Revelion Maroc


Capitale imperiale, Sahara, berberi și oaze

1590 EURO Vezi detalii
27.12.2022
08.01.2023
13 zile
Vandut
Marrakech – El Jadida – Casablanca – Rabat – Meknes – Volubilis – Fes – Ifrane – Midelt – Erfoud – Todra – Tinghir – Ouarzazate – Ait Ben Haddou – Essaouira
6 poze

Vă invităm să petreceţi sfârşitul de an într-o ţară mică ce ar putea fi declarată monument, deoarece atrage mii de turişti prin arhitectura sa deosebită, prin bazarele pline de agitaţie, dar mai ales prin magnificul peisaj unde munţii, pădurile, cascadele, deșertul şi plajele minunate dau o notă romantică bogăţiei orientale plină de exotism şi mister. Veţi fi învăluiţi de un amestec fantastic de oameni, mirosuri, culori şi sunete în capitalele imperiale ale Marocului: Marrakech, Fes, Meknes sau Rabat. Marocul vă va oferi o imagine sugestivă, foarte bine conservată a civilizaţiei arabe din nordul Africii în toată splendoarea ei, încadrată fericit de spaţiul mediteranean în care s-a născut şi a înflorit, punându-şi apoi amprenta binefăcătoare, timp de aproape şapte secole şi asupra civilizaţiilor din zona de sud-vest a Europei. Şi nu în ultimul rând, Revelionul pe care vă invităm să-l petreceţi în Marrakech va rămâne cu siguranţă o amintire de-o viaţă!


Top obiective

Artă şi arhitectură

Moscheea Koutoubia, Mormintele Sultanilor Saadieni, Palatul Bahia, Bab Agnau, Bazarul, Piaţa Jamaa-el Fna din Marrakech, Medina din Essaouira, aşezarea fortificată Ait Ben Haddou, Atlas Studios, Medresa Attarine, Medresa Bou Inania, Şcoala Coranică, Moscheea Qaraouiyine, Mausoleul Mulai Idriss, Souk Nejjarine, cartierul evreiesc Mellah, Palatul Regal din Marrakech, Palatul Regal din Fes, situl arheologic Volubilis, Meknes cu depozitele de grâne ale Sultanului Moulay Ismail, zidurile de apărare Hari Souani, El Hedim, Poarta Bab Mansour, mormântul Sultanului Moulay Ismail şi vechea Medina, Rabat cu Fortăreața Mechouar, Palatul Regal, Turnul Hassan, Kasbahul Oudaya şi Mausoleul, Casablanca cu Piața Mohamed al V-lea, Primăria, Catedrala Sacre Cœur, Noua Medină şi Moscheea Hassan al II-lea.

Natură şi Peisaje

Grădinile Menara, Munţii Atlas, Pasul Tizi n'Tichka, Deşertul Sahara, Canionul Todra, Parcul Ligii Arabe, La Corniche, Munților Atlas Munţilor Atlas Mijlocii, Parcul Ligii Arabe, Grădinile Majorelle

Tradiţii şi evenimente

Plimbare cu cămilele în Deşertul Sahara, preparatele tradiționale marocane, Valea Ourika: Ferme terasate, kasbah-uri, sate tradiționale de berberi, modul de viață montan tradițional

Experienţe şi Distracţii

Cină orientală cu spectacol folcloric, apus de soare în Deşertul Sahara, cină cu un spectacol „a Diffa Fantasia” în Marrakech


