EMIRATELE ARABE UNITE – QATAR – OMAN – BAHRAIN


Croazieră în Golful Persic cu vizitarea capitalelor inclusă

1190 EURO Vezi detalii
07.02.2020
18.02.2020
12 zile
Vandut
-150 EURO /persoană până luni, 23 Decembrie 2020
Dubai – Abu Dhabi – Doha – Bahrain – Muscat – Khasab
8 poze

Vă invităm să descoperiţi câteva dintre țările Golfului Persic de-a lungul unei croaziere pe elegantul vas MSC Lirica, construit în anul 2003 şi renovat în totalitate în 2015. Veți avea ocazia de a descoperi Dubai-ul, cel mai spectaculos oraş al Golfului Persic, ce epatează cu cea mai înaltă clădire din lume, Burj Khalifa, Abu Dhabi-ul, cu cea mai mare moschee din Emiratele Arabe Unite, Doha, perla Golfului Persic ce ţine să întreacă prin spectaculozitate celelalte rivale din zonă, legendarul Bahrain, unde vechii sumerieni credeau că nu există boli, moarte sau suferinţă, Muscat-ul, cu spiritul său mai conservator şi nu în ultimul rând Khasab-ul, cu spectaculoasele sale fiorduri. Veți trăi o experiență unică într-o lume plină de contraste, un mixt inedit între tradiții și concepte arhitecturale futuristice, toate într-un mănunchi de perle pe care le veţi descoperi în această croazieră arabă.


Top obiective

Artă şi arhitectură

Moscheea Jumeirah, Burj Khalifa, Muzeul Dubaiului, piaţa de material textile, bazarul de condimente și bazarul de Aur din Dubai, Marea Moschee, palatele emirilor, Palatul Prezidenţial și hotelul palat – “Palatul Emiratelor” din Abu Dhabi, piaţa arabă Souq Waqif, piaţa de aur Gold Souq, piaţa de şoimi, complexul rezidenţial Pearl Qatar, clubul de Golf Doha, complexul Sportiv Sports City, piaţa de fructe şi legume și piaţa de cămile din Doha, cartierul Ambasadelor, Opera, Marea Moschee, Muttrah souq, muzeul particular Bait Al Zubair, piaţa de peşte și Palatul Al Alam din Muscat, Muzeul Bait Al-Qur’an din Bahrain,

Natură şi Peisaje

Insula artificială Palm Jumeirah din Dubai, Insula Saadyat din Abu Dhabi, Insula Sir Bani Yas Is, Al – Corniche și Insula Palm Tree din Doha

Tradiţii şi evenimente

croazieră cu vasul tradiţional local “dhow”, safari în deşert

Experienţe şi Distracţii

plimbare pe canal cu “abra” în Dubai, spectacole şi concerte la bordul vasului


afiseaza itinerariul complet afiseaza itinerariul pe scurt
  • 1
    07.02.2020

    București - Dubai

    • Transport Avion, autocar
    • Cazare Vas croazieră
    • Mese În avion
    Întâlnire cu conducătorul de grup la aeroportul Henri Coandă, la ora 12:30 (în fața ghişeului de îmbarcare al companiei Qatar Airways). Plecare spre Dubai cu compania Fly Dubai, zbor FZ 1798 (14:25 / 21:15). După sosirea în Dubai vom fi transferaţi în port pentru îmbarcarea pe vasul de croazieră MSC Lirica al companiei MSC Cruises.
  • 2
    08.02.2020

    Dubai

    • Transport Autocar, vas croazieră
    • Cazare Vas croazieră
    • Mese Pensiune completă
    • Obiective și activități Moscheea Jumeirah
      Burj Khalifa
    Mic dejun. În această dimineață vom porni alături de însoțitorul de grup și de ghidul local într-un tur organizat exclusiv pentru grupul nostru, prilej cu care vom descoperi Dubai-ul, supranumit perla Emiratelor Arabe Unite, un oraş fascinant situat în Golful Persic, unul dintre cele şapte emirate. Arhitectura impunătoare şi cultura sofisticată fac din Dubai una dintre cele mai frumoase destinaţii turistice din lume. În timpul turului vom admira insula artificială Jumeirah Palm, una dintre cele trei insule artificiale care au extins ţărmul Dubaiului cu aprox. 520 km, Moscheea Jumeirah, una dintre cele mai frumoase şi grandioase moschee din Orientul Mijlociu, Burj Khalifa, cea mai înaltă clădire din lume, celebrele mall-uri, zona rezidenţială şi fascinantul Muzeu al Dubaiului, găzduit de fostul fort, cea mai veche clădire din oraş. Nu va fi ratată ocazia de a petrece puţin timp în piaţa materialelor textile sau de a face o plimbare pe canal cu “abra”, vestitul taxi local pe apa, spre bazarurile de condimente şi de aur. Întoarcere la bordul vasului de croazieră pentru cină și cazare. Vasul va părăsi portul la ora 21:00.
  • 3
    09.02.2020

