Ziua
1
-
03.11.2025
Bucureşti – Istanbul
Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 19:00 (în fața ghișeului de îmbarcare al companiei Turkish Airlines). Plecare spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, zbor TK 1046 (21:50 / 00:20).
Ziua
2
-
04.11.2025
Istanbul – Seoul
- Hotel Ibis Yongsan Dragon City 4* (sau similar 4*)
Din Istanbul vom pleca cu zborul TK 90 (02:20 / 18:20) spre Seoul. Sosire la ora 18:20 în Seoul, capitala istorică a Coreei timp de 600 de ani, situată în nord-vestul țării, pe Râul Han, în centrul peninsulei Coreea. Întemeiată în anul 18 î.Hr., aceasta a fost inițial capitala regatului Baekje, unul dintre cele Trei Regate Coreene, și a continuat să fie capitală în timpul dinastiei Joseon și al Imperiului Coreean până în zilele noastre. Zona capitalei, care include metropola Incheon și majoritatea provinciei Gyeonggi, are aprox. 24,5 milioane de locuitori, fiind una dintre cele mai mari zone metropolitane din lume. Aproape un sfert din populația Coreei de Sud trăiește în Seoul, făcându-l cel mai puternic centru economic, politic și cultural sud-coreean. Seoul este considerat un oraș global, ocupând locul 9 în Indexul Orașelor Globale din 2008. În orașul care a găzduit Jocurile Olimpice de vară din 1988 și Campionatul Mondial de Fotbal din 2002 se află și sediile principale ale multinaționalelor Samsung, LG și Hyundai. Transfer pentru cină la un restaurant local și cazare la Hotel Ibis Yongsan Dragon City 4* (sau similar 4*).
Ziua
3
-
05.11.2025
Seoul
- Hotel Ibis Yongsan Dragon City 4* (sau similar 4*)
Mic dejun. Zi dedicată explorării oraşului Seoul care va include vizitarea Muzeului Naţional, muzeu emblematic al istoriei și artei coreene din Coreea de Sud. Vom vizita apoi Palatul Gyeongbokgung, unul dintre cele cinci mari palate construite de regii dinastiei Joseon, palat favorit al multor dintre prinţii dinastiei, care a păstrat multe elemente datând din perioada celor Trei Regate. Construit în sec. al XIV-lea, distrus în mare parte în urma invaziei japoneze, acesta a fost restaurat în sec. al XIX-lea, însă edificiile cele mai reprezentative ale dinastiei Joseon, respectiv Pavilionul Gyeonghoe-ru și Iazul Hyangwonjeong au rămas intacte. Cei care doresc vor putea avea aici o experiență inedită căci vă veți putea îmbrăca în costume tradiționale, pentru fotografii care vor rămâne o amintire de neuitat. Vom face în continuare un tur în Bukchon, zonă rezidențială tradițională situată în inima orașului, prilej de a admira farmecul caselor tradiționale coreene numite Hanok. Vom vedea apoi Cheong Wa Dae - Blue House (exterior), copia sud-coreeană a Casei Albe, un complex de clădiri construite pe situl grădinii regale a dinastiei Joseon unde îşi desfăşoară activitatea guvernul, fiind şi reşedinţă prezidenţială. Dejun în timpul vizitelor. În continuarea zilei vom face o plimbare pe celebra arteră comercială Insadong, de unde se pot achiziţiona diverse obiecte tradiţionale coreene. După-amiază veți putea explora zona Gangnam, cartierul opulenței, unde veți găsi cele mai luxoase restaurante, cafenele și malluri din Coreea de Sud. Veți putea urca în Lotte Tower Observatory, cea mai înaltă clădire din țară, vă veți putea plimba pe K-Star Road, o stradă cu restaurante frecventate de starurile k-pop și veți putea face ultimele cumpărături în centrul comercial subteran COEX Mall, unul dintre cele mai mari mall-uri din Asia, în care veți găsi o ofertă variată de magazine, restaurante și atracții, precum Biblioteca Starfield, pe care e posibil să o recunoașteți din dramele coreene, unde vă veți putea bucura de arhitectura spectaculoasă, înconjurați de mii de cărți. Cazare la Hotel Ibis Yongsan Dragon City 4* (sau similar 4*).
