Mongolia & Mongolia Interioară și Lacul Baikal


Natură sălbatică şi Festivalul Naadam

1480 EURO + 1795 USD Vezi detalii
03.07.2020
19.07.2020
17 zile
Vandut
Irkutsk – Lacul Baikal – Ulan-Ude – Satul Bătrânii Credincioși – Ulan Bator – Elsen Tasarkhai – Karakorum – Parcul Național Hustai – Tsjin Boldog – Parcul Național Terelj – Hohhot – Deșertul Kubuqi – Baotou – Beijing
8 poze

Circuitul pe care vi-l propunem vă îndeamnă să călătoriţi prin trei ţări deosebite, în care natura sălbatică se îmbină cu tradiţii de mii de ani, unde ortodoxia a construit biserici superbe, iar budismul, temple şi mănăstiri impresionante. De la Lacul Baikal, cu apele limpezi precum cristalul, până în stepa mongolă, ţinutul sălbatic cu cea mai spectaculoasă boltă stelară, de la enormul deşert fierbinte Gobi şi dunele de nisip cântătoare până la Marele Zid Chinezesc, veţi călători printre repere istorice pe care le veţi “aşeza” pe harta marilor civilizaţii, toate marcând destinul Europei şi al întregii lumi. Veţi călători prin străvechiul Imperiu Mongol, pe urmele temutului Ginghis Han, veţi experimenta înnoptarea în iurte şi nu în ultimul rând veţi avea şansa de a participa la celebrul Festival Naadam, care se desfăşoară încă din timpurile primului stat nomad, Hurnu, al strămoşilor mongoli. O experienţă extraordinară care vă va trezi interesul pe tot parcursul circuitului şi vă va face să vedeţi lumea cu alţi ochi!


Top obiective

Artă şi arhitectură

Complexul Decembriştilor, Catedrala Bogoyavlensky, Galeria Regională de Artă, Teatrul Municipal, Muzeul Regional, Piaţa Kirov, Casa Albă Monumentul Turistului, statuia Ţarului Alexandru al III-lea, Mănăstirea Ortodoxă Rusă Znamenskiy, Muzeului etnografic Taltsy din Irkutsk, Mănăstirea budistă Ivolginsky Datsan din zona Ulan-Ude, Mausoleul Zaisan, Templu buddhist Gandan, statuia lui Megjid Janraiseg, Palatul de Iarnă al ultimului han al Mongoliei, Piaţa Centrală Sukhbataar, Muzeul Choijin Lama, Statuia în bronz a lui Ginghis Han, Muzeul Naţional de Istorie din Ulan Bator, ruinele Mănăstirii Erdene Khamba, Mănăstirea Erdene Zuu, Monumentul Tsojin Boldog, Templul Dazhao, Mormântul lui Zhaojun din Hohhot, Templul Celor Cinci Pagode, Mănăstirea Wudangzhao

Natură şi Peisaje

Râul Angara, Lacul Baikal, Capul Tolsty, Capul Shumoha şi Polovinniy, Stânca Şamanului, Râul Uda, Râul Selenga, Râul Orkhnon, stepele ierboase ale Mongoliei, iurtele tradiţionale, Râul Tuul, Parcul Naţional Khogno Khaan, Deşertul Gobi, Muntele Khogno Khaan, Elsen Tasarkhai, Marile Dune Mongole, Parcul Naţional Hustai, Parcul Naţional Terelj, Stânca “melkhi khad”, Deşertul Kubuqi, dunele cântătoare Resonant Sand Gorge, Fluviul Galben.

Tradiţii şi evenimente

vizitarea satului Bătrânii Credincioşi, ceremonia de deschidere a Festivalul Naadam, spectacol cu muzică folclorică, modernă şi dansuri în Ulan Bator

Experienţe şi Distracţii

croazieră pe Lacul Baikal, dejun în satul Bătrânii Credincioşi, participarea la cursele de cai care se desfăşoară la Khui Doloon Khudag, spectacolele oferite de crescătorii de cai mongolezi, vizitarea locuinţei unei familii nomade.


afiseaza itinerariul complet afiseaza itinerariul pe scurt
  • 1
    03.07.2020

    Bucureşti – Moscova – Irkutsk

    • Transport Avion
    • Mese În avion
    Întâlnire cu conducătorul de grup la aeroportul Henri Coandă, la ora 11:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Aeroflot). Plecare spre Moscova cu compania Aeroflot, zbor SU 2035 (13:20 / 16:25) de unde se va pleca spre Irkutsk cu zborul SU 1442 (21:25 / 08:10).
  • 2
    04.07.2020

