Ziua
1
-
04.04.2026
Bucureşti – Istanbul – Addis Abeba
- Hotel Best Western Plus (sau similar).
Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă la ora 07:30 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Turkish Airlines). Plecare spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, zbor TK 1044 (10:10 / 12:45), de unde se va pleca spre Addis Abeba cu zborul TK 676 (18:15 / 23:35). Sosire în capitala Etiopiei, a patra metropolă ca mărime din Africa, cunoscută şi sub denumirea de „floare nouă”, deoarece oraşul a fost fondat relativ recent, în anul 1886, de către Împăratul Menelik al II-lea şi soţia sa Împărăteasa Taitu, la poalele falnicului munte Entoto, care are o înălţime de 3.200 m. Întâlnire cu reprezentantul local şi transfer pentru cazare în Addis Abeba la Hotel Best Western Plus Pearl (sau similar).
Ziua
2
-
05.04.2026
Addis Abeba – Hawassa
- Hotel Haile Resort (sau similar)
- Biserică Addis Abeba (slujba de Florii), Lacul Bishoftu, Lacul Ziway, orașul Shashemene, Hawassa
Mic dejun. Dimineaţa ne vom îndrepta spre una dintre bisericile din Addis Abeba pentru a participa la slujba din Duminica Floriilor, sărbătoarea creștinilor care marchează intrarea în Ierusalim a lui Iisus Hristos. În continuarea zilei ne vom îmbarca în vehicule 4x4 şi vom porni spre sud, în direcţia Arba Minch, spre zona lacurilor din regiunea Riftului. Vom face o oprire la unul dintre lacurile de crater de la Debre Zeit, Lacul Bishoftu, de unde itinerarul va continua spre sud, unde vom admira lacurile Văii Marelui Rift de la Ziway, unde trăiesc foarte multe specii de păsări. Dejun în timpul vizitelor. În continuarea zilei vom trece prin orașul „Bob Marley” Shashemene, unde vom afla cum au ajuns locuitorii Jamaicăi în Etiopia și de ce a fost ridicat un monument dedicat lui Bob Marley în Addis Ababa. Sosire în Hawassa pentru cină și cazare în la Hotel Haile Resort (sau similar).
Ziua
3
-
06.04.2026
Hawassa – Arba Minch
- Haile Resort (sau similar)
- Piața de pește Lacul Awassa, satul Chencha – tribul Dorze, Arba Minch
Mic dejun. În această zi ne vom îndrepta spre piața de pește de lângă Lacul Awassa, după care ne vom deplasa spre satul Chencha al tribului Dorze, care locuieşte pe muntele care domină zona. Cei din tribul Dorze sunt poate cei mai dezvoltaţi indigeni, fiind foarte muncitori; ei sunt cei care „îmbracă” toată zona, fiind ţesători renumiţi, dar nu numai hainele celor din Dorze sunt faimoase, ci şi colibele lor de bambus care seamănă cu capete de elefanți, înalte de 8-12 metri. Dorze țes bumbac de o calitate și frumusețe incredibilă, coc prăjituri delicioase (numite Kocho), colectează miere și beau o vodcă locală excelentă. Dejun în timpul vizitelor. Traseul va continua spre Arba Minch, oraşul celor 40 de izvoare, fiind în acelaşi timp și cel mai mare târg din sudul ţării, cel mai important oraş din colţul de sud-vest al ţării, poarta de acces către zona tribală a Văii Omo. Cină şi cazare în Arba Minch la Haile Resort (sau similar).
