
Italia, o tara pe care o poti vedea de o mie de ori si niciodata indeajuns. O tara muzeu, leagan al civilizatiei si al culturii europene, care a stiut mai bine ca oricare alta sa pastreze intacte creatiile unui popor talentat si mare iubitor de frumos, ce s-a contopit cu marea, cu muntii, cu campia si cu natura inconjuratoare, intr-o simbioza perfecta, innobilindu-le permanent cu harul sau divin.

Program circuit pe zile
Perioada: 06 – 14.10.2012
ZIUA 1 / 06.10.2012: BUCURESTI – ROMA
Intalnire cu conducatorul de grup la aeroportul Henri Coanda, la ora 05:00 (in fata ghiseului de imbarcare al companiei Alitalia).Plecare spre Roma cu zborul Alitalia, AZ 503 (06:25 / 07:35). Sosire la Roma, Cetatea Eterna, Orasul celor Sapte Coline, unde ne vom intalni cu ghidul local pentru a porni intr-un tur clasic de 3 ore cu autocarul, pentru a descoperi orasul impanzit de monumente istorice lasate de trecerea vremii. Vom avea ocazia sa vedem: Basilica San Pietro in Vincoli (si interior), unde se gasesc lanturile in care a fost incatusat Sf. Petru la Roma si celebra statuie Moise a lui Michelangelo, Colosseumul (exterior), Forumul Traian cu binecunoscuta Columna, Piata Venetia cu balconul lui Musolini si cu Altare de la Patria, unde arde flacara vesnica a eroului necunoscut si Capitoliul. Seara, plimbare pietonala cu insotitorul grupului, pentru a va bucura de farmecul nocturn al celebrelor piete cu fantani: Piata di Spagna, Piata Navona si Fontana di Trevi. Cina si cazare la Roma.
ZIUA 2 / 07.10.2012: ROMA
Mic dejun. Vizita cu autocar si ghid local la Muzeele Vaticanului, un complex muzeal ale carui baze au fost puse de Papa Iulius al II-lea in anul 1503 si a carui piesa de rezistenta este faimoasa Capela Sixtina, cu inegalabilul tavan pictat de Michelangelo. Vizita continua cu Piata si Basilica San Pietro, parte a Cetatii Vaticanului, care este cel mai mare lacas sacru al crestinatatii. Dupa amiaza, vizita fara autocar si ghid local, impreuna insa cu insotitorul grupului, la celelalte doua biserici cardinale ale Romei, Santa Maria Maggiore si San Giovani in Laterano. Cina si cazare.
ZIUA 3 / 08.10.2012: ROMA – POMPEI – NAPOLI – ROMA
Mic dejun. Excursie de o zi cu autocarul la Pompei si Napoli. Vom vizita intai celebrul sit arheologic de la Pompei, dovada peste vremuri a ceea ce a fost un important centru urban din perioada de inflorire a Imperiului Roman, care in urma eruptiei vulcanului Vezuviu, din anul 79 e.n., a fost total distrus. Datorita faptului ca atunci a fost acoperit cu un strat gros de cenusa vulcanica, o data cu sapaturile incepute in anul 1748 s-a reusit sa se scoata la iveala o imensa cantitate de informatii despre viata cotidiana a acelor vremuri si locuri. Se pleaca apoi spre Napoli, orasul cantonetelor, oras fermecator asezat in umbra Muntelui Vezuviu, fosta colonie greaca cu numele de Neapoli, este in prezent al treilea cel mai populat oras din Italia si cel mai mare oras din sudul tarii. Vom face un tur panoramic in zona istorica, care include: Maschio Angioino, Palatul Regal, construit la inceputul secolului al XVIII-lea (exterior), Galeriile Umberto I si apoi se urca cu autocarul pe colina Vomero, pentru a admira o minunata panorama a orasului si a intregului golf Napoli. Intoarcere cu autocarul la Roma. Cina si cazare.
ZIUA 4 / 09.10.2012: ROMA – ASSISI – SAN MARINO – RIMINI
Mic dejun. Plecare cu autocarul la Assisi, un minunat oras medieval, pentru a vizita complexul religios dedicat Sfantului Francisc, intemeietorul ordinului calugarilor franciscani, compus din 3 biserici suprapuse, prima datand din sec. al XIII-lea, unde se pot admira minunate fresce de Giotto si Cimabue. In continuarea zilei ne vom deplasa spre San Marino, unul dintre cele mai mici state din lume, cu o pozitie naturala de exceptie si o arhitectura medievala foarte bine conservata, dar si cu numeroase tentatii de a face cumparaturi, datorita preturilor lipsite de TVA. Plecare spre Rimini, o foarte animata statiune de pe coasta Marii Adriatice. Cina si cazare.
ZIUA 5 / 10.10.2012: RIMINI – RAVENA – PADOVA – LIDO DI JESOLO
Mic dejun. Plecare spre Ravena, pentru tur de oras cu ghid local. Ravena a fost in sec. al V-lea si al VI-lea unul dintre marile centre ale Occidentului si capitala a Imperiului Roman de Apus (sec. al V-lea). Se viziteaza mormantul lui Dante, biserica San Vitale, care dateaza din anul 547, cu celebrele mozaicuri bizantine, Mausoleul Gala Placidia, cladit in anul 430. Se pleca apoi spre Padova, un oras de un farmec aparte, datorita numeroaselor strazi acoperite, unde admiram mai intai Piata Centrala (Prato della Valle), cea mai mare piata din Italia, marginita de 78 de statui ale unor personaje ilustre, care a vrut sa fie in anul inaugurarii, respectiv in anul 1785, cea mai mare din Europa, cu o suprafata de 90.000 mp. Continuam cu Basilica Sfantului Anton, cunoscuta sub numele de “Il Santo”, a doua ca marime din Italia, unul dintre locurile cele mai vizitate de pelerinii din intreaga lume, a carei constructie a inceput in sec. al XIII-lea, dupa planurile lui Nicolo Pisano. Alaturi se afla o importanta manastire, cu o frumoasa curte interioara si magazine specializate, unde se vand obiecte de cult dedicate Sfantului Anton. Deplasare spre statiunea Lido di Jesolo pentru cina si cazare.
