarea zilei ne vom deplasa la piața de artizanat Hamadi, un loc vibrant unde puteți admira și achiziționa produse autentice din Papua, de la țesături tradiționale la sculpturi și alte obiecte lucrate manual. Dejun la un restaurant local. Transfer pentru cazare la Hotel Mercure Jayapura 4* (sau similar 4*) în camere deluxe.
  • 5
    07.08.2025

    Jayapura – Wamena: Festivalul Baliem

    • dal travel cazare
      Cazare Hotel Grand Baliem (sau similar)
    • dal travel food
      Mese Mic dejun, dejun, cină
    • dal travel activitati
      Obiective și activități Valea Baliem
      Piața Jibama
    Mic dejun. Transfer la aeroport pentru plecarea cu compania Trigana Air, zbor IL 271 (08:25 / 09:10) spre Wamena, oraș amplasat în Valea Baliem, situată în centrul insulei, la o altitudine de 1600 m, înconjurată de munți abrupți cu vegetație densă. Întâlnire cu ghidul local alături de care ne vom îndrepta spre Piața Jibama de unde vom putea cumpăra diverse obiecte artizanale, după care ne vom deplasa spre Hotel Grand Baliem (sau similar). După dejun, ne vom deplasa spre locul unde se organizează Baliem Valley Festival, care se desfășoară anual, devenit celebru în special după ce Prințul Charles a asistat în anul 2012 la ceremonia sa de deschidere. Cină la un restaurant local și cazare la Hotel Grand Baliem (sau similar) în camere superioare.
  • 6
    08.08.2025

    Wamena: Festivalul Baliem

    • dal travel transport
      Transport Autocar
    • dal travel cazare
      Cazare Hotel Grand Baliem (sau similar)
    • dal travel food
      Mese Mic dejun, dejun, cină
    • dal travel activitati
      Obiective și activități Festivalul Baliem Valley
      Întâlnire cu triburile Dani, Lani și Yali
      satul Kumugima
      satul Suroba
    Mic dejun. Această zi va fi dedicată Festivalului Baliem, unde vom avea ocazia unică de a întâlni într-un singur loc reprezentanți ai triburilor din Valea Baliem, pe care îi vom putea fotografia în diferite ipostaze, ne vom bucura de performanțele lor culturale, de ritualuri și demonstrații războinice. Există multe triburi care participă la festival, precum Dani, Lani și câteva dintre triburile Yali, care trăiesc mai departe față de celelate două triburi (la 5 zile de mers de la Wamena), într-o zonă mai accidentată, cu limbă proprie, foarte diferită de cea a triburilor Dani sau Lani. Vom vedea cum se diferențiază aceste trei grupuri entice, vom observa că bărbații Dani folosesc apărătoare Koteka scurtă, subțire, fetele nemăritate poartă fuste din scoarță de copac până la genunchi, iar cele măritate poartă fuste din fibră de orhidee, spre deosebire de bărbații Lani care poartă apărătoare mai lungă și mai groasă, cu frunze de tutun și alte podoabe, iar femeile poartă fuste din iarbă până la genunchi, pe când bărbații Yali poartă centură din ratan, apărătoare subțire iar femeile se acoperă sumar cu iarbă. Întoarcere la Wamena pentru dejun la un restaurant local, după care ne vom îndrepta spre satul Kumugima și apoi către satul Suroba, unde vom vedea locuințele tradiționale și vom afla mai multe despre modul de viață tribal. Revenire în Wamena pentru cină la un restaurant local și cazare la Hotel Grand Baliem (sau similar) în camere superioare.
  • 7
    09.08.2025

    Wamena – Jayapura – Makassar (Insula Sulawesi)