afiseaza itinerariul complet afiseaza itinerariul pe scurt
  • 1
    27.12.2022

    Bucureşti – Frankfurt – Marrakech

    • Transport Avion
    • Cazare Hotel Zalagh Kasbah 4* (sau similar 4*)
    • Mese În avion, cină
    Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 04:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Lufthansa). Plecare spre Frankfurt cu compania Lufthansa, zbor LH 1423 (06:15 / 07:50), de unde se va pleca spre Marrakech, cu zborul LH 4370 (10:55 / 14:35). Sosire în Marrakech, al doilea oraş imperial ca vechime, supranumit „Perla Sudului”. Istoria spune că în anul 1062, nomadul Almoravides, călugarul-soldat, a trecut munţii şi descoperind acest ţinut de vis, nu l-a mai putut părăsi. Puţin mai târziu, Marrakech devenea capitala unui mare imperiu, recunoscut din Andaluzia până în Sudan. Cuvântul Marrakech provine din limba berberilor şi înseamnă „Aşezarea lui Dumnezeu”. Cină şi cazare la Hotel Zalagh Kasbah 4* (sau similar 4*).
  • 2
    28.12.2022

    Marrakech – El Jadida – Casablanca

    • Transport Autocar
    • Cazare Hotel Best Western 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun
    • Opționale Essaouira
    Mic dejun. Plecare spre El Jadida, numit inițial Mazagan, un mic oraș marocan situat pe Coasta Atlanticului la aproximativ 100 de kilometri distanță față de Casablanca. Ne vom putea relaxa la mare, bucura de plaja liniștită, de priveliștile frumoase ale acestui fermecător oraș și vom putea observa pescarii care ies în larg cu bărci precum cele din Essaouira. Vom avea ocazia de a explora orașul, plimbându-ne pe străzile sale înguste prilej de a descoperi construcțiile din timpul ocupației portugheze, de la începutul secolului al XVI-lea. Și ca în majoritatea orașelor de coastă din Maroc, ne vom putea răsfăța cu multe varietăți de pește proaspăt la grătar. Ne vom deplasa în finalul zilei către Casablanca pentru cină și cazare la Hotel Best Western 4* (sau similar 4*).
  • 3
    29.12.2022

    Casablanca

    • Transport Autocar
    • Cazare Hotel Best Western 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun, cină festivă de Revelion
    • Obiective și activități Tur panoramic Casablanca
      Piața Mohamed al V-lea
      Primăria
      Catedrala Sacre Cœur
      Parcul Ligii Arabe
      Noua Medină
      La Corniche
    Mic dejun. Zi dedicată explorării oraşului Casablanca. Vom face un tur panoramic al capitalei economice a Marocului, oraș care se bucură de o binecuvântată așezare într-un minunat golf al Mării Mediterane și unde, în cochetele cafenele, parcă se mai simte încă parfumul inefabil a lui Ingrid Bergman învăluit în fumul țigărilor lui Humphrey Bogart. În timpul turului vom avea prilejul de a admira Piața Mohamed al V-lea, inima orașului, flancată de o splendidă arhitectură colonială franceză, Primăria, Catedrala Sacre Coeur, o lucrare fascinantă a arhitecturii în stil neogotic, cu influențe Art Deco și marocane, construită în anul 1930 când Marocul era încă sub conducerea Franței, Parcul Ligii Arabe și Noua Medină. Vom putea vizita Moscheea Hassan al II-lea, simbolul orașului, a treia ca mărime din lume, cu un turn de 210 m înălțime care domină orașul (costul biletului de intrare se va achita la fața locului, aprox. 13 euro/pers.), după care ne vom putea plimba pe bulevardul de pe faleză, numit ca în toate țările mediteraneene, La Corniche. Cină şi cazare la Hotel Best Western 4* (sau similar 4*).
  • 4
    30.12.2022

