Rusia: Karelia şi Kaliningrad


Cercul arctic, natură, istorie și spiritualitate în „cei doi K”

2190 EURO Vezi detalii
26.06.2020
09.07.2020
14 zile
Vandut
Moscova – Murmansk – Monchegorsk – Apatity – Kirovsk – Rezervația Naturală Laponia – Kem – Arhipelagul Solovetsky – Zalavruga – Rezervația Naturală Kivach – Petrozavodsk – Kizhi – Sortavala – Valaam – Priozersk – Sankt Petersburg – Kaliningrad – Parcul Național Kurshskaya Kosa – Svetlogorsk – Jantarny
25 poze

Multitudinea fațetelor culturale pe care o oferă Rusia, face această destinație atât de atrăgătoare din punct de vedere turistic. Locuri precum Moscova, Sankt Petersburg, Kaliningrad sunt atât de bogate în istorie, artă și cultură, încât e nevoie de ani ca să descoperiți tot ce au de oferit. Înghețurile care ajung în nord spun povești diferite, amintind de castele vechi, orașe abandonate, gulaguri și labirinturi pierdute în timp. Vă propunem o călătorie care vă va conduce printr-un ținut învăluit atât de măreție și grandoare, cât și de secrete, spiritualitate și comori arctice. Acest circuit oferă un echilibru perfect între importantele obiective turistice ale Rusiei și aventuri în zone mai puțin vizitate, dar care ascund povești inedite, vorbesc despre tragediile și spiritualitatea ortodoxă, despre sacrificiile și resursele naturale inestimabile ale acestei țări extraordinare: chihlimbar, reprezentări preistorice în piatră, singura mănăstire far din lume, pădurea care dansează și cea mai mare cascadă de câmpie din Europa, sunt doar o parte din bogățiile și minunățiile acestor locuri, care vă vor încânta, vă vor emoționa și vă vor oferi o perspectivă în nuanțe noi asupra complexității, bogăției și spiritualității rusești.


Top obiective

Artă şi arhitectură

Palatul Regional al Culturii, Piața centrală, "Monumentul Alyosha", Monumentul "În Așteptare", Memorialul Marinarilor, Biserica Salvatorului pe apă, Icebreaker-ul Lenin din Murmansk; Catedrala Înălțării Domnului, Muzeul Minerologic din Monchegorsk; Muzeul Nordului Rusiei din Apatity; Muzeul de Istorie din Kirovsk; Catedrala Adormirii Maicii Domnului, Catedrala Bunei Vestiri, Muzeul Pomorie din Kem; Mănăstirea Solovetsky, Biserica Înălțării din Solovki; Muzeul Kizhi, Biserica cu 22 de cupole, Biserica Sfintei Maria și clopotnița, Biserica Învierii lui Lazăr din Kizhi; Ansamblul arhitectonic din Piața Lenin, Monumentul Prințului Menshikov din Petrozavodsk; Complexul mănăstirii Valaam; Bulevardul Al. Nevsky cu podurile sale, Piaţa Palatului de Iarnă, Amiralitatea, Catedrala Sf. Isaac, Crucişătorul Aurora, Piaţa Senatului, Fortăreaţa Petru şi Pavel, Monumentul lui Petru cel Mare, Catedrala Fecioarei din Kazan din Sankt Petersburg; strada Kutuzov, fostul district Amalienau, Biserica Reginei Louise, Monumentul Cosmonautului, monumentele lui Petru cel Mare și Friedrich Schiller, Piața Victoriei, Coloana Victoriei, Primăria, cupolele de aur ale Catedralei Sfântul Hristos, Catedrala Medievală, Turnul Dohna din Kaliningrad; turnul de apă, Biserica „Maria, Steaua Mării”, Biserica Sf. Serafim din Sarov, memorialul lui Thomas Mann, sculpturile lui Herman Bracher din Svetlogork.

Natură şi Peisaje

Cercul Arctic, Golful Kola, Marea Barents, Peninsula Kola, lacul Imandra, Grădina Botanică din Kirovsk, Rezervația Naturală Laponia, Marea Albă, Arhipelagul Solovetsky, Golful Onega, Dealul Sekirnaya, Pârâul Vyg, Rezervația Naturală Kivach, Insula Kizhi, Lacul Onega, Lacul Ladoga, Luminile Nordului, Insula Valaam, Fluviul Neva, Parcul Național Kurshskaya Kosa, Duna Efa, Coasta din Svetlogork.

Tradiţii şi evenimente

demonstrații ale meșteșugurilor tradiționale, muzeu de chihlimbar.

