Logo dal travel
Cel mai frumos cadou de Valentine’s Day O noapte sub Aurora Boreală între troli și poveștile nordului

Valentine's Day în Tromso – Aurora Boreală

Tromso

dal travel Valentine's Day în Tromso – Aurora Boreală

9 poze

„Valentine’s Day sub luminile nordului”, o experiență de iubire arctică! O poveste de dragoste spusă de stele și troli. Trăiți magia cerului arctic într-un sejur romantic în Tromso, capitala Aurorei Boreale din Norvegia, situată dincolo de Cercul Polar. Acest oraș nordic vibrant este considerat una dintre cele mai bune destinații din lume pentru a admira Aurora Boreală în toată splendoarea ei. Alături de ghizi locali experimentați, veți porni într-o adevărată „vânătoare de auroră”, în căutarea celor mai bune locuri pentru a observa luminile nordului departe de nori și poluare luminoasă. Seara, sub cerul senin, veți trăi un moment magic, când Aurora Boreală va dansa în nuanțe de verde și violet, un spectacol natural unic, copleșitor și aproape spiritual. Circuitul include povești despre trolii nordici, sesiuni de fotografie, foc de tabără, băuturi calde și povești arctice spuse sub stele. Veți simți liniștea tundrei înghețate, veți înțelege relația profundă dintre oameni și natură și veți admira cum, în acest peisaj de poveste, tradiția, știința și spiritualitatea se întâlnesc. Aurora Boreală nu este doar un fenomen optic, este o experiență transformațională. Iar Tromso, cu peisajele sale montane, fiorduri, și cultura arctică autentică, este locul ideal unde să o trăiți din plin.

Transport

    Autocar, avion

Cazare

    Hotel de 4* in Tromso

Mese

    Mic dejun: 4
    Cină: 4

Ghizi

    român şi ghizi locali

Grup

    21

Top obiective

Artă şi arhitectură

Domkirka (catedrala din lemn), Muzeul de Artă al Nordului Norvegiei, Sala Hålogaland, Catedrala Arctică (Ishavskatedralen) cu vitraliul și orga monumentală.

Natură şi Peisaje

Telegrafbukta, fiordurile norvegiene, croazieră în fiorduri, Insula Sommaroy, vârful Ornfloya, podul spre Kvaloya, peisaje arctice, plajele cu nisip alb, Muntele Storsteinen (cu telecabină), drumeții în natură, Aurora Boreală, satul pescăresc Sommaroy.

Tradiţii şi evenimente

Muzeul Full Steam (tradiții maritime), ferma de reni și cultura Sami, povești despre laponii din nord, Muzeul Trolilor (legende nordice).

Experienţe şi Distracţii

Vânătoare de Aurora Boreală, Polaria (acvariu și muzeu interactiv), Tromsobadet (wellness și piscine), croazieră, degustare la Mack Bryggeri (berărie locală), plimbări pe Storgata și shopping nordic, povești la foc de tabără.

Itinerar

Ziua 1 - 11.02.2026

Bucureşti – Zurich – Tromso

Cazare

  • Hotel de 4* situat ultracentral

Mese

  • În avion, cină

Obiective și activități

  • Plaja Telegrafbukta, tur panoramic Tromso (universitatea, catedrala, berăria, acvariul, Piața Torget, Storgata, Domkirka).

Întâlnire cu conducătorul de grup la aeroportul Henri Coandă, la ora 04:30 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Swiss International Air Lines). Plecare spre Zurich cu compania Swiss International Air Lines, zbor LX 1887 (06:30 / 08:05), de unde se va pleca spre Tromso cu zborul LX 8318 (10:15 / 14:15). La sosirea în Tromso, cel mai mare oraș din nordul Norvegiei, aflat la 344 km nord de Cercul Polar, vom păși într-un cadru natural spectaculos, între munți, fiorduri și ape arctice. Supranumit „Parisul Nordului” sau „Capitala Aurorei Boreale”, Tromso este punctul de plecare al multor expediții polare și unul dintre cele mai fascinante locuri din Scandinavia. Ne vom îndrepta spre sudul insulei Tromsoya, pentru un prim contact cu peisajul arctic de coastă. Vom opri la plaja Telegrafbukta, cu nisip alb și priveliști panoramice către munții din depărtare, un loc ideal pentru fotografii spectaculoase la această latitudine rar vizitată. Vom face apoi un tur panoramic de orientare al orașului, în care vom descoperi recorduri arctice: cea mai nordică catedrală, cea mai nordică berărie și cel mai nordic acvariu. Vom vedea Piața Torget, unde se află portul istoric al expedițiilor de vânătoare de balene și morse din secolul al XIX-lea și Storgata, strada principală a orașului, plină de cafenele, restaurante și magazine locale, dar și cu impunătoarea Domkirka, catedrala din lemn a Tromso. Transfer pentru cină și cazare în Tromso la hotel 4* situat ultracentral.