Ziua
4
-
07.04.2026
Arba Minch – Lacul Chamo – Konso – Turmi
- Buska Lodge (sau similar)
- Lacul Chamo (plimbare cu barca), Parcul Național Nechisar, satul Konso, fisura stâncoasă lângă Konso, triburile Konso, Tsemay, Ari, Deșertul Weito, Turmi
Mic dejun. Plimbare matinală cu barca pe Lacul Chamo, prilej de a vedea cei mai mari crocodili africani, hipopotami şi frumoasele păsări de apă, precum Kingfisher şi Fish Eagle. Lacul Chamo face parte din Parcul Naţional Netschsar, în limba amhară „iarbă albă” sau „câmpie albă”. Microclimatul este identic cu cel din Masai Mara sau Serengeti, aici trăind peste 300 de specii de mamifere. Principala atracţie o reprezintă desigur fauna, mai precis crocodilii, hipopotamii, pelicanii şi multe alte păsări de baltă. „Crocodile Market” este locul din Africa cu cea mai mare concentraţie de crocodili în libertate. Va fi un adevărat spectacol să vedem multe specimene de crocodili, unele chiar gigantice, navigând elegant pe lângă barca noastră sau stând la soare, alături de pelicani. Parcul este populat de o mare varietate de animale precum antilopele Dik Dik, zebrele Burchell, gazelele Grant, specia endemică de antilope Swayne etc.. Dejun în timpul vizitelor. Ne vom deplasa apoi spre Konso, prilej cu care vom admira peisajul „ondulat” al zonei. Zona Konso este inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO datorită tradiţiilor ancestrale deosebite care se întind pe parcursul a 21 de generaţii (peste 400 de ani). Vom vizita satul Konso, iar lângă sat vom vedea o imensă fisură, în interiorul căreia se găsesc numeroase formațiuni stâncoase ce amintesc de conturul clădirilor din New York. Ne vom îndrepta apoi spre Turmi, iar pe traseu vom vizita triburile Konso, Tsemay și Ari. Vom traversa Deșertul Weito, care este locuit de tribul Tsemay, după care ne vom deplasa pentru cină și cazare în Turmi la Buska Lodge (sau similar).
Ziua
5
-
08.04.2026
Turmi – Valea Omo – Jinka
- Eco Omo Lodge (sau similar)
- Omorate – tribul Karo, satele triburilor Ari, Benna, Hammer, Jinka
Mic dejun. În această zi ne vom deplasa spre sud-vest, la Omorate, pentru a vizita tribul Karo. Deosebit de impresionante sunt picturile lor corporale și cicatricile decorațiunilor. Tribul Karo este cel mai mic trib din Valea Omo, din sudul Etiopiei, și locuiește de-a lungul malurilor râului Omo. Oamenii Karo se diferențiază de multe dintre triburile vecine excelând în special în pictura corporală și a feței, fiind cel mai artistic trib din Valea Omo. Se pictează zilnic cu ocru colorat, cretă albă, rocă minerală galbenă, cărbune și minereu de fier pulverizat, toate resursele naturale locale ale zonei. Iar puștile de asalt Kalashnikov, cu care își protejează proprietățile de alte triburi, dau tribului un aer „sălbatic, dar nu primitiv”. După-amiază ne vom îndrepta spre Jinka, pe traseu oprindu-ne la satele triburilor Ari, Benna și Hammer pentru vizită. Cunoscuți și sub numele de Hamar, ei sunt unul dintre cele mai cunoscute triburi din sudul Etiopiei, locuind pe teritoriul de la est de Râul Omo și au sate în Turmi și Dimeka. Aceștia sunt păstori de vite și practică agricultura, poartă brățări și mărgele foarte colorate în păr, în jurul taliei și brațelor. Practica modificării corpului este folosită prin tăierea și împachetarea plăgii cu cenușă și cărbune. Unele dintre femei poartă coliere circulare care indică faptul că sunt căsătorite. Bărbații se pictează cu cretă albă pentru a se pregăti pentru o ceremonie. Podoabele de păr purtate de bărbați indică o ucidere anterioară a unui inamic sau animal. Dejun în timpul vizitelor. În continuarea zilei vom ajunge la Jinka pentru cină și cazare la Eco Omo Lodge (sau similar).
