840 EURO Vezi detalii
12.08.2022
17.08.2022
6 zile
Vandut
Siena – Florența – Pienza – Montalcino – San Gimignano – Monteriggioni – Lucca
11 poze

Italia, şi în special provincia Toscana, sunt locurile care prin geniul sculptorilor, pictorilor şi arhitecţilor săi au dat lumii adevărate comori care au schimbat fundamental cursul istoriei artei, al civilizaţiei europene şi a culturii mondiale. Dar toată această efervescenţă nemaiîntâlnită se adapă dintr-un sol deja fertil, a cărui rodire renascentistă au pregătit-o cu grijă generaţiile anterioare şi ale cărei rădăcini se pot vedea cel mai bine în marile sărbători locale, a căror istorie se pierde în negura timpurilor. Fideli obiceiului de a vă oferi numai experienţe de top, anul acesta vă invităm în perioada vacanţelor să participaţi la una dintre cele mai importante sărbători ale oraşului Siena, când, pe 16 august, printr-o cavalcadă plină de vitalitate, întreg oraşul freamătă cu prilejul cursei de cai Palio dell’Assunta care onorează Adormirea Maicii Domnului. Nu ratați acest program, prilej de a descoperi sau de a redescoperi una dintre cele mai bogate din punct de vedere artistic regiuni ale Italiei, o experienţă de care vă veți aminti mai târziu cu plăcere.


Top obiective

Artă şi arhitectură

Florența: Basilica Santa Maria del Fiore, Piaţa San Giovanni, Baptisteriul Sfântului Ioan Botezătorul, Palazzo della Signoria, Basilica Santa Maria del Fiore, Galeria Uffizi, Tur printre Crete Senesi, Montalcino: La Fortezza di Montalcino, Piazza Grande, San Gimignano: Domul, Palazzo Comunale, Collegiata, Domul din Siena, Lucca: Piazza San Martino, Catedrala, Casa Memorială a lui Giacomo Puccini, Biserica San Michele in Foro

Natură şi Peisaje

Râul Arno

Tradiţii şi evenimente

Mâncarea toscană, Cursa de cai Il Palio Siena

Experienţe şi Distracţii

Plimbare pe Ponte Vecchio, plimbare pe străzile din Pienza, degustarea brânzei Pecorino din Pienza, degustarea vinului Brunello di Montalcino, urcare în Turnul Grossa, degustarea unei îngheţate în Piazza della Cistern


afiseaza itinerariul complet afiseaza itinerariul pe scurt
  • 1
    12.08.2022

    București – Pisa – Siena

    • Transport Avion, minibus
    • Cazare Hotel Montaperti 4* (sau similar 4*)
    Plecare de pe Aeroportul Henri Coandă, spre Pisa. După sosire ne vom îndrepta către Siena, unde ne vom caza la Hotel Montaperti 4* (sau similar 4*).
  • 2
    13.08.2022

    Siena – Florența – Siena

    • Transport Minibus
    • Cazare Hotel Montaperti 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități Florența:
      Basilica Santa Maria del Fiore
      Piaţa San Giovanni
      Baptisteriul Sfântului Ioan Botezătorul
      Palazzo della Signoria
      Plimbare pe Ponte Vecchio
    • Opționale Intrare Basilica Santa Maria del Fiore
      Intrare Galeria Uffizi
    Mic dejun. În această zi vom face o excursie la Florența, considerată în sens metaforic perla Toscanei, cu străzi unde s-au filmat scene romantice din filme ca „Under the tuscan sun” (Sub Soarele Toscanei), „A room with a view” (O cameră cu vedere) sau „The English patient” (Pacientul Englez). Florenţa este oraşul care vă va vrăji cu istoria artei renascentiste și cu arhitectura toscană ce aminteşte de timpurile nobiliare. Împreună cu ghidul local vom face un tur pietonal al orașului, care va include Domul sau Basilica Santa Maria del Fiore, a patra catedrală ca mărime din Europa (intrare opţională), Piaţa San Giovanni cu Baptisteriul Sfântului Ioan Botezătorul, Palazzo della Signoria, un adevărat muzeu în aer liber dominat de maiestuosul Palazzo Vecchio. Vom face apoi o scurtă plimbare pe Ponte Vecchio, cel mai vechi pod din Florenţa, unde cuplurile pun un lacăt, dovadă a dragostei lor de nedesfăcut, după care aruncă cheiţa lacătului în Râul Arno. Timp liber pentru a vizita Galeria Uffizi (intrarea nu este inclusă), unde ne va aştepta solemnă, cea mai importantă colecţie de picturi din Italia. Vom descoperi istoria Galeriei Uffizi, primul muzeu din Europa şi comorile artistice ale renumiţilor artişti italieni precum Giotto, Domenico Veneziano, Piero della Francesca, Botticelli, Leonardo da Vinci, Michelangelo, Rafael, Tiziano sau Caravaggio. Întoarcere la Siena pentru cazare la Hotel Montaperti 4* (sau similar 4*).
  • 3
    14.08.2022