    Navigare

    • Transport Vas croazieră
    • Cazare Vas croazieră
    • Mese Pensiune completă
    • Obiective și activități Timp liber la bordul vasului de croazieră
    • Opționale Lecţii de dans
      Concursuri
    Mic dejun. Ne vom familiariza cu facilităţile vaporului de lux, cum ar fi: piscine, jacuzzi, centru de fitness, saună, saloane de masaj, bibliotecă, casino, restaurante, artere comerciale şi numeroase baruri. Seara ne vor aşteapta diverse spectacole de teatru, animaţie, muzică live şi bineînţeles, discotecă. Pensiune completă şi cazare la bord.
  • 4
    10.02.2020

    Abu Dhabi

    • Transport Vas croazieră
    • Cazare Vas croazieră
    • Mese Pensiune completă
    • Obiective și activități Marea Moschee
      Palatul Prezidenţial
      Insula Saadyat
      Muzeul Naţional Zayed
    • Opționale Tur de oraş Abu Dhabi
    Mic dejun. La ora 07:00 vasul va ajunge în Abu Dhabi, capitala Emiratelor Arabe Unite, care până în urmă cu 40 de ani, era doar un mic sat pescăresc și care în numai câteva decenii, după ce au fost descoperite depozitele mari de petrol, a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă. Vasul va rămâne în port până la ora 21:00, timp în care veți putea descoperi atracțiile orașului individual sau prin excursiile opționale achiziționate de pe vas. Vă sugerăm un tur panoramic de oraş, care vă va oferi posibilitatea de a cunoaşte istoria şi cultura acestui stat. Veți putea vizita Marea Moschee, cea mai mare din Emirate, fondată de Sheikh Zayed bin Sultan Al Nahyan, în interiorul căreia se află cel mai mare covor din lume, cu o suprafață de 5627 m2 şi cel mai mare candelabru, cu un diametru de 10 m, veți putea admira palatele emirilor, Palatul Prezidenţial, hotelul palat – “Palatul Emiratelor”, veți putea vizita Insula Saadyat, situată la 500 m distanță faţă de țărm, un proiect mixt, comercial, rezidenţial şi de agrement în curs de dezvoltare, care promite să devină centrul cultural din Abu Dhabi, găzduind cea mai mare concentraţie de obiective culturale din lume, precum Muzeul Naţional Zayed, Louvre Abu Dhabi şi Guggenheim Abu Dhabi, toate proiectate de laureaţi ai Premiului Pritzker. Vasul va părăsi portul la ora 21:00. Pensiune completă și cazare la bord.
  • 5
    11.02.2020

