3090 EURO Vezi detalii
09.10.2025
22.10.2025
14 zile
DISPONIBIL
Beijing – Luoyang – Templul Shaolin – Xi’an – Guilin – Croazieră pe Fluviul Li – Yangshuo – Shanghai – Tongli – Suzhou
9 poze

Cu o istorie de peste 5.000 de ani, China a devenit în prezent o super-putere economică de necontestat care uimeşte prin ritmul şi amploarea dezvoltării economice şi sociale. Programul pe care vi-l propunem vă oferă ocazia să intraţi în atmosfera vechilor capitale care s-au succedat de-a lungul numeroaselor dinastii din istoria glorioasă şi zbuciumată a Chinei, să luaţi contact cu străvechea cultură, cu tradiţiile milenare care au reușit să-și pună amprenta asupra evoluţiei întregii civilizaţii. Ascensiunea pe Marele Zid Chinezesc, incursiunea în Oraşul Interzis, descoperirea Templului Shaolin și a Armatei de Teracotă, minunata croazieră pe Fluviul Li, „întoarcerea în timp” în Yangshuo, fantastica natură a Guilinului, dimensiunile urbane ale Shanghaiului şi aromele mâncărurilor chinezeşti, sunt doar câteva dintre reperele esenţiale ale circuitului în care sunteţi invitaţi.


Top obiective

Artă şi arhitectură

Marele Zid Chinezesc, Palatul de Vară, Palatul Imperial, Mormintele Împăraților Ming, Armata războinicilor de teracotă, Templul Calului Alb, Muzeul de Istorie din Shanghai, Templul Statuilor de Jad ale lui Buddha, Muzeul de Istorie Shaanxi, Muzeul Trăsurii de Bronz, cartierul Pudong, Vizită la Stadionul Olimpic și Centrul Național Acvatic, Drum sacru, Promenada Bund

Natură şi Peisaje

Grădina Mandarinului Yu, Grădinile Grotelor Longmen, Grădina Wangshiyuan, Fluviul Huangpu, Muntele Songshan și Templul Shaolin, Grota Flautului din Trestie și Colina Fubo

Tradiţii şi evenimente

Ceremonialul Ceaiului pe strada Nanjing, Spectacol acrobatic

Experienţe şi Distracţii

Piaţa Tian’An Men, Plimbare cu ambarcațiunea tradițională în Tongli, Croazieră pe Fluviul Huangpu, Cină la celebrul restaurant „Rața pekineză”, Pagoda Marii Gâște Sălbatice, Plimbare în Hutong, Plimbare pe strada comercială Nanjing, Vizită la Shanghai Tower, Plimbare prin cartierul musulman


afiseaza itinerariul complet afiseaza itinerariul pe scurt
  • 1
    09.10.2025

    Cluj-Napoca – Istanbul – Beijing

    • dal travel transport
      Transport Avion
    • dal travel food
      Mese In avion
    Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul din Cluj-Napoca, la ora 19:30 (în fața ghişeului de îmbarcare al companiei Turkish Airlines). Plecare spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, zbor TK 1046 (21:05 / 22:55), de unde se va pleca spre Beijing cu zborul TK 88 (01:30 / 15:35).
  • 2
    10.10.2025

    Beijing

    • dal travel transport
      Transport Autocar
    • dal travel cazare
      Cazare Hotel Mercure Beijing Downtown 4* (sau similar 4*)
    • dal travel food
      Mese Cină
    La ora 15:35 vom sosi în Beijing, capitala Republicii Chineze, cunoscută şi sub vechiul nume Peking, care adăposteşte peste 17 milioane de locuitori. Oraşul este perceput de chinezi ca „un tărâm al făgăduinţei”, datorită posibilităţilor multiple de petrecere a timpului liber. Totodată, Beijing rămâne unul dintre cele mai încărcate de istorie oraşe ale Chinei, deţinând o colecţie incredibilă de obiecte istorice şi de artă, expuse în mai mult de 50 de muzee, numeroase teatre şi centre culturale. Întâlnire cu ghidul local, care ne va însoţi pentru cină la un restaurant local şi cazare la Hotel Mercure Beijing Downtown 4* (sau similar 4*).
  • 3
    11.10.2025

