Ziua
1
-
23.12.2022
Bucureşti – Frankfurt – Edinburgh – Roslin – Edinburgh
- Hotel Voco Edinburgh Haymarket 4* (sau similar 4*)
- Capela Rosslyn
Comoara Cavalerilor Templieri
Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 04:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Lufthansa). Plecare spre Frankfurt cu compania Lufthansa, zbor LH 1423 (06:15 / 07:50), de unde se va pleca cu zborul LH 962 (10:50 / 11:50) spre Edinburgh, un oraș fabulos, plin de istorie și farmec, cu o atmosferă unică în Europa. Odată ajunşi în Edinburgh, vom pleca spre Capela Rosslyn, devenită celebră în toată lumea datorită romanului Codul lui Da Vinci, de Dan Brown. Ne vor trebui doar câteva minute în biserică pentru a înţelege de unde a apărut această conspiraţie, deoarece, din exterior, capela nu pare a fi un loc potrivit pentru a ascunde ceva valoros, fiind nu cu mult mai mare faţă de o biserică de ţară. Interiorul capelei dă însă senzaţia că parcă ar ascunde ceva misterios sub sculpturile care acoperă pereţii şi tavanul. Potrivit legendei, comoara Cavalerilor Templieri ar fi depozitată aici, într-un loc secret, a cărui intrare este mascată de un zid de piatră. De-a lungul timpului s-au făcut diverse presupuneri despre această comoară, unii susţinând că aceasta este fie Sfântul Graal, fie sulurile sacre din timpul lui Hristos, fie un fragment din crucea pe care a murit Mântuitorul sau chiar capul Său îmbălsămat. În versiunea de film a Codului lui Da Vinci, profesorul care a intrat în Rosslyn Chapel se uită cu respect la zidurile aglomerate şi spune: „creştină, evreiască, egipteană, masonică, păgână”, bifând influențele prezente. Transfer pentru cazare în Edinburgh la Hotel Voco Edinburgh Haymarket 4* (sau similar 4*).
Ziua
2
-
24.12.2022
Edinburgh
- Hotel Voco Edinburgh Haymarket 4* (sau similar 4*)
- Tur pietonal Edinburgh:
Castelul Edinburgh
Calton Hill
Observatorul
Monumentul Național
Monumentul Nelson
Monumentul Burns
- Princess Street
Biserica High Kird of St. Giles
Capela Thistle
Palatul Holyroodhouse
Ziua
3
-
25.12.2022
Edinburgh – Highlands – Edinburgh
- Hotel Voco Edinburgh Haymarket 4* (sau similar 4*)
- Highlands
Glencoe
Parcul Național Trossachs
Castelul Stirling
vale Glencoe
Parc Național Cairngorms
Mic dejun. Vă propunem în această zi o excursie opțională de o zi, în care veți putea explora frumusețea naturală a ținuturilor înalte scoțiene - Highlands, Glencoe și Parcul Național Trossachs. Pe parcursul drumului veți putea admira Castelul Stirling, unde William Wallace, Robert Bruce au purtat sângeroase bătălii pe aceste meleaguri. Vă veți putea opri la una dintre faimoasele distilerii de whisky din Highlands, unde veți vedea şi înţelege procesul de producţie al acestei licori numite de celţi „apa vieţii” şi nu în ultimul rând veți putea degusta tradiţionalul whisky scoţian. În continuarea zilei veți trece prin Parcul Național Trossachs, unde veți afla povestea lui Rob Roy MacGregor, cel mai faimos highlander care a trăit vreodată. Veți fi pe urmele lui James Bond din filmul „Skyfall” și ale lui Harry Potter din „Harry Potter și prizonierul din Azkaban”, în timp ce veți călători spre uimitoarea vale Glencoe. Vă veți întoarce apoi la Edinburgh, trecând prin frumosul Parc Național Cairngorms, unde veți descoperi țara „Monarhul Glenului” și veți experimenta măreția și drama unui pas de munte, Pasul Drumochter, creat de activitatea glaciară în timpul epocilor de gheață succesive. Cazare la Hotel Voco Edinburgh Haymarket 4* (sau similar 4*).