    Doha

    • Transport Vas croazieră
    • Cazare Vas croazieră
    • Mese Pensiune completă
    • Obiective și activități Tur de oraş Doha
    Mic dejun. La ora 09:00 vasul va ajunge în Doha, capitala Qatarului, una dintre destinaţiile cele mai căutate pentru festivaluri, evenimente, dar şi pentru cumpărături. Fremătând de activitate, oraşul Doha este cunoscut ca fosta “perlă” a satelor de pescuit, aflat într-o continuă schimbare, fiind motorul economiei ţării, iar desemnarea statului Qatar ca viitoare gazdă a campionatului Mondial de Fotbal în 2022 este o dovadă în plus a puterii investiţiilor derulate în această parte a lumii. În această dimineață vom porni alături de însoțitorul de grup și de ghidul local într-un tur organizat exclusiv pentru grupul nostru în Doha, în timpul căruia vom vedea celebra piaţă Arabă Souq Waqif, piaţa de aur Gold Souq, piaţa de şoimi, complexul rezidenţial ultraluxos Pearl Qatar, creat în Golful Arabiei pe o distanţa de 32 km pe mai multe insule artificiale construite la doar 350 m de ţărm, fiind o replică a celebrului proiect “The Palm” din Dubai, Clubul de Golf Doha, unul dintre primele cluburi cu terenuri cu iarbă construit vreodată în Orientul Mijlociu, complexul sportiv de 250 de hectare Sports City, care a găzduit Jocurile Asiatice în anul 2006, zona comercială din port, Al-Corniche, o promenadă lungă de pe litoralul golfului, care oferă privelişti frumoase asupra insulei Palm Tree şi a zgârie-norilor din oraş, piaţa de fructe şi legume şi piaţa de cămile. Întoarcere la bordul vasului de croazieră pentru cină și cazare. Vasul de croazieră va rămâne peste noapte în portul din Doha, beneficiind astfel de încă o zi în care ne vom putea bucura de farmecul capitalei Qatarului.
  • 6
    12.02.2020

    Doha

    • Transport Vas croazieră
    • Cazare Vas croazieră
    • Mese Pensiune completă
    • Opționale Vizită Muzeul Naţional Qatar
    Mic dejun. În această zi veți putea explora în continuare zona achiziționând o excursie opțională de la bordul vasului de croazieră sau veți putea explora individual orașul, prilej de a vizita Muzeul Naţional Qatar, Muzeul de Artă Islamică sau un souq pentru a achizționa suveniruri. Navigarea se va relua la ora 18:00. Pensiune completă și cazare la bord.
  • 7
    13.02.2020

    Bahrain

    • Transport Vas croazieră
    • Cazare Vas croazieră
    • Mese Pensiune completă
    • Obiective și activități Tur de oraş Bahrain
    Mic dejun. La ora 08:00 vasul va ajunge în Bahrain, stat format din 33 de insule situate în Golful Arabiei, în largul coastei Arabiei Saudite, numite în trecut Dilmun de către vechii sumerieni, considerate un paradis în care nu existau boli, moarte sau suferință, un sălaş al zeilor. Deşi astăzi ţara nu se ridică la nivelul mitului de altă dată, mulțimile de vizitatori “inundă” tărâmurile de basm, considerând Bahrainul o excepţie faţă de ţările islamice mai puţin tolerante, fiind un amestec între culturile orientală şi occidentală, între moschee şi zgârie-nori. În această dimineață vom porni alături de însoțitorul de grup și de ghidul local într-un tur organizat exclusiv pentru grupul nostru în Manama, capitala ţării, în timpul căruia vom vedea Muzeul Bait Al-Qur’an, dedicat culturii islamice, muzeul adăpostind manuscrise vechi din Coran și artefacte rare (vizită opţională), casa fostului conducător al ţării, Shaikh Isa Bin Ali, situată în al doilea oraş ca mărime din Bahrain, Muharraq (casa fiind concepută în stilul tradiţional al regiunii Golfului Arabiei), Fortul Arad, unul dintre cele mai importante castele fortificate din Bahrain folosit ca cetate de apărare, de când Bahrain a fost ocupat de portughezi în sec. al XVI-lea până în timpul domniei lui Shaikh Salman Bin Ahmed Al-Khalifa în sec. al XIX-lea. În finalul turului vom face o plimbare prin souq-ul local, o piaţă vibrantă, în care putem găsi orice, de la condimente specifice zonei până la îmbrăcăminte etc. Retur la vasul de croazieră care va părăsi portul la ora 18:00. Pensiune completă și cazare la bord.
  • 8
    14.02.2020

    Navigare

    • Transport Vas croazieră
    • Cazare Vas croazieră
    • Mese Pensiune completă
    • Obiective și activități Sarbatorire Valentine’s Day
    Mic dejun. Mic dejun. În această zi specială, pentru că va fi Valentine’s Day, ne vom putea bucura de minunatele culori oferite de întinderile oceanului, de plajă la piscină sau vom putea participa la diversele programe de animaţie şi divertisment. Cu siguranță, echipele de animație ne vor pregăti o mulțime de surprize! Pensiune completă şi cazare la bord.
  • 9
    15.02.2020

