Ziua
1
-
19.12.2025
Bucureşti – Amsterdam – Quito
- Hotel Mercure Alameda 4* (sau similar 4*)
Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 04:00 (în faţa biroului de îmbarcare al companiei KLM). Plecare spre Amsterdam cu compania KLM, zbor KL 1372 (06:00 / 08:00), de unde se va pleca cu zborul KL 753 (10:10 / 16:15) spre Quito, cea mai veche capitală sud-americană, oraş fondat în anul 1534 pe ruinele unei vechi așezări incaşe, situat la 2.800 m altitudine, primul oraş din lume intrat pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Aşezat la poalele vulcanului Pichincha, într-o vale mănoasă a Anzilor, acesta păstrează aparenţa unui oraş colonial construit pe principiul unei pieţe centrale înconjurată de piaţete, grădini şi străduțe înguste pavate cu piatră. Arhitectura spaniolă în stilul baroc, caracteristică oraşului, este prezentă prin numeroase clădiri importante precum catedrala din sec. al XVII-lea, dar și prin alte biserici şi mănăstiri străvechi. Întâlnire cu reprezentantul local și transfer pentru cazare în Quito la Hotel Mercure Alameda 4* (sau similar 4*).
Ziua
2
-
20.12.2025
Quito – Monumentul Ecuatorial – Quito
- Hotel Mercure Alameda 4* (sau similar 4*)
- Quito:
Biserica Guapulo
Gran Colombia Avenue
San Juan Mirador
Piaţa Independenţei
Catedrala
Palatul Guvernului
Palatul Arhiepiscopal
Statuia Mareşalului Sucre
Biserica Iezuită La Compañía
Biserica San Francisco
Urcare pe Vârful Pancecillo
Monumentul Ecuatorial
Muzeul în aer liber Ini Nan
„Plimbare” cu „Teleferico”
„Magistrala Vulcanilor”
Mic dejun. Dimineaţa va debuta cu turul panoramic al oraşului Quito, care va include Biserica Guapulo, Gran Colombia Avenue, San Juan Mirador, de unde vom avea o minunată privelişte asupra oraşului, Piaţa Independenţei, de unde vom putea admira Catedrala, Palatul Guvernului, Palatul Arhiepiscopal şi statuia Mareşalului Sucre. Turul va continua cu vizitarea Bisericii Iezuite La Compañía, unul dintre cele mai bogate şi mai impresionante temple din America de Sud, un exemplu magnific de abilitate artistică a artizanilor ecuadorieni, care se reflectă în numeroase picturi şi basoreliefuri ale faimoasei Şcoli de Artă din Quito şi în sculpturile sofisticate ale altarelor, acoperite în întregime cu foiţe din aur. Vom vizita apoi Biserica San Francisco, construită în sec. al XVII-lea, după care vom urca pe Vârful Pancecillo, un „deal” de origine vulcanică, cu înălţimea de 3.000 m, unde se află statuia Fecioarei Maria. Ne vom deplasa în continuarea zilei către Monumentul Ecuatorial, situat la latitudinea de 00’.00’, care marchează poziţia geodezică a Ecuatorului, prilej unic de a ne afla în cele două emisfere în acelaşi timp. La distanţă de câteva minute este Ecuatorul real, aşa cum a fost măsurat prin Sistemul de Poziţionare Globală (GPS) şi tot aici vom vizita Muzeul în aer liber Ini Nan, loc în care vom putea participa la diferite experimente distractive, care pot avea loc numai aici, cum ar fi cel de a putea ţine în echilibru un ou pe vârfurile degetelor. Ne vom îndrepta apoi către cel mai nou punct de atracţie de aici, „Teleferico”, cu care vom face o „plimbare” deasupra oraşului şi împrejurimilor, ajungând până la altitudinea de 4.050 m. Din teleferic vom putea observa cele 14 vârfuri ale Anzilor numite şi „Magistrala Vulcanilor”. Întoarcere pentru cazare în Quito la Hotel Mercure Alameda 4* (sau similar 4*).