    • dal travel transport
      Transport Avion, autocar
    • dal travel cazare
      Cazare Hotel Melia Makassar 4* (sau similar 4*)
    • dal travel food
      Mese Mic dejun, cină
    • dal travel activitati
      Obiective și activități Makassar:
      Vechiul port
      Fortul Rotterdam
    Mic dejun la pachet. Transfer la aeroport pentru plecarea cu compania Trigana Air, zbor IL 270 (07:30 / 08:00) spre Jayapura, de unde vom pleca în continuare cu compania Lion Air, zbor JT 797 (11:00 / 13:25) spre Makassar, capitala provinciei Sulawesi de Sud, cel mai mare oraș din Insula Sulawesi și de asemenea punctul de plecare către Toraja, dar și către platourile fertile din insulă, unde cultura Toraja, cunoscută adesea ca „tărâmul regilor cerești”, transformă această regiune într-una dintre cele mai fascinante din Indonezia. Întâlnire cu ghidul local, alături de care vom face un tur panoramic al orașului Makassar, cunoscut sub numele de Ujung Pandang, care va include vechiul port, ce găzduiește frumosul și renumitul „Paotere”, după care vom vizita Fortul Rotterdam, unul dintre exemplele cele mai bine conservate de arhitectură olandeză din Indonezia, cu urme istorice datând din perioada regatului Gowa din sec. al XVI-lea până la colonizarea de către olandezi. Cină și cazare la Hotel Melia Makassar 4* (sau similar 4*) în camere deluxe.
  • 8
    10.08.2025

    Makassar – Toraja

    • dal travel transport
      Transport Autocar
    • dal travel cazare
      Cazare Hotel Toraja Herritage 3* (sau similar 3*)
    • dal travel food
      Mese Mic dejun, dejun, cină
    Mic dejun. Întâlnire cu ghidul local, alături de care vom traversa un ținut muntos, cu peisaje grandioase, până în capitala ținutului Toraja, Rantepao. Tana Toraja reprezintă un grup etnic fascinant, cu o cultură unică bazată pe convingeri conform cărora orice în univers, până și universul însuși, are suflet sau este o ființă vie. Chiar și în prezent populația Toraja practică un cult ancestral, în care ceremoniile despre moarte și viața de apoi sunt sărbători mari, în cadrul ritualurilor fiind sacrificați bivoli, iar rămășițele celui mort sunt plasate într-un sicriu și înmormântat în peșteri scobite în stânci înalte. Peisajul vulcanic și câmpurile de orez sunt uimitoare, iar tradițiile antice precum ritualurile de înmormântare pe stânci, sunt captivante și unice, o vizită aici fiind parcă desprinsă din altă lume. Dejun la un restaurant local pe parcursul drumului. Cină și cazare Hotel Toraja Herritage 3* (sau similar 3*) în camere deluxe.
  • 9
    11.08.2025

    Toraja

    • dal travel transport
      Transport Autocar
    • dal travel cazare
      Cazare Hotel Toraja Herritage 3* (sau similar 3*)
    • dal travel food
      Mese Mic dejun, dejun, cină
    • dal travel activitati
      Obiective și activități Explorarea ținutului Toraja:
      Satele din vecinătatea Rantepao
      Casa ancestrală tradițională Tongkonan
      Vechile hambare pentru orez
      Cimitirul subteran din Londa
      Mormintele regale din Suaya și Sanggala
    Mic dejun. Zi dedicată explorării ținutului Toraja, cunoscut pentru cultura sa unică, satele tradiționale și pentru frumoasele priveliști oferite de câmpurile de orez. Vom vizita satele din vecinătatea Rantepao, cu case tradiționale cu acoperișul sub formă de barcă, care creează siluete stranii pe cer, cu sculpturi și decorațiuni magnifice, unde vom afla mai multe despre tradițiile locale și stilul de viață al localnicilor. În satul Kete Kesu, unul dintre cele mai vechi sate din zonă, faimos datorită mormintelor „agățate”, vom putea vedea casa ancestrală tradițională Tongkonan și vechile hambare pentru orez, renumite pentru tradiționalele sculpturi în lemn, colorate. În Londa vom admira cimitirul subteran cu impresionantele construcții ale orașului funerar, unde sicriele din lemn sunt suspendate de cabluri și stâlpi care ies din stânci, în Suaya și Sanggala vom descoperi mormintele regale și secretele lui „Baby Tree”, morminte săpate în trunchiuri de copaci, iar în Lemo, sat înconjurat de stânci perforate cu morminte, vom vedea stânca de piatră gravată cu efigii de lemn „tau tau” și celebra faleză a „morților în balcon”. Dejun pe parcursul vizitelor. Cină și cazare Hotel Toraja Herritage 3* (sau similar 3*) în camere deluxe.
  • 10
    12.08.2025