    Muscat

    • Transport Vas croazieră
    • Cazare Vas croazieră
    • Mese Pensiune completă
    • Obiective și activități Cartierul ambasadelor
      Clădirea Operei
      Marea Moschee
    Mic dejun. La ora 07:00 vasul va acosta în portul din Muscat, capitala sultanatului Oman, care în traducere din limba arabă înseamnă "loc de acostare", dat fiind faptul că este situată într-un port natural la Marea Arabiei, de-a lungul Golfului Oman, în imediata apropiere a Strâmtorii Hormuz, unde albastrul Oceanului Indian se întâlnește cu deșertul străbatut de beduini. Muscatul este unul dintre cele mai vechi orașe din Orientul Mijlociu, datând încă din sec. al II-lea. În antichitate a fost centrul comerțului cu tămâie dintre sudul Arabiei, Grecia, Roma și întreaga Mediterană, numit pe atunci Khour Rouri, pe care grecii l-au redenumit ulterior Muscat. În această dimineață vom porni alături de însoțitorul de grup și de ghidul local într-un tur organizat exclusiv pentru grupul nostru în Muscat, prilej cu care vom vedea cum arhitectura modernă se împletește cu stilul tradițional al construcțiilor și de a descoperi cum un oraș modern coexistă în armonie cu legenda Reginei din Saba și a lui Sindbad Marinarul. În timpul turului vom avea ocazia de a admira frumoasele clădiri din cartierul ambasadelor, clădirea Operei, cu o capacitate de 1100 locuri, construită în anul 2011 la ordinul sultanului Qaboos, Marea Moschee (exterior) inaugurată de Sultanul Omanului în anul 2001, una dintre cele mai mari din lume care poate adăposti în același timp 20.000 de credincioși şi exoticul Muttrah Souq, de unde vom putea cumpăra tradiţionalele bijuterii de argint lucrate manual. Vom vizita în continuare muzeul particular Bait Al Zubair, care conţine colecţii de arme, bijuterii, hărţi, îmbrăcăminte şi cărţi, ne vom plimba apoi de-a lungul frumoasei faleze, vom vizita piaţa de peşte, pentru ca în final, să admirăm din exterior splendoarea palatului Al Alam, reşedinţa Sultanului Qaboos, situat strategic între cele două fortăreţe, Jalali şi Mirani, construite de portughezi în sec. al XVI-lea. Întoarcere la vasul de croazieră care va părăsi portul la ora 18:00. Pensiune completă și cazare la bord.
  • 10
    16.02.2020

    Khasab

    • Transport Vas croazieră
    • Cazare Vas croazieră
    • Mese Pensiune completă
    • Opționale Croazieră cu un vas tradiţional local
    Mic dejun. La ora 10:00 vasul va acosta în portul din Khasab, capitala peninsulei Musandam, cunoscută şi sub denumirea de „Norvegia Arabiei”. Vom avea timp liber pentru activităţi individuale, relaxare sau, opţional, croazieră cu un vas tradiţional local, “dhow”, de la bordul căruia veţi putea admira fiordurile Golfului Arabiei, satele pescăreşti şi apa turcoaz care contrastează cu albul dealurilor calcaroase care domină zona. Navigarea se va relua la ora 18:00. Pensiune completă și cazare la bord.
  • 11
    17.02.2020

    Dubai

    • Transport Vas croazieră
    • Cazare Vas croazieră
    • Mese Pensiune completă
    • Opționale Safari in deşert
    Mic dejun. Vasul de croazieră MSC Lirica va reveni în Dubai unde va rămâne peste noapte. În această zi veți putea explora în continuare zona achiziționând o excursie opțională de la bordul vasului de croazieră sau veți putea explora individual orașul, prilej de a vizita Dubai Mall, să urcaţi în cea mai înaltă clădire din lume, Burj Khalifa, să luaţi prânzul la Burj al Arab, hotelul emblematic al Dubaiului sau să mergeţi într-un safari în deșert. Pensiune completă și cazare la bord.
  • 12
    18.02.2020

    Dubai – București

    • Transport Vas croazieră
    • Cazare Vas croazieră
    • Mese Pensiune completă
    Mic dejun. După debarcare vom beneficia de timp liber pentru activități individuale și ultimele cumpărături. Până la ora transferului către aeroport (aprox. 15:30) bagajele vor rămâne în port. Plecare spre București cu zborul companiei Fly Dubai FZ 1795 (19:00 / 22:30).