Ziua
3
-
21.12.2025
Quito – Cotopaxi
- Hacienda Los Mortinos 4* (sau similar 4*)
- Vulcanul Cotopaxi
Muzeul Sucre
Laguna Limpiopungo
Refugiul Jose Rivas
Mic dejun. În această zi ne vom apropia de Cotopaxi, cel mai înalt vulcan activ din lume, cu o înălţime de 5.897 m, pentru a trăi o experienţă unică, încercând să ne apropiem cât mai mult de vârful acestuia. Vom vizita Muzeul Sucre, unde vom afla lucruri interesante despre flora și fauna parcului, precum și despre ariile protejate ale acestuia. Drumeția prin parc ne va duce spre Laguna Limpiopungo, renumită pentru fauna și flora locală și dacă vremea va permite, drumul va continua până la altitudinea de 4.500 m, de unde se vede refugiul Jose Rivas, situat la o altitudine de 4.800 m, aceeaşi altitudine pe care o are Montblanc, cel mai înalt vârf din Europa. În această seară vom trăi o experiență unică care va rămâne o amintire de neuitat a Anzilor, deoarece ne vom caza într-una dintre cele mai vechi proprietăți coloniale din Ecuador situată în „fustele” lui Cotopaxi, unde vom simți poezia timpurilor trecute, vegheați de copleșitoarea imagine a vulcanului. Cină și cazare la pitoreasca Hacienda Los Mortinos 4* (sau similar 4*).
Ziua
4
-
22.12.2025
Cotopaxi – Lacul Quilotoa – Riobamba
- Hotel Spa Casa Real 4* (sau similar 4*)
- Lacul Quilotoa
Vulcanul Cimborazo
Mic dejun. Dimineața ne vom putea bucura de atmosfera idilică de la haciendă și de măreția vulcanului Cotopaxi. Ne vom îndrepta apoi spre Lacul Quilotoa aflat în craterul lat de 3 km al unui vulcan activ care a erupt ultima oară acum 2000 de ani. Culoarea verzuie a lacului, rezultat al descompunerii mineralelor, face ca acest lac să ne rămână întipărit în memorie prin frumusețea sa. Ne vom deplasa în continuarea zilei spre Riobamba, oraș situat la o altitudine de 2754 m, căruia i se mai spune în glumă și „Friobamba”, Bamba cea înghețată, datorită vecinătății cu Vulcanul Cimborazo, cel mai înalt vârf din Ecuador, mereu acoperit de zăpadă. Vom face un tur panoramic al orașului, cea mai interesantă așezare din această zonă a Ecuadorului ce se distinge prin monumente religioase, precum și prin ospitalitatea locuitorilor. Cazare la Hotel Spa Casa Real 4* (sau similar 4*).
Ziua
5
-
23.12.2025
Riobamba – Deșertul Palmira – Ingapirca – Cuenca
- Hotel Carvallo 4* (sau similar 4*)
- Deșertul Palmira
Ingapirca
Mic dejun. Plecare spre Deșertul Palmira, unul dintre cele mai interesane și inedite locuri din Anzi, situat la 3150 m altitudine în mijlocul unui platou înalt. Deșertul este înconjurat de comunitățile indigene din provincia Chimborazo care s-au adaptat condițiilor specifice. Deși mic ca suprafață, acest deșert este unic datorită contrastului dintre nisip și pădurea de pini ce îl înconjoară. Ne vom îndrepta apoi spre Ingapirca, unde se află cele mai mari ruine Inca cunoscute din Ecuador. Ne vom deplasa în continuarea zilei spre Cuenca, al treilea oraș ca mărime din Ecuador, considerat a fi cel mai frumos oraș colonial al Americii de Sud, care îi face concurență capitalei Quito, la capitolul frumusețe și eleganță. Cazare în Cuenca la Hotel Dorado 4* (sau similar 4*).