Ziua
6
-
09.04.2026
Jinka – Parcul Naţional Mago – Addis Abeba
- Hotel Best Western Plus Pearl (sau similar)
- Parcul Național Mago, tribul Murși, Jinka, Addis Abeba
Mic dejun. În această zi vom traversa Parcul Naţional Mago unde pe lângă peisajele verzi montane ale Etiopiei, vom încerca să vedem animale africane. Ne vom îndrepta către cel mai original şi interesant trib din Valea Omo, tribul murşilor care numără numai vreo 6500 de suflete. Celebrii murşi sunt semi-nomazi, locuiesc în sezonul uscat pe pantele vestice ale văii Omo, unde cultivă sorg, porumb şi legume, unde vânează şi pescuiesc, iar în sezonul umed îşi pasc cirezile în stepa Tama. Bărbaţii murşi sunt războinici recunoscuţi, iar femeile sunt renumite pentru farfuriile introduse în buză şi coarnele în urechi, obicei considerat semn de frumuseţe, și locuiesc în colibe mici, acoperite cu paie. Dejun la Jinka. Transfer la aeroport pentru zborul spre Addis Abeba. Cină și cazare în Addis Abeba la Hotel Best Western Plus Pearl (sau similar).
Ziua
7
-
10.04.2026
Addis Abeba – Lalibela
- Hotel Panoramic View (sau similar)
- Lalibela – bisericile din primul grup: Bieta Medhanialem, Bieta Mariam, Bieta Denagel, Bieta Meskel, Debre Sina, Bieta Golghotha, Piața de Paște, ceremonia Vinerea Mare
Mic dejun. Transfer la aeroportul din Addis Abeba pentru zborul spre Lalibela, loc important de pelerinaj şi devoţiune al creştinătăţii etiopiene, oraş care poartă numele regelui Lalibela, cel care a construit aici primele biserici din piatră la sfârşitul sec. al XII-lea, începutul sec. al XIII-lea. Lalibela sau „Noul Ierusalim” este unul dintre cele mai remarcabile locuri ale creştinătăţii, înscrisă în Patrimoniul Mondial UNESCO în anul 1978, oraş unde se află peste 200 de biserici, unele ascunse în peşteri, dintre care 11 sunt considerate a fi „a 8-a minune a lumii”, capodopere de arhitectură şi artă. După sosire vom vizita complexul de biserici care aparţin primului grup de biserici din Lalibela. Remarcabilele structuri sunt săpate în interior şi exterior în rocă solidă, fiecare clădire unică din punct de vedere architectural reflectând execuţii meşteşugit realizate, unele dintre ele fiind decorate cu picturi fascinante. Aceste edificii remarcabile au rămas locuri de rugăciune până în zilele noastre. Vom vizita Bieta Medhanialem (Capela Sfântului Mântuitor) care este cea mai mare și Bieta Mariam (Capela Mariei). Vom continua cu Bieta Denagel (Capela Fecioarelor), Bieta Meskel (Capela crucii) și, în final, „biserica dublă” Debre Sina și Bieta Golghotha (femeile nu au voie în aceasta din urmă, deoarece este locul unde sunt rămășițele regelui Lalibela și, de asemenea, deoarece conține tabernacolul Sfintei Treimi). Dejun în timpul vizitelor. Tot în această zi, vom avea prilejul de a vizita „colorata” Piaţă de Paşte, care se organizează anual în Lalibela. Seara vom avea prilejul de a participa la ceremonia din Vinerea Mare. Aceasta este o zi specială pentru Biserica Ortodoxă Etiopiană şi este celebrată cu multă devoţiune, respectând un ritual străvechi. Cină şi cazare în Lalibela la Hotel Panoramic View (sau similar).
Ziua
8
-
11.04.2026
Lalibela: Paşte în oraşul sfânt al Etiopiei!