Ziua
4
-
06.11.2025
Seoul – Gyeongju – Busan
- Hotel Busan Asti 4* (sau similar 4*)
- Tur panoramic Gyeongju:
Observatorul Chemseongdae
Anapji Pond
Templul Bulguksa
Grota Seokguram
Mic dejun. Transfer la gară pentru plecarea cu trenul de mare viteză „Bullet Train KTX” spre Gyeongju. După aprox. 2 ore vom sosi în Gyeongju, oraș situat în provincia North Gyeongsang, fosta capitală a Regatului Antic Silla, care a guvernat mare parte a peninsulei coreene între secolele VII - IX, cunoscut şi sub denumirea de „muzeul fără ziduri”, ce găzduieşte unele dintre cele mai mari comori de artă budistă din Coreea. Împreună cu ghidul local, vom face un tur panoramic de oraș, pe parcursul căruia vom vedea Observatorul Chemseongdae, cel mai vechi observator astronomic existent din Asia de Est, una dintre cele mai vechi instalaţii ştiinţifice din lume în funcţiune, construit din 362 de blocuri de granit reprezentând cele 362 de zile ale anului lunar. Vom ajunge apoi la Anapji Pond, iazul artificial unde se relaxa familia regală a dinastiei Silla, aflat în parcul palatului Banwolseong, construit în anul 674 din ordinul Regelui Munmu. Vom vizita Templul Bulguksa, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, unul dintre cele mai frumoase altare budiste ale Asiei şi Grota Seokguram, o grotă artificială din granit alb, unde se află statuia lui Buddha Sakyamuni care priveşte spre mare, inclusă şi ea pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, ambele obiective fiind construite în sec. al VIII-lea de dinastia Silla, pe pantele Muntelui Tohamsan. Dejun în timpul vizitelor. În continuarea zilei vom pleca spre Busan, principalul port al ţării şi al doilea oraş ca mărime din Coreea de Sud, care a devenit renumit odată cu găzduirea Jocurilor Asiatice din anul 2002 și unul dintre oraşele gazdă pentru FIFA World Cup 2002. Cazare la Hotel Busan Asti 4* (sau similar 4*).
Ziua
5
-
07.11.2025
Busan
- Hotel Busan Asti 4* (sau similar 4*)
- Tur panoramic Busan:
Piaţa de pește Jagalchi
Turnul Busan
Podul Gwangan-daegyo
Casa APEC
Plaja Haeundae
Busan International Film Festival
Complexul comercial Centrum City
Mic dejun. Această zi va fi consacrată vizitării oraşului Busan, prilej cu care vom putea admira Templul Haedong Yonggungsa, o bijuterie rară a budismului coreean, ridicată în anul 1376 pe stâncile de la malul mării. Aici, spiritualitatea se împletește cu sunetul valurilor și cu panorama infinitului albastru. Vom traversa apoi orașul spre Casa APEC, cu sala de conferințe care a găzduit reuniunea Cooperării Economice Asia – Pacific. De asemenea, vom admira Podul Gwangan-daegyo, cu o lungime de 7,4 km, cel mai lung pod bi-nivel din Coreea construit peste ocean. Pe lângă funcționalitatea sa, podul oferă priveliști impresionante asupra unor atracții din apropiere: Insula Oryukdo, Muntele Hwangnyeongsan, Plaja Gwangalli, Insula Dongbaekseom și Dealul Dalmaji. Seara, podul oferă un spectacol de lumini spectaculos, în ton cu anotimpurile. În continuarea zilei vom trăi o experiență de neuitat pe Cheongsapo Daritdol Skywalk, o pasarelă suspendată construită din sticlă transparentă pe stânci abrupte, de unde vom avea o incredibilă priveliște panoramică asupra Oceanului Pacific. După dejun, vom pluti deasupra coastei cu Telegondola Songdo, deasupra primei plaje publice din Coreea (deschisă în 1913), loc emblematic pentru începuturile turismului coreean. Vom ajunge apoi în inima creativă a orașului: Gamcheon Culture Village, supranumit „Machu Picchu