Ziua
6
-
24.12.2025
Cuenca – Parcul Național Cajas – Guayaquil
- Grand Hotel Guayaquil 4* superior (sau similar 4*).
Mic dejun. Ziua va debuta cu un tur panoramic și pietonal în Cuenca, oraş inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, fondat de conchistadorul spaniol Ramirez Devalos pe ruinele înfloritorului oraş incaș Tumibamba, distrus în totalitate în timpul războiului civil incaş. În compensaţie, Cuenca are privilegiul de a fi poate singurul oraş din această zonă care nu a suferit distrugeri în urma cutremurelor şi care păstrează aproape intactă arhitectura spaniolă. Cuenca este vestită pentru înalta calitate a produselor manufacturiere precum broderii, ceramică şi faimoasele „pălării de Panama”, care în pofida denumirii, aici se produc. Cu străduţele sale înguste pavate cu piatră cubică şi acoperişurile roşii ale clădirilor, cu muzeele şi piaţetele pline de flori, Cuenca are aerul fermecător al unui oraş de provincie. Turul va include Piața San Sebastian, Casa Moderației, stabiliment destinat tratamentului persoanelor alcoolice, Piața de Flori, Catedrala, Curtea de Justiție, Palatul Municipal, Palatul Guvernatorului și Biserica El Sagrario. În continuarea zilei ne vom îndrepta spre Parcul Național Cajas, un parc situat într-o zonă de mare altitudine, la vest de orașul Cuenca. Parcul este extrem de apreciat în rândul iubitorilor de natură datorită traseelor de drumeție ce străbat pădurile de vegetație luxuriantă cât și pentru sutele de lacuri și lagune aflate aici, cea mai cunoscută fiind Laguna Toreadora. De asemenea, aici există numeroase specii de animale și păsări exotice, precum condori, colibri uriași și coati cu coadă inelată. Ne vom deplasa apoi spre Guayaquil, principalul port al țării, pentru cazare la Grand Hotel Guayaquil 4* superior (sau similar 4*).
Ziua
7
-
25.12.2025
Guayaquil
- Grand Hotel Guayaquil 4* superior (sau similar 4*).
- Excursie opțională la Rezervația Ecologică Manglares Churute
Mic dejun. În această zi de Crăciun ne vom bucura de timp liber pentru activități individuale sau excursie opțională la Rezervația Ecologică Manglares Churute, o incursiune spectaculoasă în inima naturii ecuatoriene, la doar aproximativ 40 km sud-est de Guayaquil, una dintre cele mai importante și bine conservate arii naturale protejate din regiune, cu o biodiversitate remarcabilă și peisaje exotice. Veți naviga pe canalele dense de mangrove ce vă vor oferi ocazia de a observa ecosistemul acvatic, cu crabi roșii, păsări acvatice, pelicani, cormorani, ibis, papagali și cu mari șanse să întâlniți maimuțele urlătoare. Întoarcere în Guayaquil pentru cină și cazare la Grand Hotel Guayaquil 4* superior (sau similar 4*).