- Hotel Panoramic View (sau similar)
- Mănăstirea Asheton Maryam, târgul de Paște Lalibela, Slujba de Înviere (Biserica Bete Medhane Alem)
Mic dejun. Dimineaţa ne vom îndrepta spre Mănăstirea Asheton Maryam. În comparație cu bisericile extraordinare din Lalibela, arhitectura lui Asheton Maryam poate părea relativ simplă. Cu toate acestea, adevărata atracție a acestei mănăstiri este spectaculosul peisaj montan în care se găsește. Lalibela și zona înconjurătoare rămân un centru important pentru creștinismul etiopian până în prezent, iar Asheton Maryam nu este diferită. Mănăstirea este încă în uz activ, un preot locuind acolo cu normă întreagă pentru a-i întâmpina pe închinători și vizitatori. Există multe obiecte sacre găsite la Asheton Maryam, inclusiv cruci și o Biblie ilustrată cu desene colorate și complicate, prezentate de preot pentru vizitatori. Asheton Maryam este una dintre cele trei mănăstiri populare din munții din afara orașului Lalibela, celelalte fiind Yemrehane Krestos și Na’akuto La’ab. Dejun în timpul vizitelor. După-amiaza, vă veți bucura de târgul de Paște din Lalibela și veți avea timp de odihnă înaintea ceremoniei de seară. După cină, vom participa la Slujba de Înviere, într-una dintre cele mai mari biserici „cioplite” în piatră, Biserica Bete Medhane Alem, Salvatorul Lumii, care are în partea nord-estică trei morminte tăiate în stâncă atribuite lui Abraham, Isac şi Iacob. În această zi specială, toate bisericile se vor umple de credincioşii care au postit 55 de zile şi care în ultima zi şi jumătate au ţinut post negru. Ruga lor acompaniată de cântecele şi dansul preoţilor va dura până spre dimineaţă. Ceremonia specială creată de cântecele şi dansurile preoţilor, dar şi atmosfera dată de locul respectiv, va rămâne pentru noi toţi o amintire de suflet. Cazare în Lalibela la Hotel Panoramic View (sau similar).
Ziua
9
-
12.04.2026
Lalibela
- Hotel Panoramic View (sau similar)
- Bisericile grupul doi: Bete Aba Libanos, Bete Emanuel, Bete Merkurios, Bete Gabriel Raphael, Biserica Neakutoleab
Mic dejun. Paște fericit! Pentru cei care nu doresc să se trezească pentru micul dejun, ziua va începe cu dejunul, după care vom porni să vizităm cel de-al doilea grup de biserici în piatră din oraş, care reprezintă cele şapte trepte ale Paradisului. Vom vizita bisericile Bete Aba Libanos, Bete Emmanuel, Bete Merkurios și Bete Gabriel Raphael. După dejun ne vom deplasa la aprox. 7 km de Lalibela pentru a vizita Biserica Neakutoleab, numită după nepotul lui Lalibela, celebră pentru poziționarea ei, la intrarea într-o peșteră. Comori, inclusiv picturi, cruci și biblii iluminate, ne vor fi arătate, cu bunăvoința preotului ce slujește aici. Cină şi cazare în Lalibela la Hotel Panoramic View (sau similar).
Ziua
10
-
13.04.2026
Lalibela
- Hotel Panoramic View (sau similar)
- Biserica Genete Mariam, Biserica Sf. Gheorghe (Bete Giorgis), ceremonie tradițională a cafelei
Mic dejun. În această zi vom continua explorarea tezaurului arhitectural al Lalibelei vizitând minunata biserică monolitică cioplită în stâncă Genete Mariam. Acest monolit este sculptat într-un afloriment cu tentă roz lângă izvorul râului Tekaze. Susținută de stâlpi, biserica se deosebește de bisericile tăiate în stâncă din Lalibela prin faptul că nu este ascunsă într-un șanț ci este sculptată deschis pe un vârf de deal stâncos. Potrivit tradiției, Genete Mariam a fost excavat în timpul domniei lui Yakuno Amlak, regele care a „restaurat” linia solomonică la începutul sec. al XIII-lea. După dejun vom continua cu vizitarea bisericii Sf. Gheorghe (Bete Giorgis), una dintre ultimele biserici cioplite în stâncă și poate cea mai cunoscută, numită adesea a opta minune a lumii, deoarece este considerată a fi cea mai frumoasă biserica monolitică în formă de cruce, simbolul Arcei lui Noe, care a devenit imaginea-simbol a Lalibelei. În continuarea zilei, vom participa la o ceremonie tradiţională a cafelei, într-un local special din Lalibela. Cină şi cazare în Lalibela la Hotel Panoramic View (sau similar).