al Busanului”, fiind situat pe dealurile din apropierea orașului, renumit pentru fațadele colorate ale caselor sale și picturile murale care adaugă un farmec aparte satului. Labirintul de străzi înguste și scări contribuie la un sentiment de aventură și explorare. Satul Gamcheon a fost inițial locuit de refugiații din Războiul Coreean în anii 1950, considerat în trecut un cartier sărac, care a fost revitalizat printr-un proiect de artă comunitară lansat în anul 2009. Casele construite în trepte pe pantele abrupte ale dealurilor, oferă vederi spectaculoase asupra orașului și portului. Vom vedea că Gamcheon Culture Village reprezintă un exemplu impresionant de regenerare urbană, unde arta și cultura au transformat un cartier marginalizat, într-o destinație turistică de renume. Pe înserat, vom pătrunde în lumea autentică a Busanului, la Piața de pește Jagalchi, cea mai mare din țară, renumită încă din anii ’60. Aici, „a trăi ca localul” nu este doar o alegere, ci o experiență completă. Ultima oprire va fi la Nampodong și BIFF Square, unde cinematografia coreeană își celebrează starurile, iar street food-ul local este la rang de artă. Cină la un restaurant local și cazare la Hotel Busan Asti 4* (sau similar 4*).
Ziua
6
-
08.11.2025
Busan – Taipei
- Hotel Riviera 4* (sau similar 4*)
- Tur panoramic Taipei:
Templul Lungsahan
Chiang Kai-Shek Memorial Hall
Palatul Muzeului Naţional
Altarul Martirilor
Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zborul spre Taipei, capitala Taiwanului, unul dintre cele mai frumoase și interesante orașe din Asia, fiind ales Capitala Mondială a Designului în anul 2016. Însoţiţi de ghidul local, vom vedea Centrul Financiar Internaţional Taipei, cunoscut sub numele de Taipei 101, un zgârie-nori de unde se poate observa întreg oraşul, actualmente al doilea cel mai înalt turn din lume, după Burj Khalifa din Dubai (urcarea în turn nu este inclusă). Transfer pentru cazare la Hotel Riviera 4* (sau similar 4*). Seara vom face o incursiune în piața de noapte Shihlin, unde vom explora tarabele pline de viață, ne vom răsfăța cu o gamă variată de delicatese locale și vom putea încerca variantele clasice, dar și inovatoare ale mâncărurilor taiwaneze. Cină la un restaurant local. Cazare la Hotel Riviera 4* (sau similar 4*).
Ziua
7
-
09.11.2025
Taipei – Sun Moon Lake
- Hotel Sun Moon Lake 4* (sau similar 4*)
Mic dejun. Plecare spre Lacul Sun Moon, situat la o altitudine de 762 m în măreţii munţi ai Taiwanului, cel mai mare lac din țară, înconjurat de dealuri înverzite și un parc pitoresc. Pe lângă frumusețea sa de netăgăduit, lacul are și o însemnătate istorică. În mijlocul său se află Insula Lalu, considerată un tărâm sacru de către tribul indigen Thao. Legenda spune că vânătorii din acest trib se aflau în urmărirea unei căprioare în zona montană a insulei, când au fost conduși de către aceasta spre malul lacului, descoperind așadar o altă importantă sursă de hrană și anume peștele. În prezent, pe insulă se află statuia unei căprioare, ca simbol a acestei legende. Pe parcursul drumului ne vom opri la o fermă de ceai, unde vom degusta faimosul ceai negru și vom avea dejunul. Ajunși la Lacul Sun Moon, vom vizita Templul Wenwu construit în anul 1934, dedicat lui Confucius - maestrul scrisului, Pagoda Tse-En care a devenit în timp emblema lacului, altarele închinate lui Kuan Ti - maestrul sabiei, precum și satul tribului Ita Thao, păstrător al tradițiilor locale. Cazare la Hotel Sun Moon Lake 4* (sau similar 4*).