    Irkutsk

    • Transport Autocar
    • Cazare Hotel Irkutsk 3* (sau similar 3*)
    • Mese Mic dejun, dejun, cină
    • Obiective și activități Turul panoramic Irkutsk:
      Complexul memorial al Decembriştilor
      Catedrala Bogoyavlensky
      Galeria Regională de Artă
      Teatrul Municipal
      Muzeul Regional
      Piaţa Kirov
      Casa Albă
      „Monumentul Turistului”
      Mănăstirea Ortodoxă Rusă Znamenskiy
    Sosire la ora 08:05 în inima Siberiei, la Irkutsk. Întâlnire cu ghidul local, care ne va însoţi la hotel Irkutsk 3* (sau similar 3*) pentru cazare şi mic dejun. După preluarea camerelor şi o scurtă perioadă de odihnă vom porni în turul de oraş. Localitatea a luat naştere din fortul cazac „Ostrog”, care a fost întemeiat pe malul râului Angara în anul 1661 de conducătorul cazac Iakov Pohabov iar în anul 1684 a primit numele de Irkutsk. Dezvoltarea culturală a regiunii se datorează în mare parte deportaţilor politici ruşi, a artiştilor şi a unei bune părţi a aristocraţiei ruse. Nobilii ruşi (dekabriştii) care s-au revoltat în decembrie 1825, împotriva ţarului Nicolae I, au fost deportaţi în Siberia, o mare parte din ei ajungând în Irkutsk. Construirea Şoselei Siberiene şi a liniei ferate, a făcut ca Irkutsk să devină unul dintre cele mai importante oraşe din Siberia de Sud, astăzi fiind principalul oraş al joncţiunii Trans-Siberianului. Turul panoramic de oraş va include cele mai importante monumente şi clădiri din centru istoric. Vom vedea Complexul memorial al Decembriştilor care cuprinde casele familiilor deportate aici, Catedrala Bogoyavlensky, construită în anul 1723, considerată un monument de artă arhitecturală rusă, Galeria Regională de Artă, Teatrul Municipal, construit între anii 1894 - 1897 şi renovat complet în anul 1999, Muzeul Regional, Piaţa Kirov, Casa Albă, un superb monument care datează din prima jumătate a sec. al XIX-lea, „Monumentul Turistului”, un monument aparte, dedicat împătimiţilor de călătorii, noua statuie a Ţarului Alexandru al III-lea, precum şi numeroase biserici care întregesc peisajul citadin. Dejun în cursul vizitelor. Vom continua explorarea oraşului care s-a dezvoltat prin comerţul cu blănuri, metale preţioase, diamante şi peşte, fiind numit la sfârşitul sec. al XIX-lea, “Parisul Siberian”, scriitorul rus V. Rasputin asemuind oraşul cu Londra sau Parisul, afirmând că “a nu vedea Irkutsk, echivalează cu a nu vedea Siberia”. Vom pleca apoi spre una dintre cele mai frumoase mănăstiri din Siberia, Mănăstirea Ortodoxă Rusă Znamenskiy, renumită mai ales datorită icoanelor pictate de artişti ruşi cunoscuţi pe plan mondial. Cină şi cazare la Hotel Irkutsk 3* (sau similar 3*).
  • 3
    05.07.2020

    Irkutsk – Lacul Baikal – Irkutsk – Ulan-Ude (noapte în tren)

    • Transport Autocar, tren
    • Cazare În tren în cuşete cu 4 paturi
    • Mese Mic dejun, dejun, cină
    • Obiective și activități Muzeul Taltsy
      Croazieră pe Lacul Baikal
    Mic dejun. Dimineaţa vom vizita Muzeul Taltsy, un impresionant muzeu etnografic în aer liber. După dejun vom face o croazieră pe Lacul Baikal, care în traducere înseamnă “apă multă”. Lacul reprezintă cea mai mare rezervă de apă dulce din lume, fiind în acelaşi timp cel mai adânc lac de pe glob, cu o adâncime de 1637 m. Depresiunea lacustră din Siberia de Sud, conţine 10% din rezervele de apă potabilă ale lumii (exceptând gheţarii). Baikalul poate fi considerat un "muzeu viu", în care trăiesc aproximativ 800 de specii de animale şi 245 specii de plante endemice. Lacul a fost descoperit în anul 1643 de către K. Ivanov şi V. Kolesnikov, iar cunoscutul călător şi diplomat român Nicolae Milescu Spătarul, cunoscut în descrierile în limba rusă sub numele de Nicolae Spafarovici, în drumul său spre China, în anul 1675, l-a ocolit prin partea sud-vestică, făcându-i şi o descriere amănunţită. De atunci zona a constituit obiectul multor expediţii, fapt care a permis elucidarea problemelor deosebite privind geneza depresiunii, adâncimea, regimul hidric, plantele şi animalele rare care trăiesc în el. Dar Baikalul nu este renumit numai pentru apele sale limpezi precum cristalul ci şi pentru peisajele variate care-l înconjoară, de la munţii falnici acoperiţi de păduri de conifere, care parcă străjuiesc lacul, până la dunele de nisip şi golfurile pitoreşti care încântă orice iubitor de natură. Datorită paradisului natural subacvatic care adăposteşte o floră şi o faună diversă, dar şi datorită frumuseţilor peisajelor care-l înconjoară, Lacul Baikal este inclus pe lista Patrimoniului Universal Natural UNESCO. Croaziera ne va purta spre Capul Tolsty, renumit pentru plajele sale de nisip dar şi spre Capul Shumoha şi Polovinniy. Principala atracţie turistică este stânca cu două culmi din marmură albă, numită Stânca Şamanului, considerată unul dintre cele 9 locuri sfinte ale Asiei, stâncă situată în apropiere de locul unde Râul Angara iese din lac, acesta fiind singurul râu care curge mai departe din Baikal. Vom putea admira ţărmurile spectaculoase ale lacului cu construcţii de artă inginerească, viaducte şi poduri peste care trece calea ferată Trans-Siberiană, prilej de a face fotografii inedite cu peisajul lacului Baikal. Vom reveni în port, de unde vom pleca spre Irkutsk pentru cină la un restaurant local. Vom fi transferaţi la gară pentru călătoria cu trenul de la ora 21:00 spre Ulan-Ude, capitala Republicii Buryatia, o republică autonomă din componenţa Federaţiei Ruse, unde predomină cultura şi limba buryată. Diversitatea peisajelor din Buryatia, poate concura cu succes cu peisajele oferite de Alpii Elveţieni, cu sălbaticele stepe din Mongolia şi cu câmpiile sau pădurile dese din Rusia. Noapte de cazare în tren în cuşete cu 4 paturi (contra unui supliment, cuşeta de 4 paturi va putea fi ocupată numai de 2 pers.).
  • 4
    06.07.2020