Ziua
8
-
26.12.2025
Guayaquil – Galapagos: Insula Baltra – Insula Santa Cruz
- Hotel Silberstein 3* superior (sau similar 3* superior)
- Arhipelagul Galapagos
Insula Baltra
Deplasare cu vaporul spre Insula Santa Cruz
Tortuga Bay - Golful Țestoaselor Uriașe
Centrul de Cercetare Charles Darwin
- Parcul Naţional Galapagos
Transfer la aeroport pentru plecarea cu compania Avianca, zbor AV 1632 (09:58 / 10:55) către Galapagos, arhipelag format din 13 insule principale şi 6 insuliţe, situat la 1.000 km vest de continentul sud-american, care, împreună, cumulează aprox. 50.000 km² de ocean. Acest arhipelag este un loc unic în lume, faimos datorită bogăţiei faunei sălbatice de o diversitate uimitoare, care a stat la baza cercetărilor lui Darwin, materializate în Teoria Selecţiei Naturale. După aterizarea pe Insula Baltra vom fi conduşi în zona de tranzit unde vom prezenta paşapoartele şi vom achita taxa de 200 usd/pers. pentru intrarea în Parcul Naţional Galapagos (singura formă de plată acceptată este cash, la faţa locului). Întâlnire cu reprezentantul local şi deplasare cu vaporul spre Insula Santa Cruz unde vom vedea partea înaltă a insulei îndreptându-ne spre Puerto Ayora, cel mai important oraş din arhipelag. Ne vom deplasa cu maşina până la intrarea în Tortuga Bay - Golful Țestoaselor Uriașe, unde vom face o plimbare pe jos de aprox. 30 de minute (aprox. 2 km), timp în care ne vom bucura de peisajele exotice şi de diferitele specii de păsări existente în această zonă. Dacă norocul ne va surâde, vom putea admira pelicani, păsări flamingo şi iguane marine. Plaja cu nisip alb de aici este considerată de mulţi ca fiind cea mai frumoasă din întreg arhipelagul. Numele ei provine de la broaştele ţestoase care ajung aici pentru a-şi depune ouăle. În continuarea zilei vom vizita Centrul de Cercetare Charles Darwin din Puerto Ayora, unde vă veţi putea face o imagine de ansamblu în ceea ce privește evoluţia faunei şi florei arhipelagului de-a lungul timpului și unde este cel mai potrivit loc pentru a observa broaştele ţestoase de uscat. Aici oamenii de ştiinţă din întreaga lume îşi desfăşoară cercetările în domeniul biologiei şi realizează proiecte de conservare a speciilor. Vom reveni la Puerto Ayora pentru cazare la Hotel Silberstein 3* superior (sau similar 3* superior).
Ziua
9
-
27.12.2025
Galapagos: Insula Santa Cruz – Insula Bartolome – Insula Santa Cruz
- Hotel Albatross 3* superior (sau similar 3* superior)
- Deplasare cu vasul spre Insula Bartolome
Pinnacle Rock
- Insula Bartolome:
Snorkeling cu pinguini, ţestoase marine şi peşti tropicali
Baie cu pinguini în golf
Plecare matinală către Insula Bartolome care oferă unele dintre cele mai frumoase peisaje din arhipelag. Mic dejun la bordul navei. Pe Insula Bartolome veţi avea impresia că am ajuns pe Lună, deoarece această insulă este ostilă faţă de cele mai multe plante şi animale. Insula este formată dintr-un vulcan stins, cu o varietate de culori: roşu, portocaliu, verde şi formaţiuni vulcanice de un negru strălucitor. Conul vulcanic uşor de escaladat, oferă privelişti minunate asupra celorlalte insule. Tot aici se află Pinnacle Rock, cel mai reprezentativ reper din Arhipelagul Galapagos. Dejun la pachet inclus. Veţi putea face snorkeling cu pinguini, ţestoase marine şi peşti tropicali. Golful este de asemenea un loc excelent pentru a înota şi, cu puțin noroc, veţi putea fi alături de pinguini. Întoarcere pentru cazare la Hotel Silberstein 3* superior (sau similar 3* superior).
Ziua
10
-
28.12.2025
Galapagos: Insula Santa Cruz – Insula San Cristobal
- Hotel Arena Blanca 3* superior (sau similar 3* superior)
- Deplasare cu feribotul spre Insula San Cristobal
Puerto Baquerizo Moreno
Centrul de Interpretare
Cerro Tijeretas
Playa Punta Carola
Mic dejun. În această zi ne vom deplasa cu feribotul spre Insula San Cristobal, a cincea insulă ca mărime din Arhipelagul Galapagos. Transfer în Puerto Baquerizo Moreno, unde vom vizita Centrul de Interpretare, excelent mod de a cunoaște istoria naturală a acestui arhipelag fabulos: originea vulcanică a insulelor, îndepărtarea lor de continentul sud-american, curenții marini care scaldă țărmurile insulelor arhipelagului, speciile care populează insulele și apele arhipelagului, colonizarea arhipelagului și principalii vizitatori ai acestui tărâm fascinant. Dejun inclus. Ne vom îndrepta apoi spre Cerro Tijeretas, unde a ajuns și Darwin pentru a studia lava vulcanică, flora și fauna endemică acestei zone, locul ideal pentru a observa două tipuri de cuiburi de fregate. Vom explora apoi Playa Punta Carola, unde vom vedea o mare colonie de lei de mare, iar printre vegetație și pe stânci vom vedea iguane marine. Vom reveni la Puerto Baquerizo Moreno pentru cazare la Hotel Arena Blanca 3* superior (sau similar 3* superior).