Ziua 2 - 12.02.2026

Tromso

Cazare

  • Hotel 4* situat ultracentral

Mese

  • Mic dejun, cină

Obiective și activități

  • Plimbare ghidată Tromso, Sala Hålogaland, Muzeul de Artă al Nordului Norvegiei, Muzeul Full Steam, Muzeul Trolilor, Muzeul Polar, Polaria (opțional), vânătoare de Aurora Boreală.

Mic dejun. În prima parte a zilei ne vom bucura de o plimbare ghidată prin Tromso, oraș fondat în 1794 și supranumit „Poarta spre Arctic”. Vom afla poveștile fascinante ale expedițiilor istorice care au plecat de aici spre Polul Nord, dar și despre cum orașul a devenit centrul cultural al nordului Norvegiei. Atmosfera orașului este una surprinzător de dinamică, cu galerii de artă, săli de concert și teatre. Vom trece pe lângă Sala Hålogaland, unde are loc stagiunea Orchestrei Simfonice, și vom afla amănunte despre muzee interesante, precum Muzeul de Artă al Nordului Norvegiei, care găzduiește o colecție impresionantă de lucrări contemporane și istorice inspirate de viața arctică. Ghidul ne va povesti apoi despre Muzeul Full Steam, care combină istoria pescuitului cu experiențe senzoriale, oferind vizitatorilor posibilitatea de a degusta preparate locale și de a învăța despre tradițiile maritime ale regiunii. Curiozitatea ne va fi pusă la încercare după ce vom afla că există în oraș și Muzeul Trolilor, un loc fermecător dedicat legendelor nordice, unde realitatea augmentată aduce la viață creaturile mitice din poveștile norvegiene. După-amiaza va fi liberă, iar pentru doritori recomandăm o vizită opțională la Polaria, un muzeu interactiv dedicat vieții arctice. Aici veți putea explora efectele schimbărilor climatice asupra gheții polare, iar la acvariu veți avea ocazia să urmăriți foci jucăușe cu mustăți, una dintre cele mai îndrăgite atracții ale orașului. Veți avea în continuare timp liber pentru plimbări și cumpărături pe Storgata, principala arteră comercială a orașului. Aici veți descoperi magazine locale pline de farmec nordic, unde puteți găsi pulovere tradiționale norvegiene, suveniruri cu Aurora Boreală, magneți, troli în miniatură sau chiar accesorii din blăniță de focă, cadouri originale și autentice, cu parfum de nord. Seara, dacă vă mai rămâne un strop de energie, puteți încerca o bere locală la Mack Bryggeri, cea mai nordică berărie din lume, deschisă în anul 1877, o instituție legendară în Tromso, ideală pentru a încheia ziua într-un mod autentic. Cină și cazare în Tromso la la hotel 4* situat ultracentral.

Ziua 3 - 13.02.2026

Tromso

Cazare

  • Hotel 4* situat ultracentral

Mese

  • Mic dejun, cină

Obiective și activități

  • Storgata (shopping), fermă de reni și cultură Sami (opțional), croazieră în fiorduri (opțional), telecabină Fjellheisen, Muntele Storsteinen.

Optionale

  • croazieră în fiordurile norvegiene din jurul Tromso

Mic dejun. Pentru cei care preferă o zi de răsfăț, recomandăm o vizită la Tromsobadet, cel mai mare complex de înot și wellness din Tromso. Aici, veți descoperi o oază modernă de relaxare cu piscină olimpică, piscină exterioară încălzită cu vedere panoramică, saună finlandeză, baie de aburi, zone de hidromasaj și piscine cu valuri și tobogane acvatice, ideale pentru relaxare în stil nordic. Cafeneaua și spațiile de lounge oferă pauze confortabile între sesiunile de înot sau saună. Pentru cei dornici de o experiență aparte, vă propunem excursia opțională croazieră în fiordurile norvegiene din jurul Tromso. Navigând printre insule, veți admira sate pescărești, stânci dramatice, păsări marine, foci odihnindu-se la soare și, cu puțin noroc, chiar și delfini jucăuși sau codalbi planând deasupra apei. Un prilej minunat de a surprinde natura arctică în forma sa pură. Seara, după cină, vom urca cu telecabina Fjellheisen pe Muntele Storsteinen, situat la 421 m altitudine. De sus, orașul Tromso se va desfășura în lumini sub noi, înconjurat de fiorduri și munți. Iar dacă cerul este senin și norocul ne surâde, vom putea admira din nou Aurora Boreală, dansând deasupra capitalei arctice într-un spectacol de neuitat. Cazare în Tromso la la hotel 4* situat ultracentral.

