• Acasa
  • Oferte Insulele Virgine Americane
Nu exista rezultate

Arhipelagul cunoscut oficial sub denumirea de Insulele Virgine ale Statelor Unite ale Americii, este un grup de insule situat în Marea Caraibilor, parte a Insulelor Leeward din arhipelagul Antilelor Mici, şi se află la o distanţă de aproximativ 60 de km de Puerto Rico.
Arhipelagul este format din trei mari insule: Saint Croix, Saint John şi Saint Thomas şi aproximativ alte 50 de insule de mici dimensiuni.
Iniţial locuite de triburile Ciboney, Carib şi Arawak, insulele au fost descoperite de exploratorul Cristofor Columb în anul 1493, în timpul celui de-al doilea voiaj spre Lumea Nouă. Pe parcursul următoarelor două secole, insulele vor fi deţinute de cele mai importante puteri europene ale vremii printre care Spania, Marea Britanie, Olanda, Franţa şi regatul Danemarcei şi Norvegiei.
Cunoscute anterior sub denumire de Indiile de Vest Daneze şi aparţinând Regatului Danemarcei şi Norgeviei, acestea au fost vândute Statelor Unite ale Americii în anul 1916 pentru suma de 25 de milioane de dolari.
În prezent, aceste insule sunt clasificate de Naţiunile Unite ca un teritoriu neautonom, organizat şi neincorporat de Statele Unite ale Americii.   


Top atracţii turistice în Insulele Virgine Americane

Artă şi Arhitectură

  • Charlotte Amalie

  • Fort Christian

  • Casa Crown

  • Traseul Istoric Annaberg

  • Fort Christiansvaern

  • Fort Frederik

  • Castelul Blackbeard
     

Natura şi peisaje

  • Parcul Naţional al Insulelor Virgine

  • Monumentul Naţional al Recifului de Corali din Insulele Virgine

  • Monumentul Naţional al Recifului din Buck Island

  • Sit-ul Istoric Naţional Creştinat

  • Grădina Botanică şi Domeniul St. Peter Greathouse

  • Plaja Maho

  • Plaja Salomon şi Plaja Honeymoon
     

Tradiții şi evenimente:

  • Festivalul Zilei Îndrăgostiţilor

  • Regatta St. Thomas International Rolex

  • Ziua Transferului

  • O imagine a St. Croix

  • Festivalul Mango Melee şi Fructelor Tropicale

  • Festivalul St. John şi Ziua Independenţei

  • Turneul de peşte – spadă U.S. Open Atlantic Blue

  • Festivalul de Jazz St. Croix Blue Bay
     

INFO UTILE

Denumire oficială: Insulele Virgine ale Statelor Unite ale Americii
Capitală: Charlotte Amalie
Limba oficială: engleză
Moneda: dolarul american (USD)
Fus orar: GMT -4
Electricitate: 110 V, frecvenţă 60 Hz, prize de tip american
Prefix ţară: + 1 - 340

Formă de guvernământ: republică constituţională teritorială
Suprafaţa: 346.36 km2
Aşezare: situate în Marea Caraibilor, la o distanţă de aproximativ 60 de km de Puerto Rico.
Populaţie:  104.901 locuitori
Alte limbi vorbite: engleză cu influenţe creole, spaniolă, franceză cu influenţe creole, franceză
Grupuri etnice: 76% negri, 15.7% albi, 17.5% hispanici, 4.9% nespecificat, 2.1% metis, 1.4% asiatici
Religie: 65.5% Protestanţi, 27.5% Romano – Catolici, 7% altele
Greutăţi / măsuri: sistemul metric


Top atracţii turistice în Insulele Virgine Americane

Artă şi Arhitectură

  • Charlotte Amalie –situat în insula St. Thomas, oraşul este capitala dar şi cea mai mare aşezare din Insulele Virgine Americane. Oraşul a fost fondat în anul 1666, numele fiind inspirat de soţia Regelui Cristian al V-lea al Regatului Danemarcei şi Norvegiei, Charlotte Amelie de Hesse – Kassel. Oraşul este protejat de un port cu ape de mare adâncime – cândva un loc de refugiu al piraţilor din zona Mării Caraibilor – în prezent unul dintre cele mai aglomerate porturi pentru navele de croazieră din această regiune. Capitala este recunoscută atât pentru arhitectura colonială daneză, cât şi pentru zecile de străduţe şi clădiri care au denumiri ce provin din limba daneză.  Aici pot fi admirate câteva clădiri de importanţă istorică precum: Sinagoga Sf. Thomas  (considerată a doua cea mai veche sinagogă din emisfera vestică) şi Biserica Luterană Frederick.