    Siena – Pienza – Montalcino – Siena

    • Transport Minibus
    • Cazare Hotel Montaperti 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități Tur printre Crete Senesi
      Plimbare pe străzile din Pienza
      Montalcino:
      La Fortezza di Montalcino
      Piazza Grande
    • Opționale Degustarea brânzei Pecorino din Pienza
      Degustarea vinului Brunello di Montalcino
    Mic dejun. Vom simți în această zi farmecul Toscanei care oferă o mie de priveliști demne de cărți poștale, fiind cu siguranță una dintre cele mai fotografiate regiuni din lume. Dimineața vă propunem un tur printre Crete Senesi, un teritoriu de vis magic în care vom găsi comori ascunse precum șiruri de chiparoși, priveliști pitorești, „calanchi” și „biancane” produse de eroziunea solului argilos, drumuri de pământ și ferme izolate care vor fi subiectul perfect pentru cele mai frumoase fotografii. Itinerariul zilei ne va conduce spre Pienza, bijuteria din Val d’Orcia, înscrisă în Patrimoniul Cultural UNESCO. În anul 1405, la Corsignano, numele vechi al localității, s-a născut Enea Silvio Piccolomini, un umanist renascentist, care mai târziu a devenit Papa Pius al II-lea. Odată ce a devenit Papă, Piccolomini a reconstruit întregul sat ca oraș ideal renascentist și l-a redenumit Pienza - „orașul lui Pius”. Ne vom plimba pe străzile pitorești ale acestui sat, pline de mici magazine fermecătoare care vând printre altele și diferite tipuri de brânză pecorino. Pecorino din Pienza este o brânză gustoasă, produsă dintr-un lapte de oaie aromat și puternic, renumită în întreaga lume, care se vinde în mai multe variante: de la o aromă ușoară și delicată (dolce) până la una maturată și puternică (stagionato). Vă recomandăm să le degustați pe toate. Pentru prânz veți găsi numeroase restaurante unde veți putea aprecia acest produs tradițional și alte mâncăruri toscane tradiționale, precum pici (paste făcute manual, ca niște spaghete mai groase). Vom pleca apoi spre Montalcino, orășel neatins de modernism, închis între ziduri ca un castel de poveste, înconjurat de peisaje de vis şi de pantele împădurite ale văii D’Orcia. Situat pe o colină, Montalcino este fără îndoială un „must-see” al Toscanei, unde vom putea savura unul dintre celebrele vinuri din Italia, respectiv Brunello di Montalcino. Orașul este cunoscut ca o „bijuterie din sec. al XVI-lea” datorită artei și arhitecturii sale splendide renascentiste. Principalul punct de atracţie al oraşului îl reprezintă La Fortezza di Montalcino, străjuită de turnuri de diferite înălţimi. Vom ajunge în Piazza Grande care este situată în cel mai înalt punct al orașului, mărginită de clădiri mărețe, inclusiv catedrala și primăria. Ne vom plimba pe străzile înguste ale acestui burg medieval, pline cu restaurante, taverne și osterii. Întoarcere la Siena pentru cazare la Hotel Montaperti 4* (sau similar 4*).
  • 4
    15.08.2022