Ziua
4
-
26.12.2022
Edinburgh – Glasgow – Culross – Falkirk – Edinburgh
- Hotel Voco Edinburgh Haymarket 4* (sau similar 4*)
- Zi de relaxare după festivități
- Loony Dook
Glasgow
Universitatea medievală
Catedrala din sec. al XII-lea
Tur panoramic
George Square
Royal Exchange
Primăria
Callendar House
Muzeul de Artă Modernă
Mic dejun. Plecare spre Glasgow, considerat a fi cel mai popular oraş scoţian, situat pe malurile râului Clyde, cel mai mare centru industrial al ţării, inima culturii şi civilizaţiei scoţiene, un oraş viu, pasional chiar, cu o atmosferă unică care ne va încânta. Ajunși în Glasgow, considerat a fi cel mai popular oraș scoțian, vom face alături de ghidul local un tur panoramic de oraș care va include partea medievală cu Universitatea și Catedrala din sec. al XII-lea, singura catedrală medievală scoțiană care a scăpat de distrugere în timpul lui Henric al VIII-lea și centrul nou, unde vom vedea George Square, Royal Exchange și Primăria, după care vom avea prilejul de a vizita Muzeul de Artă Modernă. În continuarea zilei ne vom deplasa spre Culross, renumit ca unul dintre cele mai pitorești sate din Scoția, cu străduțe abrupte pietruite, cu case cu pereți albi, acoperișuri roșii și frontoane care s-au folosit adesea în scene de film. Pentru o întoarcere în timp, totul, de la mari proprietăți până la cabane modeste, au fost restaurate respectând gloria din secolele XVI - XVII. Ne vom întoarce la Edinburgh trecând prin Falkirk, un oraș plăcut, centrat pe strada pietonală High Street al cărui principal reper este Turnul, ridicat în anul 1814. Vom putea admira exterior și Callendar House, un castel care ar arăta mai bine în centrul Franței decât în centrul Scoției, ce a evoluat în mai multe etape de la originile sale până în anul 1400. Întoarcere la Edinburgh pentru cazare la Hotel Voco Edinburgh Haymarket 4* (sau similar 4*).
Ziua
5
-
27.12.2022
Edinburgh – Dunfermline – Perth – Glamis – Edinburgh
- Hotel Voco Edinburgh Haymarket 4* (sau similar 4*)
- Abaţia Dunfermline
Perth
Castelul Glamis
Palatul Scone
Mic dejun. Plecare spre Abaţia Dunfermline, una dintre cele mai vechi aşezări din Scoţia, fiind primul loc din istorie de înmormântare a monarhilor scoţieni. Dunfermline reprezintă de fapt rămăşiţele unei mănăstiri benedictine fondată în sec. al XI-lea de către Regina Margareta, aici fiind înmormântat Regele Robert Bruce, cel care s-a luptat pentru dreptul Scoției de a fi o naţiune independentă. Complexul abaţiei cuprinde şi ruinele unui palat construit de Regele James al VI-lea în sec. al XVI-lea, a cărui soţie, Anna de Danemarca, l-a născut în acest loc pe Charles I, ultimul monarh născut în Scoţia. În continuarea zilei ne vom deplasa spre Perth, fosta capitală a Scoției timp de 5 secole, care, cu arhitectura sa remarcabilă, istoria bogată şi scena culturală vibrantă, are multe de oferit vizitatorilor. Vom face un tur panoramic de oraş, după care ne vom îndrepta spre Palatul Scone, locul unde se încoronau regii Scoţiei, care adăpostea odată „Stone of Destiny”, fiind în prezent reşedinţa contelui de Mansfield. Vom face un stop pentru a fotografia exterior palatul, după care ne vom îndrepta către Castelul Glamis, casa dinastiei Lyon, locul unde a copilărit Regina Mamă Elisabeta şi unde s-a născut Prinţesa Margareta. Vom vizita acest castel cunoscut şi ca unul dintre cele mai bântuite castele din Marea Britanie, având multe astfel de poveşti şi legende, care sunt vehiculate încă din sec. al XIX-lea. Întoarcere la Edinburgh pentru cazare la Hotel Voco Edinburgh Haymarket 4* (sau similar 4*).
Ziua
6
-
28.12.2022
Edinburgh – Durham – York – Lincoln
- Hotel Holiday Inn Lincoln City Centre 4* (sau similar 4*)
- Catedralei York Minster
„Shambles”
Mic dejun. Dimineața vom părăsi Edinburghul îndreptându-ne spre Durham, orășel universitar care păstrează și în prezent un aer scolastic, aproape medieval. Măreața catedrală în stil romanic este una dintre cele mai frumoase din Europa, iar Capela celor Nouă Altare este locul de odihnă al Sf. Cuthbert „Focul Nordului”. Traseul zilei va continua spre York, oraș cu ziduri romane, străzi medievale, cu un pitoresc turn normand, unde vom vizita clădirea impozantă a Catedralei York Minster, cea mai mare din țară, un amestec de stil clasic, normand, saxon și englezesc, care creează senzația că plutește deasupra orașului. Catedrala a fost construită timp de 250 de ani ca „un act de rugăciune al celor mai practici oameni din lume”, iar întreținerea catedralei costă 5 lire pe minut. Vă veți putea plimba pe celebra „Shambles”, vechea stradă a măcelarilor, în prezent una dintre cele mai vizitate străzi datorită magazinelor, restaurantelor și cafenelelor de calitate și care în anul 2010 a primit premiul pentru „Cea mai pitorească stradă din Marea Britanie” sau posibilitate de vizitare a Centrului Jorvik Viking, unde vizitatorii coboară într-un beci construit sub un nou centru comercial și merg cu transportoare electrice printr-un „tunel al timpului”, ajungând într-un sat viking din sec. al X-lea, având toate imaginile, sunetele și mirosurile corespunzătoare. În continuarea zilei ne vom deplasa spre Lincoln pentru cazare la Hotel Holiday Inn Lincoln City Centre 4* (sau similar 4*).
