.
Circuit Iran - DAL Travel




Oferta personalizata
In caz ca in ofertele noastre nu ai gasit ceva pe placul tau spune-ne ce vrei si te vom ajuta cu siguranta.
Destinatia
Perioada
Telefon
Email
Nume








Newsletter
Aboneaza-te la newsletter pentru cele mai bune oferte turistice!
  


Circuit Iran

COD oferta:  1792

Circuit Iran
1790
EUR

 

Ocazie unica de intoarcere in timp printr-un singur cuvant: PERSIA, cu istoria sa de peste 4000 de ani, una dintre cele mai vechi si bogate culturi din lume, cu legendele si povestile Seherezadei care ne-au incantat copilaria, cu oameni ospitalieri, orase pline de istorie, unele aflate pe celebrul “drum al matasii”, cu monumente si vestigii care va vor transpune in trecut, imaginandu-va puternicele regate ale mezilor si persilor, pe Alexandru cel Mare, puternicele triburi arabe sau hoardele mongole ale lui Gingis Han sau Timur Lenk. Este tara uneia dintre cele mai vechi si bogate culturi din lume, unde a profetit Zoroastru, unde au creat Omar Khayam si Havez, Avicenna si Musaai-Khwarizmi.

Plecari/Perioada: 29.09 – 13.10.2012

Program circuit pe zile

Perioada: 29.09 – 13.10.2012

 

ZIUA 1 / 29.09.2012: BUCURESTI – TEHERAN

Intalnire cu conducatorul de grup la aeroportul Henri Coanda, la ora 20:00. Plecare spre Istanbul cu Turkish Airlines, TK 1046 (21:50 / 23:15).

ZIUA 2 / 30.09.2012: TEHERAN

Plecare spre Teheran cu zborul TK 878 (01:10 / 05:40). Intalnire cu reprezentantul local, care va insoti grupul pentru transfer la hotel. Cazare la Hotel Enghelab 4* (sau similar) in Teheran. Mic dejun. Ziua va debuta cu vizite la: Muzeul National al Bijuteriilor – cu cea mai bogata colectie de bijuterii din lume, Muzeul de Arheologie, Palatul Golestan si Mausoleul Khomeini. Cina si cazare la Teheran.

ZIUA 3 / 01.10.2012: TEHERAN – HAMEDAN

Mic dejun. Plecare spre Hamedan, una din cele mai vechi asezari urbane locuite continuu, un centru de civilizatie si capitala mai multor dinastii care au condus Iranul de-a lungul mileniilor; se viziteaza mormantul reginei Ester (sotia lui Xerxes) si a lui Mordechai; Ganjnameh – inscriptie datand din perioada lui Darius si a lui Xerxes, Domul Alaviyan. Cina si cazare in Hamedanla Hotel Buali 4* (sau similar).

ZIUA 4 / 02.10.2012: HAMEDAN – KANGAVAR – KERMANSHAH

Mic dejun. Se viziteaza Mausoleul marelui filozof Avicena, cel care a scris peste 450 de lucrari, majoritatea in domeniul filozofiei si a medicinei; Mausoleul lui Baba Taher, unul din cei mai respectati poeti ai literaturii persane. Vizita continua la Kangavar, cu Templul Anahita si Bisotun (trecut din anul 2006 in patrimoniu UNESCO) unde se afla un basorelief realizat la comanda lui Darius I odata cu urcarea sa pe tronul persan in anul 521 I.H; in josul acestui basorelief se afla o inscriptie cuneiforma, scrisa in 3 limbi ce relateaza lupta dusa de Darius I cu guvernatorii care au vrut sa ia o parte din imperiul creat de Cyrus (din anul 2006 este trecut in patrimoniul UNESCO). Cina si cazare la Kermanshahla Hotel Azadegan 4* (sau similar).

ZIUA 5 / 03.10.2012: KERMANSHAH – DEZFUL

Mic dejun. Astazi se viziteaza Tagh e Bostan, momument renumit, sculptat in piatra, din perioada Sassanizilor cu basoreliefuri si inscriptii din perioada regilor sassanizi; regele Khosran II este infatisat aici calare pe cal sau in armura de lupta. Vizita continua la Tekieh Moaven Ol Molk – monument istoric datand din anul 1894; vizita la bazar unde se pot admira si cumpara produsele locale. Plecare spre Dezful. Cina si cazare la Dezful la Hotel Grand Tourist Inn 4* (sau similar).

ZIUA 6 / 04.10.2012: DEZFUL – SUSA – AHWAZ 

Mic dejun. Drumul continua spre Susacare este conform legendei, locul nasterii Esterei. Vizita la Chogha Zanbil – unde se afla cel mare zigurat, cel mai vechi monument de mari dimensiuni cunoscut in Iran, la fel de impozant ca si piramidele din Egipt. A fost ridicat de Untash – gal, rege al Elamului, in jurul anului 1250 I.H – monument trecut in patrimoniul UNESCO. Se mai viziteaza Mormantul Proorocului Daniil si ruinele orasului elamit Haft Tapeh (“Sapte Dealuri”). Se pleaca apoi spre Ahwaz. Cina si cazare la Ahwazla Hotel Oxin 4* (sau similar).