  • Fort Christian – se află în inima oraşului Charlotte Amalie, în insula St. Thomas şi a fost construit în anul 1672 după sosirea primilor colonişti danezi. Fortul este considerat cea mai veche clădire de pe insulă găzduind de-a lungul anilor clădiri precum o închisoare, un tribunal, primăria, o biserică şi, cel mai recent, un muzeu istoric.

  • Casa Crown – este un conac construit din piatră ce datează din secolul al XVIII – lea, fiind folosit ca locuinţă pentru doi foşti guvernatori ai insulelor. Printre numeroasele artefacte găzduite aici se numără şi o colecţie de suveniruri care a aparţinut guvernatorului General Peter von Scholten, care a locuit în această casă în anul 1827. De asemenea, se mai spune că unul din cadelabrele franceze din această casă ar fi provenit din Castelul Versailles, din Franţa.

  • Traseul Istoric Annaberg – este construit pe ruinele fostei plantaţii de zahăr Annarbeg şi este o mărturie vie a perioadei plantaţiilor din insula Sf. Ioan. Deşi ruinele se află într-un stadiu avansat de degradare, turiştii mai pot vizita astăzi casele unde locuiau sclavii de pe aceste plantaţii.

  • Fort Christiansvaern – aflat în insula St. Croix, acest fort construit între 1732 – 1749  este una dintre cele mai bine conservate clădiri de acest fel din Indiile de Vest. Denumit adesea şi gardianul colonial al insulei, fortul a fost construit din cărămizi de balast importate din Danemarca şi a reuşit să-şi păstreze intactă faţada.

  • Fort Frederik – se află în insula St. Croix şi a fost construit în anul 1760. Fortul este o locaţie cu o încărcătură istorică extrem de importanta deoarece este locul în care, în anul 1848, guvernatorul general Peter von Scholten a citit proclamaţia de eliberare a sclavilor din insulă. Astăzi, aici este găzduit un muzeu.

  • Castelul Blackbeard – este considerat unul dintre cele cinci repere istorice din Insulele Virgine Americane şi se află în oraşul Charlotte Amalie din insula St. Tomas. Castelul a fost construit în anul 1679 de către danezi în vârful celui mai înalt deal din insulă, având ca principal scop apărarea portului şi a Fortului Christian de atacurile naţiunilor rivale.


Natura şi peisaje

  • Parcul Naţional al Insulelor Virgine – a devenit cel de-al 29-lea parc național din Statele Unite în anul 1956, în urma unei vizite a lui Laurence Rockefeller în insule. În prezent, parcul acoperă aproximativ 60% din suprafața insulei Sf. John și deține Trunk Bay Beach – unul dintre cele mai bune locuri de scufundări din lume și una dintre cele mai frumoase 10 plaje din lume. Tot aici se află și Cinnamon Bay, un loc ideal pentru windsurfing și sporturi de navigație. De asemenea, tot pe teritoriul parcului se mai află și traseul de drumeții Bay Trail, precum și ruinele fostei plantații de zahăr Annaberg, dar și istoricul fort Frederik.

  • Monumentul Naţional al Recifului de Corali din Insulele Virgine – este constituit de fapt din apele protejate din jurul insulei Sf. John care adăpostesc patru specii de delfini, balene cu cocoașă, aproximativ 30 din cele 45 de specii de corali cunoscute în aceste insule și nenumărate alte creaturi marine pe cale de dispariție.