Ziua
8
-
10.11.2025
Sun Moon Lake – Taipei
- Hotel Cozzi Minsheng 4* (sau similar 4*)
Mic dejun. Ziua va începe cu o croazieră pe Lacul Sun Moon, prilej de a admira liniștea și splendoarea acestui loc sacru. Apoi, vom continua cu o incursiune pitorească la stația Jiji, una dintre cele mai vechi și romantice gări din Taiwan, simbol al nostalgiei și al legăturii dintre trecut și prezent. În continuare, vom păși în liniștea spirituală a Templului Zhushan Zinan, cunoscut ca loc al dorințelor, unde tradițiile taoiste și budiste se împletesc într-o atmosferă profundă, încărcată de simbolism. Întoarcere la Taipei, însă pe parcusul drumului ne vom opri în Taichung unde vom vedea Satul Curcubeu, o colecție colorată de picturi murale frumoase și emoționante care decorează un fost sat militar. Aceste opere de artă, centrate în jurul animalelor și simbolurilor optimiste, vor transforma această oprire într-o experiență emoționantă și vizual captivantă. După sosirea la Taipei vom avea cină la un restaurant local și ne vom caza la Hotel Cozzi Minsheng 4* (sau similar 4*).
Ziua
9
-
11.11.2025
Taipei – Kuala Lumpur
- Hotel Melia Kuala Lumpur 4* (sau similar 4*)
Mic dejun. Însoțiți de ghidul local, vom porni într-un tur panoramic al orașului Taipei, care va include Palatul Muzeului Național, ce adăpostește capodopere ale artei imperiale chineze, precum caligrafii, statui, bijuterii, obiecte din ceramică și piese de jad vechi de peste 5.000 de ani. Turul va continua cu Chiang Kai-Shek Memorial Hall, memorialul dedicat primului președinte taiwanez, Chiang Kai-Shek și Altarul Martirilor, unde vom putea asista la ceremonia de schimbare a gărzii. Vom trăi apoi o interesantă întoarcere în timp la emblematicul Grand Hotel Taipei. Acest edificiu emblematic al orașului, cu coloanele sale roșii și țiglele aurii de acoperiș, oferă o privire asupra măreției Taiwanului. Vom putea explora spațiile sale publice elegante și vom putea afla câteva informații interesante referitoare la istoria bogată a acestei bijuterii arhitecturale. Dejun în timpul vizitelor. După-amiază, vom fi transferați la aeroport pentru plecarea spre Kuala Lumpur cu compania BatikAir Malaysia, zbor OD 883 (18:10 / 22:55). La sosire, vom fi întâmpinați de ghidul local și vom fi transferați pentru cazare la Hotel Melia Kuala Lumpur 4* (sau similar 4*).
Ziua
10
-
12.11.2025
Kuala Lumpur – Putrajaya – Kuala Lumpur
- Hotel Melia Kuala Lumpur 4* (sau similar 4*)
Mic dejun. Dimineaţa ne vom deplasa la Putrajaya, capitala administrativă a Malaeziei, oraș cu clădiri noi care respectă însă stilul tradițional islamic. În anul 1999 s-a decis ca aici să fie mutată administrația centrală malaeziană datorită supraaglomerării din Kuala Lumpur. Numele orașului a fost dat în onoarea Primului Ministru Tunku Abdul Rahman Putra Al-Hak, cel care a avut un rol deosebit în obținerea independenței țării și care a fost întâiul Prim-Ministru după obținerea acesteia. Putrajaya este numit deseori „orașul grădină”, datorită minunatelor parcuri și a lacului înconjurat de numeroase spații verzi. Însoţiţi de ghidul local vom face un tur panoramic de oraș, prilej de a admira Moscheea Putra, cu domul său roz emblematic, o construcție splendidă care amintește de moscheea Regelui Hassan din Casablanca, Perdana Putra, clădirea în care își desfăşoară activitatea guvernul, clădirile guvernamentale impresionante și podurile futuriste, precum și Monumentul Mileniului. Vom face apoi un tur relaxant cu barca pe Lacul Putrajaya, înconjurați de grădini impecabile și ape liniștite care creează o atmosferă aproape ireală. Va fi o experiență