    Ulan-Ude

    • Transport Autocar
    • Cazare Hotel Gesser 3* (sau similar 3*)
    • Mese Mic dejun, dejun, cină
    • Obiective și activități Mănăstirea budistă Ivolginsky
    Sosire la ora 05:50 în Ulan-Ude sau “poarta roşie” cum a mai fost denumit oraşul inaccesibil turiştilor până în anul 1988, situat la sud-est de Lacul Baikal pe Râul Uda, la confluenţa acestuia cu Selenga. Transfer la hotel Gesser 3* (sau similar 3*) pentru cazare. După micul dejun şi după o scurtă perioadă de odihnă vom vizita mănăstirea budistă Ivolginsky Datsan, situată în afara oraşului, care a fost deschisă în anul 1945 ca singurul centru spiritual din URSS, după care s-a transformat în centru monastic, devenind reşedinţă pentru Khambo Lama, liderul călugărilor budiști din Rusia. Viaţa spirituală este marcată de ritualurile din temple, practicile medicale şi un sistem tradiţional de educaţie care se desfăşoară în mănăstire, universitatea buddhistă “Dashi Choinkhorling” luând fiinţă în anul 1991, lângă mănăstire. Dejun în timpul vizitelor. Întoarcere în Ulan-Ude pentru cină şi cazare la Hotel Gesser 3* (sau similar 3*).
  • 5
    07.07.2020

    Ulan-Ude – Satul Bătrânii Credincioși – Ulan-Ude – Ulan Bator (noapte în tren)

    • Transport Autocar, tren
    • Cazare În tren în cuşete cu 4 paturi
    • Mese Mic dejun, dejun
    • Obiective și activități Satul Bătrânii Credincioşi
    Mic dejun. În această zi ne vom deplasa spre satul Bătrânii Credincioşi, care păstrează ceremonii religioase şi cântece de acum 200 de ani. După un dejun inedit pregătit și servit de localnici, ne vom întoarce la Ulan-Ude unde vom fi transferați la gară, pentru plecarea cu trenul la ora 15:45 spre graniţa cu Mongolia şi mai departe spre Ulan Bator. Călătoria cu trenul va străbate fosta rută a caravanelor care transportau ceai din China spre Rusia, prin Ulan Bator. Calea ferată a fost construită în anul 1940 şi face legătura cu ruta trans-siberiană. De la Ulan-Ude până la graniţă vom parcurge 280 km printr-o regiune deosebit de pitorească, cu văi înconjurate de munţi împăduriţi şi râuri, cu mănăstiri bhudiste şi sate tradiţionale. După formalităţile de trecere a frontierei ruse vom continua călătoria prin Mongolia, urmând cursul râului Selenga şi apoi a râului Orkhnon. Oraşul Sukhbaatar, numit după un mare lider militar mongol, reprezintă punctul de frontieră din partea mongoleză. Vom străbate stepele ierboase ale Mongoliei călătorind spre Darkhan, al doilea oraş ca mărime din ţară, capitala provinciei Darkhan-Uul, construit în anul 1961 cu sprijinul financiar al fostei URSS. Vom admira priveliştile captivante, vom zări iurtele tradiţionale, cămile, cai, ponei şi vulturi. Noapte de cazare în tren în cuşete cu 4 paturi (contra unui supliment, cuşeta de 4 paturi va putea fi ocupată numai de 2 pers.).
  • 6
    08.07.2020

