Logo dal travel
Aventură, Natură și Cultură pe Continentul Sud-American

Brazilia într-un circuit unic: Amazonia - Emotion Route - Rio de Janeiro

Sao Paulo – Manaus – Amazonia – São Luiz – Barrerinhas – Atins – Parcul Național Lençóis Maranhenses – Caburé – Paulino Neves – Delta Parnaíba – Porto Tatus – Parnaíba – Camocim – Ilha do Amor – Guriú – Mangue Seco – Jericoacoara – Parcul Național Jericoacoara – Fortaleza – Rio de Janeiro

dal travel Brazilia într-un circuit unic: Amazonia - Emotion Route - Rio de Janeiro

20 poze

Descoperiți Brazilia într-un circuit spectaculos ce îmbină marile orașe vibrante cu unele dintre cele mai impresionante minuni naturale ale lumii. De la metropola modernă São Paulo până în inima Amazoniei, acolo unde pădurea tropicală pulsează de viață, această călătorie vă va purta prin peisaje ireale, sate tradiționale și parcuri naționale unice. Veți explora fascinantul Lençóis Maranhenses, celebrul „deşert cu lagune albastre”, vă veți bucura de natură sălbatică din Delta Parnaíba și veți trăi magia apusurilor din Jericoacoara, una dintre cele mai renumite destinații exotice din Brazilia. În final, ritmul vibrant al orașului Rio de Janeiro vă va deschide porțile către spiritul autentic carioca. Un tur complex, perfect pentru cei care doresc să trăiască esența unei vacanțe în Brazilia, completă și memorabilă.

Transport

    Avion
    Autocar
    Barcă
    Trenuleț

Cazare

    2 nopți în Sao Paulo
    2 nopți în Amazon
    1 noapte în Manaus
    1 noapte în Sao Luiz
    2 nopți în Atins
    1 noapte în Parnaiba
    2 nopți în Jericoacoara
    1 noapte în Fortaleza
    3 nopți în Rio de Janeiro

Mese

    Mic dejun: 15
    Dejun: 5
    Cină: 3

Ghizi

    Însotiţor DAL Travel
    Ghizi locali

Grup

    20

Top obiective

Artă şi arhitectură

Palatul Guanabara, reşedinţa guvernatorului statului, centrul şi cartierul de afaceri, Parcul Flamengo, Biserica Candelaria, Mănăstirea São Bento, Muntele Corcovado si renumita statuie a Mântuitorului Iisus Hristos, Cinelandia și impunătorul Teatru Municipal, Catedrala San Sebastian

Natură şi Peisaje

Amazonia explorării junglei amazoniene, plimbare cu canoe printre igapós , Manaos „Meeting of the Waters”, The Route of Emotions (Ruta Emoțiilor), lagunelor turcoaz din Lençóis Maranhenses, bogățiile naturale și canalele șerpuite ale Deltei Parnaíba (între statele Piauí și Maranhão), Vassouras – Mandacuru – Caburé – Atins, Parcul Național Lençóis Maranhenses, Ponta do Mangue, Delta râului Parnaíba, tur cu barca pe Râul Preguiças, Ilha do Amor (Insula Iubirii), Lagoa da Torta, Parcul Național Jericoacoara, Árvore da Preguiça, Lagoa do Paraíso, Sugar Loaf (Pão de Açúcar), renumitele plaje Ipanema, Vidigal, Leblon şi Copacabana,

Tradiţii şi evenimente

Experienţe şi Distracţii

observarea aligatorilor din barcă, explorarea junglei amazoniene, pescuirea peștilor piranha, plimbare cu trenulețul prin pădurea tropicală Tijuca, urcare cu telecabina spre Muntele Urca, explorarea pădurilor tropicale, Roxy Dinner Show

Itinerar

Ziua 1 - 04.07.2026

București – Amsterdam – Sao Paulo

Cazare

  • Hotel Blue Tree Paulista 4* (sau similar 4*).

Mese

  • in avion

Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 04:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei KLM). Plecare spre Amsterdam cu compania KLM, zbor KL 1372 (07:00 / 08:50), de unde se va pleca cu zborul KL 791 (12:55 / 19:50) spre Sao Paulo, cel mai mare oraş ca mărime din America de Sud şi al treilea din lume, având o populaţie de peste 11 milioane de locuitori, un oraș modern și cosmopolit, cu bulevarde largi, viaducte, zgârie nori, suburbii rezidențiale, o metropolă vibrantă care adăpostește o multitudine de etnii. Transfer pentru cazare la Hotel Blue Tree Paulista 4* (sau similar 4*).

Ziua 2 - 05.07.2026

Sao Paulo

Cazare

  • Hotel Blue Tree Paulista 4* (sau similar 4*).

