Paște în Coreea de Sud


Cireși înfloriți și Sărbători Pascale

750 EURO + 2100 USD Vezi detalii
10.04.2020
21.04.2020
12 zile
Seoul – Insula Jeju – Busan – Gyeongju – Daegu
9 poze

Majorității dintre noi, când își imaginează primăvara în țările din Extremul Orient, îi vine în minte imaginea cireșilor înfloriți, pe care de obicei o asociază imediat cu Japonia. Este adevărat, în subconștientul colectiv, fragilele petale de culoare roz sau albă, sunt asociate în majoritatea cazurilor doar cu Țara Soarelui Răsare. Dar și în Coreea, țara care a împărtășit o istorie ambivalentă și totuși comună cu Japonia, pe lângă cultul hibiscusului, floarea tradițională, și sărbătoarea cireșului înflorit „beot-kkot”, se află pe o poziție de mare cinste. Atunci grijile cotidiene și rutina zilnică trec pe plan secund, prioritate având privitul cu nostalgie și admirație a trecătoarelor și sensibilelor flori. De aceea, în premieră anul acesta, vă invităm să pășiți alături de noi pe urmele personajelor din dramele istorice coreene, în Țara Dimineților Liniștite, bucurându-vă de frumusețea și efemerul florilor de cireș, cinstind în același timp Sărbătorile Pascale, într-una dintre țările asiatice în care mai mult de o treime din populație este creștină.


Top obiective

Artă şi arhitectură

Zona Demilitarizată Coreeană, Observatorul Dora, Cheongwadae – Blue House
Palatul Gyeongbokgung, Strada Yunjungno, Insula Jeju, Craterul vulcanic Seongsan Ilchulbong, Muzeul de Artă Populară din Jeju, Templul Yakcheonsa, Muzeul Ceaiului O’Sulloc, Busan cu: Turnul Busan, Parcul Oceanic Taejongdae, Piaţa de pește Jagalchi, Casa Nurimaru APEC, Complexul commercial Centum City, Oraşul Gyeongju cu Satul Yangdong, Observatorul Chemseongdae, Complexul Funerar Daereungwon, Templul Bulguksa, Templul Haeinsa, Oraşul Seoul cu Piaţa Namdaemun, Turnul din Seoul, Artera comercială Insadong

Natură şi Peisaje

Muntele Dora, Parcul Imjingak, Insula Yeouido, Fluviul Han, Insula Jeju, Cascada Jeongbang, Faleza Jusangjeoll, Parcuş The Ma, Parcul Hallim, Muntele Hallasan, Parcul Yongdusan, Plaja Haeundae, iazul artificial Anapji Pond, Muntelui Tohamsan, Grota Seokguram, Lacul Bomun, Muntele Namsan.

Tradiţii şi evenimente

Festivalul Cireşilor Înfloriţi

Experienţe şi Distracţii

arta ceaiului, călărit în Parcul The Ma


afiseaza itinerariul complet afiseaza itinerariul pe scurt
  • 1
    10.04.2020

    Bucureşti – Doha – Seoul

    • Transport Avion
    • Mese În avion
    Întâlnire cu însoţitorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 11:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Qatar Airways). Plecare spre Doha cu compania Qatar Airways, zbor QR 222 (12:55 / 17:40), de unde se va pleca spre Seul cu zborul QR 858 (02:00 / 16:55).
  • 2
    11.04.2020

    Seoul

    • Transport Avion, autocar
    • Cazare Hotel Best Western Seoul Garden 4* (sau similar 4*)
    • Mese În avion, cină
    Sosire la ora 16:55 în Seoul, capitala Republicii Coreea timp de 600 de ani, situată în nord-vestul ţării, pe Râul Han, în centrul peninsulei Coreea. Întemeiată în anul 18 î.Hr., aceasta a fost iniţial capitala regatului Baekje, unul dintre cele Trei Regate Coreene şi a continuat să fie capitală în timpul dinastiei Joseon şi a imperiului coreean până în zilele noastre. Zona capitalei care include metropola Incheon şi majoritatea provinciei Gyeonggi, are aprox. 24,5 milioane de locuitori, fiind una dintre cele mai mari zone metropolitane din lume. Aproape un sfert din populaţia Coreei de Sud trăieşte în Seoul, făcându-l cel mai puternic centru economic, politic şi cultural sud-coreean. Seoul este considerat un oraş global, fiind în acest sens al 9-lea în Indexul Oraşelor Globale din 2008. În oraşul care a găzduit Jocurile Olimpice de vară în anul 1988 şi Campionatul Mondial de Fotbal din anul 2002 se află şi sediile principale ale multinaţionalelor Samsung, LG şi Hyundai. Întâlnire cu reprezentantul local, cină şi transfer la hotel pentru cazare la Hotel Best Western Seoul Garden 4* (sau similar 4*).
  • 3
    12.04.2020