Ziua
11
-
29.12.2025
Galapagos: Insula San Cristobal – Insula Lobos – Insula San Cristobal
- Hotel Arena Blanca 3* superior (sau similar 3* superior)
- Deplasare cu barca spre Insula Lobos
- Insula Lobos:
Snorkeling într-un golf mic
Baie cu leii de mare
Mic dejun. Plecare către Insula Lobos, denumită și Insula leilor de mare, o mică și pitorească insulă situată la aprox. 40 de minute distanță de Puerto Baquerizo Moreno, unde o să petrecem toată ziua. Transfer cu barca, călătorie ce ne va oferi posibilitatea de a observa sălbăticia insulei. Ne vom putea plimba pe frumoasa insulă, unde vom observa diverse păsări, precum fregatele, sau păsările Sula Nebouxii, cu ciocul și picioarele albastre, o colonie de lei de mare și iguane marine. După dejun (la pachet), vom avea posibilitatea de a face snorkeling într-un golf mic și de a înota cu leii de mare, întotdeauna foarte jucăuși și curioși cu vizitatorii lor. Totodată, s-ar putea să avem șansa de a vedea diverse specii de pești și, dacă aveţi noroc, chiar și țestoase de mare. Cazare la Hotel Arena Blanca 3* superior (sau similar 3* superior).
Ziua
12
-
30.12.2025
Galapagos: Insula San Cristobal – Guayaquil
- Grand Hotel Guayaquil 4* (sau similar 4*)
Mic dejun. Transfer la aeroport pentru plecarea spre Guayaquil cu compania Avianca, zbor AV 1631 (13:05 / 15:45). După sosire, vom face un tur panoramic al oraşului Guayaquil, capitala economică a Ecuadorului, cel mai mare şi mai cosmopolit dintre oraşele ecuadoriene, prilej cu care vom vedea cartierul vechi Las Penas, Malecon 2000, Palacio Municipal, Mercado Artesanal și Parque Central. Cazare în Guayaquil la Grand Hotel Guayaquil 4* (sau similar 4*).