    Ulan Bator

    • Transport Autocar
    • Cazare Hotel Bayangol 4* (sau similar)
    • Mese Mic dejun, dejun, cină
    • Obiective și activități Mausoleului Zaisan
      Marele templu buddhist Gandan
      Palatul de Iarnă al Hanului Bogd
      Piaţa Centrală Sukhbataar
      Statuia în bronz a lui Ginghis Han
      Muzeul Choijin Lama
      Muzeul Naţional de Istorie
    Sosire la ora 06:50 în capitala Mongoliei, Ulan Bator şi transfer la Hotel Bayangol 4* (sau similar) pentru mic dejun şi pentru lăsarea bagajelor. După o scurtă pauză de odihnă vom începe explorarea oraşului Ulan Bator, situat pe malurile râului Tuul, unde vom sesiza că agitaţia marilor oraşe cosmopolite lipseşte cu desăvârşire. Vom începe cu vizitarea Mausoleului Zaisan, ridicat în cinstea eroilor căzuţi în cel de-Al Doilea Război Mondial, situat în partea sudică a oraşului, pe o colină de unde vom putea surprinde o minunată panoramă asupra capitalei. Vom vizita apoi Marele templu buddhist Gandan, cea mai mare mănăstire activă din ţară, al cărui nume înseamnă “marele loc al bucuriei complete”, unde vom vedea o impresionantă statuie a lui Buddha, Megjid Janraiseg, care reprezintă compasiunea, cu o înălţime de 26,5 m şi o greutate de “numai” 20 de tone, Palatul de Iarnă al ultimului han al Mongoliei, Hanul Bogd, care adăposteşte astăzi o vastă colecţie de obiecte personale, precum şi capodopere ale artei buddhiste. Dejun în cursul vizitelor. Vom vizita în continuarea zilei Piaţa Centrală Sukhbataar, obiectiv legat de independenţa dobândită în anul 1921 şi de numele celebrului revoluţionar Damdin Sukhbaatar, unde veţi putea admira şi frumoasa statuie în bronz a lui Ginghis Han, părintele naţiunii, Muzeul Choijin Lama, dedicat celui de-al optulea frate al Hanului Bogd, respectiv Choijin Lama Luvsankhaidav, complex care adăposteşte exponate valoroase, precum picturi, broderii, sculpturi şi obiecte sacre din perioada secolelor XVII – XX. şi Muzeul Naţional de Istorie care adăposteşte vaste colecţii de exponate reprezentative pentru istoria Mongoliei. Cină şi cazare la Hotel Bayangol 4* (sau similar 4*).
  • 7
    09.07.2020

    Ulan Bator – Parcul Naţional Terelj

    • Transport Autocar
    • Cazare În iurte turistice (cu baie proprie)
    • Mese Mic dejun, dejun, cină
    • Obiective și activități Monumentul de laTsojin Boldog
      Statuia lui Ginghis Han
      Parcul Naţional Terelj
    Mic dejun. Plecare spre Tsojin Boldog pentru a vizita monumentul devenit emblematic pentru Mongolia, situat în valea râului Tuul, dedicat marelui cuceritor Ginghis Han, considerat întemeietorul naţiei, creatorul celui mai mare imperiu din istoria omenirii. Cea mai mare statuie a legendarului Ginghis Han, înaltă de 40 de metri, ridicată în anul 2008, este în acelaşi timp şi cea mai mare statuie ecvestră din lume. Se spune că statuia este orientată spre est, indicând locul naşterii acestuia şi a fost amplasată în locul în care, conform legendei, Ginghis Han a găsit un bici de aur pe care l-a considerat a fi un mesaj de la Tenger, zeul eternului cer albastru, bici care l-a inspirat în cuceririle sale, motivându-l să devină conducătorul clanurilor mongole. De altfel, o să observăm când vom fi în apropierea statuii că acesta ţine în mâna dreaptă un bici aurit. Baza statuii o reprezintă o clădire circulară cu 36 de coloane care se presupune că i-ar reprezenta pe cei 36 de Hani ai Mongoliei, de la Ginghis Han până la Ligdan Han, în timp ce poarta de intrare a complexului a fost decorată cu statuile celor 9 generali „noyons” ai lui Ginghis Han. Dejun. În continuarea zilei vom pleca spre Parcul Naţional Terelj, cel mai vizitat parc naţional din Mongolia, situat la o altitudine de 1600 m, un alt loc spectaculos, unde natura îmbină lanţurile muntoase din granit cu pitoreştile văi ale râurilor care străbat parcul, dintre care cele mai importante sunt Tuul, Terelj şi Baruunbayan. Diversitatea reliefului face ca parcul să adăpostească 250 de specii de păsări, urşi şi elani, pe stânci întâlnindu-se frecvent floarea de colţ, iar în văi, tot felul de flori sălbatice. Fenomenul de eroziune a făcut în timp ca multe formaţiuni stâncoase să aibă forme ce par sculptate, un exemplu de acest fel găsindu-se în apropierea intrării în parc, o stâncă înaltă de 24 m, care reprezintă o broască ţestoasă, “melkhi khad” sau o altă stâncă, cea a bătrânului care citeşte. Cină şi cazare în iurte turistice (cu baie proprie)!
  • 8
    10.07.2020

    Parcul Naţional Terelj – Ulan Bator

    • Transport Autocar
    • Cazare la Hotel Bayangol 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun, dejun, cină
    • Obiective și activități Cursele de cai care preced Festivalul Naadam
      Spectacolele oferite de crescătorii de cai mongolezi
    Mic dejun. Dimineața vom avea prilejul de a participa la cursele de cai care preced Festivalul Naadam, ce se desfăşoară la Khui Doloon Khudag, situat la aprox. 50 km distanţă de Ulan Bator, precum şi la spectacolele oferite de crescătorii de cai mongolezi. Dejun la un restaurant local. Întoarcere la Ulan Bator unde vom avea timp liber pentru relaxare sau cumpărături. Cină barbeque la un restaurant local şi cazare la Hotel Bayangol 4* (sau similar 4*).
  • 9
    11.07.2020