    Seoul

    • Transport Autocar
    • Cazare Hotel Best Western Seoul Garden 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun şi dejun
    • Obiective și activități Zona Demilitarizată Coreeană
      Muntele Dora
      Observatorul Dora
      Parcul Imjingak
      Cheongwadae – Blue House
      Palatul Gyeongbokgung
      Insula Yeouido
      Strada Yunjungno
    Mic dejun. Ziua de astăzi va fi dedicată excursiei în Zona Demilitarizată Coreeană, cea mai puternic militarizată graniţă a lumii, aflată între cele două ţări, Coreea de Nord şi Coreea de Sud care se întinde de la est la vest pe o distanţă de 250 km, având o lăţime de 4 km. În timpul turului vom afla mai multe despre Războiul din Coreea în care au murit aprox. 900 mii de chinezi, 1,5 milioane de sud-coreeni şi 34 mii de americani. Vom vedea şi al treilea tunel de infiltrare nord-coreean, construit de nord-coreeni cu intenţia de a invada pe ascuns Coreea de Sud, tunel descoperit însă de către Coreea de Sud în anul 1978 ca urmare a unei informaţii furnizate de către un dezertor nord-coreean. Tunelul are o lungime de aprox. 1,5 km şi o adâncime de 150 m sub pământ. Vom avea de asemenea şansa să urcăm în Observatorul Dora situat pe muntele cu acelaşi nume, de unde cu ajutorul binoclurilor vom putea zări oraşul industrial Kaesong din Coreea de Nord. Turul va include de asemenea şi o vizită în Parcul Imjingak, construit pe malul râului Imjin pentru a-i comemora pe toţi cei care şi-au pierdut casele şi au fost separaţi de familiile lor în timpul războiului. În continuarea zilei vom vedea Cheongwadae – Blue House (exterior), copia sud-coreeană a Casei Albe, un complex de clădiri construite pe situl grădinii regale a dinastiei Joseon unde îşi desfăşoară activitatea guvernul, fiind şi reşedinţă prezidenţială, după care vom putea admira Palatul Gyeongbokgung, unul dintre cele cinci mari palate construite de regii dinastiei Joseon, palat favorit al multor dintre prinţii dinastiei, care a păstrat multe elemente datând din perioada celor Trei Regate. Dejun în timpul vizitelor. Pentru că suntem în perioada în care în mod normal cireșii sunt în floare, vom merge în insula Yeouido, pe malul fluviului Han, unde în această lună are loc Festivalul Cireșilor Înfloriți. Deși pare ciudat, pentru că ne aflăm în inima politică, economică și administrativă a metropolei, loc unde se află clădirea Parlamentului, sediul companiei LG, Bursa, Clădirea 63, cel mai înalt zgârie nori de culoare aurie din lume și multe alte clădiri de afaceri, acesta este zona în care locuitorii orașului vin să admire spectacolul oferit de către natura care se trezește la viața. Vom face împreună cu aceștia o plimbare pe strada Yunjungno, aflată în imediata apropiere a Parlamentului, bucurându-ne și noi de aceste momente unice și din păcate atât de scurte, în care grijile zilnice trec pe plan secund, prioritate având bucuria simplă oferită de frumusețea florilor de culoare roz. Transfer pentru cazare la Hotel Best Western Seoul Garden 4* (sau similar 4*).
  • 4
    13.04.2020

    Seoul – Jeju

    • Transport Autocar, avion
    • Cazare Hotel Art Stay Seogwipo 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun şi dejun
    • Obiective și activități Insula Jeju
      Craterul vulcanic Seongsan Ilchulbong
      Muzeul de Artă Populară Jeju
    Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zborul (care durează aprox. 1h) către Insula Jeju, o insulă vulcanică unde peisajul este de o frumuseţe ireală, tradiţiile culturale sunt unice, iar climatul temperat este perfect. Insula Jeju este cunoscută şi sub numele de “Insula Zeilor”, singurul loc din lume care are trei certificate UNESCO, fiind recunoscut la nivel mondial ca rezervaţie naturală (din anul 2002), patrimoniu natural mondial (din anul 2007) şi parc geologic al lumii (din anul 2010). Insula reprezintă una dintre cele 7 noi minuni ale naturii, alături de Amazon (Brazilia), Halong Bay (Vietnam), Cascada Iguassu (Argentina & Brazilia), Parcul Natural Subteran “Puerto Princesa” (Filipine), Table Mountain (Africa de Sud) şi Parcul Naţional Komodo (Indonezia). Jeju se mândreşte cu cele 360 de formaţiuni vulcanice numite “oreum”, precum şi cu nenumărate peşteri de lavă. După sosire vom vizita Seongsan Ilchulbong, un crater vulcanic magnific care răsare din mare, denumit literar “Vârful Răsărit de soare”, parte a Patrimoniului Mondial UNESCO şi Muzeul de Artă Populară Jeju. Dejun în timpul vizitelor. Transfer pentru cazare la Hotel Art Stay Seogwipo 4* (sau similar 4*).
  • 5
    14.04.2020