Mese

  • Mic dejun, dejun

Obiective și activități

  • tur panoramic al oraşului Sao Paulo, Higienopolis , Bairro și Liberdade, Parcul Ibiraquera, proiectat de celebrul arhitect Oscar Niemayer, Institutul Bandeirantes, Universitatea, Praca da Republica, Praca Roosevelt, și Avenida Paulista, Catedrala Sé, Teatrul Municipal și Edificiul Copan

Mic dejun. Întâlnire cu ghidul local pentru un tur panoramic al oraşului Sao Paulo, care va include cartierul rezidenţial Higienopolis al comunităţii evreieşti, cartierele pline de viață Bairro și Liberdade cu farmec japonez și Vila Madalena, inima creativității urbane, unde arta stradală transformă zidurile în galerii în aer liber. Vom vedea Parcul Ibiraquera, proiectat de celebrul arhitect Oscar Niemayer, Institutul Bandeirantes, Universitatea, Praca da Republica, Praca Roosevelt, și Avenida Paulista, principala arteră comercială a oraşului, străjuită de zgârie nori, locul de reşedinţă al foştilor baroni ai cafelei, în prezent centrul economic şi financiar al Braziliei. Vom vizita reperele emblematice ale orașului, precum Catedrala Sé, Teatrul Municipal și Edificiul Copan. Dejun la faimosul Mercado Municipal, printre parfumuri, arome și zâmbete, savurând specialități locale: sandvișul cu mortadela, biluțele de cod prăjit și un suc proaspăt de trestie de zahăr. În continuarea zilei vom urca pe Dealul Morumbi pentru o vedere panoramică de excepţie asupra oraşului. Cazare la Hotel Blue Tree Paulista 4* (sau similar 4*).

Ziua 3 - 06.07.2026

Sao Paulo – Manaus – Amazonia

Cazare

  • Amazonia Jungle Lodge (sau similar).

Mese

  • Mic dejun, dejun, cina

Obiective și activități

  • Amazonia - plimbare de recunoaștere si tur de observare a caimanilor

Mic dejun. Transfer la aeroportul din Sao Paulo pentru zborul spre Manaus, poarta de intrare în cel mai vast și misterios ecosistem al lumii, Amazonia. După sosire, transfer la debarcaderul situat pe malul celui mai mare afluent al Amazonului, Rio Negro, pentru a ne îmbarca pe vasul care ne va duce în aprox. 1 oră la Amazonia Jungle Lodge, un refugiu autentic în mijlocul naturii tropicale. La check-in, vom fi întâmpinați cu un suc regional proaspăt, simbol al ospitalității amazoniene. Vom face o scurtă plimbare de recunoaștere, prilej cu care vom descoperi grădina cu pomi fructiferi locali și facilitățile eco-lodge-ului, un loc unde confortul modern se împletește armonios cu sunetele pădurii. La apus, vom pleca într-o aventură fascinantă, un tur de observare a caimanilor, când apele râului se colorează în roșu, iar ochii reptilelor luminează noaptea tropicală. Dejun, cină și cazare în liniștea adâncă a junglei, la Amazonia Jungle Lodge (sau similar).

Ziua 4 - 07.07.2026

Amazonia

Cazare

  • Amazonia Jungle Lodge (sau similar).

Mese

  • Mic dejun, dejun, cina

Obiective și activități

  • explorării junglei amazoniene, plimbare cu canoe printre igapós, pescuitul de piranha

Dimineața devreme, vom pleca pe râu pentru a trăi unul dintre cele mai magice momente ale Amazoniei, răsăritul, când cerul se aprinde în nuanțe de aur și coral, iar pădurea se trezește la viață: cântecul păsărilor, mișcarea fină a ramurilor, dansul delfinilor de apă dulce și siluetele timide ale animalelor sălbatice la marginea apei. Este o clipă de liniște desăvârșită, când natura respiră în perfectă armonie. Mic dejun. Zi dedicată explorării junglei amazoniene, una dintre cele mai spectaculoase regiuni de pe planetă. Vom începe cu un walking tour prin junglă, alături de ghizi locali care ne vor dezvălui tainele pădurii tropicale, cu plante medicinale, sunete nevăzute, parfumuri de pământ umed și viață ascunsă sub fiecare frunză. În continuarea zilei vom face o plimbare cu canoe printre igapós (pădurile inundate) și pârâurile line ale Amazonului, urmărind păsări colorate, maimuțe jucăușe și reflexiile soarelui pe apa tăcută. Ne vom opri la magnifica Sumaúma, „mama copacilor”, venerată de triburile indigene, o ființă vegetală uriașă, veche de secole, simbol al forței și înțelepciunii naturii. Vom vizita ruinele legendare ale Ariaú Towers, un loc încărcat de povești, după care vom porni din nou pe râu. Vom încheia ziua cu o experiență autentică și distractivă: pescuitul de piranha, sub ghidajul localnicilor, într-o atmosferă de voie bună și adrenalină tropicală. Dejun, cină și cazare la Amazonia Jungle Lodge (sau similar).

Ziua 5 - 08.07.2026

Amazonia – Manaus

Cazare

  • Hotel Adrianopolis All Suites 4* (sau similar 4*).