    Ulan Bator

    • Transport Autocar
    • Cazare Hotel Bayangol 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun, dejun, cină
    • Obiective și activități Ceremonie de deschidere a festivalului Naadam
      Spectacol cu muzică folclorică, modernă şi dansuri
    Mic dejun. În această zi vom asista la spectaculoasa ceremonie de deschidere a festivalului Naadam, un spectacol de sunet şi culoare, care va avea loc pe stadionul central, reprezentând pentru mongolezi cel mai important eveniment al anului, care coincide cu ziua naţională a Mongoliei, respectiv 11 iulie. Cel mai mare festival naţional, Naadam se celebrează în fiecare an între 11 şi 13 iulie pe tot teritoriul Mongoliei, cel din capitală fiind însă cel mai spectaculos. Festivalul este indispensabil legat de viaţa nomazilor mongoli care au trăit în stepele Asiei centrale, fiind axat pe trei dintre sporturile tradiţionale naţionale: călărie, lupte şi trasul cu arcul. În zilele noastre, femeilor le este permisă participarea la trasul cu arcul şi tinerelor fete la întrecerile cu cai, bărbaţilor revenindu-le în exclusivitate, luptele. Vom putea admira ritualuri şi costume străvechi, soldaţi îmbrăcaţi în uniforme ca cele de pe vremea lui Ginghis Han, sute de artişti care vor defila îmbrăcaţi în costume tradiţionale aferente perioadelor istorice pe care le vor evoca şi vor dansa acompaniaţi de muzicienii prezenţi pe stadion. În această prima zi a festivalului vom vedea sportivi care îşi vor arăta măiestria în mânuirea arcului sau abilităţile de luptători, câştigătorii bucurându-se de un deosebit respect. Toţi locuitorii ţării sunt încurajaţi să participe la acest festival pentru a dovedi unitatea culturală a naţiunii. Datorită frumuseţii şi originalităţii sale, Festivalul Naadam a fost înscris în anul 2010 pe lista Patrimoniului Mondial Cultural UNESCO. Ceea ce este interesant pentru noi, turiştii, este însă şi atmosfera din jurul stadionului, pentru că vom putea vedea mongolii îmbrăcaţi în straie de sărbătoare, veniţi aici nu numai pentru festivalul în sine ci şi pentru a mânca şi a bea diverse specialităţi, precum specialitatea Naadam-ului, “khuushuur” - o gogoaşă cu carne şi “aireg” - lapte fermentat, fără de care Naadamul nu ar putea fi conceput. Dejun. După-amiază vom participa la cel mai mare spectacol cu muzică folclorică, modernă şi dansuri. Cină şi cazare în Ulan Bator la Hotel Bayangol 4* (sau similar 4*).
  • 10
    12.07.2020

    Ulan Bator – Elsen Tasarkhai

    • Transport Autocar
    • Cazare Iurte turistice
    • Mese Mic dejun, dejun picnic, cină
    • Obiective și activități Parcul Naţional Khogno Khaan
      Elsen Tasarkhai
      Ruinele Mănăstirii Erdene Khamba
    Mic dejun. Ne vom deplasa spre Parcul Naţional Khogno Khaan, care acoperă o suprafaţă de aprox. 46.990 ha, rezervaţie care ne va dezvălui peisaje superbe, o combinaţie perfectă între munţi impozanţi din granit, păduri de mesteacăn, zone deşertice, râuri cristaline şi zone de păşuni înverzite. Natura de aici este cu adevărat spectaculoasă, zonele de taiga alternând cu zonele de stepă, fapt pentru care în această zonă a Deşertului Gobi, ţinutul dinozaurilor, trăiesc astăzi o mulţime de animale, precum lupi, elani, vulpi, căprioare şi leoparzi. În acest parc vom vedea Elsen Tasarkhai, care poate fi tradus ca “dune izolate de nisip”, o succesiune de dune care se întind pe o lungime de aprox. 80 km, făcând parte din Marile Dune Mongole. Dejun picnic. După-amiază vom vizita ruinele Mănăstirii Erdene Khamba, situată la poalele muntelui Khogno Khaan, mănăstire ridicată în sec. al XVII-lea de către Zanabazar, un lider spiritual şi politic care a fost educat în Tibet şi care ulterior a fost sanctificat, devenind astfel primul sfânt buddhist din Mongolia. Zanabazar a ridicat mai multe astfel de mănăstiri, însă Mănăstirea Erdene Khamba ridicată în onoarea mentorului său Lama Erdene a fost sanctuarul care i-a plăcut cel mai mult, putând adăposti în vremurile ei de glorie, peste 1.000 de călugări în acelaşi timp. Din păcate, astăzi, mănăstirea nu mai este funcţională, însă ocazional mai au loc ceremonii religioase. Cină şi cazare în iurte turistice.
  • 11
    13.07.2020