    Beijing

    • dal travel transport
      Transport Autocar
    • dal travel cazare
      Cazare Hotel Mercure Beijing Downtown 4* (sau similar 4*)
    • dal travel food
      Mese Mic dejun, dejun, cină
    Mic dejun. Zi dedicată vizitelor în Beijing, care vor începe cu Templul Cerului din Beijing, locul în care împăraţii dinastiilor Ming şi Qing venerau cerul şi se rugau pentru pace şi prosperitate, o capodoperă arhitecturală a dinastiei Ming, construit în sec. al XV-lea, ce a fost inclus în anul 1998 pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Vom vizita apoi Palatul Imperial (Oraşul Interzis), un complex de clădiri construit de Împăratul Yongle (acelaşi care a construit şi Templul Cerului), în care au locuit 24 de împăraţi din dinastia Ming şi Qing şi care, cu cele 9.000 de camere, este cel mai mare din lume; câteva dintre marile săli sunt folosite ca muzee care adăpostesc impresionante colecţii ale artei chinezeşti. Clădirile interioare sunt construite din lemn pe fundaţie de piatră şi poartă nume precum armonie, puritate, linişte sau longevitate. Dejun pe parcursul vizitelor. Vom vedea apoi celebra piaţă Tian’An Men, cea mai mare piaţă publică din lume, întinsă pe 40 de hectare, care găzduieşte un amestec impresionant de monumente antice şi moderne, fiind situată în inima oraşului. Cină la celebrul restaurant „Rața Pekineză” şi cazare la Hotel Mercure Beijing Downtown 4* (sau similar 4*).
  • 4
    12.10.2025

    Beijing

    • dal travel transport
      Transport Autocar
    • dal travel cazare
      Cazare Hotel Mercure Beijing Downtown 4* (sau similar 4*)
    • dal travel food
      Mese Mic dejun, dejun, cină
    Mic dejun. Excursie la Marele Zid, situat la 80 km distanţă de Beijing, pentru a vedea construcția care este simbolul Chinei antice, cu o lungime de peste 21.000 km, conform ultimelor date furnizate de Administraţia de Stat a Patrimoniului Cultural (SACH), singura construcţie de pe pământ ridicată de mâna omului, vizibilă din spaţiul cosmic. Zidul traversează cincisprezece provincii ale Chinei şi a fost construit în scop de apărare. Vom avea posibilitatea să admirăm acest monument încărcat de istorie şi să vedem posturile de observare ale foştilor soldaţi imperiali. În continuarea zilei vom ajunge la Mormintele Împăraţilor Ming, locul în care sunt adăpostite mormintele a 13 din cei 16 Împăraţi ai Dinastiei Ming. Dejun în cursul vizitelor. Vom vizita unul dintre aceste monumente construite în stil arhitectural Confucian, după care vom vedea Calea Spiritelor sau Drumul Sacru, cum mai este cunoscut. La întoarcerea în Beijing vom trece pe lângă Stadionul Olimpic şi Centrul Naţional Acvatic, care au găzduit Jocurile Olimpice de vară din anul 2008. Cină la un restaurant local şi cazare la Hotel Mercure Beijing Downtown 4* (sau similar 4*).
  • 5
    13.10.2025