Ziua 4 - 14.02.2026

Tromso

Cazare

  • Hotel 4* situat ultracentral.

Mese

  • Mic dejun, cină

Obiective și activități

  • satul Sommaroy, podul spre Kvaloya, drumeție Ornfloya, ateliere locale, puncte panoramice, berăria Mack Bryggeri.

Optionale

  • Excursie în Insula Sommaroy

Mic dejun. Dimineața, pentru cei dornici de explorare, vă propunem o excursie opțională spre una dintre cele mai spectaculoase destinații din nordul Norvegiei, Insula Sommaroy, cunoscută și ca „Perla Arctică”. Drumul până acolo este o experiență în sine: o rută scenică fabuloasă, care șerpuiește de-a lungul coastei, traversând poduri spectaculoase ce leagă insule pitorești, cu priveliști asupra fiordurilor adânci, stâncilor dramatice și munților acoperiți de zăpadă. Vom traversa podul spre Kvaloya, una dintre cele mai mari și frumoase insule din Norvegia, și vom ajunge în satul pescăresc Sommaroy, cu case colorate, plaje cu nisip alb și ape turcoaz de o frumusețe neașteptată la această latitudine. Aici, veți putea alege o drumeție ușoară până pe vârful Ornfloya (aprox. 30 min), de unde panorama asupra oceanului și insulelor împrăștiate în larg este pur și simplu magică sau vă puteți plimba în voie pe plaje și face fotografii. După experiențele în aer liber, ne vom bucura de un prânz tradițional norvegian. La întoarcerea în Tromso, vom vizita una dintre cele mai emblematice construcții moderne din Norvegia - Catedrala Arctică (Ishavskatedralen). Ridicată în anul 1965, această capodoperă arhitecturală semnată de Jan Inge Hovig surprinde prin designul său îndrăzneț, inspirat de forma unui iceberg sau de crestele munților arctici. Cele 11 panouri triunghiulare din aluminiu care se înalță spre cer creează o siluetă inconfundabilă, ce a devenit rapid simbolul orașului Tromso și una dintre cele mai fotografiate atracții din nordul Norvegiei. Interiorul adăpostește o operă impresionantă, adăugată în anul 1972, un mozaic de sticlă realizat de artistul Victor Sparre, care înfățișează mâna lui Dumnezeu, din care pornesc trei raze de lumina, simbol al speranței, armoniei și credinței. De asemenea, catedrala găzduiește o orgă monumentală cu 2.940 de tuburi, construită în anul 2005 de Grönlunds Orgelbyggeri, care oferă o acustică impresionantă în timpul concertelor de iarnă. Seara, după cină, vom porni într-una dintre cele mai așteptate experiențe ale călătoriei: „vânătoarea de Aurora Boreală”. Însoțiți de un ghid local, vom părăsi orașul și ne vom aventura spre zone cu cer senin și lipsit de poluare luminoasă. Cu puțin noroc, vom fi martorii spectacolului ceresc, Aurora Boreală, dansând în nuanțe de verde, violet și albastru peste cerul arctic. În jurul focului de tabără, cu o ceașcă de ceai sau cafea fierbinte, vom asculta povești despre laponii din nord, legendele despre luminile nordului și vom primi sfaturi despre cum să fotografiem acest fenomen unic. Întoarcere pentru cazare în Tromso la hotel 4* situat ultracentral.