ideală pentru pasionații de design contemporan, peisaje liniștite și eleganță discretă. După dejun ne vom întoarce la Kuala Lumpur, ale cărui principale atracții turistice se concentrează în două mari zone de interes: Centrul Orașului și Triunghiul de Aur. Vom vedea cum modernul coabitează într-un mod spectaculos cu tradiționalul: zgârie-nori impunători se înalță falnic lângă temple și clădiri istorice, iar palmierii și vegetația luxuriantă îi oferă un farmec exotic inconfundabil. Vom porni într-un tur panoramic de oraș, care va include Piața Independenței - Dataran Merdeka, Monumentul Naţional - Tugu Negara, construit în memoria soldaţilor căzuţi în timpul luptei pentru independenţa Malaeziei, Curtea Federală, construită în stil maur, Moscheea Masjid Negara, una dintre cele mai mari din Asia de sud-est, Poarta Palatului Regal, Gara Centrală, construită conform arhitecturii musulmane, Clubul de Cricket, Turnurile Gemene Petronas, înalte de 452 m, care sunt cele mai reprezentative construcții de artă modernă și postmodernă (până nu demult cele mai înalte din lume, depășite în prezent de „Taipei 101 Tower” și Burj Dubai), unde vom face un stop fotografic. Vom vizita apoi un centru artizanal, unde vom descoperi simboluri naționale și meșteșuguri tradiționale. Cazare la Hotel Melia Kuala Lumpur 4* (sau similar 4*).
Ziua
11
-
13.11.2025
Kuala Lumpur – Kuching (Borneo)
- Hotel The Waterfront Kuching 5* (sau similar 5*)
Mic dejun. Transfer la aeroport pentru plecarea spre Kuching, capitala statului Sarawak, un oraș cu o istorie romantică și unică, diferită de oricare alt oraș din Malaezia. Este lesne de înțeles de ce Rajah Brooke, al doilea Rajah alb, a ales acest loc pentru capitala sa, fiind un punct ideal de legătură între alte porturi maritime asiatice și interiorul peninsulei Borneo, care să favorizeze dezvoltarea comerțului. Este de asemenea o poartă de acces atât în junglă, cât și la mare, iar apropierea de parcurile naționale îl face baza ideală pentru excursii de o zi către destinațiile sălbatice de coastă și în pădurile tropicale. Orașul Kuching îmbină culturi, meșteșuguri și bucătării speciale, iar străzile pline de viață și aleile înguste, unde sunt aliniate magazine tradiționale, cafenele și baruri, pot fi explorate pe jos, la pas. Însoțiți de ghidul local vom face un tur panoramic de oraș, care va include Statuia Pisicii (simbolul orașului, întrucât „Kuching” înseamnă „pisică” în limba malaeză), vechiul templu chinezesc Tua Pek Kong, Muzeul de Istorie Chineză și Muzeu Sarawak - Muzeul de Istorie Naturală. Dejun în timpul vizitelor, după care vom continua turul trecând pe lângă Moscheea orașului, cu domul său auriu, apoi prin vechiul Kuching, cu străduțe animate, comercianți de condimente și magazine de textile. Vom trece pe lângă clădiri din epoca White Rajah, dinastia de rajahi albi fondată de englezul Brooke, care a stăpânit regatul Sarawak până în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Pavilionul, Turnul Pătrat, Palatul de Justiție, Monumentul Charles Brooke, Oficiul Poștal, sunt câteva exemple de clădiri și monumente din acea perioadă. De pe faleză vom admira Astana, fosta reședință a rajahilor albi, situată pe celălalt mal al râului. Vom face apoi o plimbare cu bărcile pe Râul Sarawak, principala arteră în jurul căreia s-a născut orașul, o bună modalitate de a simți farmecul Kuchingului de pe apă, prilej cu care vom avea o panoramă neobstrucționată asupra vieții de zi cu zi de pe maluri, a caselor plutitoare, a pescarilor și a vegetației tropicale. Cazare la Hotel The Waterfront Kuching 5* (sau similar 5*).