  • Monumentul Naţional al Recifului din Buck Island – acestă rezervație naturală este un paradis tropical situat nu departe de țărmul de nord – est al insulei St. Croix, destinată protejării barierei de corali din zonă. Tot aici se află și Turtle Bay, golful a cărei plajă a fost nominalizată ani de-a rândul printre cele mai frumoase plaje ale planetei.

  • Sit-ul Istoric Naţional Creştinat – este considerat a fi locul în care a ancorat Cristofor Columb în anul 1493 când a ajuns în aceste insule și de-a lungul timpului s-a aflat sub dominația a nu mai puțin de șapte națiuni. Sit-ul istoric găzduiește cinci clădiri istorice ale comunități, Casa Scale fiind principalel centru de informare. Tot aici se află și Fortul Christiansvaern, construit în 1774 pentru a proteja insulele de atacurile piraților.

  • Grădina Botanică şi Domeniul St. Peter Greathouse – aflată la poalele vârfurilor vulcanice din insula St. Thomas, această grădină botanică adăposteşte nu mai puţin de 200 de specii de arbori şi plante indigene în timp ce St. Peter Greathouse găzduieşte cele mai frumoase capodopere ale artiştilor locali.

  • Plaja Maho – este situată în insula St. John si este considerată a fi una dintre cele mai frumoase plaje din Insulele Virgine Americane. Întinderea de nisip alb străjuită de palmieri de nucă de cocos şi ape turcoaz puţin adânci fac din această plajă locul ideal pentru familiile cu copii.

  • Plaja Salomon şi Plaja Honeymoon – aceste două plaje situate în insula St. John sunt despărţite de o mică barieră de corali, fiind considerate două dintre cele mai bune locaţii pentru snorkeling din întregul arhipelag al Insulelor Virgine.

 

Ştiaţi că …

  • Festivalul Zilei Îndrăgostiţilor – este un eveniment ce are loc anual în data de 14 februarie în insula St. Croix şi este dedicat comunitățile locale a artiştilor şi meşteşugarilor din insulă.

  • Regatta St. Thomas International Rolex – numită şi „Perla Coroanei Caraibilor”, această cursă de prestigiu se desfăşoară anual în cadrul Clubului de Yaching din St. Tomas. Evenimentul este considerat a fi printre cele mai competitive din lume de acest gen şi atrage anual pasionaţi atât din Marea Caraibilor, cât şi din Europa şi America de Nord.

  • Ziua Transferului – deşi Insulele Virgine sunt considerate un teritoriul aparţinând Statelor Unite ale Americii de mai bine de un secol, pe 31 martie, în fiecare an, insulele celebrează trecutul lor puternic marcat de epoca colonială daneză. Pe tot parcursul acestei zile sunt organizate excursii la fostele forturi, clădiri şi ruine daneze iar în toate magazinele din insulă este încurajată cumpărarea produselor artizanale de origine daneză.

  • O imagine a St. Croix – acesta este un eveniment destinat exclusiv celor gurmanzi şi pofticiosi. Organizat anual în luna aprilie în insula St. Croix, în resortul exclusivist Divi Carina Bay All Inclusive Beach Resort Casino, acesta este locul unde se adună cele mai bune 50 de restaurante din regiune pentru a-şi promova cele mai bine fine preparate culinare. Alături de renumite preparate tradiţionale din bucătăria franceză şi italiană,, pot fi degustate şi preparate tradiţionale din bucătăriile cajun, creolă şi caraibiană. Toate veniturile strânse în urma acestui festival sunt donate către Fundația Sf. Croix.

  • Festivalul Mango Melee şi Fructelor Tropicale – este încă un eveniment culinar ce are loc în insula St. Croix, insulă devenită neoficial capitală culinară a Insulelor Virgine Americane, la sfârşitul lunii iunie. Vedeta acestui festival este fructul mango, vizitatorii având posibilitatea să deguste până la 80 de soiuri diferite de mango cultivate în St. Crox sub forma de unt de mango, bere, vin şi chiar sushi. Festivalul include de asemenea şi câteva concursuri de gătit.