    Jeju

    • Transport Autocar
    • Cazare Hotel Art Stay Seogwipo 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun şi dejun
    • Obiective și activități Cascada Jeongbang
      Templul Yakcheonsa
      Muzeul Ceaiului O’Sulloc
      Faleza Jusangjeoll
      Parcurile The Ma
      Parcul Hallim
    • Opționale Călărit în Parcul The Ma
    Mic dejun. În această zi vom explora în continuare Insula Jeju, ajungând până la Cascada Jeongbang, cu căderi de apă de la 23 m înălţime, singura cascadă din Asia care se varsă direct în ocean. Legenda spune că un dragon sfânt a trăit sub ea, iar apa conţine astăzi spiritul dragonului şi astfel poate vindeca boli şi poate aduce ploaia în timpul secetei. Cascada este una dintre cele trei celebre cascade ale insulei, celelalte două fiind Cascada Cheonjiyeon şi Cascada Cheonjeyeon. În continuare vom vizita Templul Yakcheonsa, construit în stil budist, care înseamnă “templul unde curg ape medicinale”, după izvoarele minerale peste care a fost ridicat, apoi vom vizita Muzeul Ceaiului O’Sulloc, unde vom învăţa mai multe despre arta ceaiului din această ţară, vom vedea Faleza Jusangjeoll, o formaţiune vulcanică similară cu Causeway din Irlanda de Nord, Parcurile The Ma, unde se poate experimenta călăria şi Parcul Hallim, divizat în 16 sectoare şi 4 grădini botanice, unde vom avea ocazia de a admira o minunată colecţie de plante exotice. Dejun în timpul vizitelor. Transfer la hotel pentru cazare la Hotel Art Stay Seogwipo 4* (sau similar 4*).
  • 6
    15.04.2020

    Jeju – Busan

    • Transport Autocar, avion
    • Cazare Hotel Commodore 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun şi dejun
    • Obiective și activități Muntele Hallasan
      Busan:
      Turnul Busan
      Parcul Yongdusan
    Mic dejun. Dimineaţa vom admira cel mai vechi masiv muntos din Coreea de Sud, Hallasan, parcul naţional al muntelui fiind inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO. Transfer la aeroport pentru zborul intern către Busan, principalul port al ţării şi al doilea oraş ca mărime din Coreea de Sud, care a devenit renumit odată cu găzduirea Jocurilor Asiatice din anul 2002. Busanul a fost de asemenea unul dintre oraşele gazdă pentru FIFA World Cup 2002 şi reprezintă centrul de convenţii internaţionale din Coreea. Odată ajunşi în Busan vom vizita Turnul Busan situat în Parcul Yongdusan, care oferă o privelişte spectaculoasă asupra vechiului port. Dejun în timpul vizitelor. Transfer pentru cazare la Hotel Commodore 4* (sau similar 4*).
  • 7
    16.04.2020

    Busan

    • Transport Autocar
    • Cazare Hotel Commodore 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun şi dejun
    • Obiective și activități Parcul Oceanic Taejongdae
      Piaţa de pește Jagalchi
      Casa Nurimaru APEC
      Plaja Haeundae
      Complexul commercial Centum City
    Mic dejun. Ziua de astăzi este consacrată vizitării oraşului Busan, prilej cu care vom putea admira Parcul Oceanic Taejongdae de pe Insula Yeongdo-gu, numele acestuia fiind dat după Regele Taejong Muyeol (604 - 661) care venea deseori aici să practice tirul cu arcul. În continuare vom vedea Piaţa de pește Jagalchi, una dintre cele mai mari din lume, unde pescarii îşi vând marfa proaspătă, iar clienţii negociază pentru un preţ cât mai bun, Casa Nurimaru APEC, numele fiind o combinaţie între cuvintele coreene: “nuri” – lume şi “maru” – summit şi Casa APEC, care se referă la sala de conferinţe APEC - Cooperarea Economică Asia – Pacific, Plaja Haeundae, cea mai faimoasă plajă cu nisip alb din ţară, unde se ţin numeroase evenimente culturale şi festivaluri de-a lungul anului şi Centum City, înregistrat în Cartea Recordurilor Guinness ca fiind cel mai mare complex comercial din lume. Dejun în timpul vizitelor. Transfer pentru cazare la Hotel Commodore 4* (sau similar 4*).
  • 8
    17.04.2020