Ziua 5 - 15.02.2026

Tromso – Frankfurt – Bucureşti

Mese

  • Mic dejun

Obiective și activități

  • vizita Muzeul Polar

Mic dejun. Ultima dimineață în Tromso va începe cu un moment special: vom vizita Muzeul Polar, găzduit într-o clădire istorică din 1833. Aici vom pătrunde în istoria exploratorilor și vânătorilor arctici, cu relatări impresionante despre expedițiile lui Roald Amundsen și căutarea lui Umberto Nobile. Transfer la aeroportul din Tromso pentru plecarea spre Frankfurt cu compania Lufthansa, zbor LH 879 (15:45 / 19:25), de unde se va pleca spre Bucureşti cu zborul LH 1422 (20:30 / 23:50).

dal travel Valentine's Day în Tromso – Aurora Boreală

1980 1830 EURO / loc în cameră dublă



150 EURO/pers. REDUCERE până pe 25 Noiembrie



Supliment single: 380 EURO

tarif cu toate taxele incluse, valabil pentru un grup minim de 20 turişti; pt. 15-19 turişti, tariful se va majora cu 120 euro/pers.

Tariful include

- transport continental cu avionul pe rutele: Bucureşti – Zurich – Tromso şi Tromso – Frankfurt – București cu companiile Swiss International Air Lines și Lufthansa
- taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile continentale (pot suferi modificări)
- transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
- 4 nopţi de cazare în Tromso la hotel 4* situat ultracentral
- mesele menţionate în program: 4 mic dejunuri și 4 cine
- taxe parcare, taxe de autostradă, poduri, tunele etc.
- transferurile, tururile, excursiile menţionate în program
- tur de oraş cu ghid local în Tromso
- vizitarea Muzeului Polar
- excursie cu ghid și transport local în căutarea Aurorei Boreale
- bilet telecabina Fjellheisen pe muntele Storsteine
- bilet de intrare în Catedrala Arctică
- conducător român de grup
- asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism

NOTĂ: Taxele de aeroport incluse în tarif sunt cele valabile la data lansării programului. În situația majorării de către compania aeriană a acestor taxe până la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile înainte de plecare), agenția își rezervă dreptul de a modifica tariful excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.


Tariful nu include

- taxele de oraş (unde se percep) se achită la recepţia hotelurilor
- alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi etc.
- locuri preferențiale în avion
- bacşişuri: 20 euro/pers. pentru şoferi şi ghizi locali, mai puţin pentru bagajişti (se vor achita conducătorului de grup la destinație); bacşişurile nu se referă şi la excursiile opţionale
- excursiile opţionale care se pot realiza cu un număr minim de participanţi, anunţat de partenerul local, tarifele acestora fiind informative; în funcţie de timpul disponibil, la faţa locului, se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerul local:
• Croazieră în fiordurile norvegiene din jurul Tromso: aprox. 160 euro/pers.
• Excursie în Insula Somaroy: aprox. 150 euro/pers. (include dejunul)

IMPORTANT! Recomandăm încheierea unei asigurări storno și medicale de călătorie, care oferă protecție financiară în cazul unor evenimente neprevăzute ce pot afecta vacanța.
Asigurarea storno acoperă riscul anulării călătoriei din motive obiective (ex. îmbolnăvire, accidente, evenimente familiale grave). În cazul unui eveniment acoperit, asiguratorul poate returna sumele pierdute din cauza penalizărilor contractuale, în urma deschiderii unui dosar de daună și a evaluării documentelor justificative.
Asigurarea medicală de călătorie acoperă costurile legate de asistență medicală de urgență, tratamente, spitalizare sau alte intervenții necesare în timpul vacanței, inclusiv transportul medical de urgență, dacă este cazul.
Ambele tipuri de asigurări pot fi încheiate la orice companie de asigurări autorizată. Suma achitată pentru poliță nu este rambursabilă. Pentru alegerea unei asigurări potrivite nevoilor dumneavoastră, echipa noastră vă stă cu plăcere la dispoziție.


- înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 30% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
- diferența de până la 50% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 60 de zile înainte de data plecării
- diferența de până la 100% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 30 de zile înainte de data plecării
- turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
- în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti

NOTĂ:
Având în vedere epidemia SARS-COV 2 este posibil ca unele reglementări de călătorie să se modifice până la data plecării sau după începerea călătoriei, independent de voința agenției (cum ar fi: controlul stării de sănătate, obligativitatea de autoizolare după întoarcerea în România, măsuri suplimentare de igienă și formalități vamale). Agenția nu poate fi făcută răspunzătoare, aplicându-se termenii și condițiile contractuale standard.