    Casabanca – Rabat – Meknes – Volubilis – Fes

    • Transport Autocar
    • Cazare Hotel Les Merinides 5* (sau similar 5*)
    • Mese Mic dejun şi cină
    • Obiective și activități Tur panoramic
      Fortăreața Mechouar
      Turnul Hassan
      Zidurile de apărare Hari Souani, El Hedim, Poarta Bab Mansou
      Situl arheologic Volubilis
    Mic dejun. Azi ne vom deplasa spre Ouarzazate, prilej de a cunoaște mai profund cultura și viața autentică a localnicilor din satele berbere, care au stăpânit Munții Atlas de peste 3.000 de ani și de a admira peisajele minunate pe care le vom străbate într-un traseu inedit și spectaculos până la Ouarzazate, numit și “Poarta către Deșertul Sahara”. Vom ajunge în inima munților Atlas, vom traversa pitorescul pas Tizi n'Tichka, aflat la o altitudine de 2.260 m, de unde vom putea admira numeroasele așezări berbere, cu casele lor tipice de pământ, care adăpostesc familii numeroase și care sunt răspândite prin văile adânci ale munților. În continuarea zilei ne vom îndrepta spre Ait Ben Haddou, așezare fortificată inclusă pe lista Patrimoniului Mondial Cultural UNESCO, aceasta fiind una dintre cele mai importante de-a lungul vechiului drum de caravane dintre Sahara și Marrakech, pe care erau transportați în trecut, sclavii, aurul, fildeșul și sarea. Spectaculoasa fortăreață a servit ca decor pentru numeroase filme, printre care și celebra producție cinematografică “Prințul Deșertului”. Vom vizita și “Atlas Studios”, unde au fost filmate numeroase pelicule celebre, precum Lawrence - Prințul Arabiei, Iisus din Nazaret, Războiul Stelelor, Gladiatorul, Mumia etc.. Vom ajunge apoi la Ouarzazate, oraș situat pe un platou deșertic la o altitudine de 1.600 m, dincolo de care se întinde la nesfârșit Deșertul Sahara. Ridicat în anul 1928, Ouarzazate este renumit pentru trandafirii săi și reprezintă în prezent punctul de plecare spre oaze și spre satele fortificate din sudul Marocului. Orașul a fost ridicat de berberi, care au construit proeminentele “kasbahs”, așezări fortificate terasate, un fel de medine, care oferă o priveliște de neuitat. Cină și cazare la Hotel Club Hanane 4* (sau similar 4*).
  • 5
    31.12.2022

    Fes

    • Transport Autocar, vehicule 4X4
    • Cazare Hotel Les Merinides 5* (sau similar 5*)
    • Mese Mic dejun şi cină
    • Obiective și activități Oraşul nou
      Oraşul medieval
      Oraşul vechi
      Medresa Attarine
      Palatul Regal
      Cartierul evreiesc Mellah
      Cină festivă de Revelion la restaurantul hotelului.
    Mic dejun. Zi dedicată explorării oraşului Fes, prilej cu care vom intra în atmosfera plină de culoare şi mister pe care o degajă străduţele înguste şi întortochiate din labirintul medinei vechi. Capitala intelectuală și centrul religios al Marocului, Fes este perla lumii arabe, considerat a fi cel mai vechi și cel mai conservator oraș al lumii islamice, aici aflându-se cele mai vechi universități din lume, precum Universitatea Al-Karaouine, fondată în anul 859, cea mai veche universitate arabă din lume și cea mai importantă instituție de învățământ superior islamic, fapt pentru care Fesul a devenit orașul filozofilor, al teologilor și centrul artelor Andaluziene. Vom vedea că oraşul este împărţit în trei părţi: oraşul nou, construit în anul 1912 pe vremea când Marocul era colonie franceză, oraşul medieval, construit pe vremea imperiului Meridines în sec. al XIII-lea şi oraşul vechi, pe atunci Fez el Bali, construit pe vremea imperiului Idriss, oraş care a fost descoperit în anul 809. Vom descoperi în continuare Medresa Attarine, locaţia unei frumoase şcoli islamice, care datează din sec. al XIV-lea, atelierele meşteşugarilor, artiştilor şi tăbăcarilor, Şcoala Coranică, Moscheea Qaraouiyine, una dintre cele mai vechi universităţi islamice, Mausoleul Mulai Idriss, Souk Nejjarine, renumita piaţă unde se poate vedea şi fântâna cu acelaşi nume şi cartierul evreiesc Mellah. În finalul zilei vom admira Palatul Regal faimos prin elementele de arhitectură arabă și maură, acesta fiind una din reședințele actualului rege al Marocului, motiv pentru care nu este permis accesul în interior. Cazare la Hotel Les Merinides 5* (sau similar 5*) și Cină festivă de Revelion la restaurantul hotelului. La Mulţi Ani 2023!
  • 6
    01.01.2023