    Toraja – Makassar – Denpasar – Ubud

    • dal travel transport
      Transport Autocar, avion
    • dal travel cazare
      Cazare Hotel Ubud Wana Resort 4* (sau similar 4*) în camera standard
    • dal travel food
      Mese Mic dejun, dejun
    Mic dejun la pachet. Deplasare matinală spre Makassar. Dejun la un restaurant local. Transfer la aeroport pentru plecarea cu compania Lion Air, zbor JT 3741 (17:15 / 18:50) spre Denpasar, capitala insulei Bali, una dintre cele 18.000 de insule ale Indoneziei, situată între Java și Nussa Tenggara. Denumită „Dimineața lumii”, această insulă plină de mister și povestiri magice este una dintre cele mai populare destinații turistice. Insula Bali, tărâmul zeilor, a reușit să-și păstreze caracterul unic, fiind locul religiei hinduse în Indonezia, religia deținând un loc extrem de important în viața locuitorilor acestei insule unice, care practică numeroase ceremonii religioase, sărbători ale templelor, purificări, dansuri și festivaluri. După sosirea în Denpasar, capitala insulei, ne vom întâlni cu ghidul local pentru transferul la Ubud, un remarcabil centru cultural şi artistic. Cazare la Hotel Ubud Wana Resort 4* (sau similar 4*) în camera standard.
  • 11
    13.08.2025

    Ubud – Kuta

    • dal travel transport
      Transport Autocar
    • dal travel cazare
      Cazare Hotel Holiday Inn Baruna 5* (sau similar 5*) în camere standard
    • dal travel food
      Mese Mic dejun, dejun
    • dal travel activitati
      Obiective și activități situl arheologic Goa Gajah sau „Peștera Elefantului”
      Monkey Forest
      Palatul Ubud
      Templul Tirta Empul
      Piața Sukawati
      Tegalalang
    Mic dejun. În această zi vom vizita situl arheologic Goa Gajah sau „Peștera Elefantului”, care datează din sec. al XI-lea, construit ca un loc spiritual pentru meditație, cu sculpturi superbe în piatră, o peșteră centrală, bazine de înot și fântâni, vom intra în Monkey Forest (pădurea maimuțelor), unde trăiesc mulți macaci, vom vedea Palatul Ubud (Sari Saren Agung), casa familiei regale, Templul Tirta Empul, un templu hindus balinez și Piața Sukawati. În continuarea zilei ne vom opri la Tegalalang pentru a vedea frumoasele terase de orez pentru care Ubud este celebru. Dejun în timpul vizitelor. Deplasare spre Kuta pentru cazare la Hotel Holiday Inn Baruna 5* (sau similar 5*) în camere standard.
  • 12
    14.08.2025

    Kuta

    • dal travel cazare
      Cazare Hotel Holiday Inn Baruna 5* (sau similar 5*) în camere standard
    • dal travel food
      Mese Mic dejun
    Mic dejun. Timp liber pentru plajă și alte activități individuale. Cazare la Hotel Holiday Inn Baruna 5* (sau similar 5*) în camere standard.
  • 13
    15.08.2025

    Nusa Dua – Labuan Bajo (Insula Flores) – Insula Rinca – Insula Kelor – Labuan Bajo