    Elsen Tasarkhai – Karakorum

    • Transport Autocar
    • Cazare Iurte turistice
    • Mese Mic dejun, dejun, cină
    • Obiective și activități Mănăstirea Erdene Zuu
      Muzeul din Karakorum
      2 “turtle stones”
    Mic dejun. Vom pleca spre Karakorum, oraş fondat în anul 1220 de către marele Ginghis Han, fostă capitală a Mongoliei timp de 140 de ani, loc important de oprire pe Drumul Mătăsii care uimea în trecut călătorii care veneau din Occident, cu bogăţiile sale, dar şi cu toleranţa religioasă, aici existând atât temple budhiste, moschei, dar şi biserici creştine. În anul 1388 oraşul a fost în mare parte distrus, iar din ruinele sale a fost ridicată Mănăstirea Erdene Zuu, în traducere “sute de comori”, celebră pentru cele 108 stupe, care simbolizează bobii din rosariul de rugăciune buddhist. Mănăstirea ridicată în perioada anilor 1585 - 1586, la ordinul bunicului lui Zanabazar, Abtai Han, după întâlnirea sa cu cel de-al III-lea Dalai Lama, când religia buddhistă tibetană a fost declarată religie de stat în Mongolia, este una dintre puţinele mănăstiri care au scăpat de distrugerile comuniste din anii 1930 şi se regăseşte pe lista Patrimoniului Universal UNESCO. Aici vom vedea lucrările unice ale lui Zanabazar, primul lider al buddhistilor mongoli, opere de o valoare inestimabilă ale artizanilor mongoli precum sculpturi, măşti de tam, aplice, broderii, statui din lemn şi bronz închinate zeilor, dar şi o colecţie de torgon burhan, picturi pe materiale care se pot rula, realizate în secolele XVI – XIX. Mai multe relicve din piatră le vom vedea în muzeul din Karakorum unde sunt păstrate piese aparţinând clădirilor din vechiul oraş. După dejun, prilej de a descoperi savoarea bucătăriei locale, vom vizita o familie nomadă unde vom afla amănunte despre tradiţiile şi modul lor actual de viaţă complet diferit faţă de traiul de la oraş, locuinţele lor mobile de formă conică, semănând cu nişte corturi, fiind acoperite în exterior cu pâslă şi piei de animale iar în interior cu covoare decorative. Vom vizita în continuarea zilei unul dintre cele 4 puncte de hotar ale fostei capitale din timpul temutului Ginghis Han, 2 “turtle stones”, sculpturi care reprezentau broasca ţestoasă, în calitatea sa protectoare, simbolizând eternitatea. Cină şi cazare în iurte turistice.
  • 12
    14.07.2020

    Karakorum – Parcul Naţional Hustai

    • Transport Autocar
    • Cazare Iurte turistice
    • Mese Mic dejun, dejun picnic, cină
    • Obiective și activități Parcul Naţional Hustai
      Muzeul centrului turistic din parc
    Mic dejun. În această zi ne vom îndrepta spre Parcul Naţional Hustai renumit datorită cailor sălbatici asiatici “takhi”. În anul 1992 s-a înfiinţat aici o rezervaţie naturală cu o suprafaţă de 506 km2, care s-a transformat în anul 1998 în parc naţional cu scopul de a proteja ecosistemul pădurilor de stepa, extrem de fragil datorită exploatării agresive a acestui teritoriu, dar şi cu scopul de a reintroduce în acest areal protejat caii Przewalski, “takhi”. Deoarece din anul 1960 niciun exemplar din această rasă nativă mongoleză nu se mai găsea în sălbăticie în întreaga ţară, au fost aduse câteva exemplare de la o grădină zoologică din Olanda. Din fericire, astăzi parcul adăposteşte peste 300 de cai sălbatici din această specie salvată de la dispariţie. Datorită faptului că parcul ocupă un teritoriu vast, cu zone deşertice dar şi cu zone muntoase, vom avea oportunitatea de a vedea şi alte sălbăticiuni precum căprioare, cerbi, mistreţi, lupi, vulpi etc. şi variate specii de păsări precum vulturi, şoimi, berze, lebede etc. Dejun picnic. Vom avea prilejul de a vizita muzeul centrului turistic din parc, în care sunt prezentate date despre viaţa cailor sălbatici din regiune, iar doritorii pot călări caii puşi la dispoziţia turiştilor în acest scop. Cină şi cazare în iurte turistice.
  • 13
    15.07.2020

    Parcul Naţional Hustai – Ulan Bator – Hohhot

    • Transport Autocar, avion
    • Cazare Hotel Holiday Inn 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun, masă în avion, cină
    • Obiective și activități Templul Dazhao
      Plimbare pe strada Saishang
    Mic dejun. Ne vom îndrepta spre aeroportul din Ulan Bator pentru zborul companiei Calm Air International, MO 801 (14:00 / 15:30) spre Hohhot, “oraşul verde” sau “oraşul templelor”, capitala Regiunii Mongoliei Interioare Autonome, regiune situată în nordul Chinei. Cu o populaţie de aprox. 3 milioane de locuitori, Hohhot este cel mai important centru administrativ din regiune, numele său însemnând “oraşul albastru”, albastru fiind simbolul cerului, al eternităţii şi purităţii în cultura mongoleză. În anul 1557, conducătorul mongol Altan Khan a început construcţia templului Dazhao în Câmpia Tumed pentru a determina dinastia conducătoare chineză din acea perioadă, dinastia Ming (1368-1644), să îl recunoască drept şef al tuturor triburilor mongole din sud, drept pentru care oraşul actual s-a dezvoltat în jurul acestui templu. Sosire la Hohhot şi transfer pentru vizitarea celui mai vechi şi celui mai mare templu din Hohhot, Templul Dazhao, templu cunoscut şi sub numele de Templul lui Buddha de argint datorită unei statui care îl înfăţişează pe Sakyamuni. Alte două obiecte valoroase, o pereche de dragoni sculptaţi pe pilonii auriţi ce străjuiesc statuia lui Buddha şi o frescă deosebită de pe holul templului, atrag turiştii din întreaga lume. Vom face apoi o plimbare pe strada Saishang, care păstrează stilul construcţiilor din perioada dinastiilor Ming şi Qing. Cină şi cazare la Hotel Holiday Inn 4* (sau similar 4*).
  • 14
    16.07.2020