    Busan – Gyeongju

    • Transport Autocar
    • Cazare Hotel Commodore 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun şi dejun
    • Obiective și activități Oraşul Gyeongju:
      Satul Yangdong
      Observatorul Chemseongdae
      Complexul Funerar Daereungwon
      Iazul artificial Anapji Pond
    Mic dejun. Plecare spre oraşul Gyeongju, aflat în provincia North Gyeongsang, fosta capitală a Regatului Antic Silla, care a guvernat mare parte a peninsulei coreene între secolele VII – IX, cunoscut şi sub denumirea de “muzeul fără ziduri”. Gyeongju găzduieşte unele dintre cele mai mari comori de artă budistă din Coreea. Aici vom vizita satul Yangdong, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, un sat aflat într-o zonă superbă de munte, în care încă se păstrează clădirile şi obiceiurile de viaţă coreene din timpul dinastiei Joseon; Observatorul Chemseongdae, cel mai vechi observator astronomic existent din Asia de Est, fiind una dintre cele mai vechi instalaţii ştiinţifice din lume în funcţiune, construit din 362 de blocuri de granit reprezentând cele 362 de zile ale anului lunar; Complexul Funerar Daereungwon, în care se află mormintele regilor şi nobililor dinastiei Silla, unde vom afla mai multe despre cultura Coreei de acum 1.500 de ani; Anapji Pond, iazul artificial unde se relaxa familia regală a dinastiei Silla, aflat în parcul palatului Banwolseong, construit în anul 674 din ordinul Regelui Munmu. Dejun în timpul vizitelor. Transfer pentru cazare la Hotel Commodore 4* (sau similar 4*).
  • 9
    18.04.2020

    Gyeongju

    • Transport Autocar
    • Cazare Hotel Commodore 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun şi dejun
    • Obiective și activități Obiective şi activităţi Templul Bulguksa
      Grota Seokguram
      Muzeul Naţional
      Lacul Bomun
    Mic dejun. În această zi vom vizita Templul Bulguksa, aflat pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, unul dintre cele mai frumoase altare budiste ale Asiei şi Grota Seokguram, o grotă artificială din granit alb unde se află statuia lui Buddha Sakyamuni care priveşte spre mare, inclusă şi ea pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, ambele obiective fiind construite în sec. al VIII-lea de dinastia Silla, pe pantele Muntelui Tohamsan. Vom vizita apoi Muzeul Naţional, unde vom admira diverse exponate care aparţin culturii Silla, printre care cel mai mare clopot din ţară – clopotul Regelui Seongdeok, opere de artă, bijuterii de aur, artefacte găsite în interiorul mormintelor, obiecte de uz casnic etc. În continuarea zilei ne vom relaxa pe malurile frumosului lac Bomun. Dejun în timpul vizitelor. Transfer pentru cazare la Hotel Commodore 4* (sau similar 4*).
  • 10
    19.04.2020

    Gyeongju – Daegu – Seoul

    • Transport Autocar, tren
    • Cazare Hotel Best Western Seoul Garden 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun şi dejun
    • Obiective și activități Templul Haeinsa
    Mic dejun. Dimineaţa vom vizita Templul Haeinsa, construit iniţial în anul 802, în al 3-lea an de domnie al Regelui Ae Jang. Templul adăposteşte o colecţie de peste 80.000 de plăcuţe din lemn inscripţionate cu scripturile lui Buddha (Tripitaka Coreeană), o comoară naţională şi universală. Dejun în timpul vizitelor. Ne vom deplasa apoi la gara Dongdaegu pentru plecarea cu trenul de mare viteză “Bullet Train KTX” spre Seoul. Transfer pentru cazare la Hotel Best Western Seoul Garden 4* (sau similar 4*).
  • 11
    20.04.2020