Experienţe şi Distracţii

drumeţie în pădure, descoperirea petroglifelor din Zalavruga, deplasare cu aeroglisoare, spectacolul unic al ridicării şi coborârii podurilor, pădurea „care dansează”, vizitarea minei de chihlimbar unică în lume.


afiseaza itinerariul complet afiseaza itinerariul pe scurt
  • 1
    26.06.2020

    Bucureşti

    Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 23:30 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Aeroflot).
  • 2
    27.06.2020

    Bucureşti – Moscova – Murmansk

    • Transport Avion, autocar
    • Cazare Hotel Azimut 4* (sau similar 4*)
    • Mese În avion
    • Obiective și activități Tur panoramic Murmansk:
      Palatul Regional al Culturii
      Piața centrală
      "Monumentul Alyosha"
      Monumentul "În Așteptare"
      Memorialul Marinarilor
      Biserica Salvatorului pe apă
    Plecare spre Moscova cu compania Aeroflot, zbor SU 2039 (01:55 / 05:05), de unde vom pleca spre Murmansk cu zborul SU 1320 (07:15 / 09:35). După sosire întâlnire cu ghidul local, alături de care vom porni într-o primă vizită a celui mai mare oraș din regiunea arctică, care a fost înființat sub numele de Romanov pe Murman, dar după Revoluția bolșevică din octombrie 1917 i s-a schimbat numele în Murmansk. Primele planuri pentru construirea orașului portuar din zona Cercului Arctic au apărut în Imperiul Rus în anii 1870. În anul 1915, în timpul primului război mondial, pe malul estic al golfului Kola din Marea Barents, au fost înființate portul maritim Murmansk și satul Semenovskaya. Principalul motiv a fost acela de a stabili ruta de aprovizionare din nordul Atlanticului către Imperiul Rus, iar anul oficial al înființării orașului este 1916. În ciuda vârstei tinere, în Murmansk există o mulțime de locuri de interes, peste 30 de monumente și locuri memoriale iar podurile construite recent peste Golful Kola sunt locuri unice care întregesc imaginea unui oraș extraordinar aflat în Nordul îndepărtat al Globului Pământesc. Până în anul 1991 a fost zonă militară, închisă pentru turiști, astăzi Murmanskul fiind un port militar important și loc de staționare a Flotei de Nord a Rusiei. Vom face un tur panoramic al celui mai mare oraș de la nord de Cercul Arctic, care va include Palatul Regional al Culturii (exterior) numit după S.M. Kirov, gazda a numeroase evenimente culturale, piața centrală a orașului, Memorialul soldatului necunoscut "Monumentul Alyosha", monumentul "În Așteptare" și Memorialul Marinarilor care au murit în timp de pace. Vom vizita Biserica ortodoxă marină a Salvatorului pe apă, care și-a primit numele în cinstea icoanei sale miraculoase și se spune că este dedicată memoriei celor care au murit pe submarinul Kursk, deși a fost construită înaintea acestei tragedii. Biserica în stil rusesc vechi are o singură cupolă, cu o clopotniță atașată. Una dintre trăsăturile unice ale acesteia este prezența geamurilor în cupolă, datorită faptului că, potrivit experților, în nordul îndepărtat, acesta este singurul mod prin care 9 clopote bisericești pot fi protejate împotriva înghețului. Cazare în Murmansk la Hotel Azimut 4* (sau similar 4*).
  • 3
    28.06.2020

    Murmansk – Monchegorsk

    • Transport Autocar
    • Cazare Hotel Laplandia 3* (sau similar 3*)
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități Icebreaker-ul Lenin
      Tur de oraș Monchegorsk:
      Catedrala Înălțării Domnului
      Muzeul Minerologic
    Mic dejun. În prima parte a zilei vom vizita Icebreaker-ul Lenin, primul spărgător de gheață și navă civilă din lume cu propulsie nucleară care a fost construit în anul 1957, unul dintre cele mai strălucitoare simboluri ale erei sovietice, care în anul 2009 a fost transformat în muzeu. Vom afla informații interesante despre spărgătoarele de gheață cu energie nucleară explorând acest vas impresionant, care și-a croit drumul spre Polul Nord de nenumărate ori, ne vom bucura de panorama orașului din cabina căpitanului și vom vedea în camera mașinilor cum arată un reactor nuclear adevărat. Ne vom îndrepta apoi spre Peninsula Kola, către Monchegorsk, orașul de pe malul lacului Imandra, care s-a dezvoltat prin exploatarea depozitelor locale de cupru și nichel în anii 1930. În prezent este un centru important al acestei industrii, alături de cea de pescuit și cea forestieră. Vom face un tur de oraș și prima oprire va fi la Catedrala Înălțării Domnului, cea mai mare și mai frumoasă catedrală din Peninsula Kola, un loc special pentru locuitorii orașului. Următoarea atracție pe care o vom vizita este Muzeul Minerologic specializat în pietre colorate, care ne așteaptă cu o colecție magnifică de flori de mină, descrieri detaliate și exponate excelent puse în valoare. Muzeul este format din 3 săli principale în care sunt expuse minerale din Peninsula Kola, din întreaga fostă URSS și din alte țări, despre care veți afla multe lucruri interesante. Un loc special este ocupat de colecția de ametist multicolor extras în regiunea Murmansk. Muzeul mai are o zonă pentru expoziții temporare și un magazin excelent de suveniruri, de unde veți putea cumpăra și diverse bijuterii. Cazare în Monchegorsk la Hotel Laplandia 3* (sau similar 3*).
  • 4
    29.06.2020