Ziua
13
-
31.12.2025
Guayaquil – Columbia: Bogota
- Hotel EK 5* (sau similar 5*)
- Mic dejun, cină de revelion
- La Candelaria
Centrul vechi
Piaţa Bolivar
Statuia lui Simon Bolivar
Catedrala
Palatul Narino
Biserica El Sagrario
Muzeul Santa Clara
Casa de los Comuneros
Capitoliul
Biserica del Carmen
Muzeul Botero
Muzeul Aurului
„Zbor” cu telefericul pe Muntele Monserrate
Mic dejun. Transfer la aeroport pentru plecarea spre Bogota cu compania Avianca, zbor AV 8384 (10:10 / 11:50). Sosire în Bogota, capitala Columbiei, cu 9 milioane de locuitori, situată la altitudinea de 2.640 m, în regiunea andină. Orașul a fost fondat în anul 1538 de către spanioli, având de-a lungul epocii coloniale un rol important în regiune, fiind capitala Viceregatului Noii Granada, a Columbiei Mari și în prezent a Republicii Columbia. Vom porni în explorarea orașului Bogota printr-un tur panoramic şi pietonal care va include La Candelaria, partea veche a oraşului, cu parcuri pitoreşti, cu case coloniale pictate în culori pastelate, cu ferestre din oţel şi uşi solide din lemn. Vom ajunge în Piaţa Bolivar, dominată de statuia lui Simon Bolivar, unde se află Catedrala și principalele clădiri istorice precum Palatul Narino, sediul președintelui Columbiei, Biserica El Sagrario, Muzeul Santa Clara, Casa de los Comuneros, Capitoliul, sediul congresului columbian şi Biserica del Carmen. Vom vizita în continuare Muzeul Botero, care adăposteşte sculpturi şi tablouri ale artistului, precum şi lucrări ale altor artişti, cum ar fi Pablo Picasso, Miro, Degas Edgar sau Claude Monet. Vom vizita apoi Muzeul Aurului, care găzduieşte cea mai mare colecţie de artefacte prehispanice din lume, cu aprox. 38.000 de exponate, printre care şi o importantă colecţie de artă precolumbiană a aurului. În continuarea zilei ne vom aventura într-un „zbor” cu telefericul pe Muntele Monserrate, plutind deasupra oraşului până la o înălțime de 3.190 m, pe Cerro de Monserrate, cea mai bună ocazie de a admira panorama uimitoare a metropolei. Colina era considerată sacră în perioada precolumbiană de către indigenii Muisca, astfel că în sec. al XVII-lea a fost ridicată o biserică, vizitată de atunci până în prezent de o mulțime de pelerini. Transfer pentru cazare la Hotel EK 5* (sau similar 5*). Cină de Revelion. La Mulți Ani 2026!
Ziua
14
-
01.01.2026
Bogota – Zipaquira – Bogota
- Cazare la Hotel EK 5* (sau similar 5*)
- Excursii opționale Zipaquira
Mic dejun. Timp liber pentru activități individuale. Vă recomandăm să descoperiți în cadrul unei excursii opționale Zipaquira, oraș renumit datorită Catedralei din Mina de Sare, biserică subterană catolică construită în interiorul unei mine de sare a Muntelui Halite, la 190 m adâncime. Acest loc unic pe care îl veți vizita îşi are originile la începutul anilor ’30 când minerii care lucrau în aceste mine de sare au construit un mic altar pentru a se ruga şi reculege înainte de a coborî în subteran. În anul 1954 s-a terminat construcţia primei catedrale, iar în anul 1955 s-a inaugurat noua catedrală, la aprox. 60 m sub cea existentă. În prezent este un loc de pelerinaj cunoscut, cu 14 capele de mici dimensiuni și catedrala propriu-zisă, care poate adăposti aprox. 3000 de persoane în timpul slujbei care se ține duminica. Veți parcurge „Drumul Crucii” - „Camino de la Cruz” pentru a ajunge la altarul catedralei care adăpostește una dintre cele mai mari cruci din subteran. Odată întorși la suprafață veți beneficia de timp liber pentru a explora așezarea. Întoarcere la Bogota pentru cazare la Hotel EK 5* (sau similar 5*).