ZIUA 6 / 11.10.2012: VENETIA – MONTECATINI
Mic dejun. Transfer cu autocarul la parcarea debarcaderului, de unde se face traversarea lagunei cu vaporasul la Venetia, oras considerat pe buna dreptate unul dintre cele mai frumoase din lume, cu ale sale „strazi“ curgatoare.Venetia a fost timp de 800 de ani cea mai mare putere navala a lumii si pastreaza si astazi intacte splendorile arhitectonice ale acelei perioade: Piata San Marco, Palatul Dogilor, Basilica San Marco, Campanila din Piata San Marco, etc. Vizita de 2 ore cu ghid local la Palatul Dogilor, Piata si Basilica San Marco. Timp liber pentru a ne bucura de lumea mirifica a stradutelor incarcate de istorie si mister, ce serpuiesc de-alungul zecilor de canale, de o plimbare cu gondola, ori pentru a face cumparaturi, din care nu trebuie sa lipseasca delicatele figurine si podoabe, confectionate de renumitii mesteri sticlari de pe insula Murano. Dupa amiaza, intoarcere cu vaporasul la debarcaderul de la parcare, pentru plecare cu autocarul la Montecatini, o cocheta statiune de odihna situata la 40 km de Florenta. Cina si cazare.
ZIUA 7 / 12.10.2012: MONTECATINI – FLORENTA – MONTECATINI
Mic dejun. Transfer cu autocarul la Florenta, capitala regiunii Toscana, asezata pe raul Arno, considerata a fi locul de origine al Renasterii italiene si locul de bastina sau de creatie a numeroase personalitati ale civilizatiei italiene: Dante, Donatello, Bocaccio, Leonardo da Vinci, Boticelli, Machiavelli, Brunelleschi, Michelangelo, Galileo Galilei, etc., personalitati ale caror marturii materiale si spirituale se intalnesc la tot pasul. Tur de 3 ore cu ghid local care include: Domul, Baptisteriul cu celebra “Poarta a Paradisului”, Basilica Santa Maria dei Fiori, Galeriile Uffizi. Vizita continua dupa amiaza cu conducatorul de grup la Basilica Santa Croce, Ponte Vecchio, Capela Medici cu sculpturile de Michelangelo, Piata de la Signioria un adevarat muzeu in aer liber si inainte de plecare, se merge cu autocarul pe colina Michelangelo, pentru a admira o frumoasa panorama asupra orasului. Cina si cazare la Montecatini.
ZIUA 8 / 13.10.2012: MONTECATINI – BOLOGNA – MONTECATINI
Mic dejun. Plecare cu autocarul la Bologna, una dintre cetatile medievale cele mai bine conservate din nordul Italiei, capitala provinciei Emilia Romagna. Bologna este denumit si orasul rosu pentru culoarea acoperisurilor si fatadelor cladirilor sale, cunoscut mai ales pentru viata culturala si universitara (aici se afla cea mai veche universitate din Europa, infiintata in anul 1088), dar si pentru gastronomia locala (celebrele paste bologneze). Turul de oras include cele Doua Turnuri Asinelli (Due Torri), dintre care cel mai inalt are 98 de metri, Piazza Maggiore, Via Zamboni cu frumoasele sale cladiri, palatul regelui Enzo, biserica S. Giacomo Maggiore, etc. Pe drumul de intoarcere spre Montecatini, oprire la un important centru comercial pentru cumparaturi. Cina si cazare.
ZIUA 9 / 14.10.2012: MONTECATINI – PISA – SIENA – ROMA – BUCURESTI
Mic dejun. Plecare cu autocarul la Pisa pentru a vizita faimosul complex arhitectonic denumit “Campo Dei Miracoli” (exterior), din care face parte Domul, Baptisteriul si faimosul Turn Inclinat cunoscut in intreaga lume sub denumirea de Turnul din Pisa. Ne deplasam apoi spre Siena, un superb oras medieval, foarte bine conservat, unde se viziteaza mai intai Piata del Campo, locul de desfasurare a celebrelor Palio (Steguletul), intreceri ecvestre intre cele 17 cartiere ale orasului, denumite Contrade, care se perpetueaza fara incetare din evul mediu si care atrag si astazi, de doua ori pe an, la 2 iulie si la 16 august, turistii din intreaga lume. Vizitam apoi Domul, o bijuterie arhitectonica din sec. al XIII-lea, proiectata de Nicolo Pisano, impodobita cu marmura multicolora la exterior si cu o pardoseala unica, de intarsii, armonios imbinate, sub forma a 59 de tablouri din marmura alba, sculptata. Plecare spre aeroportul din Roma pentru zborul spre Bucuresti cu zborul Alitalia, AZ 502 (21:30 / 00:35).




