    Monchegorsk – Apatity – Kirovsk

    • Transport Autocar
    • Cazare Hotel Severnaya 3* (sau similar 3*)
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități Muzeul Nordului Rusiei din Apatity
      Grădina Botanică din Kirovsk
    Mic dejun. Dimineață vom pleca spre Apatity, al doilea cel mai mare oraș din Oblastul Murmansk fondat în anul 1966 al cărui nume a fost dat de una dintre cele mai abundente resurse naturale din zonă, apatitul, mineralul brut utilizat la producerea îngrășămintelor minerale cu fosfor. Vom vizita Muzeul Nordului Rusiei unde vom afla informații despre așezarea peninsulei Kola, istoria științei în regiune și cultura populației indigene samii. Ne vom îndrepta apoi spre Kirovsk pentru a vizita Grădina Botanică, unde vom descoperi cu uimire că se poate cultiva cafea, smochini, sau chiar lămâi (și toate acestea cu fructe!) dincolo de Cercul Arctic! Cazare în Kirovsk la Hotel Severnaya 3* (sau similar 3*).
  • 5
    30.06.2020

    Kirovsk – Rezervația Naturală Laponia – Kem

    • Transport Autocar
    • Cazare Hotel Prichal 3* (sau similar 3*)
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități Muzeul de Istorie din Kirovsk
      Karelia:
      Rezervația Naturală Laponia
      Drumeţie în pădure
      Tur de oraș Kem:
      Catedrala Adormirii Maicii Domnului
      Catedrala Bunei Vestiri
      Muzeul Pomorie
    Mic dejun. Vom vizita apoi Muzeul de Istorie, unde vom afla informații despre dezvoltarea regiunii și despre oamenii care și-au lăsat amprenta asupra creării și extinderii orașului. O oprire întâmplătoare a unui tren în anii 20 și găsirea de minerale a schimbat soarta a mii de oameni. De la primele cercetări și așezări ale oamenilor de știință, la migranți și prizonieri, frig, corturi și exploatarea manuală a minereului s-a ajuns în prezent la case de piatră, drumuri, un oraș real, unde iarna se poate schia. Plecare spre Karelia unde vom vizita Rezervația Naturală Laponia, în mare parte închisă publicului, unde doar oamenii de știință și cei care fac educație privind meniul înconjurător pot obține aprobări speciale pentru vizite. Înființată oficial în anul 1957, rezervația protejează o suprafață de 2.784 km² către nord-vestul lacului Imandra, incluzând 86 km² de apă interioară. Zona este o combinație de tundră muntoasă și taiga nordică, care din anul 1985 a fost desemnată de UNESCO drept rezervație a biosferei. Pentru turiști, există o serie de rute „ecoturistice”, tematice, care se schimbă odată cu anotimpurile. Noi ne vom bucura de traseul de vară care va include și o scurtă drumeţie în pădure, pe cărări străjuite de mesteceni. Ne vom îndrepta apoi spre Kem, un oraș istoric, centrul administrativ al districtului Kemsky din Republica Karelia, situat pe țărmurile Mării Albe. Vom face un tur de oraș, prilej cu care vom vizita cele două biserici importante, Catedrala din lemn a Adormirii Maicii Domnului, una dintre cele mai interesante structuri de lemn din arhitectura rusă și Catedrala Bunei Vestiri din cărămidă albă, construită în anul 1903. Vom încheia ziua cu o incursiune în istoria acestor locuri, vizitând Muzeul Pomorie, al districtului Kem, fondat în anul 1980 și deschis cu expoziția „Istoria regiunii din timpurile străvechi până în zilele actuale”, dedicată celei de-a șaizecea aniversări a formării Comunei Muncii Kareliene. Cazare în Kem la Hotel Prichal 3* (sau similar 3*).
  • 6
    01.07.2020