Mese

  • Mic dejun, dejun

Obiective și activități

  • Rio Negro și Solimões - „Meeting of the Waters”, Manaus - Teatrul Amazonas, Piața Municipală, Catedrala, Turnul cu Ceas, Palatul Rio Negro

Mic dejun. Dimineața o vom dedica unui gest simbolic și profund: plantarea unui copac amazonian, un dar adus junglei, o promisiune de viață și continuitate. Sub lumina caldă a tropicelor, fiecare răsad va deveni o amintire vie, o parte din respirația pădurii. Apoi, vom fi transferați în port pentru îmbarcarea pe o ambarcațiune rapidă cu care vom traversa fluviul în apropierea punctului de confluenţă a celor doi mari afluenţi ai Amazonului, respectiv Rio Negro și Solimões, miracolul natural cunoscut sub denumirea de „Meeting of the Waters”, respectiv „întâlnirea apelor”, unde apele negre ale Rio Negro se întâlnesc cu apele galbene ale Rio Solimões, formând o graniță naturală spectaculoasă, vizibilă cu ochiul liber. Cele două râuri se întâlnesc, dar nu se amestecă imediat. Pe o distanță de aprox. 6 - 10 km, ele curg paralel, formând o linie clară de separație între apele negre și cele galbene, după care se unesc complet și continuă să curgă sub numele de Amazon. Dejun la un restaurant plutitor tradițional, cu pește proaspăt, orez parfumat, fructe tropicale. Alături de ghidul local, vom face un tur panoramic al orașului Manaus, în traducere „Mama zeilor”, capitala Amazoniei, care este în prezent un centru urban aglomerat, dar grație boomului economic datorat prelucrării cauciucului, era cunoscut la sfârșitul sec. al XIX-lea ca unul dintre cele mai extravagante și viu colorate orașe ale lumii. Turul va include Teatrul Amazonas cu balcoanele sale aurite, Piața Municipală, Catedrala, Turnul cu Ceas, Palatul Rio Negro, precum și clădirile coloniale din centrul istoric. Cazare în Manaus la Hotel Adrianopolis All Suites 4* (sau similar 4*).

Ziua 6 - 09.07.2026

Manaus – São Luiz

Cazare

  • Hotel Luzeiros São Luiz 5* (sau similar 5*).

Mese

  • Mic dejun

Obiective și activități

  • Inceperea turului The Route of Emotions (Ruta Emoțiilor) Tur de oras Sao Luiz

Mic dejun. Transfer la aeroportul din Manaus pentru zborul către São Luiz, de unde vom porni spre una dintre cele mai dorite experiențe turistice din Brazilia, și anume The Route of Emotions (Ruta Emoțiilor), o călătorie prin minunile naturale ale Braziliei. Acest itinerar extraordinar ne va dezvălui sufletul nord-estului țării, împletind peisajele ireal de frumoase ale deşertului alb și lagunelor turcoaz din Lençóis Maranhenses, bogățiile naturale și canalele șerpuite ale Deltei Parnaíba (între statele Piauí și Maranhão), și plajele aurii, scăldate în soare, ale statului Ceará. Va fi o călătorie prin peisaje atât de diverse și uluitoare, încât fiecare orizont pare o lume nouă, o aventură care trezește admirație, liniște și emoție pură. Sosire pe aeroportul din São Luiz, de unde vom porni alături de ghidul local într-un tur panoramic al orașului, o incursiune fascinantă în farmecul colonial al capitalei statului Maranhão. Vom descoperi centrul vechi, declarat Patrimoniu Mondial UNESCO, cu străduțe pietruite, clădiri colorate acoperite de faianță portugheză și piețe pline de viață, unde ritmurile africane și portugheze se împletesc într-o armonie unică. Turul ne va dezvăli povești despre istoria orașului, arhitectura sa barocă și spiritul boem care l-a transformat într-un simbol cultural al nord-estului brazilian. Cazare la Hotel Luzeiros São Luiz 5* (sau similar 5*).

Ziua 7 - 10.07.2026

São Luiz – Barreirinhas – Atins

Cazare

  • Hotel Paraiso Dos Ventos Atins 4* (sau similar 4*).

Mese

  • Mic dejun

Obiective și activități

  • Barreirinhas, poarta de intrare în fascinantul Parc Național Lençóis Maranhenses Croazieră pe maiestuosul râu Preguiças, în direcția Vassouras – Mandacuru – Caburé – Atins