    Beijing – Luoyang

    • dal travel transport
      Transport Autocar, tren de mare viteza
    • dal travel cazare
      Cazare Hotel Ramada by Wyndham Luoyang Downtown 4* (sau similar 4*)
    • dal travel food
      Mese Mic dejun, dejun, cină
    Mic dejun. Transfer la gară pentru plecarea cu trenul de mare viteză spre Luoyang, oraș considerat unul dintre leagănele civilizației chineze, cunoscut de asemenea, pentru rolul său în dezvoltarea budismului în China, fiind un centru major pentru traducerea textelor budiste din sanscrită în chineză. Orașul a fost un punct de întâlnire pentru multe figuri istorice influente și a avut un rol cheie în evoluția culturală și politică a Chinei. În prezent, Luoyang este un amestec de vechi și nou, păstrând multe din tradițiile sale, în timp ce continuă să se dezvolte ca un oraș modern. Vom vizita Grădinile Grotelor Longmen, pentru care orașul este renumit, un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO, care este alcătuit din peste 2300 grote ce găzduiesc mii de sculpturi în piatră și statui ale lui Buddha săpate în stâncile de pe malurile râului Yi. Aceste artefacte datează din timpul dinastiei Tang și sunt o mărturie a abilităților artistice și religioase ale acelor timpuri. Dejun la un restaurant local, după care vom vizita Templul Calului Alb, considerat cel mai vechi templu budist din China, simbolizând începuturile budismului în această țară. Conform tradiției, templul a fost construit în anul 68 d.Hr., după ce doi călugări indieni, Kashyapa Matanga și Dharmaratna, au adus în China scripturile budiste pe un cal alb, la invitația împăratului Ming din dinastia Han. Templul a jucat un rol crucial în răspândirea budismului în China, fiind un centru de traducere a textelor budiste din sanscrită în chineză. De-a lungul secolelor, templul a fost distrus și reconstruit de mai multe ori, dar continuă să fie un loc de pelerinaj și venerație. Acesta nu este doar un important sit istoric și religios, ci și un simbol al sincretismului cultural între India și China, reflectând legăturile profunde dintre cele două civilizații prin intermediul budismului. Cină la un restaurant local și cazare la Hotel Ramada by Wyndham Luoyang Downtown 4* (sau similar 4*).
  • 6
    14.10.2025

    Luoyang – Templul Shaolin – Xi’an

    • dal travel transport
      Transport Autocar, tren de mare viteza
    • dal travel cazare
      Cazare Hotel Grand Culture Dynasty 4* (sau similar 4*)
    • dal travel food
      Mese Mic dejun, dejun, cină
    Mic dejun. În această zi ne vom deplasa spre Muntele Songshan, cunoscut ca unul dintre cei cinci munți sacri ai taoismului, un loc de o frumusețe naturală remarcabilă și de importanță culturală și spirituală profundă, care găzduiește numeroase temple și mănăstiri. Aici vom vizita Templul Shaolin faimos pentru asocierea sa cu artele marțiale chinezești, în special stilul Kung Fu. Templul a fost fondat în sec. al V-lea și este considerat locul de naștere al Kung Fu Shaolin și al budismului Zen (Chan) în China, devenit un simbol de referință în lumea artelor marțiale. Templul este un simbol al interacțiunii dintre natură, spiritualitate și practica fizică, un centru activ pentru practica religioasă și pentru instruirea în artele marțiale, atrăgând mii de vizitatori și practicanți de artele marțiale din întreaga lume. Înconjurat de o adevarată pădure de pagode, acest centru spiritual al călugărilor Shaolin a fost înscris în anul 2010 pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Călugării ne vor demonstra cu prilejul acestei vizite câteva elemente spectaculoase din tehnicile de luptă kung fu. Dejun pe parcursul vizitelor. Transfer la gară pentru plecarea cu trenul de mare viteză spre Xi’an. Cină la un restaurant local și cazare la Hotel Grand Culture Dynasty 4* (sau similar 4*).
  • 7
    15.10.2025