Ziua
11
-
14.04.2026
Lalibela – Gondar
- Hotel Gonder Hills (sau similar)
- Biserica Neakuto Leab, Gondar – Complexul regal (Palatul Fasilides, Castelul Iyasu I, Biblioteca Fasilides, Sala Mare, palatul împărătesei Mentewab), Biserica Debre Berhan Selassie, Baia regelui Fasilidas
Mic dejun. Dimineața ne vom deplasa spre Biserica Neakuto Leab, una dintre cele mai importante biserici săpate în stâncă din Lalibela, un loc renumit pentru arhitectura sa religioasă impresionantă și semnificația spirituală profundă. Săpată direct în stâncă vulcanică în sec. al XII-lea, aceasta întruchipează realizările inginerești incredibile ale regatului etiopian medieval. Biserica se distinge prin designul său unic în formă de cruce și prin sculpturile complexe care îi împodobesc pereții, reflectând devoțiunea și măiestria creatorilor săi. Pe măsură ce ne vom apropi de Neakuto Leab, atmosfera serenă invită la contemplare, fiind locul perfect pentru reflecție spirituală sau pur și simplu pentru a aprecia frumusețea împrejurimilor. De obicei, biserica este mai puțin aglomerată decât alte obiective similare, oferind o experiență mai intimă cu arhitectura și istoria sa. Fiecare colț al bisericii Neakuto Leab spune o poveste, fiind o oprire esențială pentru oricine este interesat de tapiseria spirituală și istorică a Etiopiei. Transfer la aeroport pentru zborul spre Gondar, cel mai „european” oraş al Etiopiei, inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, oraş situat la o altitudine de 2.500 m, care a fost pentru o perioadă de 236 de ani capitala Etiopiei, din perioada împăratului Fasilides (anul 1632) până la căderea lui Tewodros (anul 1868), timp în care s-au construit numeroase castele şi clădiri după standarde europene, ceva unic pentru continentul african, palatele fiind construite în stil iberic. După dejun, vom face turul oraşului „portughez”, care va include „Combinaţia regală”, cu castele măreţe, construite în stilul Evului Mediu european: Palatul împăratului Fasilides, Castelul împăratului Iyasu I, fiul lui Johanes, Biblioteca lui Fasilides, fiul împăratului Yohannes, Sala Mare sau „Casa Cântecului” a împăratului David al III-lea, Lungul V, formă care cuprinde cele două etaje din palat care au aparţinut împărătesei Mentewab. În continuarea zilei vom vizita cea mai frumoasă biserică care nu a fost niciodată distrusă, Debre Berhan Selassie sau „Treimea de pe Muntele Luminii” (Muntele Schimbării la Faţă), celebră pentru „fețele îngerilor înaripaţi”, 104 la număr, care decorează plafonul şi datorită cărora i se mai spune „Capela Sixtină a Etiopiei”, și baia regelui Fasilidas. Cină şi cazare în Gondar la Hotel Gonder Hills (sau similar).
Ziua
12
-
15.04.2026
Gondar – Lacul Tana – Bahir Dar
- Hotel Jacaranda (sau similar)
- Bahir Dar, Lacul Tana – mănăstirile Debre Sina Mariam, Narga Selassie, Ura Kidane Mihret, tur Bahir Dar
Mic dejun. Dimineața vom pleca spre Bahir Dar pe un drum foarte frumos și pitoresc. Vom admira cele mai frumoase priveliști și vom descoperi viața autentică a locuitorilor Amhara. În continuare, ziua va fi dedicată explorării lacului Tana cu barca. Vom vedea cu acest prilej 3 mănăstiri vechi şi anume Ura Kidane Mihret, Narga Selassie şi Debre Sina Mariam. Lacul Tana, una dintre comorile naturale ale Etiopiei, cu o suprafaţă de aprox. 3600 km2 este presărat cu 37 de insule dintre care 20 adăpostesc fascinante biserici şi mănăstiri, dintre care unele datează din sec. al XIII-lea, decorate cu fresce viu colorate. Vom începe cu vizitarea mănăstirii Debre Sina Mariam, situată în partea de nord a lacului Tana, construcţia sa datând din Evul Mediu. Vom continua cu vizitarea mănăstirii Narga Selassie, situată pe Insula Dek, cea mai mare insulă a lacului Tana. Biserica a fost construită de Împărăteasa Mentewab la sfârşitul sec. al XVIII-lea şi are la intrare un portret al exploratorului scoţian James Bruce, cel care a vizitat la sfârşitul sec. al XIX-lea capitala de atunci, Gondar. Dejun picnic. În final vom vizita Mănăstirea Ura Kidane Mihret, localizată în Peninsula Zege, considerată una dintre cele mai atractive biserici din regiunea Lacului Tana. Actuala biserică datează din sec. al XVI-lea, cu pereţi decoraţi cu numeroase picturi murale. Ne vom deplasa apoi spre Bahir Dar pentru un tur al orașului, după care va urma cina și cazare la Hotel Jacaranda (sau similar).