Ziua
12
-
14.11.2025
Kuching – Rezervația Naturală Semenggoh – Anah Rais – Kuching
- Hotel The Waterfront Kuching 5* (sau similar 5*)
Mic dejun. Plecare către Rezervația Naturală Semenggoh, situată într-o pădure de 653 ha, un sanctuar unde urangutanii orfani sau salvați din captivitate sunt reinstruiți pentru a supraviețui în mediul lor natural. Deși majoritatea revin în sălbăticie, câteva exemplare rămân în centru din cauza atașamentului față de oameni. Aici, vom avea ocazia să vedem urangutani în timpul momentului de hrănire, ieșind din pădure pentru a primi hrană de la îngrijitori. În continuarea zilei, vom vizita satul tradițional Bidayuh Longhouse – Kampung Anah Rais, locuit de etnia bidayuh (dayakii de uscat). Vom vedea că centrul său este reprezentat de o longhouse bine conservată, construită din bambus, care adăpostește zeci de familii. Turul ghidat ne va oferi șansa să descoperim particularitățile arhitecturale și culturale ale acestei locuințe comune, dar și stilul de viață tradițional, bazat pe agricultură. Dejun la un restaurant local din Anah Rais. După-amiază, ne vom întoarce în Kuching pentru cazare la Hotel The Waterfront Kuching 5* (sau similar 5*).
Ziua
13
-
15.11.2025
Kuching – Bandar Seri Begawan (Brunei)
- J Hotel 4* (sau similar 4*)
Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zborul spre Bandar Seri Begawan, capitala Bruneiului, stat situat pe coasta insulei Borneo, o rămășiță a unui puternic sultanat care și-a recâștigat independența față de Regatul Unit la 1 ianuarie 1984. După formalitățile vamale pe Aeroportul Internațional Brunei, vom fi întâmpinați de reprezentantul local și vom fi conduși spre Piața Tamu Klanggeh, renumită pentru bogăția sa de preparate exotice, condimente și plante medicinale. După dejun vom vizita Muzeul Regal al Regaliilor, unde vom putea admira colecția personală a Majestății Sale, Sultanul, și The Energy Hub, un centru interactiv care combină istoria, tehnologia, arta și educația, axat pe patrimoniul energetic al Bruneiului (petrol și gaze naturale). Vom face apoi o oprire fotografică la Moscheea Sultan Omar Ali Saifuddien, o bijuterie arhitecturală simbolică. Vom experimenta în continuare o plimbare cu taxiul pe apă în jurul celui mai mare sat plutitor din lume, iar în cadrul vizitei vom intra și într-o locuință locală, unde vom fi întâmpinați cu o gustare ușoară. După traversarea înapoi cu barca, vom fi transferați pentru cazare la J Hotel 4* (sau similar 4*). După cină într-un restaurant local, vom face un tur nocturn al capitalei, cu oprire la Moscheea Jame Asr Hassanil Bolkiah, iluminată spectaculos, vom trece pe lângă Palatul Regal și palatul surorii sultanului, vom face o altă oprire fotografică la Arcul de Diamant din Parcul Jerudong, vom vedea zona terenului de polo și vom intra în Hotelul Empire, simbol al opulenței locale. Seara se va încheia cu timp liber la Piața de Noapte în aer liber din Brunei, unde vom putea degusta delicii locale și vom avea ocazia să interacționăm cu localnicii. Întoarcere la J Hotel 4* (sau similar 4*).
Ziua
14
-
16.11.2025
Bandar Seri Begawan (Brunei) – Kota Kinabalu (Borneo)
- Hotel Le Meridien 5* (sau similar 5*)
Mic dejun. În această zi vom continua turul orașului, care va începe cu vizitarea impunătoarei Moschei Jame Asr Hassanil Bolkiah, cea mai mare moschee din Brunei construită pentru a sărbători cea de-a 25-a aniversare a domniei Sultanului Hassanal Bolkiah în anul 1992. Ne vom îndrepta apoi spre Balai Khazanah, un spațiu dedicat înțelepciunii sultanului și colecțiilor sale prețioase. Dejun la un restaurant local, după care ne vom îndrepta pentru o oprire fotografică în fața intrării celui mai mare Palat reședință din lume, Istana Nurul Iman, rezidența oficială a Majestății Sale, Sultanul Negara Brunei Sarussalam. Vom continua cu o altă oprire foto în fața clădirii Prim-Ministrului, urmată de Moscheea Ash Shaliheen, o construcție care îmbină armonios designul tradițional cu cel contemporan, realizată de un arhitect egiptean. Vom avea apoi timp liber pentru cumpărături sau relaxare la centrul comercial Time Square. Transfer la aeroport pentru plecarea spre Borneo. La sosirea în Kota Kinabalu vom fi întâmpinați de reprezentantul local și transferați pentru cazare la Hotel Le Meridien 5* (sau similar 5*).