Informatii tarif

1190 EURO / loc în cabină interioară sau 1.290 EURO / loc în cabină cu hublou sau 1.850 EURO / loc în cabină cu balcon

tarife valabile pentru un grup de minim 16 turiști; pentru un grup mai mic de turiști, tariful se va recalcula


  • transport
    Avion
    Autocar
    Navă croazieră
  • cazare
    11 nopţi vas croazieră
  • mese
    Full board: 11 zile
  • ghizi
    Insotiţor DAL Travel
    Ghizi locali
  • marime grup
    16 - 20 turişti

Servicii

Tariful include

- transport intercontinental cu avionul pe rutele: Bucureşti – Dubai – Bucureşti cu compania Fly Dubai
- 11 nopţi cazare cu pensiune completă inclusiv apă, limonadă, ceai și cafea la dozator, pe vasul de croazieră MSC LIRICA
- tur panoramic cu ghid local al oraşului Dubai
- tur panoramic cu ghid local al oraşului Doha
- tur panoramic cu ghid local în oraşul Muscat
- activități de recreere pe vas: piscină, teatru, discotecă, bibliotecă, fitness, saună
- transferurile aeroport – port – aeroport Dubai
- ghizi vorbitori de limbă engleză
- conducător român de grup
- asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism
- BONUS: PACHET TURIST PLUS PREMIUM GENERALI care include Asigurare medicală, pe întreaga durată a programului, care acoperă o sumă maximă de 30.000 euro/pers. (cheltuieli medicale de urgență și/sau repatriere, însă care nu este menită a acoperi complicațiile sau recidivele bolilor/afecțiunilor de care dumneavoastră suferiți anterior începerii călătoriei) și Asigurarea STORNO de călătorie, care acoperă pierderile financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate, a cărei valoare storno acoperă până la 2000 euro/persoană (cu franșiză de 10%); acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei; se poate încheia turiștilor cu vârsta maximă de 74 ani împliniți


Tariful nu include

- taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile intercontinentale: aprox. 210 euro/pers. care se plătesc odată cu excursia (pot fi modificate de companiile aeriene, valoarea exactă fiind cunoscută la data emiterii biletelor de avion)
- taxe de ieşire de pe aeroporturi, în cazul în care se aplică
- taxe şi servicii portuare: 170 euro/pers., care se plătesc odată cu excursia
- alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi, etc.
- bacșișuri pentru croazieră: 12 euro/pers. (vor fi achitate direct de către turişti la sfârşitul croazierei odată cu celelalte cheltuieli opţionale de pe vas)
- bacşişuri: 30 euro/pers. pentru şoferi şi ghizi locali, mai puţin pt. bagajişti (se vor achita cel mai târziu conducătorului de grup la sosire); bacşişurile nu se referă şi la excursiile opţionale
- excursiile opţionale care se pot realiza cu un număr minim de participanţi, precizat de partenerii externi, tarifele acestora fiind informative; în funcţie de timpul disponibil, la faţa locului, se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerul local
• Excursie opțională la Abu Dhabi: aprox. 69 euro/pers.
• Excursie opțională în Khasab - croazieră prin fiorduri: aprox. 85 euro/pers.


Acte necesare

- paşaport valabil minim 6 luni de la data încheierii călătoriei (nu se acceptă paşaport temporar)
O persoană sub 21 de ani nu poate să rezerve o cabină în croazieră sau să ocupe singură o cabină, cu excepţia cazului în care este însoţită de un părinte, tutore sau o persoană care a împlinit deja vârsta de 21 de ani.
Orice minor sub 18 ani care nu călătoreşte în compania părinţilor săi, trebuie să prezinte, în momentul îmbarcării, o scrisoare notarială (în limba engleză) prin care părinţii îşi dau acordul cu privire la călătoria minorului şi autorizează persoana care îl însoţeşte pe minor să semneze în cazul aplicării tratamentului de urgenţă recomandat de doctorul de la bordul vasului sau în cazul practicării anumitor activităţi sportive la bord; în plus, persoana respectivă trebuie să aibe şi cazier judiciar la ieşirea din România.
Părinţii sau tutorii legali care călătoresc cu un minor cu un nume diferit decât al acestora, sunt obligaţi să prezinte un document oficial (certificat de naştere / de divorţ etc.), pentru a dovedi că sunt părinţii sau tutorii copiilor în cauză.