    Fes – Ifrane – Midelt – Erfoud

    • Transport Autocar
    • Cazare Hotel Palm’s Club 4* (sau similar 4*)
      autovehicule 4x4
    • Mese Mic dejun, dejun și cină
    • Obiective și activități Ifrane
      Munților Atlas
      Munţilor Atlas Mijlocii
      Deșertul Sahara
      Plimbare cu cămilele
    Mic dejun. Traseul zilei va trece prin păduri dense de pini şi cedrii, ferme terasate şi sate de berberi, cunoscuţi pentru obiectele manuale artizanale şi ca experţi în ţesutul covoarelor. Pe parcurs vom face scurte opriri în Ifrane, o staţiune încântătoare de schi din regiunea Munţilor Atlas Mijlocii care s-a dezvoltat în timpul administraţiei franceze, având astfel un stil inconfundabil european, asemănător unui sat alpin. Ne vom deplasa apoi spre localitatea liniștită Midelt, situată la poalele Munților Atlas pentru dejun. În continuarea zilei ne vom îndrepta spre Erfoud, un mic orășel din estul Marocului, destinație populară mai ales pentru peisajele pe care le oferă Deșertul Sahara. După formalitățile de cazare la Hotel Palm’s Club 4* (sau similar 4*), ne vom îmbarca în autovehicule 4x4, care ne vor duce în Deșertul Sahara unde vom admira apusul de soare și unde, opțional, vom putea face o plimbare cu cămilele (se achită la fața locului). Cină și cazare la Hotel Palm’s Club 4* (sau similar 4*).
  • 7
    02.01.2023

    Erfoud – Todra – Tinghir – Ouarzazate

    • Transport Autocar
    • Cazare Hotel Club Hanane 4* (sau similar 4*).
    • Mese Mic dejun şi cină
    • Obiective și activități Canion Todra
      Deșertul Sahara
      Festival al Curmalilor
    Mic dejun. În această dimineață ne vom deplasa spre Ouarzazate trecând prin Boumalne și Tinghir. Vom ajunge la faimosul Canion Todra, străjuit de roci monolit cu o înălțime de aprox. 300 m, unde vom face o oprire pentru a admira și a fotografia peisajul mirific. Vom trece apoi prin Tinghir, un mic orășel din estul Marocului, destinație populară mai ales pentru peisajele pe care le oferă deschiderea spre Deșertul Sahara, fiind considerat „poarta de intrare” în deșert, oraș aflat și la originea celebrului Festival al Curmalilor, care se desfășoară în fiecare an în luna octombrie. Vom ajunge apoi la Ouarzazate, oraș situat pe un platou deșertic la o altitudine de 1.600 m, dincolo de care se întinde la nesfârșit Deșertul Sahara. Ridicat în anul 1928, Ouarzazate este renumit pentru trandafirii săi și reprezintă în prezent punctul de plecare spre oaze și spre satele fortificate din sudul Marocului. Orașul a fost ridicat de berberi, care au construit proeminentele „kasbahs”, așezări fortificate terasate, un fel de medine, care oferă o priveliște de neuitat. Cină și cazare la Hotel Club Hanane 4* (sau similar 4*).
  • 8
    03.01.2023