Ziua
7
-
29.12.2022
Lincoln – Stradford-upon-Avon – Oxford – Londra
- Hotel DoubleTree by Hilton London - Docklands Riverside 4* (sau similar 4*)
- Măreața catedrală din Lincoln
Casa Memorială
- Merton College
Grandiosul Christ Church
University College
All Souls
Mic dejun. După ce la prima oră vom putea admira măreața catedrală din Lincoln, ne vom îndrepta spre orașul natal a lui Shakespeare, Stradford-upon-Avon, orășel pitoresc cu case pe jumătate din lemn, care reușește să păstreze încă atmosfera de pe vremea Marelui Will. Vom vizita Casa Memorială, locul în care s-a născut Shakespeare și Trinity Church, unde se află mormântul celebrului scriitor. În continuarea zilei, ne vom deplasa spre Oxford pentru vizitarea celui mai vechi centru universitar, numit și orașul turlelor visătoare (opțional, intrare la un colegiu: Merton College, grandiosul Christ Church, University College, All Souls etc.). Plecare spre Londra, unde ne vom caza la Hotel DoubleTree by Hilton London - Docklands Riverside 4* (sau similar 4*).
Ziua
8
-
30.12.2022
Londra
- Hotel DoubleTree by Hilton London - Docklands Riverside 4* (sau similar 4*)
- Tur panoramic al Londrei de jumatete de zi
Parlamentul
Emblematicul Big Ben
Turnul cu ceas care domină malurile Tamisei
London Eye - Roata Mileniului
Catedrala Westminster Abbey
Tower Bridge
Tower of London
Piccadilly Circus
Catedrala St. Paul
Palatul Buckingham
După-amiază, timp liber
- Catedrala Saint Paul
Tower of London
Boemul cartier Soho
British Museum
Victoria & Albert Museum
Tate Gallery
Muzeul de Istorie Naturală
Muzeul Figurilor de Ceară Madame Tussauds
Croazieră pe Tamisa
Mic dejun. Însoțiți de ghidul local, vom porni apoi într-un tur panoramic de o jumătate de zi al Londrei, care atrage în mod constant actori, artiști și designeri, un oraș care stabilește tendințele în artă, arhitectură, modă, design și tehnologie. Vom avea prilejul de a admira principalele obiective turistice ale Londrei: Parlamentul, emblematicul Big Ben, cel mai celebru turn cu ceas din lume care domină malurile Tamisei, London Eye - Roata Mileniului, cea mai înaltă roată din lume care măsoară 135 m înălțime, Catedrala Westminster Abbey, locul unde au loc toate ceremoniile regale, Tower Bridge, un alt simbol important al orașului, Tower of London, cu un trecut glorios, cunoscut ca loc de detenție și decapitări, Piccadilly Circus, Catedrala St. Paul, prima catedrală protestantă din Anglia, cu cel mai mare clopot mobil din Europa, Palatul Buckingham, desemnat ca reședintă pentru familia regală din anul 1837, Trafalgar Square, Hyde Park, St. James Park, Covent Garden etc.. După-amiază, timp liber pentru activități și vizite individuale. Vă propunem să vizitați Catedrala Saint Paul sau Tower of London, să descoperiți boemul cartier Soho sau să vizitați unul dintre cele mai importante muzee, precum British Museum ce adăpostește peste 6 milioane de exponate care dezvăluie peste două milioane de ani de istorie și cultură (intrarea este gratuită), Victoria & Albert Museum (intrarea este gratuită), Tate Gallery, Muzeul de Istorie Naturală sau Muzeul Figurilor de Ceară Madame Tussauds unde veți putea vedea o mulțime de personalități. Vă veți putea bucura de o vedere panoramică asupra metropolei din London Eye, după care vă sugerăm să nu ratați la asfințit o croazieră pe Tamisa, prilej de a admira minunantele peisaje urbane ale Londrei. Cazare la Hotel DoubleTree by Hilton London - Docklands Riverside 4* (sau similar 4*).