    Kem – Arhipelagul Solovetsky – Kem

    • Transport Autocar
    • Cazare Hotel Prichal 3* (sau similar 3*)
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități Arhipelagul Solovetsky:
      Mănăstirea Solovetsky
      Dealul Sekirnaya
      Biserica Înălțării
      Clădirea monahală
    Mic dejun. Această zi o vom petrece în Arhipelagul Solovetsky sau Solovki, un grup de șase insule situate în Golful Onega din Marea Albă, la o distanță de numai 165 km față de Cercul Arctic. Principalul obiectiv și simbolul acestor insule, este Mănăstirea Solovetsky, fondată în sec. al XV-lea, una dintre cele mai faimoase și sfinte mănăstiri din Rusia, loc important de pelerinaj în prezent, intrată în patrimoniul mondial, muzeu dar și casa celor câțiva călugări care locuiesc aici. Trecutul său este sumbru, deoarece în sec. al XX-lea locul a fost folosit ca un brutal gulag în care au murit peste un milion de prizonieri. Liderii sovietici din anii 1920 au văzut avantajul izolării insulei și au transformat arhipelagul într-unul dintre primele gulaguri ale țării. Locurile par încă bântuite de umbrele victimelor care au suferit pentru părerile lor politice atât în perioada imperială, cât și în perioada sovietică, cu toate că vechea mănăstire oferă locului un aer unic de spiritualitate. Ne vom îndrepta apoi către dealul Sekirnaya, un loc spectaculos pentru privelişte, dar în acelaşi timp, unul dintre cele mai tragice din întreaga Rusie, deoarece pe parcursul mai multor secole, aici a fost amplasat unul dintre schiturile Mănăstirii Solovetsky, care după revoluția din anul 1917 a devenit o celulă de izolare, locul execuțiilor în masă ale prizonierilor din gulagul Solovki. Clădirile vechi ale schitului Înălțării nu au supraviețuit și ceea ce vom vedea, Biserica Înălțării și clădirea monahală, datează din anul 1862. Interesant este faptul că aceasta este singura biserică cu far din lume, un reper pentru navigatori dar și pentru pelerinii care vizitează aceste locuri sfinte. Întoarcere în Kem pentru cazare la Hotel Prichal 3* (sau similar 3*).
  • 7
    02.07.2020

    Kem – Zalavruga – Rezervația Naturală Kivach – Petrozavodsk

    • Transport Autocar
    • Cazare Hotel Piter Inn Petrozavodsk 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități Petroglifele din Zalavruga
      Rezervația Naturală Kivach
    Mic dejun. Plecare spre Belomorsk, în locul numit Zalavruga, de pe Pârâul Vyg, unde vom descoperi petroglifele făcute de oamenii preistorici cu unelte de piatră sau din metal. Cuvântul petroglif provine din cuvintele grecești „petros” care înseamnă „piatră” și „gliphos” care înseamnă „a ciopli”. Pe cele din Belomorsk, oamenii de știință le-au datat din mileniul IV - III î.H., adică în epoca neoliticului. Varietatea scenelor, precum și numărul mare de desene bine conservate, conferă ansamblului o importanță universală. Partea interesantă este că vom putea căuta și descoperi singuri aceste petroglife. O adevărată aventură! Unele vor fi ușor de găsit, altele le vom recunoaște doar la o a doua privire. „Arcașul” este cel mai renumit petroglif de la Zalavruga. Există multe scene de vânătoare de elani și păsări, precum și vânătoare de balene cu harpoane. Tot aici veți avea ocazia să vedeți și cea mai veche reprezentare a unui schior. Ne vom îndrepta apoi spre Rezervația Naturală Kivach unde vom putea admira cea mai mare cascadă de câmpie din Europa, care ne va cuceri cu melodia apelor sale. Vom vizita și muzeul naturii, unde vom face cunoștință cu viața sălbatică din taigaua Kareliană, după care vom putea alege un cadou pentru cei dragi din magazinele de suveniruri. În continuarea zilei ne vom deplasa spre Petrozavodsk, capitala şi cel mai mare oraş al Republicii Karelia. Fondat în anul 1703 de către Petru I (cel Mare), inițial a fost o fierărie, renumită pentru tunurile sale și turnarea fierului care furniza artilerie noii sale capitale, Sankt Petersburg. Fabrica Petrozavodsk era binecunoscută nu numai pentru producerea armelor de înaltă calitate, ci și pentru gardurile rafinate din fontă. Unele lucrări încă decorează parcurile și podurile din Sankt Petersburg. Cazare în Petrozavodsk la Hotel Piter Inn Petrozavodsk 4* (sau similar 4*).
  • 8
    03.07.2020