    Hohhot – Deşertul Kubuqi – Baotou

    • Transport Autocar
    • Cazare Hotel Kai Bin 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun, dejun, cină
    • Obiective și activități Templul Celor Cinci Pagode
      Mormântul lui Zhaojun
      Deşertul Kubuqi
      Resonant Sand Gorge
      Mănăstirea Wudangzhao
    Mic dejun. Dimineaţa vom vizita Templul Celor Cinci Pagode, care comparativ cu alte pagode este unic prin structura sa specială, pagodă peste pagodă, prin glazurile colorate în verde şi galben, prin cele 1563 imagini ale lui Buddha şi pentru harta astrologică mongolă cioplită în piatră. Vom vedea apoi mormântul lui Zhaojun, o frumoasă prinţesă care s-a căsătorit cu hanul mongol Xiongnu Chanyu, în timpul dinastiei Han (206 î. Hr – 220 î. Hr), pentru unitatea Chinei şi frumosul monument ecvestru al celor doi. Mormântului i se mai spune “mormântul verde”, deoarece toamna, atunci când frunzele şi iarba îngălbenesc, iarba de pe mormânt rămâne verde şi viguroasă. După dejun ne vom îndrepta spre Deşertul Kubuqi pentru a ajunge la Resonant Sand Gorge, dunele cântătoare, despre care Marco Polo a spus prima dată când a călcat pe ele că scot un “sunet duios”. În zilele în care soarele încălzeşte dunele de nisip, uneori se pot auzi anumite sunete comparabile cu muzicalitatea pe care o transmite un violoncel. De fapt sunt vibraţii care se produc atunci când particulele de nisip din adâncuri se amestecă. Aceste vibraţii sunt de diferite intensităţi, precum notele muzicale, cauză pentru care cei care păşesc pe nisipul fierbinte au senzaţia că muzica provine din subteran. Vom vizita apoi Mănăstirea Wudangzhao, cea mai mare şi cea mai bine conservată mănăstire budistă din Mongolia Interioară care a fost construită în timpul domniei împăratului Kang Xi din dinastia Ong, după modelul Mănăstirii Tashihunbu din Tibet. În interiorul mănăstirii sunt adăpostite aprox. 1.500 de statui bhudiste, din care cea mai notabilă este Daweide, statuia cu 9 capete, 34 de braţe şi 16 picioare. Toate colecţiile de artă şi picturile murale care reflectă caractere istorice, obiceiuri, mituri şi minunate peisaje sunt materiale preţioase pentru studierea istoriei şi culturii minorităţilor. Ne vom deplasa apoi spre Baotou, “oraşul căprioarei” în interiorul căruia se întinde cea mai mare suprafaţă verde din Mongolia Interioară. Oraşul deţine o mulţime de dovezi despre faptul că a fost “locuit” încă de acum 6 mii de ani, din epoca neolitică. În perioada 476 î. Hr – 221 î. Hr, Statul Zhao a construit zidul care astăzi se află în suburbiile oraşului, despre care istoricii spun că ar fi cea mai veche parte a Marelui Zid. În epoca contemporană, zona a devenit un oraş-port în care s-a dezvoltat comerţul cu blănuri, bazat pe căile navigabile ale fluviului Galben. Cină şi cazare la Hotel Kai Bin 4* (sau similar 4*).
  • 15
    17.07.2020

    Baotou – Beijing

    • Transport Autocar, tren
    • Cazare Hotel Novotel Xinqiao Beijing 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun
    Mic dejun. Transfer la gară, de unde vom lua trenul spre Beijing la ora 10:45. Traseul până la Beijing ne va încânta prin diversitatea şi pitorescul său. Sosire în Beijing la ora 21:50 şi transfer pentru cazare la Hotel Novotel Xinqiao Beijing 4* (sau similar 4*).
  • 16
    18.07.2020

    Beijing

    • Transport Autocar
    • Mese Mic dejun
    Mic dejun. Zi liberă pentru plimbări, vizite individuale şi ultimele cumpărături. Agenţia asigură cazarea în hotel până la ora transferului, respectiv ora 23:00, când se va pleca la aeroport pentru întoarcerea spre casă.
  • 17
    19.07.2020

    Moscova – Bucureşti

    • Transport Avion
    • Mese În avion
    Plecare spre Moscova cu compania Aeroflot, zbor SU 201 (02:45 / 05:35), de unde vom pleca spre Bucureşti cu zborul SU 2034 (09:20 / 12:30).