    Ouarzazate – Ait Ben Haddou – Marrakech

    • Transport Autocar
    • Cazare Hotel Diwan 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun şi cină
    • Obiective și activități „Atlas Studios”
      Pas Tizi n'Tichka
      Numeroasele așezări berbere
    Mic dejun. Plecare spre Ait Ben Haddou, așezare fortificată inclusă pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, aceasta fiind una dintre cele mai importante de-a lungul vechiului drum de caravane dintre Sahara și Marrakech, pe care erau transportați în trecut, sclavii, aurul, fildeșul și sarea. Spectaculoasa fortăreață a servit ca decor pentru numeroase filme, printre care și celebra producție cinematografică „Prințul Deșertului”. Vom vizita în continuare „Atlas Studios”, unde au fost filmate numeroase filme celebre, precum Lawrence - Prințul Arabiei, Iisus din Nazaret, Războiul Stelelor, Gladiatorul, Mumia etc.. Vom traversa în continuare pitorescul Pas Tizi n'Tichka, aflat la o altitudine de 2.260 m, de unde vom putea admira numeroasele așezări berbere, cu casele lor tipice de pământ care adăpostesc familii numeroase și care sunt răspândite prin văile adânci ale munților. După-amiază vom sosi în Marrakech pentru cină şi cazare la Hotel Zalagh Kasbah 4* (sau similar 4*).
  • 9
    04.01.2023

    Marrakech

    • Transport Autocar
    • Cazare Hotel Zalagh Kasbah 4* (sau similar 4*).
    • Mese Mic dejun, cină
    • Obiective și activități Moscheea Koutoubia
      Piaţă Jamaa-el Fna
      Grădinile Menara
      Palatul Bahia
      Bab Agnau
    Mic dejun. În această zi vom începe explorarea „oraşului roşu”, numit astfel datorită culorii solului, prilej cu care vom admira Moscheea Koutoubia, o capodoperă a artei maure construită în stil marocan-andaluz în anul 1158 de către Sultanul Abdelmoumen Al Mouahidi, cunoscută şi ca Moscheea Librarilor, datorită numeroaselor magazine care o înconjurau şi în care se vindeau manuscrise. Moscheea ne va reaminti de versiunea mai veche din Cordoba, deși înălțimea minaretului Koutoubia este mult mai mare față de cel din Andalucia. Vom admira moscheea doar pe afară, deoarece accesul în interior este permis numai musulmanilor. Ne vom deplasa apoi spre celebra piaţă Jamaa-el Fna, unde prin intermediul celor care vin să-și valorifice produsele și a celor care vin să le cumpere, ne vom face o idee asupra modalităților prin care aceștia își exprimă cultura veche de câteva secole. Piața este considerată ca cea mai pitorească atracţie a oraşului, unde spectacolul oferit de oamenii şi obiceiurile locului este unic, fiind renumită pentru muzicanții, acrobații, îmblânzitorii de șerpi, povestitorii sau prezicătorii care fac spectacol, dar și pentru restaurantele și terasele din zona unde vom putea gusta din preparatele tradiționale marocane. Vom vedea apoi Grădinile Menara, construite în sec. al XII-lea de către califul berber Abd al-Almohad Mu'min, mare parte a grădinii fiind ocupată de livezi de măslini, chiparoşi şi alţi pomi fructiferi, Mormintele Sultanilor Saadieni, o grădină - cimitir în care se odihnesc peste 150 de prinţi şi membri ai familiei regale, Palatul Bahia, care a servit drept palat rezidenţial al vizirului Marrakech-ului, Bab Agnau, cea mai veche poartă care face parte din zidul care înconjoară oraşul şi bazarul oraşului. Vom fi apoi transferaţi pentru cină și cazare la Hotel Zalagh Kasbah 4* (sau similar 4*).
  • 10
    05.01.2023