Ziua
9
-
31.12.2022
Londra
- Hotel DoubleTree by Hilton London - Docklands Riverside 4* (sau similar 4*)
- Ceremonia schimbării gărzii de la Palatul Buckingham
St. James's Park
Westminster Abbey
Râul Tamisa
Big Ben
Palatul Westminster
Trafalgar Square
National Gallery
- Fermecătorul cartier Covent Garden
Oxford Street
Regent Street
Celebrul magazin Harrods
Mic dejun. Vom dedica această dimineață unei experiențe de neratat în Londra: ceremonia schimbării gărzii de la Palatul Buckingham în care Garda Reginei predă Noii Gărzi (noului schimb) responsabilitatea pentru protejarea Palatului Buckingham și Palatului St. James. Vom continua explorarea orașului prin vizite pietonale împreună cu însoțitorul de grup, vom traversa St. James's Park pentru a ajunge la Westminster Abbey, poate cel mai important reper al orașului, iar de aici ne vom îndrepta spre Râul Tamisa, unde vom observa principalele simboluri ale orașului: Big Ben și Palatul Westminster. Vom ajunge apoi în Trafalgar Square, una dintre cele mai cunoscute piețe din Londra, unde se află și unul dintre cele mai importante și cunoscute muzee din Marea Britanie: National Gallery (intrarea este gratuită) care găzduiește o colecție de peste 2.300 de picturi. Timp liber pentru vizitarea muzeului sau pentru plimbări în fermecătorul cartier Covent Garden, o zonă plină de magazine, teatre și restaurante. Amatorii de shopping vor putea străbate două dintre cele mai importante străzi comerciale pe care se află de asemenea o mulțime de restaurante și teatre: Oxford Street și Regent Street. Deloc de neglijat este și o vizită la celebrul magazin Harrods. Cazare la Hotel DoubleTree by Hilton London - Docklands Riverside 4* (sau similar 4*). Noaptea trecerii dintre ani va putea fi sărbătorită cu muzică și focuri de artificii în Trafalgar Square. La Mulți Ani 2023!
Ziua
10
-
01.01.2023
Londra – Stonehenge – Bath – Londra
- Hotel DoubleTree by Hilton London - Docklands Riverside 4* (sau similar 4*)
- Stonehenge
Tur de oraș Bath
Băile Romane
spre Stonehenge, cel mai important sit preistoric al Marii Britanii, pentru vizitarea monumentalului complex megalitic, care și în prezent reprezintă un mister. Vom auzi mai multe teorii despre această formațiune care uimește omenirea de 5000 de ani: A fost construit cu intenția de a fi un templu religios? Un ceas astronomic? Un cimitir din epoca bronzului? Ne vom putea exprima părerea la fața locului! Traseul va continua spre elegantul oraș georgian Bath, înscris în Patrimoniul Cultural Mondial UNESCO, vestita stațiune balneară din Marea Britanie, veche așezare romană, o bijuterie arhitecturală desăvârșită, foarte bine conservată. Vom face un tur de oraș cu vizitarea Băilor Romane, după care ne vom întoarcere la Londra pentru cazare la Hotel DoubleTree by Hilton London - Docklands Riverside 4* (sau similar 4*).
Ziua
11
-
02.01.2023
Londra – Windsor – aeroport Londra – Frankfurt – Bucureşti
- Windsor
Rubens
Rembrandt
Canaletto
Gainsborough
Celebrul portret al lui Charles I
Capela St. George
Mic dejun. Dimineața vom face o excursie la Windsor pentru a vizita castelul, reședința familiei regale britanice timp de peste 900 de ani, cel mai mare castel din Anglia și cea mai mare fortăreață locuită din lume, care încântă cu Apartamentele Regale, folosite și astăzi pentru cazarea delegațiilor oficiale și a șefilor de stat, în care veți putea admira opere de artă din colecția regală care include picturi de Rubens, Rembrandt, Canaletto, Gainsborough și celebrul portret al lui Charles I realizat de Sir Anthony Van Dyck. Veți fi încântați și de Capela St. George, un exemplu de arhitectură gotică, în interiorul căreia se află înmormântați Henry al VIII-lea și soția sa Jane Seymour, precum și Charles I. Timp liber în fermecătorul orășel construit în jurul castelului. Transfer la aeroportul din Londra pentru plecarea spre Frankfurt cu compania Lufthansa, zbor LH 911 (16:30 / 19:05), de unde vom pleca spre București cu zborul LH 1422 (20:30 / 23:50).