Informatii tarif

1480 EURO + 1795 USD / loc în cameră dublă; Supliment single: 590 USD

tarif valabil pentru un grup minim de 20 turişti; pt. 15 – 19 turişti, tariful se va majora cu 150 usd / pers.


  • transport
    Avion
    Tren
    Autocar
  • cazare
    1 noapte în Irkutsk
    1 noapte în Ulan – Ude
    3 noapţi în Ulan Bator
    1 noapte în Hohhot
    1 noapte în Baotou
    1 noapte în Bejing
    4 nopţi în iurte turistice
  • mese
    Mic dejun: 15
    Dejun: 12
    Cine: 12
  • ghizi
    Insotiţor DAL Travel
    Ghizi locali
  • marime grup
    20-25

Servicii

Tariful include

- transport intercontinental cu avionul pe rutele: Bucureşti – Moscova – Irkutsk şi Beijing – Moscova – Bucureşti cu compania Aeroflot
- transport continental cu avionul pe ruta: Ulan Bator – Hohhot cu compania Calm Air International
- transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
- transport cu tren de noapte (cuşete de 4 locuri) pe rutele: Irkutsk – Ulan Ude şi Ulan Ude – Ulan Bator
- transport cu tren pe ruta Batou – Beijing
- 8 nopţi cazare în hoteluri de 4* şi 3*
- 4 nopţi cazare în iurte turistice
- mesele menţionate în program, cu mâncare tradiţională mongoleză / chinezească: 15 mic dejunuri, 12 dejunuri şi 12 cine
- transferurile, tururile şi excursiile menţionate în program
- taxele de intrare la obiectivele menţionate în program
- intrarea la Festivalul Naadam din Ulan Bator
- 1 sticlă de 1,5 l de apă plată / zi în Mongolia
- ghizi locali
- conducător român de grup
- asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism
- BONUS: PACHET TURIST PLUS PREMIUM GENERALI care include Asigurare medicală, pe întreaga durată a programului, care acoperă o sumă maximă de 30.000 euro/pers. (cheltuieli medicale de urgență și/sau repatriere, însă care nu este menită a acoperi complicațiile sau recidivele bolilor/afecțiunilor de care dumneavoastră suferiți anterior începerii călătoriei) și Asigurarea STORNO de călătorie, care acoperă pierderile financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate, a cărei valoare storno acoperă până la 2000 euro/persoană (cu franșiză de 10%); acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei; se poate încheia turiștilor cu vârsta maximă de 74 ani împliniți


Tariful nu include

- taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile intercontinentale: aprox. 395 euro/pers. şi continentale: 90 usd/pers., care se plătesc odată cu excursia (pot fi modificate de companiile aeriene, valoarea exactă fiind cunoscută la data emiterii biletelor de avion)
- taxa de viză Rusia: 75 euro/pers.
- taxa de viză Mongolia: 100 usd/pers.
- taxa de viză China: 130 euro/pers.
- taxe de ieşire de pe aeroporturi, numai dacă se aplică
- alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi etc.
- excursiile opţionale care se pot realiza cu un număr minim de participanţi, precizat de partenerii externi, tarifele acestora fiind informative; în funcţie de timpul disponibil, la faţa locului, se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerul local
- bacşişuri: 60 euro/pers. pentru ghizi, şoferi, ajutori de şoferi – nu şi pentru bagajişti (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire); bacşişurile nu se referă şi la excursiile opţionale


Acte necesare

- paşaport valabil minim 6 luni de la data încheierii călătoriei; paşaportul trebuie să conţină minim 4 pagini libere
- 3 fotografii color 3,5х4,5 cm pe fundal deschis, cu imaginea clară a chipului (din faţă), fără ochelari cu lentile fumurii şi cu capul descoperit
- aplicația pentru viză pentru China se face online de către agenție, urmând ca fiecare turist să se prezinte personal la Centrul de viză China pentru înregistrarea datelor biometrice (amprenta digitală); prezența este obligatorie la data și ora stabilite de comun acord


Condiții de înscriere

- înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 50% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
- diferenţa de 50 %, se achită cu min. 30 de zile înainte de data plecării
- turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
- în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti


Observații

- conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
- agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
- agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
- prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
- conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
- cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
- clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
- distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
- dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
- agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
- agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
- în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
- aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor
- agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
- conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afară obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
- excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia DAL TRAVEL; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
- agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
- în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
- agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
- copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate- copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
- copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
- vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
- c/v excursiei poate fi achitată şi în lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăţi
- prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »


Oferte similare

Circuit cu insotitor

1580 EURO + 2640 USD

01.07.2024 - 14.07.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

3460 EURO

14.05.2024 - 27.05.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

3990 EURO

11.05.2024 - 26.05.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

3960 EURO

15.05.2024 - 30.05.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

2970 EURO + 2450 USD

13.09.2024 - 01.10.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

3460 EURO

02.05.2024 - 15.05.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

3380 EURO

11.10.2024 - 28.10.2024

VEZI OFERTA

Ce spun turistii nostri?