    Petrozavodsk – Kizhi – Petrozavodsk

    • Transport Aeroglisoare, autocar
    • Cazare Hotel Piter Inn Petrozavodsk 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități Insula Kizhi
      Lacul Onega
      Ansamblul Kizhi Pogost
      Biserica cu 22 de cupole
      Biserica Sfintei Maria
      Demonstrații ale meșteșugurilor tradiționale
      Biserica Învierii lui Lazăr
      Tur panoramic Petrozavodsk:
      Ansamblul arhitectonic din Piața Lenin
      Plimbare pe malul lacului Onega
      Monumentul Prințului Menshikov
    Mic dejun. Prima partea zilei va fi dedicată unui loc special listat în Patrimoniul Mondial UNESCO din anul 1990 și inclus în Codul de Stat al Siturilor de Patrimoniu Cultural cu valoare specială a Federației Ruse, în anul 1993, prin Decretul președintelui Federației Ruse: Ansamblul Kizhi Pogost aflat pe Insula Kizhi de pe Lacul Onega, situat la o distanță de 68 km față de Petrozavodsk. Vom ajunge acolo cu aeroglisoare pentru a vizita muzeul care cercetează, păstrează și popularizează cultura popoarelor autohtone din Karelia de mai bine de 40 de ani. Colecția în aer liber a muzeului Kizhi, include 83 de monumente de arhitectură din lemn: capele și case vechi, mori de vânt, hambare și rafturi pentru uscarea recoltelor. Vom putea admira (exterior) bijuteria acestei colecții, Biserica cu 22 de cupole a Schimbării la Față a Mântuitorului, care are 37 de metri înălțime, Biserica Sfintei Maria și clopotnița amplasată în apropiere care subliniază armonia și măreția bisericii principale, casele țărănești, unde vom asista la demonstrații ale meșteșugurilor tradiționale. Tot aici vom avea ocazia să vedem cea mai veche biserică de lemn din Rusia, Biserica Învierii lui Lazăr (exterior), care a fost construită la sfârșitul sec. al XIV-lea. Iar ca un fapt interesant, trebuie să știți că în construcția arhitecturii din lemn a insulei Kizhi nu s-au folosit cuie, bucățile de lemn fiind îmbinate într-un mod unic, formând chiar și cele mai complexe structuri. După-amiază revenim în Petrozavodsk pentru un tur panoramic al orașului care a jucat un rol important în apărarea granițelor Imperiului Rus. În anul 1777, Petrozavodsk a primit statutul de oraș și a devenit în curând capitala zonei. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a fost puternic avariat astfel încât cea mai mare parte a centrului orașului a fost ridicată la scurt timp după război într-un stil arhitectural unitar, cunoscut sub numele de clasicism socialist. Vom vedea primele clădiri de piatră din Petrozavodsk, sub forma ansamblului arhitectonic din Piața Lenin, casa de lemn a șefului vechii fabrici de armament și clădirea gimnaziului de băieți din Piața Kirov. Orașul atrage nu numai prin arhitectura sa, dar și prin parcurile sale. Ne vom plimba pe malul lacului Onega, care oferă priveliști pitorești tot anul și care găzduiește un muzeu în aer liber al sculpturii moderne. În timp ce vom admira piesele de artă, printre care și cel mai important monument consacrat fondatorului orașului Petrozavodsk, Prințul Menshikov, ne vom bucura de briza proaspătă a lacului. Cazare în Petrozavodsk la Hotel Piter Inn Petrozavodsk 4* (sau similar 4*).
  • 9
    04.07.2020

    Petrozavodsk – Sortavala – Valaam – Priozersk

    • Transport Aeroglisoare, autocar
    • Cazare Hotel Point on the Map 3* (sau similar 3*)
    • Mese Mic dejun, dejun
    • Obiective și activități Plimbare cu aeroglisorul pe Lacul Ladoga
      Insula Valaam
      Complexul mănăstirii Valaam
    Mic dejun. Itinerariul zilei ne va duce spre micul oraș Sortavala, situat la granița cu Finlanda, înconjurat de văi și păduri care ascund stânci și insule mici, unde în zilele înghețate și senine, Luminile Nordului zâmbesc pe cerul orășelului care este și cel mai apropiat vecin al insulei-mănăstire Valaam de pe Lacul Ladoga, de unde ne vom îndrepta cu aeroglisoare către insulă pentru a vizita Complexul mănăstirii. Cunoscută și sub denumirea de „Muntele Athos de Nord” sau „Marea și Cinstita Lavră”, Mănăstirea Valaam a fost întemeiată în anul 992 de către monahii greci Serghie și Gherman, care au venit aici atrași de liniştea locului și împinși de dorința lor de a duce o viață ascetă, fiind canonizați ulterior de către Biserica Ortodoxă Rusă. Așezată la granița dintre Novgorod și Suedia, Mănăstirea Valaam a fost distrusă de către suedezi în repetate rânduri. După o istorie tumultoasă, care a inclus și o perioadă când insula a fost bază militară sovietică, mănăstirea a fost reactivată în anul 1989 ca așezământ patriarhal. Patriarhul Alexei al II-lea, care a vizitat în copilărie locurile, s-a ocupat personal de supravegherea restaurării complexului monastic, efectuată cu o deosebită atenţie la detalii. Catedrala mănăstirii, înaltă de 50 m este situată în partea estică a Insulei Valaam, turlele albastre ale acesteia putând fi văzute aproape din toate părțile arhipelagului. Mănăstirea Valaam mai are alte 13 schituri care se află răspândite pe mai multe insulițe mici ale lacului Ladoga. Pentru a ne bucura pe deplin de experiența monahală, vom lua dejunul în sala de mese a mănăstirii. În continuarea zilei ne vom îndrepta spre Priozersk, unde ne vom caza la Hotel Point on the Map 3* (sau similar 3*).
  • 10
    05.07.2020