Ziua
15
-
02.01.2026
Bogota – Cartagena
- Hotel Ermita Tribute by Marriott 4* (sau similar 4*)
- Fortul San Felipe
Mănăstirea La Popa
Plimbare în centrul vechi
Turnul cu Ceas
Plaza de Independencia
Plaza de los Coches
Parque Bolivar
Las Bovedas
Plaza Santo Domingo
Plaza de la Aduana
Biserica Iezuită
Mănăstirea San Pedro Claver
Mic dejun. Transfer la aeroport pentru plecarea cu compania Avianca, zbor AV 9758 (13:45 / 14:56) spre Cartagena, „perla colonială” a Americii de Sud, oraş înscris pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, situat pe ţărmul Mării Caraibilor, în trecut fiind unul dintre primele sanctuare ale sclavilor eliberaţi din America. Vom face însoțiți de ghidul local un tur al orașului Cartagena, care va debuta cu vizitarea Fortului San Felipe, a cărui cetate puternică construită în sec. al XVII-lea domină imaginea oraşului şi a Mănăstirii La Popa, situată pe o colină, de unde vom avea o priveliște superbă asupra orașului, a mării și asupra unuia dintre cele mai importante porturi de la Marea Caraibilor. Deoarece din Cartagena era expediată „prada” spaniolilor către Europa, comorile inestimabile ale incașilor, aurul și argintul adus din minele din Peru și Bolivia, au devenit țintă sigură pentru pirați, motiv pentru care orașul s-a dezvoltat în interiorul unei fortărețe. În continuarea zilei vom face o plimbare în partea veche a oraşului, prin labirintul străduțelor din interiorul fortăreței care păstrează încă ceva din misterul poveștilor cu pirații de odinioară, prilej de a admira conacele sale magnifice, Turnul cu Ceas considerat în trecut poarta principală de intrare în cetate, situat între Plaza de Independencia și Plaza de los Coches, Parque Bolivar, Las Bovedas, Plaza Santo Domingo, Plaza de la Aduana, Biserica Iezuită și Mănăstirea San Pedro Claver. Cazare la Hotel Ermita Tribute by Marriott 4* (sau similar 4*).
Ziua
16
-
03.01.2026
Cartagena – Insulele Rosario – Cartagena
- Hotel Ermita Tribute by Marriott 4* (sau similar 4*)
- O excursie de o zi în Insulele Rosario
Mic dejun. Timp liber pentru vizite individuale, pentru relaxare pe una din plajele din zonă, sau pentru cumpărături. Vă recomandăm o excursie de o zi în Insulele Rosario, un arhipelag format din 28 de insule care se află deasupra celei de-a treia bariere de corali din lume, ca mărime, renumit prin plajele cu nisip alb și apele limpezi ale Caraibilor, care vă invită să apreciați diversitatea vieții marine. Aceste insule au fost declarate Parc Național care adăpostește mai mult de 1300 de specii marine diferite. Cazare la Hotel Ermita Tribute by Marriott 4* (sau similar 4*).
Ziua
17
-
04.01.2026
Cartagena
- Hotel Ermita Tribute by Marriott 4* (sau similar 4*)
Mic dejun. Timp liber pentru plajă sau pentru a descoperi individual Cartagena, care este genul de oraș care nu se uită ușor. Zidurile sale coloniale pe care le-am văzut în timpul turului panoramic, ascund secole de istorie, dar și o efervescență modernă care-ți intră sub piele. Cartagena miroase a sare și flori tropicale, sună a ritmuri de cumbia și salsa și se simte ca o îmbrățișare caldă de la soare. Plimbările prin orașul vechi, cu opriri la cafenele boeme sau pe malul mării, oferă o evadare ideală pentru această zi. Veți putea petrece ore explorând centrul vechi, „Ciudad Amurallada”, cu ale sale străzi înguste, balcoane înflorate și arhitectură colonială impecabil conservată. Vă recomandăm să nu ratați apusul spectaculos de pe ziduri, o cină cu pește și muzică live în Piața Santo Domingo. Cazare la Hotel Ermita Tribute by Marriott 4* (sau similar 4*).
Ziua
18
-
05.01.2026
Cartagena – Amsterdam
Mic dejun. Dimineața, timp liber pentru ultimele cumpărături sau pentru a colinda străduțele pitorești din cartierul Getsemani, unul dintre cele mai pitorești cartiere ale orașului, epicentrul creativ al orașului, plin de artă urbană, cafenele și vibe boem. Transfer la aeroport pentru plecarea spre Amsterdam cu compania KLM, zbor KL 741 (18:55 / 10:45).
Ziua
19
-
06.01.2026
Amsterdam – București
Sosire la ora 10:45 în Amsterdam, de unde se va pleca spre București cu zborul KL 1377 (20:45 / 00:30).
Ziua
20
-
07.01.2026
București
Sosire la București la ora 00:30.