Mic dejun. În această zi ne vom deplasa spre Barreirinhas, poarta de intrare în fascinantul Parc Național Lençóis Maranhenses. Pe traseu, vom vedea că peisajul se transformă treptat, de la drumurile litorale la dunele aurii ce prevestesc miracolul naturii care urmează. Ne vom îmbarca pentru o croazieră de vis pe maiestuosul râu Preguiças, ale cărui ape calme oglindesc frumusețea Amazoniei de coastă, în direcția Vassouras – Mandacuru – Caburé – Atins. Vom descoperi sate de pescari, dune albe care se topesc în albastrul cerului, palmieri curbați de vânt și priveliști ce par desprinse dintr-un vis tropical, vom admira pădurile de mangrove, palmierii Buriti, copacii Juçara (din care se obține prețiosul fruct açaí) și Tucunzeiro, simboluri ale vegetației locale. De pe maluri, ne vor însoți egrete grațioase și păsări de nisip, într-un dans tăcut al naturii. Pe parcurs vom face opriri pentru fotografii, vizite locale și vom beneficia de momente de relaxare pe malul râului Vassouras, unde vom savura apă de cocos proaspătă și vom interacționa cu micile maimuțe jucăușe care populează zona. Vom ajunge în Mandacaru, un sat pescăresc pitoresc unde vom putea urca cele 160 de trepte ale Farol Preguiças, farul de observație ce oferă o panoramă spectaculoasă asupra dunelor, a râului și a punctului unde apele sale se varsă în ocean. Călătoria va continua până la Caburé, o fâșie de pământ magică situată între râu și mare, iar apoi spre Atins, tărâmul liniștii și al nisipului nesfârșit. După ce vom ajunge în Atins, ne vom caza la Hotel Paraiso Dos Ventos Atins 4* (sau similar 4*).

Ziua 8 - 11.07.2026

Atins – Parcul Național Lençóis Maranhenses – Atins

Cazare

  • Hotel Paraiso Dos Ventos Atins 4* (sau similar 4*).

Mese

  • Mic dejun, cina

Obiective și activități

  • Canto do Atins, o zonă spectaculoasă a Parcului Național Lençóis Maranhenses lagunele cristaline de la Ponta do Mangue

Mic dejun. Dimineața liberă pentru relaxare, iar în jurul orei 14:30, vom pleca cu vehicule 4x4 spre Canto do Atins, o zonă spectaculoasă a Parcului Național Lençóis Maranhenses, unde dunele albe se unduiesc asemenea valurilor, iar lagunele formate de ploile sezoniere oferă o invitație irezistibilă la înot și răcorire. Ziua va continua cu opriri pentru băi relaxante în lagunele cristaline de la Ponta do Mangue, unde nisipul alb și apa turcoaz creează o oază de liniște desăvârșită. Spre seară, dunele devin scenă pentru un spectacol natural de neuitat oferit de apusul peste Lençóis Maranhenses, când lumina aurie se topește peste valurile de nisip. Aici, pe vârfurile line ale dunelor, vom savura o cină tip picnic la apus, cu gusturi locale și priveliști care taie răsuflarea. O zi de vis, în care timpul pare să se oprească între cer, apă și suflet. Întoarcere pentru cazare în Atins la Hotel Paraiso Dos Ventos Atins 4* (sau similar 4*).

Ziua 9 - 12.07.2026

Atins – Caburé – Paulino Neves – Delta Parnaíba – Porto Tatus – Parnaíba

Cazare

  • Parnaíba la Vila Parnaiba (sau similar).

Mese

  • Mic dejun

Obiective și activități

  • tur spectaculos cu barca prin Delta râului Parnaíba demonstrație tradițională de pescuit de crabi și Paulino Neves, un sat tipic tur cu barca pe Râul Preguiças excursie cu vehicule 4x4 printre dunele și plajele sălbatice din regiune

Mic dejun. Transfer la debarcaderul din Atins, pentru o scurtă traversare a râului cu bărci rapide până în Caburé, de unde ne vom îmbarca în vehicule 4x4 cu care vom porni către Tutoia, străbătând plaje pustii, dune de nisip auriu și sate izolate, unde timpul pare să fi uitat să curgă. Pe traseu vom trece prin Paulino Neves, un sat tipic din nord-estul Braziliei, de unde ne vom deplasa până în punctul, unde ne va aștepta o nouă aventură. Vom porni într-un tur spectaculos cu barca prin Delta râului Parnaíba, un labirint natural de canale, insulițe și mangrove, unde natura respiră în ritm lent, iar lumina soarelui dansează pe ape. Pe parcurs, vom asista la o demonstrație tradițională de pescuit de crabi și vom observa fermele plutitoare ale localnicilor, o imagine vie a armoniei dintre om și natură. Vom trece pe lângă miradorul São Bernardo, de unde vom vedea o bisericuță pierdută între ape, și pe lângă formațiunea Morro do Meio, ce se ridică grațios din mijlocul râului Parnaíba. Timp liber pentru dejun într-un decor autentic pe una din insulele râului, aleasă de ghidul local. Turul cu barca se va încheia în Porto Tatus, de unde vom fi transferați către Parnaíba. După-amiaza, vom face un alt tur cu barca pe Râul Preguiças, completat de o excursie cu vehicule 4x4 printre dunele și plajele sălbatice din regiune. Momentul de apogeu al zilei va fi vizita la colonia de păsări Guará, unde, la apus, cerul se aprinde în roșu intens, colorat de zborul lor spectaculos. Cazare în Parnaíba la Vila Parnaiba (sau similar).

Ziua 10 - 13.07.2026

Parnaíba – Camocim – Ilha do Amor – Guriú – Mangue Seco – Jericoacoara

Cazare

  • Pousada Roxy – Naquela (sau similar).