    Priozersk – Sankt Petersburg

    • Transport Autocar
    • Cazare Hotel Oktiabrskaya 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități Tur panoramic Sankt Petersburg:
      Bulevardul Al. Nevsky
      Celebrele poduri
      Piaţa Palatului de Iarnă
      Amiralitatea
      Fluviul Neva și podurile sale
      Crucişătorul Aurora
      Piaţa Senatului
      Fortăreaţa Petru şi Pavel
    • Opționale Catedrala Sf. Isaac
      Catedrala Fecioarei din Kazan
      plimbare pe canalele orașului
    Mic dejun. Plecare spre Sankt Petersburg, oraşul fondat de Petru cel Mare în anul 1703 ca o “fereastră către Europa”, fiind la acea dată a doua capitală a Imperiului Rus, până în anul 1918. Timp liber pentru dejun, după care, însoţiţi de ghidul local vom porni într-un tur panoramic al oraşului Sankt Petersburg, al doilea oraş ca mărime al Rusiei, care va include Bulevardul Al. Nevsky cu celebrele sale poduri, Piaţa Palatului de Iarnă, locul de desfăşurare a unor importante momente din istoria Rusiei, Amiralitatea, Fluviul Neva cu podurile care se ridică noaptea, Catedrala Sf. Isaac (intrare opţională), Crucişătorul Aurora, Piaţa Senatului, Fortăreaţa Petru şi Pavel, emblema oraşului, locul unde se odihnesc mulţi dintre foştii țari ai Rusiei, Monumentul lui Petru cel Mare şi Catedrala Fecioarei din Kazan (intrare opţională). Cazare la Hotel Oktiabrskaya 4* (sau similar 4*). Seara, opţional, plimbare pe canale pentru a surprinde spectacolul unic al ridicării şi coborârii podurilor.
  • 11
    06.07.2020

    Sankt Petersburg – Kaliningrad

    • Transport Autocar, avion
    • Cazare Hotel Kaiserhof 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități Tur panoramic Kaliningrad:
      Strada Kutuzov
      Fostul district Amalienau
      Biserica Reginei Louise
      Monumentul Cosmonautului
      Monumentele lui Petru cel Mare al lui Friedrich Schiller
      Piața Victoriei
      Universitatea Tehnică de Stat Kaliningrad
      Centrul de Afaceri
      Primăria
      Cupolele de aur ale Catedralei Sfântul Hristos
      Sala Filarmonicii
      Fosta biserică a Sfintei Familii
      Catedrala Medievală
      Turnul Dohna
      Muzeul de chihlimbar
    Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zborul companiei Ural Airlines, U6 391 (12:45 / 13:20) spre Kaliningrad, oraș pe care îl vom descoperi în cadrul unui tur panoramic. Vom vedea ce are mai frumos capitala regiunii Kaliningrad, orașul cu o vechime de peste 750 de ani și două nume: Koenigsberg și Kaliningrad. Aici a avut loc fuziunea și întrepătrunderea culturilor germanice și slave, fiecare epocă lăsându-și amprenta asupra istoriei, culturii și viziunii orașului, proces pe care îl vom observa în timpul turului panoramic de oraș. Vom începe turul cu părțile orașului care ne vor dau impresia începutului sec. al XX-lea, când Koenigsberg era capitala Prusiei Orientale, cu strada Kutuzov și fostul district Amalienau. Turul panoramic va continua cu Biserica Reginei Louise, Monumentul Cosmonautului, monumentele lui Petru cel Mare și cel al lui Friedrich Schiller, cu centrul administrativ al orașului, Piața Victoriei, unde vom admira Coloana Victoriei, ridicată în anul 2006, Universitatea Tehnică de Stat Kaliningrad, Centrul de Afaceri, Primăria și cupolele de aur ale Catedralei Ortodoxe Ruse Sfântul Hristos, recent construită. După ce vom trece de Bulevardul Lenin vom vedea locul unde Castelul Koenigsberg a fost fondat de cavalerii ordinul teutonic în anul 1255, Sala Filarmonicii și fosta biserică a Sfintei Familii. Turul va include vizitarea Catedralei Medievale, simbolul orașului și firul care unește trecutul său cu prezentul și viitorul. Vom vedea și locul unde a fost înmormântat filozoful german Immanuel Kant, cetățean de onoare al orașului, lângă zidul de nord unde s-a ridicat o mica capelă. Vom putea urca în Turnul Dohna, care în zilele noastre găzduiește singurul muzeu de chihlimbar din Rusia. Cazare la Hotel Kaiserhof 4* (sau similar 4*).
  • 12
    07.07.2020