    Xi’an

    • dal travel transport
      Transport Autocar
    • dal travel cazare
      Cazare Hotel Grand Culture Dynasty 4* (sau similar 4*)
    • dal travel food
      Mese Mic dejun, dejun, cină
    • dal travel activity
      Opționale spectacol de dansuri tradiţionale la Xi’An
    Mic dejun. Dimineața vom pleca spre situl arheologic situat la 40 km distanţă față de Xi’An, care se referă la mormântul primului împărat al Chinei, Qin Shi Huangai, unde s-a descoperit armata celor 7.000 de războinici de teracotă, socotită a opta minune a lumii (inclusiv noul sector cu ultimele descoperiri). Se spune că această armată a fost construită pentru a păzi împăratul în timpul trecerii sale spre Regatul Morţilor. Deşi un număr mare dintre statui au fost deteriorate de-a lungul timpului sau vandalizate de cuceritori, multe au fost restaurate, spectacolul oferit în prezent de miile de soldaţi din teracotă în mărime naturală fiind unul copleşitor. În incintă vom mai vizita şi Muzeul Trăsurii de Bronz. Dejun în timpul vizitelor. În continuarea zilei ne vom întoarce la Xi’an, unde vom vizita Muzeul Xi’an, unul dintre cele mai importante muzee culturale ale țării care servește drept fereastră spre bogata istorie și civilizație a Chinei antice, în special a dinastiei Qin și a perioadei Han. Una dintre principalele atracții ale Muzeului Xi’an este colecția sa vastă de artefacte care datează din diverse perioade istorice, inclusiv porțelanuri, monede, sculpturi în piatră și bronzuri. Muzeul găzduiește, de asemenea, multe relicve descoperite în siturile arheologice din jurul orașului Xi’an, care a fost capitala multor dinastii chinezești importante. Seara, opţional, veți putea participa la un spectacol inspirat din cultura dinastiei Tang cu dansuri tradiţionale. Cină la un restaurant local şi cazare la Hotel Grand Culture Dynasty 4* (sau similar 4*).
  • 8
    16.10.2025

    Xi’an – Guilin

    • dal travel transport
      Transport Autocar
    • dal travel cazare
      Cazare Hotel Lijiang Waterfall 4* (sau similar 4*)
    • dal travel food
      Mese Mic dejun, dejun
    Mic dejun. Vom porni în explorarea oraşului Xi’an, care a fost capitala Chinei timp de 1062 de ani sub 13 dinastii, locul de unde începea celebrul Drum al Mătăsii. Denumit în antichitate Chang’An (oraşul etern), este unul dintre locurile în care a luat fiinţă civilizaţia chineză antică din bazinul râului Galben. Oraşul era înconjurat de ziduri construite în timpul dinastiei Ming, ce pot fi admirate şi în prezent. Vom face apoi o plimbare prin cartierul musulman, unde vom vizita cea mai mare moschee din China, ce datează din sec. al XIV-lea. Ziua va continua cu vizitarea ansamblului arhitectural dedicat Pagodei Marii Gâşte Sălbatice, construit în anul 625, înalt de 67 m, cu 7 niveluri. Acesta este locul în care călugărul Xuan Zand a tradus în limba chineză textele sacre budiste, după ce s-a întors din India, unde vom avea ocazia să vedem templul ce i-a fost dedicat. Dejun în timpul vizitelor. Transfer la aeroport de unde vom pleca spre Guilin, oraș situat în nord-estul Regiunii Autonome Guangxi Zhuang, pe malul vestic al râului Li, înconjurat de un peisaj natural feeric. Relieful carstic, peşterile fantastice şi apele curate surprind şi inspiră vizitatorii din întreaga lume, care se întreabă cum a fost posibil ca natura să creeze o asemenea frumuseţe. Întâlnire cu reprezentantul local, transfer şi cazare la Hotel Lijiang Waterfall 4* (sau similar 4*).
  • 9
    17.10.2025