    Marrakech – Essaouira – Marrakech

    • Transport Avion
    • Cazare Hotel Zalagh Kasbah 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități Timp liber în Marrakech pentru vizite și activități individuale
    • Opționale Cină ca în poveștile orientale
      Essaouira
      Tur de oraş
      Fortificaţiile impresionante
      Portul pescăresc şi medina
      Explora souq-ului local
      Cina la Restaurant Chez Ali
      Spectacol folcloric
    Mic dejun. Timp liber în Marrakech pentru vizite și activități individuale sau excursie opţională de o zi la Essaouira, oraş portuar pe coasta Oceanului Atlantic şi totodată staţiune de litoral, renumit pentru Medina sa cu ziduri fortificate, numită anterior Mogador, nume care provine de la cuvântul fenician „Migdol” şi care înseamnă „o mică cetate”, aflat pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Vă veți convinge la fața locului de ce Essaouira este numită „bijuteria Atlanticului” de pe vremea când Orson Welles a filmat aici în anul 1949 scene din celebra producție cinematografică Othello. Veți face un tur de oraş însoţiţi de ghidul local, alături de care veți vedea fortificaţiile impresionante, portul pescăresc şi medina, veți explora souq-ul local, veți descoperi străduţele înguste, străjuite de vechile ziduri ale medinei, care i-a inspirat pe marii muzicieni precum Jimmy Hendrix sau Cat Stevens şi veți colinda magazinele în căutare de suveniruri specifice, precum cele prelucrate din lemn de thuya. Întoarcere la Marrakech. Seara, opţional transfer în afara orașului pentru o cină ca în poveștile orientale, la celebrul Restaurant Chez Ali, amenajat în corturi tradiționale unde vom asista la un spectacol folcloric susținut de formații reprezentând diferite regiuni ale Marocului. Cazare la Hotel Zalagh Kasbah 4* (sau similar 4*).
  • 11
    06.01.2023

    Marrakech – Valea Ourika – Grădinile Majorelle – Marrakech

    • Cazare Hotel Zalagh Kasbah 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun
    • Opționale Valea Ourika:
      Ferme terasate
      Kasbah-uri
      Sate tradiționale de berberi
      Modul de viață montan tradițional
      Grădinile Majorelle
      Cină cu un spectacol „a Diffa Fantasia” în Marrakech
    Mic dejun. Timp liber în Marrakech pentru vizite și activități individuale sau excursie opţională în Valea Ourika și la Grădinile Majorelle. Vă veți deplasa întâi spre Valea Ourika una dintre cele mai frumoase văi, ca o grădină, care se întinde de-a lungul râului Wadi și trece prin Munții Atlas Înalți. Veți admira ferme terasate, kasbah-uri care domnesc maiestuos peste vale, sate tradiționale de berberi, vă veți bucura de peisajele oferite de pădurile cu pini și veți vedea modul de viață montan tradițional. La întoarcerea în Marrakech veți vizita Grădinile Majorelle unde se află fosta casă a pictorului francez cu acelaşi nume, ce a devenit ulterior reşedinţa lui Yves Saint Laurent, care a adăugat un plus de valoare casei prin grădinile magnifice. Seara vă recomandăm o cină cu un spectacol de neratat în Marrakech „a Diffa Fantasia”. Cazare la Hotel Zalagh Kasbah 4* (sau similar 4*).
  • 12
    07.01.2023

    Marrakech – Zurich

    • Transport Autocar, avion
    • Mese Mic dejun
    Mic dejun. În prima parte a zilei vom avea timp liber la dispoziție pentru vizite individuale și ultimele cumpărături. Transfer la aeroport pentru plecarea spre Zurich cu compania Swiss Air, zbor LX 8108 (17:25 / 22:25).
  • 13
    08.01.2023

    Zurich – Bucureşti

    • Transport Avion
    Plecare spre Bucureşti cu zborul LX 1888 (06:40 / 10:00).


Informatii tarif

1590 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 250 EURO

tarif valabil pt. un grup minim de 25 turişti


  • transport
    Avion
    Autocar
    Vehicule 4X4
  • cazare
    3 nopţi Marrakech
    1 noapte Oarzazate
    1 noapte Erfoud
    2 nopţi Fes
    2 nopți Casablanca
  • mese
    Mic dejun: 11
    Dejun: 1
    Cină: 8
  • ghizi
    Însotiţor DAL Travel
    Ghizi locali
  • marime grup
    25