    Kaliningrad – Parcul Național Kurshskaya Kosa – Svetlogorsk – Kaliningrad

    • Transport Autocar
    • Cazare Hotel Kaiserhof 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități Parcul Național Kurshskaya Kosa
      Tur panoramic Svetlogorsk:
      Turnul de apă
      Biserică „Maria, Steaua Mării”
      Biserica Sf. Serafim din Sarov
      Memorialul scriitorului Thomas Mann
      Sculpturile lui Herman Brachert
      Coasta din Svetlogork
    • Opționale Coborâre cu telescaunul sau funicularul
    Mic dejun. Dimineața ne vom îndrepta Parcul Național Kurshskaya Kosa care face parte din Curonian Spit, un cordon litoral format din dune de nisip, îngust și curbat, lung de 98 km, care desparte Laguna Curlandei de coasta Mării Baltice. Porțiunea sa sudică de 41 km lungime se află în Regiunea Kaliningrad, iar cea nordică ajunge până în sud-vestul Lituaniei, ambele fiind protejate de Patrimoniul Mondial Natural UNESCO. Vom vedea peisaje complet diferite, de la deșerturi nisipoase, acoperite cu licheni, pajiști de mușchi, păduri și desișuri de pin și arin, taiga și păduri de foioase, până la terenuri plate, mlaștini și turbării. Vom avea ocazia să vizităm stația ornitologică, pădurea „care dansează” și Duna Efa, cea mai înaltă dună de nisip din statele baltice și din Europa. Pădurea de pini pare că dansează datorită copacilor săi răsuciți într-un mod neobișnuit, în mai multe modele, cum ar fi inele, inimi și spirale îndoite spre pământ. Vom pleca apoi spre Svetlogorsk, fondat în sec. al XIII-lea ca sat pescăresc și transformat în sec. al XIX-lea într-o stațiune europeană foarte populară, Rauschen, unde elita germană venea să se relaxeze. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, orașul nu a fost bombardat, așa că vom avea ocazia de a admira arhitectura est-prusiană de la sfârșitul sec. al XIX-lea, începutul sec. al XX-lea. În prezent Svetlogorsk este o stațiune de frunte pe coasta baltică, numită informal „o perlă a Balticului Rus”. Vom face un tur panoramic care va include turnul de apă, simbolul orașului, fosta biserică catolică „Maria, Steaua Mării”, fosta biserică luterană unde acum este amplasată Biserica Ortodoxă Rusă a Sf. Serafim din Sarov, memorialul celebrului scriitor german Thomas Mann, sculpturile lui Herman Brachert „Nimfa” și „Fata cu un ulcior”. Coasta din Svetlogork nu este plană, ci formează o pantă frumoasă de aprox. 50 m înălțime, astfel încât pentru a coborî la mare se pot folosi (opțional) telescaunul sau funicularul. Plimbându-ne de-a lungul promenadei ne vom bucura de priveliște și vom putea alege suveniruri din chihlimbar vândute acolo într-o mare varietate. Întoarce la Kaliningrad pentru cazare la Hotel Kaiserhof 4* (sau similar 4*).
  • 13
    08.07.2020

    Kaliningrad – Jantarny – Moscova

    • Transport Autocar, avion
    • Mese Mic dejun, în avion
    • Obiective și activități Jantarny:
      Mina de chihlimbar
      Muzeul local
    Mic dejun. Dimineța ne vom îndrepta spre Jantarny, fosta Palmnicken, locul pe care nu puteam să nu îl vizităm înainte de a ne lua rămas bun de la Rusia. Principala comoară a zonei din partea de vest a regiunii Kaliningrad este cel mai mare zăcământ de chihlimbar din lume. Vom avea ocazia unică de a vizita mina deschisă și de a privi singurul loc din lume unde chihlimbarul este extras industrial din „lutul albastru” și de asemenea, să aflăm amănunte despre istoria acestei extracții și prelucrări. Chihlimbarul este o rășină fosilă a coniferelor antice, iar vârsta sa este de peste 50 de milioane de ani. Marea Baltică a aruncat întotdeauna această piatră la picioarele oamenilor parcă pentru a împărți cu ei comoara. Peste 90% din piatra solară se află pe coasta Mării Baltice, chihlimbarul fiind considerat o piatră semiprețioasă, fiind în trecut o amuletă pentru luptători. Egiptenii îl foloseau pentru îmbălsămarea mumiilor, iar guvernantele din familiile nobile ruse erau obligate să poarte coliere de chihlimbar pentru a proteja bebelușii. Și acum oamenii încă mai cred în calitățile sale medicinale, în timp confirmate și de știință, căci acidul de chihlimbar este o substanță uimitoare care întărește imunitatea și ajută la menținerea formei fizice. Cel mai bun loc pentru a cumpăra suveniruri de chihlimbar este în magazinul aparținând minei, după ce vom termina vizita. Cu istoria și viața orașului, vom face cunoștință la muzeul local unde vom avea de asemenea șansa de a ne bucura de spectrul divers de culori al pieselor de chihlimbar și incluziuni - resturi de insecte și plante, care confirmă originea vegetală a chihlimbarului, dovedită de savantul rus Mikhail Lomonosov în sec. al XVIII-lea. Transfer la aeroport pentru zborul companiei Aeroflot, SU 1005 (15:45 / 18:45) spre Moscova, de unde vom pleca spre Bucureşti cu zborul SU 2038 (20:55 / 00:15).
  • 14
    09.07.2020

    Bucureşti



Informatii tarif

2190 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single 350 EURO

tarif valabil pentru un grup de minim de 20 turişti, pt. 15-19 turiști tariful se va majora cu 225 euro/pers.