Ziua
15
-
17.11.2025
Kota Kinabalu – Parcul Național Kinabalu & Izvoarele Termale Poring
- Hotel Le Meridien 5* (sau similar 5*)
Mic dejun. În această zi vom face o minunată excursie cu dejun inclus în Parcul Național Kinabalu, intrat din anul 2000 în Patrimoniul Mondial Natural UNESCO, datorită faptului că aici există una dintre cele mai bogate flore și faune din lume, multe plante și animale fiind specifice doar acestei regiuni. Cel mai înalt munte din Asia de Sud-Est, Muntele Kinabalu, cu o înălțime de 4.101 m, adăpostește parcul unde se găsesc peste 4.500 de specii de plante, inclusiv 1.500 de specii de orhidee, dintre care 77 endemice, 289 de specii de păsări, 290 de specii de fluturi și 5 dintre cele 30 de plante carnivore cunoscute la nivel Mondial. Vom afla și despre credințele tribului Kadazan, care considera muntele ca fiind sălașul spiritelor morților, o convingere ce a învăluit muntele în mister până în anul 1851, când Sir Hugh Low, secretar în coloniile britanice, a făcut prima ascensiune pe Muntele Kinabalu. Vom traversa Muntele Crocker pe un traseu care ne va purta prin sate pitorești și orezării, unde peisajele spectaculoase ne vor tăia respirația. Vom face un popas la piața din Nabalu, unde vom putea cumpăra de la localnici fructe și produse de artizanat, după care ajungând în parc vom face o plimbare ghidată prin „grădina” montană extrem de pitorească. În continuarea zilei vom face o plimbare relaxantă pe potecile naturale din Grădina Botanică, iar dacă vremea permite, vom admira panorama spectaculoasă a vârfului Kinabalu. După dejun ne vom îndrepta spre Izvoarele Termale Poring, unde ne vom putea bucura de o baie relaxantă, după care vom putea face o drumeție inedită prin pădurea tropicală, parcurgând Canopy Walkway, o succesiune de podețuri suspendate la 41 m înălțime. Întoarcere la Kota Kinabalu pentru cazare la Hotel Le Meridien 5* (sau similar 5*).
Ziua
16
-
18.11.2025
Kota Kinabalu – Kuala Lumpur – Istanbul
Mic dejun. Întâlnire cu ghidul local, alături de care vom face un tur panoramic al orașului Kota Kinabalu, cunoscut odinioară sub numele de Singgahmata, care înseamnă „locul unde privirea poposește”. Vom descoperi repere emblematice ale orașului, cum ar fi Wisma Tun Mustapha, clădire cu arhitectură futuristă, Universitatea Sabah, simbol al excelenței academice din regiune, Moscheea de Stat și Moscheea Orașului, exemple impresionante de arhitectură islamică, Muzeul Sabah, ce adăpostește comori culturale și istorice ale comunităților indigene din Borneo. Dacă traficul va permite, vom face o oprire la Signal Hill, punct de belvedere ideal pentru o panoramă spectaculoasă asupra orașului. În funcție de timpul disponibil, vom putea vizita și piața de artizanat, unde vom admira și achiziționa suveniruri locale autentice, realizate manual de artizanii din Sabah. După tur, vom fi transferați la aeroport pentru zborul spre Kuala Lumpur, de unde vom pleca spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, zbor TK 061 (23:45 / 06:05).
Ziua
17
-
19.11.2025
Istanbul – București
Sosire la Istanbul la ora 06:05, de unde vom pleca spre București, cu zborul TK 104 (08:30 / 08:50).