  • Festivalul St. John şi Ziua Independenţei – este un eveniment ce are loc anual în insula St. John în data de 4 iulie şi are o dublă însemnătate: sărbătoreşte ziua independenţei Statelor Unite ale Americii dar şi ultima zi a celui mai mare carnaval din insulă, care durează  o lună. Manifestările presupun concerte de muzică calypso, parade stradale şi numeroase focuri de artificii.

  • Turneul de peşte – spadă U.S. Open Atlantic Blue – este un eveniment de prestigiu organizat anual în insula St. Thomas, în week-endul cel mai apropiat de luna plină. Acest festival de pescuit ecologic adună anual cei mai mari pescari din lume care se luptă pentru trofeul pentru cel mai mare peşte sabie capturat, dar şi pentru cel mai mare număr de peşti eliberaţi înapoi în mare.

  • Festivalul de Jazz St. Croix Blue Bay – este un eveniment ce are loc anual în luna noiembrie. Plaja Fort Frederik şi Centrul pentru Arte din Caraibe sunt principalele locaţii ale festivalului de jazz care reuneşte cei mai buni muzicieni de jazz din St. Crox împreuna cu adevărate legende internaționale ale acestui gen muzical .


Informaţii turistice utile

Clima Insulelor Virgine Americane

  • Insulele Virgine Americane se bucură de un climat tropical tipic pentru Marea Caraibilor, cu o temperatură medie anuală situată în jurul valorilor de  25 -28 0C, structurat în două sezoane distincte. Sezonul ploios care durează din luna iunie până în luna noiembrie și sezonul uscat care este cuprins între lunile decembrie – mai.

  • Deoarece Insulele Virgine Americane se află pe centura de uragane a Atlanticului, există o posibilitate ridicată ca acest tip de furtuni să lovească insulele. Sezonul oficial de uragane este între lunile iunie – noiembrie şi este caracterizat cel mai adesea de furtuni şi vânturi violente.

  • Acestea fiind spuse, perioada recomandată de vizitare a Insulelor Virgine Americane este în timpul sezonului uscat, între lunile decembrie – mai.
     

 

Viză

Fiind un stat asociat Statelor Unite ale Americii, Insulele Virgine Americane au același regim de intrare în ţară ca şi cel al SUA. Cetăţenii români care doresc să petreacă o vacanţă în insulele Virgine Americane trebuie sa aplice pentru obţinerea vizei la Ambasada Statelor Unite ale Americii de la Bucureşti.
 

Vaccinuri

Se recomandă tuturor turiştilor vaccinarea împotriva Hepatitei A şi a febrei tifoide întrucât aceştia se pot contamina la contactul cu mâncarea sau apa indiferent de locurile în care aceştia sunt cazaţi sau servesc masa.
Mai multe detalii puteţi găsi pe site-ul  Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor: www.cdc.gov.
 

Siguranţă

  • In general, călătoriile aici se petrec fără nici un fel de incidente.

  • Au fost totuși raportate incidente minore precum furturile din buzunare

  • evitaţi locurile izolate, inclusiv plajele, mai ales după lăsarea nopții

  • folosiţi numai taxiurile licențiate.

 

Înainte de plecarea în călătorie

Luaţi cu dumneavoastră adresa şi nr. de telefon al ambasadei sau al consulatului României în cea mai apropiată tara în care avem reprezentanţă
Lăsaţi cuiva apropiat o copie a itinerariului dumneavoastră.
 

Recomandări

  • Zile însorite, luminoase necesită ochelari de soare care vă vor proteja de soare

  • Vă recomandăm haine uşoare, de bumbac, precum şi o jachetă pentru zilele cu umiditate mai mare decât este suficientă.

  • În timpul verii, este necesar să vă protejaţi pielea de razele ultraviolete.

  • Aduceţi cu dumneavoastră aparatul foto şi camera de filmat, baterii suficiente şi toate accesoriile de care aveţi în general nevoie.

  • Se aşteaptă un bacşiş de 15% în general, întrucât acesta nu adăugat în notă de plată a restaurantelor.