Mese

  • Mic dejun

Obiective și activități

  • Ilha do Amor (Insula Iubirii), Duna do Funil, Lagoa da Torta, plajele sălbatice până la Guriú, Mangue Seco,

Mic dejun. Îmbarcare în vehicule 4x4 cu care vom pleca spre celebra Jericoacoara, una dintre cele mai spectaculoase destinații de coastă ale Braziliei. Traseul zilei ne va purta spre Camocim, de unde vom traversa râul cu feribotul către Ilha do Amor (Insula Iubirii), o fâșie de nisip scăldată de ape turcoaz, poarta de intrare în tărâmul dunelor și al plajelor nesfârșite. Aici va începe aventura printre dune și țărmuri pustii, cu opriri pentru fotografii la Duna do Funil, o formațiune de nisip spectaculoasă, și la Lagoa da Torta, din zona Tatajuba, unde vom avea timp liber pentru dejun. Ziua va continua cu deplasarea de-a lungul plajelor sălbatice până la Guriú, de unde ne vom îmbarca pe feribot pentru a ajunge la Mangue Seco, un loc magic unde rădăcinile mangrovelor ies din nisip precum sculpturile vii. Călătoria se va încheia la apus, în Jericoacoara, un sat pescăresc transformat într-un paradis boem, unde timpul se măsoară în valuri și culori de apus. Cazare la Pousada Roxy – Naquela (sau similar).

Ziua 11 - 14.07.2026

Jericoacoara – Parcul Național Jericoacoara – Jericoacoara

Cazare

  • Pousada Roxy – Naquela (sau similar).

Mese

  • Mic dejun

Obiective și activități

  • tur cu buggy prin spectaculosul Parc Național Jericoacoara Árvore da Preguiça (Copac al Leneviei) Lagoa Azul Lagoa do Paraíso

Mic dejun. Dimineața vom porni într-un tur cu buggy prin spectaculosul Parc Național Jericoacoara, o lume de nisipuri mișcătoare, lumini aurii și ape cristaline. Prima oprire va fi la faimosul Árvore da Preguiça (Copac al Leneviei), o creație a naturii contorsionată de vânturi și timp, loc ideal pentru fotografii memorabile. Aventura va continua printre dunele albe și lagunele sezoniere formate în timpul sezonului ploios, până la încântătoarea Lagoa Azul, unde ne vom opri pentru o baie revigorantă în apele sale limpezi. După-amiaza, ne vom îndrepta spre Lagoa do Paraíso, un colț de rai unde vom putea lua dejunul și unde vom putea petrece momente de relaxare în hamacele plutitoare, lăsând briza să ne legene în tăcerea perfectă a tropicelor. Întoarcere în Jericoacoara pentru cazare la Pousada Roxy – Naquela (sau similar).

Ziua 12 - 15.07.2026

Jericoacoara – Fortaleza

Cazare

  • Hotel Sonata de Iracema 4* (sau similar 4*).

Mese

  • Mic dejun

Mic dejun. Transfer cu vehicule 4x4 la Fortaleza, una dintre cele mai vibrante destinații turistice din nord-estul Braziliei, faimoasă pentru plajele ei spectaculoase, viața de noapte intensă și cultura locală bogată. Fortaleza este capitala statului Ceará și unul dintre cele mai mari orașe de coastă ale Braziliei. Aceasta este cunoscută pentru clima caldă tot timpul anului, bucătăria locală excelentă și amestecul dintre modern și tradițional. Transfer pentru cazare la Hotel Sonata de Iracema 4* (sau similar 4*).

Ziua 13 - 16.07.2026

Fortaleza – Rio de Janeiro

Cazare

  • Hotel Windsor Excelsior Copacabana 4* (sau similar 4*).

Mese

  • mic dejun

Optionale

  • Roxy Dinner Show

Mic dejun. Transfer la aeroportul din Fortaleza pentru zborul spre Rio de Janeiro (14:30 / 17:50), orașul luminilor, al ritmurilor și al viselor tropicale. La sosire în Rio de Janeiro, transfer pentru cazare la Hotel Windsor Excelsior Copacabana 4* (sau similar 4*). După-amiaza liberă pentru relaxare și explorare pe cont propriu. Opțional seara, Roxy Dinner Show, un spectacol vibrant ce îmbină muzica, dansul și bucătăria braziliană într-o atmosferă plină de culoare.

Ziua 14 - 17.07.2026

Rio de Janeiro

Cazare

  • Hotel Windsor Excelsior Copacabana 4* (sau similar 4*).