    Guilin – Croazieră pe Fluviul Li – Yangshuo

    • dal travel transport
      Transport Autocar, croaziera
    • dal travel cazare
      Cazare Hotel Yangshuo New West Street Grand Rezen 4* (sau similar 4*)
    • dal travel food
      Mese Mic dejun, dejun, cină
    • dal travel activity
      Opționale spectacolul pe apa „Impression Liu Sanjie”,
    Mic dejun. Transfer în port pentru croaziera pe Fluviul Li până la Yangshuo, cu dejun la bord. Croaziera se va derula printr-un defileu impresionant prin peisajul oferit de formaţiunile muntoase unice în lume. Piscurile impunătoare de calcar, a căror imagine se reflectă în apele limpezi sub un cer de un albastru ireal, ţăranii chinezi care cultivă orez pe malurile fluviului, pescarii care străbat fluviul în lung şi în lat pe plute de bambus, toate acestea formează un decor idilic al provinciei Guangxi. Debarcare în Yangshuo, orășel pitoresc cunoscut pentru peisajele sale naturale impresionante și pentru atmosfera sa relaxată, înconjurat de dealuri calcaroase dramatice și frumos modelate, râuri cristaline și peisaje rurale idilice. Ne vom plimba pe strada sa principală, West Street (Xi Jie), care este plină de viață noaptea, un amestec vibrant de culturi, cu multe opțiuni pentru suveniruri și artizanat local. Seara, puteți opta pentru unul dintre cele mai faimoase spectacole pe apă, impresionantul show de lumină și sunet regizat de Zhang Yimou, același regizor care a creat ceremoniile de deschidere și închidere ale Jocurilor Olimpice de la Beijing din 2008, cunoscut sub numele de „Impression Liu Sanjie”, care se desfășoară într-un teatru natural cu fundalul munților iluminați. Spectacolul implică sute de actori locali, inclusiv pescari și locuitori ai zonelor rurale din împrejurimi, care dansează și cântă pe plute plutind pe râu, creând o atmosferă magică. Cină la un restaurant local şi cazare la Hotel Yangshuo New West Street Grand Rezen 4* (sau similar 4*).
  • 10
    18.10.2025

    Yangshuo – Guilin – Shanghai

    • dal travel transport
      Transport Autocar, avion
    • dal travel cazare
      Cazare Hotel Shanghai Baia Pagoda Ssaw 4* (sau similar 4*)
    • dal travel food
      Mese Mic dejun, dejun
    Mic dejun. Dimineața ne vom întoarce terestru la Guilin, unde vom vizita Grota Flautului din Trestie, o peșteră naturală impresionantă celebră pentru formele sale stâncărești spectaculoase și pentru varietatea de stalactite și stalagmite iluminate colorat. Peștera a primit numele de la trestiile de bambus care cresc la intrarea ei, din care localnicii confecționau fluiere. În timpul vizitei vom fi învăluiți de o nebunie de culori, cu reflectoare focalizate pe stalagmite și stalactite, ce au fost „botezate” cu nume care mai de care mai haioase. Turul peșterii va include și vizitarea diferitelor camere, fiecare având propriile caracteristici unice și nume evocative, cum ar fi „Palatul de Cristal al Dragonului” sau „Sala Oglindă”. Vom putea urca apoi pe Colina Fubo, al cărei vârf poate fi atins urcând aprox. 350 de trepte, o altă creație impresionantă a naturii, ce se înalță grațios din apele râului Li. Una dintre principalele atracții ale Colinei Fubo este peștera sculptată în rocă, cunoscută sub numele de „Peștera Împrumutului de Perle” care conține o varietate de inscripții în piatră ce datează din dinastiile anterioare, dar și Templul Fubo, loc de cult dedicat generalului Fubo, un erou din timpul Dinastiei Han, despre care se spune că ar fi oprit inundațiile și ar fi protejat locuitorii orașului. Dejun în timpul vizitelor. Transfer la aeroport pentru zborul spre Shanghai, oraş cosmopolit de care se leagă istoria Chinei moderne, în prezent un oraş ultradezvoltat, cu bulevarde largi, străzi suspendate, clădiri monumentale şi peisaje urbane inedite, ce adăposteşte peste 24 de milioane de locuitori. Întâlnire cu reprezentantul local și transfer pentru cazare la Hotel Shanghai Baia Pagoda Ssaw 4* (sau similar 4*).
  • 11
    19.10.2025