    Siena – San Gimignano – Monteriggioni – Siena

    • Transport Minibus
    • Cazare Hotel Montaperti 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități San Gimignano:
      Domul
      Palazzo Comunale
      Collegiata
    • Opționale Urcare în Turnul Grossa
      Degustarea unei îngheţate în Piazza della Cisterna
    Mic dejun. Zi dedicată descoperirii a câtorva dintre cele mai pitorești sate toscane și a vinurilor celebre ale regiunii. Ne vom îndrepta spre încântătorul San Gimignano, un orășel medieval alintat „orașul turnurilor frumoase”, inclus din anul 1990 pe lista Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO. Vom descoperi peisajul tipic toscan, cu livezi de măslini, dealuri acoperite de viță-de-vie și pâlcuri de chiparoși, până vom distinge colina pe care tronează vechile turnuri din piatră datorită cărora oraşul a fost supranumit „Manhattan-ul medieval”. Ne vom plimba pe străduţele absolut încântătoare pline de flori şi magazine cochete, vom vedea Domul, Palazzo Comunale şi Collegiata, vom putea urca în Turnul Grossa de unde vom avea cea mai bună panoramă asupra orăşelului, sau pur şi simplu, vom putea savura o îngheţată delicioasă în Piazza della Cisterna. Ne vom deplasa în continuarea zilei spre orașul-fortăreață Monteriggioni care este înconjurat de ziduri medievale intacte și frumos conservate din sec. al XII-lea, ale căror turnuri au fost asemănate de Dante cu Giganții Infernului în Divina sa Comedie, și care au fost folosite ca locație de film și chiar ca model pentru popularul joc de calculator „Assassin’s Creed”. La prânz veți putea savura delicioasa bucătărie toscană și degusta diferite vinuri locale. Întoarcere la Siena pentru cazare la Hotel Montaperti 4* (sau similar 4*).
  • 5
    16.08.2022

    Siena

    • Transport Minibus
    • Cazare Hotel Montaperti 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități Domul
      Cursa de cai Il Palio Siena
    Mic dejun. În această zi vom descoperi Siena renumit pentru cursele de cai care se desfăşoară de două ori pe an în Piaţa del Campo, de o frumuseţe aparte, cu conturul său original în formă de scoică, unde se află Palatul Primăriei - Palazzo Publico care datează din sec. al XIV-lea şi Turnul Mangia, numit astfel în onoarea primului său clopotar. Piaţa a fost iniţial folosită ca una comercială şi doar din anul 1288, când a fost pavată cu cărămizi speciale de culoare roşie a devenit locul de desfăşurare al celebrelor curse de cai. În prezent piaţa este înconjurată de frumoase clădiri medievale şi numeroase trattorii. Vom avea prilejul să admirăm Domul, proiectat de Nicolo Pisano, o bijuterie arhitectonică construită între secolele XII - XIII, împodobit cu marmură albă la exterior şi cu o pardoseală unică de intarsii de marmură, armonios îmbinate, una dintre cele mai frumoase biserici gotice din Italia împodobită în decursul timpului cu frumoase lucrări de artă semnate de Pinturicchio, Michelangelo, Bernini, Donatello şi Guido da Siena. În această zi se va desfășura Cursa de cai Il Palio Siena, care continuă o tradiție veche de 800 de ani, ceea ce o face cea mai veche cursă de cai din lume. Aceasta se desfășoară de două ori pe an, iar concurenții reprezintă o contradă sau un cartier al orașului. Inedit este faptul că nu sunt acceptați caii de rasă pură, jockeii călăresc fără șei, iar caii sunt trași la sorți. Cursa din 2 iulie, numită Palio di Provenzano, aduce un omagiu Madonei din Provenzano, în timp ce cursa din 16 august este Palio dell’Assunta și onorează Adormirea Maicii Domnului. Cazare la Hotel Montaperti 4* (sau similar 4*).
  • 6
    17.08.2022

    Siena – Lucca – București

    • Transport Minibus, avion
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități Lucca:
      Piazza San Martino
      Catedrala
      Casa Memorială a lui Giacomo Puccini
      Biserica San Michele in Foro
    Mic dejun. Dimineața vom pleca spre Lucca, probabil cel mai frumos oraș din Toscana, despre care Hilaire Belloc scria în anul 1902 în „Drumul către Roma”, că „totul în Lucca” este extraordinar. Fostă capitală a Toscanei în timpul goţilor şi lombarzilor, aceasta s-a dezvoltat graţie comerțului cu mătase. În sec. al XIV-lea oraşul a cucerit Pisa şi Pistoia şi şi-a menţinut independența până la sosirea lui Napoleon. Vom face un tur panoramic şi pietonal care va include Piazza San Martino cu Catedrala, Casa Memorială a lui Giacomo Puccini și Biserica San Michele in Foro, construită pe ruinele unui vechi forum roman. Transfer la aeroportul din Pisa pentru zborul spre București.