Mese

  • mic dejun

Obiective și activități

  • Sugar Loaf (Pão de Açúcar) Muntele Corcovado si renumita statuie a Mântuitorului Iisus Hristos tur panoramic Rio de Janeiro: Golful Guanabara, Palatul Guanabara, Parcul Flamengo, Biserica Candelaria, Mănăstirea São Bento, Maracana, Sambadrome, renumitele plaje Ipanema, Vidigal, Leblon şi Copacabana

Mic dejun. Vom începe ziua cu o experiență emblematică pentru Rio de Janeiro: urcarea pe celebrul munte Sugar Loaf (Pão de Açúcar). Din Praia Vermelha, vom lua telecabina către Muntele Urca, prima oprire la Morro da Urca oferind o priveliște spectaculoasă asupra golfului Botafogo. Vom continua ascensiunea până la o altitudine de 400 m deasupra nivelului mării în vârful dealului Sugar Loaf, de unde vom avea o altă privelişte minunată asupra oraşului şi a golfului Guanabara. În continuarea zilei vom face o ascensiune pe Muntele Corcovado care va începe printr-o plimbare cu un trenuleţ special prin pădurea tropicală Tijuca, de-a lungul lacului Rodrigo de Freitas, după care vom urca 220 trepte către simbolul incontestabil al oraşului, renumita statuie a Mântuitorului Iisus Hristos. Monumentul a fost recent selecţionat ca făcând parte din cele „7 minuni ale lumii moderne”. Statuia este cea mai mare dintre statuile realizate în stil Art Deco şi în acelaşi timp a 5-a ca dimensiune din întreaga lume cu cei 30,5 m înălţime, reprezentându-l pe Iisus. De pe platforma situată la o altitudine de 710 m deasupra nivelului mării, vom admira priveliştile spectaculoase pe care le oferă Rio de Janeiro, oraşul Niteroi care se află vis-a-vis, dincolo de Golful Guanabara, Dealul Sugar Loaf, Laguna Rodrigo de Freitas, Oceanul Atlantic şi plajele din sudul oraşului. Vom porni apoi într-un tur panoramic al celei mai frumoase metropole din lume, prilej cu care vom admira Golful Guanabara, inima albastră a orașului, Palatul Guanabara, reşedinţa guvernatorului statului, centrul şi cartierul de afaceri, Parcul Flamengo, Biserica Candelaria, Mănăstirea São Bento, un exemplu superb de artă colonială aurită, Maracana, cel mai mare stadion de pe glob, Sambadrome, locul de desfăşurare al Carnavalului de la Rio, şi renumitele plaje Ipanema, Vidigal, Leblon şi Copacabana, fiecare cu farmecul ei unic și atmosfera sa vibrantă. Cazare la Hotel Windsor Excelsior Copacabana 4* (sau similar 4*).

Ziua 15 - 18.07.2026

Rio de Janeiro

Cazare

  • Hotel Windsor Excelsior Copacabana 4* (sau similar 4*).

Mese

  • mic dejun

Optionale

  • excursie de 1 zi cu dejun inclus la Insulele Tropicale cu dejun inclus cină la Restaurantul Carretão Ipanema

Mic dejun. Zi liberă la dispoziţie pentru activități individuale sau opţional, excursie de 1 zi cu dejun inclus la Insulele Tropicale. Vă veţi deplasa spre satul pescăresc Itacuruca, trecând pe lângă numeroase plantaţii de bananieri, de unde vă veţi îmbarca pe un vaporaş complet echipat pentru o croazieră în apele de culoarea smaraldului ale golfului Sepetiba, împânzit cu peste 300 de insule sălbatice, acoperite cu o vegetaţie luxuriantă densă. Prima oprire va fi pe Insula Jaguanum, după care veți naviga spre Insula Jardim, Plaja Grande, Plaja Maria Ruça şi Plaja Aguas Lindas. Veţi avea în timpul croazierei timp liber pentru plajă, înot şi relaxare. Întoarcere pe ţărm şi transfer pentru cazare la Hotel Windsor Excelsior Copacabana 4* (sau similar 4*). Opțional cină la Restaurantul Carretão Ipanema, renumit pentru grătarele sale „rodízio” și aromele autentice ale bucătăriei braziliene.

Ziua 16 - 19.07.2026

Rio de Janeiro – Amsterdam

Cazare

  • in avion

Mese

  • Mic dejun

Obiective și activități

  • tur de jumătate de zi: Santa Teresa, treptele Selarón, zona Cinelandia și impunătorul Teatru Municipal, Catedrala San Sebastian

Mic dejun. Check-out și vom porni într-un tur de jumătate de zi dedicat uneia dintre cele mai renumite și pitorești zone ale orașului Rio de Janeiro. Vom urca cu micul tren galben spre cartierul Santa Teresa, o enclavă artistică plină de farmec retro, cu străduțe înguste, ateliere boeme, cafenele cochete și priveliști spectaculoase asupra orașului. Tot aici vom admira faimoasele trepte Selarón, o explozie de culoare și creativitate, devenite simbol al diversității și spiritului liber al Rio-ului. De aici, vom continua cu un scurt tur pietonal, pentru a descoperi zona Cinelandia și impunătorul Teatru Municipal, o adevărată capodoperă arhitecturală inspirată din Opera din Paris. Aici vom avea timp liber pentru dejun, după care vom vizita Catedrala San Sebastian, o construcție impresionantă, cu arhitectură modernă, a cărei formă piramidală amintește de templele mayașe. Transfer la aeroport pentru plecarea spre Amsterdam cu compania KLM, zbor KL 706 (21:55 / 14:25).