    Seoul

    • Transport Autocar
    • Mese Mic dejun şi dejun
    • Obiective și activități Oraşul Seoul:
      Piaţa Namdaemun
      “Marea Poartă din Sud”
      Turnul din Seoul
      Artera comercială Insadong
    Mic dejun. Zi dedicată explorării oraşului Seoul care va include vizitarea Pieţei Namdaemun, cea mai veche piaţă tradiţională din Seoul, situată lângă “Marea Poartă din Sud”, una dintre vechile porţi de acces în oraş după care ne vom îndrepta spre Turnul din Seoul aflat pe muntele Namsan, inaugurat la data de 15 octombrie 1980, care găzduieşte în prezent o mulţime de cafenele şi restaurante. Dejun în timpul vizitelor. În continuare ne vom putea plimba pe celebra arteră comercială Insadong, de unde se pot achiziţiona diverse obiecte tradiţionale coreene. Seara vom fi transferaţi la aeroport pentru plecarea spre Doha.
  • 12
    21.04.2020

    Seoul – Doha – Bucureşti

    • Transport Avion
    • Mese În avion
    Plecare spre Doha cu compania Qatar Airways, zbor QR 859 (01:15 / 05:45), de unde se va pleca spre Bucureşti cu zborul QR 221 (06:50 / 11:55).


Informatii tarif

750 EURO + 2100 USD / loc în cameră dublă; Supliment single: 480 USD

tarif valabil pentru un grup minim de 15 turişti; pt. un grup de 10 -14 turişti, tariful se va majora cu 220 euro/pers.


  • transport
    Avion
    Autocar
    Tren de mare viteză
  • cazare
    3 nopţi Seoul
    2 nopţi Jeju
    2 nopţi Busan
    2 nopţi Gyeongju
  • mese
    Mic dejun: 9
    Dejun: 9
    Cină: 1
  • ghizi
    Insotiţor DAL Travel
    Ghizi locali
  • marime grup
    15 - 20

Servicii

Tariful include

- transport intercontinental cu avionul pe rutele: Bucureşti – Doha – Seoul şi Seoul – Doha – Bucureşti cu compania Qatar Airways
- transport continental cu avionul pe rutele: Seoul – Jeju şi Jeju – Busan
- transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
- 9 nopţi cazare în hoteluri de 4*
- mesele menţionate în program: 9 mic dejunuri, 9 dejunuri și 1 cină
- transferurile, tururile şi excursiile menţionate în program
- taxe de intrare la obiectivele menţionate în program
- ghizi locali
- conducător român de grup
- asigurare în caz de insolvabilitate /faliment al agenţiei de turism
- BONUS: PACHET TURIST PLUS PREMIUM GENERALI care include Asigurare medicală, pe întreaga durată a programului, care acoperă o sumă maximă de 30.000 euro/pers. (cheltuieli medicale de urgență și/sau repatriere, însă care nu este menită a acoperi complicațiile sau recidivele bolilor/afecțiunilor de care dumneavoastră suferiți anterior începerii călătoriei) și Asigurarea STORNO de călătorie, care acoperă pierderile financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate, a cărei valoare storno acoperă până la 2000 euro/persoană (cu franșiză de 10%); acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei; se poate încheia turiștilor cu vârsta maximă de 74 ani împliniți


Tariful nu include

- taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile intercontinentale şi continentale: aprox. 490 euro/pers. şi aprox. 80 euro/pers., care se plătesc odată cu excursia (pot fi modificate de companiile aeriene, valoarea exactă fiind cunoscută la data emiterii biletelor de avion)
- taxe de ieşire de pe aeroporturi (în cazul în care se aplică)
- alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi, etc.
- bacşişuri: 50 euro/pers. pentru ghizi şi şoferi, mai puţin pentru bagajişti (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire); bacşişurile nu se referă şi la excursiile opţionale
- excursiile opţionale care se pot realiza cu un număr minim de participanţi, precizat de partenerii externi, tarifele acestora fiind informative; în funcţie de timpul disponibil, la faţa locului, se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerul local


Acte necesare

- paşaport valabil minim 6 luni de la data încheierii călătoriei, nu se acceptă paşapoarte temporare


Condiții de înscriere

- înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 50% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
- diferenţa de 50 %, se achită cu min. 30 de zile înainte de data plecării
- turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
- în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti


Observații

- conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
- agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
- agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
- prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
- conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
- cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
- clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
- distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
- dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
- agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
- agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
- în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
- aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor
- agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
- conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
- excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia DAL TRAVEL; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
- agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
- în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
- agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
- copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate
- copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
- vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
- pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
- c/v excursiei poate fi achitată şi în lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăți
- prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »


Oferte similare

Circuit cu insotitor

1990 EURO

20.02.2020 - 01.03.2020

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

1090 EURO

29.02.2020 - 09.03.2020

VEZI OFERTA