Acte necesare

- paşaport valabil minim 6 luni de la data încheierii călătoriei sau carte de identitate valabilă, emisă după anul 2009, în care este specificată cetăţenia română (cărţile de identitate româneşti emise înainte de 2009 nu sunt recunoscute ca documente de călătorie în Norvegia)

obiectivele turistice
- agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
- agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
- prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
- orarul zborurilor poate fi modificat fără preaviz de către compania aeriană
- conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
- cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
- clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
- variantele de cazare menționate în programul turistic sunt disponibile la momentul lansării acestuia și pot fi înlocuite pe parcurs cu alternative similare
- distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
- repartizarea camerelor va fi realizată de recepțiile hotelurilor, în funcție de disponibilitate și de tipul acestora (nefiind obligatoriu ca toate să fie la fel), fără a ține cont de ordinea înscrierilor
- dacă recepțiile hotelurilor solicită plata unei garanții la check-in, aceasta este responsabilitatea exclusivă a turiștilor
- dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
- agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
- agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
- acest program include porțiuni din itinerariu cu un ușor grad de dificultate
- în situația în care turistul are cerințe speciale, spre exemplu, dar fără a se limita la: camere alăturate sau cu o anumită localizare, meniu special, acestea vor fi solicitate către partenerii noștri, dar nu vor fi considerate confirmate decât în măsura posibilităților de la fața locului
- în cazul în care turistul manifestă un comportament necorespunzător în timpul circuitului, ne rezervăm dreptul de a refuza înscrierea acestuia la următoarele circuite organizate de agenția noastră; de asemenea, turistul va fi exclus din programul de fidelitate; comportamentul necorespunzător include, dar fără a se limita la: încălcarea regulilor stabilite, comportament agresiv sau lipsit de respect față de ceilalți turiști, personalul agenției sau partenerii noștri
- în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
- aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor, iar cei care au achitat supliment de single pentru cazare NU beneficiază de 2 locuri în autocar
- agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
- conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
- excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
- agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
- în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
- agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
- selectarea preferențială a locurilor în avion, în cadrul rezervărilor de grup, este de cele mai multe ori supusă unor reguli stricte și diferă de la o companie aeriană la alta (se percep costuri suplimentare sau nu este acceptată și/sau se poate face numai cu un anumit timp în avans etc.). Ulterior achitării unei sume pentru un loc preferențial în avion, compania aeriană poate modifica fără preaviz tipul de avion și ca atare se modifică configurația locurilor în avion, respectiv a locului prerezervat/achitat de către turist; pentru aceste situații nu suntem răspunzători și ne oferim doar sprijinul să intermediem un dialog cu compania aeriană ce nu garantează și soluționarea situației
- copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate
- copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
- vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
- pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
- c/v excursiei poate fi achitată şi în lei (sau în euro/usd față de moneda/monedele în care este lansat programul turistic) la cursul BNR + 2%, din ziua emiterii facturii
- suma înregistrată în contul bancar al agenției de turism după plata efectuată de către beneficiarul serviciilor trebuie să corespundă exact sumei facturate
- contractul de prestări servicii turistice intră în vigoare la momentul efectuării plății de către beneficiar
- prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »

Oferte Similare

Țările Nordice: Norvegia – Danemarca – Suedia Circuit cu insotitor

Țările Nordice: Norvegia – Danemarca – Suedia

22.07.2026 - 01.08.2026

30 de persoane

11 zile

de la 2190 EURO / persoană

Norvegia – marele circuit Circuit cu insotitor

Norvegia – marele circuit

06.07.2026 - 14.07.2026

30 de persoane

9 zile

de la 1880 EURO / persoană

Laponia – Cercul Polar – Moș Crăciun – Capul Nord Circuit cu insotitor

Laponia – Cercul Polar – Moș Crăciun – Capul Nord

22.06.2026 - 05.07.2026

25 de persoane

14 zile

de la 2390 EURO / persoană

7 Capitale Baltice și Nordice Circuit cu insotitor

7 Capitale Baltice și Nordice

07.08.2026 - 19.08.2026

25 de persoane

13 zile

de la 2250 EURO / persoană

Croaziera in Nordul Europei: Germania, Norvegia, Arhipelagul Svalbard, Arhipelagul Lofoten, Cercul Artic si Capul Nord Circuit cu insotitor

de la 3980 EURO / persoană

Tromso – Aurora Boreală Circuit cu insotitor

Tromso – Aurora Boreală

12.03.2026 - 17.03.2026

20 de persoane

6 zile

de la 1840 EURO / persoană

Adăugat la favorite
Vezi Favorite