Ziua 17 - 20.07.2026

Amsterdam – Bucureşti

Mese

  • in avion

Din Amsterdam se va pleca spre Bucureşti cu zborul KL 1377 (21:00 / 00:40).

Ziua 18 - 21.07.2026

Bucureşti

Mese

  • in avion

Sosire la Bucureşti la ora 00:40.

dal travel Brazilia într-un circuit unic: Amazonia - Emotion Route - Rio de Janeiro

TARIF:  2550 EURO + 3390 USD / loc în cameră dublă;



Supliment single: 1500 EURO

tarif cu toate taxele incluse, valabil pentru un grup minim de 19 turişti; pt. 15-18 turişti, tariful se va majora cu 190 euro/pers

Tariful include

- transport intercontinental cu avionul pe rutele: Bucureşti – Amsterdam – Sao Paulo şi Rio de Janeiro – Amsterdam – Bucureşti cu compania KLM
- transport continental cu avionul pe rutele: Sao Paulo – Manaus, Manaus – São Luiz și Fortaleza – Rio de Janeiro
- taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile intercontinentale şi pentru zborurile continentale (pot suferi modificări)
- transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
- 15 nopţi cazare în hoteluri de 5*, 4* și lodge-uri
- mesele menţionate în program: 15 mic dejunuri, 5 dejunuri și 3 cine
- transferurile, tururile, croazierele şi excursiile menţionate în program
- tur panoramic de oraș în Sao Paulo cu ghid local
- excursie de 3 zile în Amazonia
- tur panoramic de oraș în Manaus cu ghid local
- tur panoramic de oraș în São Luiz cu ghid local
- călătorie pe The Route of Emotions
- croazieră pe Râul Preguiças: Vassouras – Mandacuru – Caburé – Atins
- vizită în Parcul Național Lençóis Maranhenses cu vehicule 4x4
- tur cu barca prin Delta râului Parnaíba
- excursie cu vehicule 4x4 printre dune, plajele sălbatice
- excursie cu vehicule 4x4 la Ilha do Amor, Duna do Funil, Lagoa da Torta și Mangue Seco
- Buggy Tour în Parcul Național Jericoacoara
- urcare cu telecabina pe Sugar Loaf
- excursie pe Muntele Corcovado
- tur panoramic de oraș în Rio de Janeiro cu ghid local
- vizită în cartierul Santa Teresa inclusiv plimbare cu trenul galben
- ghizi locali
- conducător român de grup
- asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism

NOTĂ: Taxele de aeroport incluse în tarif sunt cele valabile la data lansării programului. În situația majorării de către compania aeriană a acestor taxe până la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile înainte de plecare), agenția își rezervă dreptul de a modifica tariful excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.


Tariful nu include

- taxe de ieşire de pe aeroporturi, dacă se aplică
- taxe de oraș (se achită individual la recepția hotelurilor): aprox. 1 usd/noapte/pers.
- alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi etc.
- locuri preferențiale în avion
- bacşişuri: 90 euro/pers., pentru ghizi şi şoferi, mai puţin pt. bagajişti (se vor achita conducătorului de grup la destinație); bacşişurile nu se referă şi la excursiile opţionale
- excursiile opţionale care se pot realiza cu un număr minim de 15 participanţi, tarifele acestora fiind informative; în funcţie de timpul disponibil, la faţa locului, se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerul local:
· Excursie de o zi în Insulele Tropicale cu dejun inclus: aprox. 190 euro/pers. (se rezervă și se achită în deplasare)

IMPORTANT! Recomandăm încheierea unei asigurări storno și medicale de călătorie, care oferă protecție financiară în cazul unor evenimente neprevăzute ce pot afecta vacanța.
Asigurarea storno acoperă riscul anulării călătoriei din motive obiective (ex. îmbolnăvire, accidente, evenimente familiale grave). În cazul unui eveniment acoperit, asiguratorul poate returna sumele pierdute din cauza penalizărilor contractuale, în urma deschiderii unui dosar de daună și a evaluării documentelor justificative.
Asigurarea medicală de călătorie acoperă costurile legate de asistență medicală de urgență, tratamente, spitalizare sau alte intervenții necesare în timpul vacanței, inclusiv transportul medical de urgență, dacă este cazul.
Ambele tipuri de asigurări pot fi încheiate la orice companie de asigurări autorizată. Suma achitată pentru poliță nu este rambursabilă. Pentru alegerea unei asigurări potrivite nevoilor dumneavoastră, echipa noastră vă stă cu plăcere la dispoziție.


- înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 30% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
- diferența de până la 50% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 60 de zile înainte de data plecării
- diferența de până la 100% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 30 de zile înainte de data plecării
- turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
- în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti

NOTĂ:
Având în vedere epidemia SARS-COV 2 este posibil ca unele reglementări de călătorie să se modifice până la data plecării sau după începerea călătoriei, independent de voința agenției (cum ar fi: controlul stării de sănătate, obligativitatea de autoizolare după întoarcerea în România, măsuri suplimentare de igienă și formalități vamale). Agenția nu poate fi făcută răspunzătoare, aplicându-se termenii și condițiile contractuale standard.