    • dal travel transport
      Transport Autocar, avion
    • dal travel cazare
      Cazare Hotel Meruorah Komodo 4* (sau similar 4*) în camere Signature
    • dal travel food
      Mese Mic dejun, dejun, cină
    • dal travel activity
      Opționale Insula Komodo
      Parcul Național Komodo
      Insula Rinca
      Insula Kelor
    Mic dejun. Timp liber pentru plajă și alte activități individuale sau puteți opta pentru o excursie de 2 zile în Insula Komodo. Transfer la aeroport pentru plecarea cu compania Batik Air, zbor ID 6331 (11:45 / 12:55) spre Labuan Bajo, un mic port în partea de vest a insulei Flores, considerat a fi punctul de plecare către Parcul Național Komodo. Sosire și transfer în port pentru o călătorie cu barca spre Insula Rinca, cu dejun la pachet inclus la bord. Insula găzduiește, de asemenea, specii rare de păsări, precum pasărea megapode, papagalul cacadu și pasărea călugăr, specii de bivoli, cai sălbatici și maimuțe. În continuarea zilei veți naviga spre Insula Kelor, unde veți putea face baie și snorkeling. Întoarcere la Labuan Bajo pentru cină și cazare la Hotel Meruorah Komodo 4* (sau similar 4*) în camere Signature. Turiștii care nu participă la excursia în Komodo au 3 zile libere la dispoziție în Bali, timp în care se pot bucura de plajă sau pot opta pentru excursii opționale, organizate și achitate la fața locului.
  • 14
    16.08.2025

    Labuan Bajo – Insula Komodo – Labuan Bajo

    • dal travel transport
      Transport Autocar, barcă
    • dal travel cazare
      Cazare Hotel Meruorah Komodo 4* (sau similar 4*) în camere Signature
    • dal travel food
      Mese Mic dejun, dejun, cină
    • dal travel activity
      Opționale Insula Komodo
      Pink Beach
    Mic dejun. Dimineața veți naviga spre Insula Komodo, unde vă veți întâlni cu rangerul parcului, care vă va însoți pe „Drumul Dragonului” pentru a vedea aceste faimoase și excepționale creaturi în mediul lor natural. La sosire veți începe explorarea insulei cu o plimbare în Parcul Național Komodo, din care face parte această insulă, parc declarat în anul 1986 de către UNESCO monument al naturii și rezervație mondială a biosferei. Veți putea admira celebrul dragon de Komodo, cea mai mare șopârlă din zilele noastre, care cântărește între 60 și 90 kg și măsoară aprox. 2,8 m lungime, reprezentând o adevărată relicvă preistorică, un carnivor care a supraviețuit evoluției din perioada Jurasicului. Dragonul de Komodo este o creatură importantă în mitologia animală a populațiilor din aceste regiuni, posedând, de altfel, mai multe denumiri: băștinașii de pe insulă îl numesc „ora”, iar cei de pe insulele Rinca și Flores îl numesc „buaja darat” (crocodil de uscat). Dacă veți avea noroc, veți putea vedea cerbi timor și porci mistreți. Veți urca apoi pe dealurile Sulphurea și Frigate, unde vă va aștepta o priveliște magnifică asupra insulelor, golfurilor și plajelor. Întoarcere pe vas, dejun la pachet la bord și plecare spre Pink Beach, plajă care își capătă culoarea roz din amestecul de nisip cu fragmente de coral roșu. Aici vă veți bucura de plajă, baie, iar iubitorii de snorkeling vor putea admira viața marină abundentă. Întoarcere la Labuan Bajo pentru cină și cazare la Hotel Meruorah Komodo 4* (sau similar 4*) în camere Signature.
  • 15
    17.08.2025

    Labuan Bajo – Denpasar (Bali) - Kuta

    • dal travel transport
      Transport Autocar, avion
    • dal travel cazare
      Cazare Hotel Holiday Inn Baruna 5* (sau similar 5*) în camere standard
    • dal travel food
      Mese Mic dejun
    Mic dejun. Transfer la aeroport pentru plecarea cu compania Batik Air, zbor ID 6332 (09:45 / 11:05) spre Denpasar, Bali. Întâlnire cu reprezentantul local pentru transfer la Kuta pentru cazare la Hotel Holiday Inn Baruna 5* (sau similar 5*) în camere standard.
  • 16
    18.08.2025

    Kuta – Denpasar (Bali)