    Shanghai

    • dal travel transport
      Transport Autocar
    • dal travel cazare
      Cazare Hotel Shanghai Baia Pagoda Ssaw 4* (sau similar 4*)
    • dal travel food
      Mese Mic dejun, dejun, cina
    Mic dejun. Zi dedicată vizitelor în Shanghai, care vor începe cu Muzeul de Istorie din Shanghai, inaugurat în anul 1952, unul dintre cele mai mari din lume, renumit datorită colecţiei impresionante de obiecte din bronz care aparţin dinastiilor Shang şi Zhou. De asemenea, acesta găzduieşte picturi antice chinezeşti şi obiecte din ceramică, având cele mai bune colecţii de artefacte din istoria Chinei şi a oraşului. În continuarea zilei vom vizita Templul Statuilor de Jad ale lui Buddha, în care sunt expuse două dintre cele mai faimoase statui ale lui Buddha: una din jad alb, reprezentându-l în poziţie culcată şi una din jad verde în poziţie de meditaţie. După dejun, vom vizita Grădina Mandarinului Yu, construită de către un ofiţer chinez în sec. al XVI-lea, în stilul arhitectural al dinastiei Ming. Scopul acestei grădini, sugerat chiar de numele acesteia, Yu însemnând a face fericit, este de a induce o stare de linişte, de a crea plăcere vizitatorului care descoperă nenumărate pavilioane şi chioşcuri, precum şi mici curţi ce răsar de o parte şi de alta a aleilor, cu statui sub forma unor dragoni. În continuarea zilei vom face o plimbare în oraşul vechi, unde se află şi un impresionant centru comercial, urmată de o incursiune pe celebra stradă comercială Nanjing, unde vom putea asista la Ceremonialul Ceaiului într-una din renumitele ceainării de aici. Vom vedea apoi promenada Bund, care se întinde de-a lungul fluviului Huangpu pe mai mult de 1,6 km, străjuită de clădiri în stilul anilor ‘30, precum și cartierul Pudong, care este centrul financiar al oraşului şi ai cărui zgârie-nori au devenit simbolul oraşului. Cină la un restaurant local şi cazare la Hotel Shanghai Baia Pagoda Ssaw 4* (sau similar 4*).
  • 12
    20.10.2025

    Shanghai – Tongli – Suzhou – Shanghai

    • dal travel transport
      Transport Autocar
    • dal travel cazare
      Cazare Hotel Shanghai Baixia Pagoda Ssaw 4* (sau similar 4*)
    • dal travel food
      Mese Mic dejun
    • dal travel activity
      Opționale excursie la orașul pe apă Tongli și la Suzhou
    Mic dejun. Zi liberă la dispoziție sau excursie opțională pentru a vizita două dintre cele mai încântătoare orașe ale Chinei, Tongli și Suzhou cu dejun inclus. Veți vizita întâi faimosul oraș pe apă Tongli, cunoscut pentru canalele sale numeroase, podurile antice și arhitectura tradițională bine conservată, adesea comparat cu Veneția, motiv pentru care veți face o plimbare cu o ambarcațiune tradițională de-a lungul unuia dintre canalele pitorești ale acestei așezări. După dejun, vă veți deplasa la Suzhou, cunoscut ca „orașul grădinilor”, faimos pentru grădinile sale clasice chinezești, care sunt incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO. Orașul cu o vechime de peste 2.500 de ani, aflat în centrul deltei Yangtze, este cunoscut și ca „Veneția Orientului”, deoarece aproape jumătate din suprafața urbană este acoperită de apă. Suzhou este renumit datorită podurilor de piatră, grădinilor, pagodelor care și-au păstrat stilul vechi tradițional dar și a străduțelor înguste care conferă o atmosferă misterioasă, făcând din acest oraș un loc romantic, un refugiu din haosul orașelor mari. Veți vizita Grădina Wangshiyuan (Maestrul Năvoadelor), exemplu de frumusețe naturală și arhitecturală, combinate armonios pentru a crea peisaje idilice, și vă veți putea plimba pe faimoasa stradă comercială Guan Qian. Această excursie oferă o combinație perfectă de istorie, cultură și frumusețe naturală, fiind ideală pentru cei care doresc să scape de agitația urbană a Shanghaiului și să se scufunde în tradiția și liniștea orașelor mai mici din China. Întoarcere în Shanghai și cazare la Hotel Shanghai Baixia Pagoda Ssaw 4* (sau similar 4*).
  • 13
    21.10.2025