Acte necesare

- pașaportul electronic sau pașaportul simplu valabil cel puțin 6 luni de la data încheierii călătoriei; nu se acceptă pașaportul temporar

- conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
- agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
- agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
- prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
- orarul zborurilor poate fi modificat fără preaviz de către compania aeriană
- conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
- cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
- clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
- orarul zborurilor poate fi modificat fără preaviz de către compania aeriană
- distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
- repartizarea camerelor va fi realizată de recepțiile hotelurilor, în funcție de disponibilitate și de tipul acestora (nefiind obligatoriu ca toate să fie la fel), fără a ține cont de ordinea înscrierilor
- dacă recepțiile hotelurilor solicită plata unei garanții la check-in, aceasta este responsabilitatea exclusivă a turiștilor
- dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
- agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
- agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
- acest program include porțiuni din itinerariu cu un ușor grad de dificultate
- în situația în care turistul are cerințe speciale, spre exemplu, dar fără a se limita la: camere alăturate sau cu o anumită localizare, meniu special, acestea vor fi solicitate către partenerii noștri, dar nu vor fi considerate confirmate decât în măsura posibilităților de la fața locului
- în cazul în care turistul manifestă un comportament necorespunzător în timpul circuitului, ne rezervăm dreptul de a refuza înscrierea acestuia la următoarele circuite organizate de agenția noastră; de asemenea, turistul va fi exclus din programul de fidelitate; comportamentul necorespunzător include, dar fără a se limita la: încălcarea regulilor stabilite, comportament agresiv sau lipsit de respect față de ceilalți turiști, personalul agenției sau partenerii noștri
- în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
- aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor, iar cei care au achitat supliment de single pentru cazare NU beneficiază de 2 locuri în autocar
- agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
- conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
- excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţie; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
- agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
- în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
- agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
- selectarea preferențială a locurilor în avion, în cadrul rezervărilor de grup, este de cele mai multe ori supusă unor reguli stricte și diferă de la o companie aeriană la alta (se percep costuri suplimentare sau nu este acceptată și/sau se poate face numai cu un anumit timp în avans etc.). Ulterior achitării unei sume pentru un loc preferențial în avion, compania aeriană poate modifica fără preaviz tipul de avion și ca atare se modifică configurația locurilor în avion, respectiv a locului prerezervat/achitat de către turist; pentru aceste situații nu suntem răspunzători și ne oferim doar sprijinul să intermediem un dialog cu compania aeriană ce nu garantează și soluționarea situației
- copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate
- copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
- vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
- pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
- c/v excursiei poate fi achitată şi în lei (sau în euro/usd față de moneda/monedele în care este lansat programul turistic) la cursul BNR + 2%, din ziua emiterii facturii
- suma înregistrată în contul bancar al agenției de turism după plata efectuată de către beneficiarul serviciilor trebuie să corespundă exact sumei facturate
- contractul de prestări servicii turistice intră în vigoare la momentul efectuării plății de către beneficiar
- prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »

Oferte Similare

Incursiune în America de Sud Circuit cu insotitor

Incursiune în America de Sud

11.03.2026 - 26.03.2026

20 de persoane

16 zile

de la 2960 EURO + 1980 USD / persoană

Patagonia Argentiniană – Țara de Foc – Uruguay – Brazilia Circuit cu insotitor

Patagonia Argentiniană – Țara de Foc – Uruguay – Brazilia

25.03.2026 - 08.04.2026

15 de persoane

16 zile

de la 1990 EURO + 3180 USD / persoană

Argentina – Uruguay – Brazilia Circuit cu insotitor

Argentina – Uruguay – Brazilia

08.03.2026 - 21.03.2026

20 de persoane

14 zile

de la 3580 EURO / persoană

Paște în Argentina – Uruguay – Brazilia Circuit cu insotitor

Paște în Argentina – Uruguay – Brazilia

10.04.2026 - 23.04.2026

20 de persoane

14 zile

de la 3780 EURO / persoană

Croazieră în Brazilia – Argentina – Uruguay Circuit cu insotitor

Croazieră în Brazilia – Argentina – Uruguay

14.03.2026 - 23.03.2026

21 de persoane

10 zile

de la 2980 EURO / persoană

Paște în Brazilia – Argentina – Chile Insula Paștelui Circuit cu insotitor

Paște în Brazilia – Argentina – Chile Insula Paștelui

06.04.2026 - 20.04.2026

20 de persoane

15 zile

de la 3890 EURO / persoană

Paște în Chile – Argentina – Uruguay – Brazilia – Paraguay Circuit cu insotitor

Paște în Chile – Argentina – Uruguay – Brazilia – Paraguay

03.04.2026 - 25.04.2026

20 de persoane

23 zile

de la 2940 EURO + 4940 USD / persoană

Adăugat la favorite
Vezi Favorite