Servicii

Tariful include

- transport intercontinental cu avionul pe rutele: Bucureşti – Frankfurt – Marrakech și Marrakech – Zurich – Bucureşti cu companiile Lufthansa și Swiss Air
- taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile continentale (pot suferi modificări)
- transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
- 11 nopţi cazare în hoteluri de 5* şi 4*
- mesele menţionate în program: 9 mic dejunuri, 1 dejun şi 8 cine
- cină festivă de Revelion (fără băuturi incluse) la restaurantul hotelului de 5* din Fes
- transferurile, tururile, excursiile menţionate în program
- ghid local pentru toată perioada excursiei
- vizitele şi intrările la obiectivele menţionate în program
- biletele de intrare la obiectivele turistice menţionate în program (mai puțin Moscheea Hassan II)
- excursie cu autovehicule 4x4 în Deșertul Sahara
- conducător român de grup
- asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism

NOTĂ: Taxele de aeroport incluse în tarif sunt cele valabile la data lansării programului. În situația majorării de către compania aeriană a acestor taxe până la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile înainte de plecare), agenția își rezervă dreptul de a modifica tariful excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.


Tariful nu include

- alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi etc.
- băuturile în cadrul dejunurilor sau cinelor (alcoolice sau non-alcoolice)
- bacşişuri: 45 euro/pers. pentru ghizi şi şoferi, mai puţin pentru bagajişti (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire); bacşişurile nu se referă şi la excursiile opţionale
- excursiile opţionale se pot realiza cu un număr minim de 20 participanți și se vor achita la agenție; în funcţie de timpul disponibil, la faţa locului, se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerul local:
• cină cu spectacol tradiţional marocan la Restaurantul „Chez Ali” din Marrakech: aprox. 50 euro/pers. (se achită din țară)
• intrare în Moscheea Hassan al II-lea: aprox. 13 euro/pers. (se achită la fața locului)
• excursie de 1 zi la Essaouira cu ghid local și însoțitor de grup: aprox. 55 euro/pers. (se achită din țară)
• excursie de 1 zi în Valea Ourika cu ghid local și însoțitor de grup și vizitarea Grădinilor Majorelle: aprox. 50 euro/pers. (se achită din țară)
• cină cu spectacol în Marrakech „a Diffa Fantasia” (fără băuturi incluse ): aprox. 65 euro/pers. (se achită din țară)

IMPORTANT! Recomandăm încheierea unei Asigurari MEDICALE și STORNO de călătorie. Astfel se poate acoperi riscul de pierderi financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate. Acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei, INCLUSIV riscurile din categoria evenimentelor asigurate Covid-19. Dacă aveți nevoie de asistență pentru a vă alege asigurarea de călătorie potrivită, echipa noastră de consultanți vă stă la dispoziție.


Acte necesare

- paşaport valabil minim 6 luni de la data încheierii călătoriei


Condiții de înscriere

- înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 50% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
- diferenţa de 50 % se achită cu min. 30 de zile înainte de data plecării
- turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
- în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti

NOTĂ:
Având în vedere epidemia SARS-COV 2 este posibil ca unele reglementări de călătorie să se modifice până la data plecării sau după începerea călătoriei, independent de voința agenției DAL TRAVEL (cum ar fi: controlul stării de sănătate, obligativitatea de autoizolare după întoarcerea în România, măsuri suplimentare de igienă și formalități vamale). Agenția DAL TRAVEL nu poate fi făcută răspunzătoare, aplicându-se termenii și condițiile contractuale standard.


Observații

- conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
- agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
- agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
- prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
- conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
- cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
- clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
- distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
- dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
- agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
- agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
- în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
- aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor
- agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
- conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
- excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia DAL TRAVEL; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
- agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
- în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
- agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
- copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate
- copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
- vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
- pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
- c/v excursiei poate fi achitată şi în lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăți
- prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »


Oferte similare

Circuit cu insotitor

1270 EURO + 2240 USD

12.02.2023 - 23.02.2023

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

580 EURO + 1990 USD

23.02.2023 - 07.03.2023

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

1490 EURO

02.03.2023 - 13.03.2023

VEZI OFERTA