    Shanghai – Istanbul

    • dal travel transport
      Transport Avion
    • dal travel food
      Mese Mic dejun
    Mic dejun. Zi liberă dedicată plimbărilor individuale și ultimelor cumpărături. Camerele se vor elibera la ora 12:00 (pentru cei care doresc există posibilitatea de late check-out, contra cost, dacă opțiunea se va face la înscriere). Seara, transfer la aeroport pentru plecarea spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, zbor TK 027 (22:25 / 05:20).
  • 14
    22.10.2025

    Istanbul – Cluj-Napoca

    • dal travel transport
      Transport Avion
    Sosire la Istanbul la ora 05:20, de unde se va pleca spre Cluj-Napoca cu zborul TK 1043 (07:20 / 09:00).

dal travel China Imperială | Plecare din Cluj-Napoca

Informatii tarif

3090 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 420 EURO

(tarif cu toate taxele incluse, valabil pt. un grup minim de 25 turiști; pt. 20-24 turişti, tariful se va majora cu 60 euro/pers.)


  • transport
    Avion
    Autocar
    Tren
    Vas de croazieră
  • cazare
    3 nopți Beijing
    1 noapte Luoyang
    2 nopti Xi’an
    1 noapte Guilin
    1 noapte Yangshuo
    3 nopți Shanghai
  • mese
    Mic dejun: 11
    Dejun: 9
    Cină: 8
  • ghizi
    Însotiţor DAL Travel
    Ghizi locali
  • marime grup
    25-30

Servicii

Tariful include

- transport intercontinental cu avionul pe rutele: Cluj-Napoca – Istanbul – Beijing şi Shanghai – Istanbul – Cluj-Napoca cu compania Turkish Airlines
- transport continental cu avionul pe ruta: Xi’An – Guilin și Guilin – Shanghai
- transport cu tren de mare viteză pe rutele: Beijing – Luoyang și Luoyang – Xi’An
- taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile intercontinentale şi pentru zborurile continentale (pot suferi modificări)
- transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
- 11 nopţi cazare în hoteluri de 4*
- mesele menţionate în program: 11 mic dejunuri, 9 dejunuri şi 7 cine
- 1 cină la restaurantul „Rața Pekineză” din Beijing
- vizitarea Palatului Imperial (Oraşul Interzis) din Beijing
- excursie la Marele Zid Chinezesc
- vizitarea Grotelor Longmen
- vizitarea Templului Shaolin
- vizitarea sitului arheologic care adăpostește Armata de Teracotă
- vizitarea Muzeului Xi’An
- croazieră pe Fluviul Li, de la Guilin la Yangshuo
- vizită la Grota Flautului din Trestie din Guilin
- vizitarea Muzeului de Istorie din Shanghai
- vizitarea orașului Shanghai
- transferurile, tururile şi excursiile menţionate în program
- taxele de intrare la obiectivele menţionate în program
- ghizi locali
- conducător român de grup
- asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism

NOTĂ: Taxele de aeroport incluse în tarif sunt cele valabile la data lansării programului. În situația majorării de către compania aeriană a acestor taxe până la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile înainte de plecare), agenția își rezervă dreptul de a modifica tariful excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.


Tariful nu include

- taxe de ieşire de pe aeroporturi (în cazul în care se aplică)
- alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi etc.
- locuri preferențiale în avion
- excursiile opţionale, care se pot realiza cu un număr minim de 20 participanţi, tarifele acestora fiind informative; în funcţie de timpul disponibil, la faţa locului, se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerul local:
• spectacol de dansuri tradiţionale la Xi’An: aprox. 65 euro/pers.
• excursie la orașul pe apă Tongli și la Suzhou: aprox. 80 euro/pers.
• spectacolul pe apă „Impression Liu Sanjie”: aprox. 60 euro/pers.

IMPORTANT! Recomandăm încheierea unei Asigurări MEDICALE și STORNO de călătorie. Astfel se poate acoperi riscul de pierderi financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate. Acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei, INCLUSIV riscurile din categoria evenimentelor asigurate Covid-19. Asigurările MEDICALE și STORNO de călătorie se pot încheia la orice companie de asigurări care asigură acest serviciu; suma platită pentru asigurare nu este returnabilă. Dacă aveți nevoie de asistență pentru a vă alege asigurarea de călătorie potrivită, echipa noastră de consultanți vă stă la dispoziție.