Ziua
13
-
16.04.2026
Bahir Dar – Izvoarele Nilului – Addis Abeba
- Hotel Best Western Plus Pearl 4* (sau similar 4*)
- Cascada Nilului Albastru (Tis Issat), Bahir Dar, Addis Abeba
Mic dejun. În prima parte a zilei vom pleca spre Izvoarele Nilului în apropierea cărora vom vedea Cascada Nilului Albastru numită „Tis Issat”, în traducere „Fum de Apă”, a cărei cădere de apă este de aprox. 40 m, fiind situată în amonte. Debitul său variază în funcţie de sezon, iar noile hidrocentrale au afectat întrucâtva măreţia acestei cascade, dar priveliştea este una memorabilă. Pentru a ajunge aproape de cascadele Nilului Albastru, vom merge pe jos aprox. 30 de minute. Ne vom întoarce pentru dejun la Bahir Dar, după care vom fi transferați la aeroport pentru zborul spre Addis Abeba. Cină și cazare în Addis Abeba la Hotel Hotel Best Western Plus Pearl 4* (sau similar 4*).
Ziua
14
-
17.04.2026
Addis Abeba – Istanbul
- Muntele Entoto, Parcul Entoto, Biserica Sf. Maria, Palatul Menelik al II-lea, Catedrala Trinității, Parcul Unității (Palatul Imperial și bisericile: Ta'eka Negest Ba'eta Le Mariam, Bet Kidane Meheret, Debre Mengist St. Gabriel), Merkato
Mic dejun. Dimineața vom urca pe Muntele Entoto, ne vom plimba prin noul Parc Entoto, vom putea fotografia conurile vulcanice din jur și vom avea o frumoasă vedere panoramică asupra capitalei etiopiene. Vom vedea Biserica Sf. Maria unde a fost încoronat Împăratul Menelik I şi palatul fondatorului Addis Abebei, Menelik al II-lea, un adevărat muzeu cu obiecte imperiale, ce expune costume ceremoniale și obiecte ce au aparținut împăraților Etiopiei. Vom continua cu vizitarea Catedralei Trinității, una dintre cele mai importante biserici din oraș, locul de odihnă al Împăratului Haile Selassie. Dejun inclus. În continuarea zilei vom vizita Parcul Unității situat în vecinătatea Palatului Menelik, cunoscut și sub denumirea de Palatul Imperial. Complexul conține mai multe clădiri rezidențiale, capele și clădiri de lucru. Acesta a fost construit de Împăratul Menelik al II-lea cu 100 de ani în urmă, fiind cunoscut pentru expansiunea sa teritorială și crearea Etiopiei moderne. În prezent, palatul este sediul Primului Ministru, iar grădinile palatului adăpostesc diferite biserici. Cea mai importantă este Mănăstirea Ta'eka Negest Ba'eta Le Mariam (locul de odihnă al regilor). Biserica servește ca mausoleu pentru Împăratul Menelik al II-lea, soția sa Împărăteasa Taitu și Împărăteasa Zewditu, fiica sa și eventualul succesor. Alte biserici din cadrul grădinilor sunt Biserica Bet Kidane Meheret și Biserica Debre Mengist St. Gabriel. Vom continua cu Merkato, cea mai mare piaţă în aer liber din estul Africii pentru cumpărături. Seara ne vom bucura de o cină de rămas bun cu muzică și dansuri. Transfer aeroportul din Addis Abeba pentru zborul spre Istanbul.
Ziua
15
-
18.04.2026
Istanbul – Bucureşti
Plecare spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, zbor TK 677 (00:50 / 06:35), de unde se va pleca spre Bucureşti cu zborul TK 1039 (13:15 / 14:35).