    • dal travel transport
      Transport Autocar
    • dal travel food
      Mese Mic dejun
    Mic dejun. Până la ora 11:00, când se vor elibera camerele, vă veți putea bucura de timp liber pentru plajă, plimbare sau ultimele cumpărături (există posibilitatea de a rezerva camera pentru „late check-out”, contra cost, cu minim o lună înainte de începerea circuitului). Transfer la aeroportul din Denpasar.
  • 17
    19.08.2025

    Denpasar – Doha – Bucureşti

    • dal travel transport
      Transport Avion
    • dal travel food
      Mese În avion
    Plecare spre Doha cu compania Qatar Airways, zbor QR 961 (01:05 / 05:40), de unde vom pleca spre Bucureşti cu zborul QR 221 (09:10 / 14:00).

dal travel Indonezia – Festivalul Baliem: Java – Papua de Vest – Sulawesi – Bali – Komodo

Informatii tarif

1990 EURO + 2990 USD / loc în cameră dublă; Supliment single: 995 USD

tarif cu toate taxele incluse, valabil pentru un grup de 20 turişti; pt. 15-19 turişti, tariful se va majora cu 295 usd/pers.


  • transport
    Avion
    Autocar
    Ambarcațiuni
  • cazare
    1 noapte Jakarta
    1 noapte Jayapura
    1 noapte avion
    2 nopți Wanema
    1 noapte Makassar
    2 nopți Toraja
    3 nopți Bali
    2 nopți Labuan Bajo
  • mese
    Mic dejun: 13
    Dejun: 8
    Cină: 6
  • ghizi
    Insotiţor DAL Travel
    Ghizi locali
  • marime grup
    20

Servicii

Tariful include

- transport intercontinental cu avionul pe rutele: Bucureşti – Doha – Jakarta şi Denpasar – Doha – Bucureşti cu compania Qatar Airways
- transport continental cu avionul pe rutele: Jakarta – Jayapura – Wamena, Wamena – Jayapura, Jayapura – Makassar, Makassar – Denpasar
- taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile intercontinentale (pot suferi modificări)
- transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
- 13 nopţi cazare în hoteluri de 5*, 4* şi 3*
- mesele menţionate în program: 13 mic dejunuri, 8 dejunuri şi 6 cine
- transferurile, tururile şi excursiile menţionate în program
- taxele de intrare la obiectivele menţionate în program
- tur panoramic de oraș cu ghid local în Jakarta
- 2 zile de participare la Festivalul Baliem
- tur panoramic de oraș cu ghid local în Jayapura
- vizitarea regiunii Tana Toraja
- sejur în Bali
- ghizi locali
- conducător român de grup
- asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism

NOTĂ: Taxele de aeroport incluse în tarif sunt cele valabile la data lansării programului. În situația majorării de către compania aeriană a acestor taxe până la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile înainte de plecare), agenția își rezervă dreptul de a modifica tariful excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.


Tariful nu include

- taxele de ieşire de pe aeroporturi (dacă se aplică)
- alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi etc.
- taxa de viză pentru Indonezia (viza se obţine şi se achită la sosire, pe aeroport: aprox. 35 usd/pers.)
- taxa suplimentară de intrare în Parcul Național Komodo (dacă se va percepe la momentul desfăşurării excursiei): 250 usd/pers.
- locuri preferențiale în avion
- excursiile opţionale care se pot realiza cu un număr minim de 20 participanţi (tarifele se vor recalcula, majora, pentru mai puțin de 20 participanți), tarifele acestora fiind informative; în funcţie de timpul disponibil, la faţa locului, se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerul local:
• Excursie în Komodo compusă din:
- servicii sol: transferuri hotel – aeroport – hotel, 2 nopți cazare cu mic dejun în Labuan Bajo, 2 dejunuri și 2 cine, plimbare cu barca la Insula Rinca, Insula Kelor, Insula Komodo și Pink Beach, taxe de intrare în rezervații: aprox. 590 usd/pers./loc în cameră dublă; supliment cameră sgl. aprox. 190 usd/pers.
- bilet avion cu taxe incluse: Denpasar – Labuan Bajo – Denpasar: aprox. 290 usd/pers.