Informatii tarif

840 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 190 EURO

tarif cu toate taxele incluse, valabil pentru un grup de 7 turişti


  • transport
    Avion
    Minibus
  • cazare
    5 nopţi la Siena
  • mese
    Mic dejun: 5
  • ghizi
    Însoțitor DAL Travel
    Ghizi locali
  • marime grup
    7

Servicii

Tariful include

- transport cu avionul pe ruta: Bucureşti – Pisa – Bucureşti
- taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu (pot suferi modificări)
- un bagaj de cală de 20 kg și un bagaj mic de mână
- transfer aeroport – hotel – aeroport
- 5 nopţi cazare cu mic dejun în hotel de 4* la Siena
- însoţitor român de grup
- asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism

NOTĂ: Taxele de aeroport incluse în tarif sunt cele valabile la data lansării programului. În situația majorării de către compania aeriană a acestor taxe până la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile înainte de plecare), agenția își rezervă dreptul de a modifica tariful excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.


Tariful nu include

- cateringul în timpul zborului
- taxele de oraş (unde se percep) se achită la recepţia hotelurilor
- biletele de intrare la obiectivele din program
- alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi etc.
- bacşişuri: 30 euro/pers. pentru ghid - şofer, mai puţin pentru bagajişti (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire)
- excursiile opţionale care se pot realiza cu un număr minim de participanţi, precizat de partenerii externi, tarifele acestora fiind informative; în funcţie de timpul disponibil, la faţa locului, se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerul local

IMPORTANT! Recomandăm încheierea unei Asigurari MEDICALE și STORNO de călătorie. Astfel se poate acoperi riscul de pierderi financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate. Acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei, INCLUSIV riscurile din categoria evenimentelor asigurate Covid-19. Dacă aveți nevoie de asistență pentru a vă alege asigurarea de călătorie potrivită, echipa noastră de consultanți vă stă la dispoziție.


Acte necesare

- paşaportul sau cartea de identitate în curs de valabilitate


Condiții de înscriere

- înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans (nerambursabil) de 500 euro/pers. şi se încheie la epuizarea locurilor
- diferența de până la 50% din valoarea totală pachetului de servicii se achită cu 60 de zile înainte de data plecării
- diferența de până la 100% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 30 de zile înainte de data plecării
- turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
- în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti

NOTĂ:
Având în vedere epidemia SARS-COV 2 este posibil ca unele reglementări de călătorie să se modifice până la data plecării sau după începerea călătoriei, independent de voința agenției DAL TRAVEL (cum ar fi: controlul stării de sănătate, obligativitatea de autoizolare după întoarcerea în România, măsuri suplimentare de igienă și formalități vamale). Agenția DAL TRAVEL nu poate fi făcută răspunzătoare, aplicându-se termenii și condițiile contractuale standard.


Observații

- conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
- agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
- agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
- prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
- conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
- cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
- clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
- distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
- dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
- agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
- agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
- în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
- aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor
- agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
- conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
- excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia DAL TRAVEL; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
- agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
- în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
- agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
- copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate
- vă rugăm să vă asiguraţi că documentul de călătorie, PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
- pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
- c/v excursiei poate fi achitată şi în lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăți
- prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »


Oferte similare

Circuit cu insotitor

2480 EURO

02.09.2024 - 14.09.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

1640 EURO

04.07.2024 - 11.07.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

1980 EURO

04.06.2024 - 11.06.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

1380 EURO

15.06.2024 - 23.06.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

1670 EURO

27.05.2024 - 03.06.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

1690 EURO

18.06.2024 - 25.06.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

1280 EURO

17.06.2024 - 24.06.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

1480 EURO

13.07.2024 - 20.07.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

1240 EURO

08.09.2024 - 14.09.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

1290 EURO

08.07.2024 - 15.07.2024

VEZI OFERTA

Ce spun turistii nostri?