  • transport
    Avion
    Autocar
    Aeroglisoare
  • cazare
    1 noapte Murmansk
    1 noapte Monchegorsk
    1 noapte Kirovsk
    2 nopți Kem
    2 nopți Petrozavodsk
    1 noapte Priozersk
    1 noapte Sankt Petersburg
    2 nopți Kaliningrad
  • mese
    Mic dejun: 11
    Dejun:1
  • ghizi
    Insotiţor DAL Travel
    Ghizi locali
  • marime grup
    20

Servicii

Tariful include

- transport internaţional cu avionul pe rutele: Bucureşti – Moscova – Murmansk şi Kaliningrad – Moscova – Bucureşti cu compania Aeroflot
- transport continental cu avionul pe ruta: Sankt Petersburg – Kaliningrad cu compania Ural Airlines
- transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
- 11 nopţi cazare în hoteluri de 4* și 3*
- mesele menţionate în program: 11 mic dejunuri şi 1 dejun
- transferurile şi tururile menţionate în program
- tururi panoramice sau pietonale (conform program)
- taxele de intrare la obiectivele din program (daca nu este altfel menționat)
- vizitarea Spărgătorului de Gheață Lenin
- vizitarea Grădinii Botanice din Kirovsk
- vizitarea Rezervației Naturale Laponia
- excursie în Arhipelagul Solovetsky din Marea Albă
- vizitarea Rezervației Naturale Kivach
- vizitarea complexului Kizhi Pogost de pe Insula Kizhi de pe Lacul Onega
- vizitarea Mănăstirii de pe Insula Valaam de pe Lacul Ladoga
- vizitarea Parcului Național Kurshskaya Kosa care face parte din cordonul litoral - Curonian Spit
- vizitarea minei de chihlimbar de la Jantarny
- ghizi locali
- conducător român de grup
- asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism
- BONUS: PACHET TURIST PLUS PREMIUM GENERALI care include Asigurare medicală, pe întreaga durată a programului, care acoperă o sumă maximă de 50.000 euro/pers. (cheltuieli medicale de urgență și/sau repatriere, însă care nu este menită a acoperi complicațiile sau recidivele bolilor/afecțiunilor de care dumneavoastră suferiți anterior începerii călătoriei) și Asigurarea STORNO de călătorie, care acoperă pierderile financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate, a cărei valoare storno acoperă până la 2000 euro/persoană (cu franșiză de 10%); acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei; se poate încheia turiștilor cu vârsta maximă de 79 ani împliniți


Tariful nu include

- taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile intercontinentale: aprox. 260 euro/pers. şi continentale: 60 euro/pers., care se plătesc odată cu excursia (pot fi modificate de companiile aeriene, valoarea exactă fiind cunoscută la data emiterii biletelor de avion)
- taxa de viză Rusia: 75 euro/pers.
- taxe de ieşire de pe aeroporturi, numai dacă se aplică
- alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi etc.
- supliment de demipensiune (la cerere)
- bacşişuri: 60 euro/pers. pentru ghizi, şoferi, ajutori de şoferi – nu şi pentru bagajişti (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire); bacşişurile nu se referă şi la excursiile opţionale
- excursiile opţionale care se pot realiza cu un număr minim de participanţi, precizat de partenerii externi, tarifele acestora fiind informative; în funcţie de timpul disponibil, la faţa locului, se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerul local


Acte necesare

- paşaport valabil minim 6 luni de la data încheierii călătoriei;
- 1 fotografie color 3,5х4,5 cm pe fundal deschis, cu imaginea clară a chipului (din faţă), fără ochelari cu lentile fumurii şi cu capul descoperit


Condiții de înscriere

- înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 50% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
- diferenţa de 50 %, se achită cu min. 30 de zile înainte de data plecării
- turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
- în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti


Observații

- conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
- agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
- agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
- prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
- conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
- cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
- clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
- distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
- dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
- agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
- agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
- în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
- aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor
- agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
- conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
- excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia DAL TRAVEL; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
- agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
- în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
- agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
- copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate
- copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
- vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
- c/v excursiei poate fi achitată şi în lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăţi
- prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »


Oferte similare

Circuit cu insotitor

1870 EURO

11.06.2024 - 24.06.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

1290 EURO

12.06.2024 - 19.06.2024

VEZI OFERTA

Ce spun turistii nostri?