IMPORTANT! Recomandăm încheierea unei Asigurări MEDICALE și STORNO de călătorie. Astfel se poate acoperi riscul de pierderi financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate. Acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei, INCLUSIV riscurile din categoria evenimentelor asigurate Covid-19. Asigurările MEDICALE și STORNO de călătorie se pot încheia la orice companie de asigurări care asigură acest serviciu; suma platită pentru asigurare nu este returnabilă. Dacă aveți nevoie de asistență pentru a vă alege asigurarea de călătorie potrivită, echipa noastră de consultanți vă stă la dispoziție.


Acte necesare

- pașaport valabil minim 6 luni de la data încheierii călătoriei


Condiții de înscriere

- înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 30% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
- diferența de până la 50% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 60 de zile înainte de data plecării
- diferența de până la 100% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 30 de zile înainte de data plecării
- turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
- în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti

NOTĂ:
Având în vedere epidemia SARS-COV 2 este posibil ca unele reglementări de călătorie să se modifice până la data plecării sau după începerea călătoriei, independent de voința agenției DAL TRAVEL (cum ar fi: controlul stării de sănătate, obligativitatea de autoizolare după întoarcerea în România, măsuri suplimentare de igienă și formalități vamale). Agenția DAL TRAVEL nu poate fi făcută răspunzătoare, aplicându-se termenii și condițiile contractuale standard.


Observații

- conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
- agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
- agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
- prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
- conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
- cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
- clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
- distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
- dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
- agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
- agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
- acest program include porțiuni din itinerariu cu un ușor grad de dificultate
- în situația în care turistul are cerințe speciale, spre exemplu, dar fără a se limita la: camere alăturate sau cu o anumită localizare, meniu special, acestea vor fi solicitate către partenerii noștri, dar nu vor fi considerate confirmate decât în măsura posibilităților de la fața locului
- în cazul în care turistul manifestă un comportament necorespunzător în timpul circuitului, ne rezervăm dreptul de a refuza înscrierea acestuia la următoarele circuite organizate de agenția noastră; de asemenea, turistul va fi exclus din programul de fidelitate (DAL EXCLUSIVE CLUB); comportamentul necorespunzător include, dar fără a se limita la: încălcarea regulilor stabilite, comportament agresiv sau lipsit de respect față de ceilalți turiști, personalul agenției sau partenerii noștri
- în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
- aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor, iar cei care au achitat supliment de single pentru cazare NU beneficiază de 2 locuri în autocar
- agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
- conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
- excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia DAL TRAVEL; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
- agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
- în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
- agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
- selectarea preferențială a locurilor în avion, în cadrul rezervărilor de grup, este de cele mai multe ori supusă unor reguli stricte și diferă de la o companie aeriană la alta (se percep costuri suplimentare sau nu este acceptată și/sau se poate face numai cu un anumit timp în avans etc.). Ulterior achitării unei sume pentru un loc preferențial în avion, compania aeriană poate modifica fără preaviz tipul de avion și ca atare se modifică configurația locurilor în avion, respectiv a locului prerezervat/achitat de către turist; pentru aceste situații nu suntem răspunzători și ne oferim doar sprijinul să intermediem un dialog cu compania aeriană ce nu garantează și soluționarea situației
- copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate
- copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
- vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
- pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
- c/v excursiei poate fi achitată şi în lei (sau în euro/usd față de moneda/monezile în care este lansat programul turistic) la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăți
- prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »


Oferte similare

Circuit cu insotitor

2450 EURO

30.04.2025 - 12.05.2025

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

2080 EURO

18.04.2025 - 27.04.2025

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

1490 EURO + 1990 USD

24.04.2025 - 06.05.2025

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

2190 EURO

18.07.2025 - 28.07.2025

VEZI OFERTA

Ce spun turistii nostri?