Acte necesare

- pașaport simplu sau electronic valabil cel puțin 6 luni de la data încheierii călătoriei


Condiții de înscriere

- înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 30% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
- diferența de până la 50% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 60 de zile înainte de data plecării
- diferența de până la 100% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 30 de zile înainte de data plecării
- turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
- în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti

NOTĂ:
Având în vedere epidemia SARS-COV 2 este posibil ca unele reglementări de călătorie să se modifice până la data plecării sau după începerea călătoriei, independent de voința agenției DAL TRAVEL (cum ar fi: controlul stării de sănătate, obligativitatea de autoizolare după întoarcerea în România, măsuri suplimentare de igienă și formalități vamale). Agenția DAL TRAVEL nu poate fi făcută răspunzătoare, aplicându-se termenii și condițiile contractuale standard.


Observații

- conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
- agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
- agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
- prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
- conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
- cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
- distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
- dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
- agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
- agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
- acest program include porțiuni din itinerariu cu un ușor grad de dificultate
- în situația în care turistul are cerințe speciale, spre exemplu, dar fără a se limita la: camere alăturate sau cu o anumită localizare, meniu special, acestea vor fi solicitate către partenerii noștri, dar nu vor fi considerate confirmate decât în măsura posibilităților de la fața locului
- în cazul în care turistul manifestă un comportament necorespunzător în timpul circuitului, ne rezervăm dreptul de a refuza înscrierea acestuia la următoarele circuite organizate de agenția noastră; de asemenea, turistul va fi exclus din programul de fidelitate (DAL EXCLUSIVE CLUB); comportamentul necorespunzător include, dar fără a se limita la: încălcarea regulilor stabilite, comportament agresiv sau lipsit de respect față de ceilalți turiști, personalul agenției sau partenerii noștri
- în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
- aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor, iar cei care au achitat supliment de single pentru cazare NU beneficiază de 2 locuri în autocar
- agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
- excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia DAL TRAVEL; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
- în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
- agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
- selectarea preferențială a locurilor în avion, în cadrul rezervărilor de grup, este de cele mai multe ori supusă unor reguli stricte și diferă de la o companie aeriană la alta (se percep costuri suplimentare sau nu este acceptată și/sau se poate face numai cu un anumit timp în avans etc.). Ulterior achitării unei sume pentru un loc preferențial în avion, compania aeriană poate modifica fără preaviz tipul de avion și ca atare se modifică configurația locurilor în avion, respectiv a locului prerezervat/achitat de către turist; pentru aceste situații nu suntem răspunzători și ne oferim doar sprijinul să intermediem un dialog cu compania aeriană ce nu garantează și soluționarea situației
- copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate
- copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
- pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
- c/v excursiei poate fi achitată şi în lei (sau în euro/usd față de moneda/monezile în care este lansat programul turistic) la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăți
- prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »

Notă: În timpul tururilor se organizează vizite la fabrici tradiţionale, pentru a face cunoştinţă cu meşteşuguri străvechi, parte activă a culturii şi civilizaţiei chineze, precum prelucrarea jadului, producerea şi prelucrarea mătăsii, confecţionarea cloazoneurilor, cultura şi prelucrarea perlelor sau vom vedea pe viu cultivarea, recoltarea şi prepararea ceaiului, ocazii cu care se pot face şi cumpărături, direct de la sursă.


Oferte similare

Circuit cu insotitor

3460 EURO

06.05.2025 - 19.05.2025

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

3690 EURO

09.05.2025 - 24.05.2025

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

2940 EURO

27.04.2025 - 10.05.2025

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

3960 EURO

16.05.2025 - 31.05.2025

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

4970 EURO

25.05.2025 - 10.06.2025

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

3380 EURO + 2640 USD

04.04.2025 - 22.04.2025

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

3460 EURO

13.04.2025 - 26.04.2025

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

2250 EURO

21.03.2025 - 30.03.2025

VEZI OFERTA

Ce spun turistii nostri?