Condiții de înscriere

- înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 50% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
- termen final de plată: 16 decembrie 2019
- turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
- alocarea cabinelor se va face în ordinea efectuării înscrierilor şi în limita disponibilităţii
- taxele de port se pot modifica de către autoritatea portuară
- pentru mai multe informaţii legate de flota MSC, descrierea cabinelor, facilităţilor, etc. vă rugăm să consultaţi site-ul oficial al companiei www.msccruises.com


Observații

- conducătorul de grup poate modifica programul acțiunii în anumite condiții obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
- agenția nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
- agenția nu răspunde în cazul refuzului autorităților de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
- prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenția nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiștilor ca urmare a întârzierii acestora
- conducătorul de grup se va asigura că programul se desfășoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situații de urgență, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informații referitoare la excursiile opționale și la itinerar cu observația că nu are calificarea și atestarea legală de ghid turistic
- cazarea turiștilor, precum și eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei țări
- clasificarea pe stele a unităților de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din țările vizitate și ca atare respectă standardele locale
- distribuția camerelor la hoteluri se face de către recepțiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepție, asistat de conducătorul de grup
- dacă hotelul este schimbat din motive care nu țin de agenție, va fi înlocuit cu un altul de aceeași categorie, așa cum este precizat în program
- agenția își rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
- agenția poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunțurilor promoțiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunțate, agenția va opri promoția fără un anunț prealabil
- în derularea excursiei pot apărea situații de forță majoră precum întârzieri în traficul aerian, schimbări de aeroporturi din rațiuni politice, greve, condiții meteo nefavorabile, etc.; în aceste cazuri agenția se obligă să depună eforturi pentru depășirea situațiilor ivite. Totodată, agenția nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
- așezarea turiștilor în autocar se face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor
- agenția nu-și asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
- conform legilor internaționale, doar ghizii locali au dreptul să ofere servicii în interiorul muzeelor, monumentelor etc. Altfel, ghizii români vor oferi explicații turiștilor doar în afara obiectivelor turistice. Ghizii locali pot fi angajați contra cost doar cu acordul turiștilor interesați de ghidajul acestora
- excursiile opționale se efectuează la fața locului cu agenții locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele și pentru agenția DAL TRAVEL. Tarifele excursiilor opționale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziționate de la recepția hotelurilor, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziție un mijloc de transport care îi va duce și îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei și după caz un ghid local. În tariful excursiilor opționale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
- agenția nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale (indiferent de cauză)
- în cazul în care turistul întârzie sau renunță la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenție privind rambursarea eventualelor despăgubiri
- agenția nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă și evenimente politice neprevăzute, greve etc.
- copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate
- copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de pașaport individual
- vă rugăm să vă asigurați că documentul de călătorie, PAȘAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranță și sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
- c/v excursiei poate fi achitată și în lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăți
- prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »


Oferte similare

Croaziera

2290 EURO

29.04.2024 - 07.05.2024

VEZI OFERTA
Croaziera

2250 EURO

04.05.2024 - 12.05.2024

VEZI OFERTA
Croaziera

2970 EURO

13.06.2024 - 26.06.2024

VEZI OFERTA
Croaziera

2680 EURO + 1540 USD

02.07.2024 - 14.07.2024

VEZI OFERTA
Croaziera

3190 EURO

07.07.2024 - 20.07.2024

VEZI OFERTA
Croaziera

2970 EURO + 1580 USD

15.08.2024 - 28.08.2024

VEZI OFERTA
Croaziera

2990 EURO

25.09.2024 - 03.10.2024

VEZI OFERTA
Croaziera

3980 EURO + 2490 USD

27.11.2024 - 09.12.2024

VEZI OFERTA
Croaziera

5740 EURO

19.12.2024 - 06.01.2025

VEZI OFERTA

Ce spun turistii nostri?