ZIUA 7 / 05.10.2012: AHWAZ – BISHAPUR – SHIRAZ

Mic dejun. Plecare la Shiraz – capitala a provinciei Fars (de unde provine si numele limbii persane farsi persana), fosta capitala a Persiei. Shiraz  este orasul monumentelor istorice, al poetilor si filozofilor, al razboinicilor si regilor, al livezilor, portocalilor, trandafirilor, narciselor si al pomilor in floare. Pe drum se viziteaza orasul Bishapur, fondat de regele sassariz Shapur I in anul 266. Cina si cazare la Shirazla Hotel Park 4* (sau similar).

ZIUA 8 / 06.10.2012: SHIRAZ

Mic dejun. Zi dedicata Shirazului; se vor vizita Moscheea Nasir Ol Molk – construita intre anii 1876 si 1888 de dinastia Qajarilor; Mormantul poetului Hafez, cel mai mare maestru al poeziei lirice persane si colosul literar al sec XIV, Moscheea Vakil (moscheea Regentului), terminata in anul 1773, unul din cele mai valoroase monumente din perioada Zandieh, Gradina Naranjestan, Altarul Sfant Ali Ibn-e- Hamzeh. Cina si cazare la Shiraz.

ZIUA 9 / 07.10.2012: SHIRAZ – PERSEPOLIS – PASARGAD – YAZD

Mic dejun. Excursie la Persepolis (Capitala Persiei, in greaca) – centrul marelui imperiu persan, capitala oficiala a Ahemenizilor si piesa de rezistenta a artei ahemenizilor. Aceasta se remarca prin palatele construite pe rand sau adaugirile facute de Xerxes I, Artaxerxes, Xerxes II, Darius II, Cyrys II, Artaxerxes II si III, Darius III, intregul proces durand cam 150 de ani. Persepolis este “piesa de rezistenta” a excursiei fiind cel mai renumit obiectiv turistic din IRAN, trecut in patrimoniul UNESCO. Dejun. Excursia continua la Pasargad – prima capitala a triburilor iraniene si a Imperiului Ahemenid. Cazare la Yazdla Hotel Dad International 4* (sau similar).

ZIUA 10 / 08.10.2012: YAZD

Mic dejun. Turul orasului Yazd, (oras intrat si el in patrimoniul UNESCO) care este situat in desert;aici exista o minoritate care pastreaza cultul lui ZOROASTRU.Arhitectura orasului este unica, prin multimea de gratioase badgir (turnuri captatoare de vant ce se intalnesc in Iranul central si sudic, asigurand ventilatia caselor) cu Templul Zoroastru Ateshkade (Religia lui Zoroastru pune mare accent pe maretia focului; intr-un templu zoroastrian arde permanent o flacara sacra) si Turnul Tacerii. Cina si cazare la Yazd.

ZIUA 11 / 09.10.2012: YAZD – ESFAHAN

Mic dejun. Plecare spre Esfahan – oras desemnat capitala sub domnia lui Shah Abbas I, inzestrat cu atatea noi moschei, palate, poduri, strazi largi si parcuri, incat si calatorii europeni scriau in termeni elogiosi despre frumusetile lui. Se viziteaza Moscheea Jame (“vineri” in limba araba) si Biserica Vank, construita de imigrantii armeni in sec. al XVII-lea. Cina si cazare la Esfahanla Hotel Ali Qapu 4* (sau similar).

ZIUA 12 / 10.10.2012: ESFAHAN

Mic dejun. Tur de o zi in Esfahan, incluzand Piata Naghsh-e-Jahan (sau Imam Square), una dintre cele mai mari din lume, un exemplu de arhitectura iraniana si islamica. Aceasta piata care face parte din patrimoniul mondial UNESCO, este inconjurata de constructii din era Safavid. Se viziteaza Moscheea Sheikh Lotf Allaf, Palatul Ali Qapu (Palatul Regal), Moscheea Imam, Palatul Chehel Sotun sau “Palatul celor 50 de coloane” si bazarul. Cina si cazare la Esfahan.

ZIUA 13 / 11.10.2012: ESFAHAN – KASHAN – TEHERAN

Mic dejun. Plecare spre Kashan– oras renumit pentru covoarele sale si bine cunoscut datorita matasii si placajului ceramic glazurat, numit kashi dupa locul de origine. Kashanul, orasul-oaza, este interesant si datorita conexiunii lui cu sahul Abbas I - era orasul sau preferat, drept pentru care l-a infrumusetat si a cerut sa fie inmormantat acolo. Se viziteaza Gradinile Fin si Casa Borujerdis, construita in anul 1857 de un bogat negustor pentru sotia sa care provenea dintr-o familie de vaza. Plecare spre Teheran pentru cina si cazare la Hotel Enghelab 4* (sau similar).

ZIUA 15 / 12.10.2012: TEHERAN

Mic dejun. Dimineata vizita la Palatul Saad Abad, construit de dinastia Pahlavilor si la Complexul Niavaran, ce consta in cateva cladiri si un muzeu – Palatul Niavaran a fost resedinta ultimului sah Mohammad  Reza Pahlavi si al familiei regale pana la Revolutia Iraniana. Timp liber pentru odihna sau cumparaturi. Cina si cazare.

ZIUA 16 / 13.10.2012: TEHERAN – BUCURESTI

Transfer la aeroport pentru zbor spre Istanbul cu TK 875 (03:35 / 05:35) si mai departe spre Bucuresti cu TK 1043 (07:50 / 09:15).


Agentia nu este responsabila pentru eventualele neconcordante care pot aparea intre informatiile din site si informatiile primite in agentie.
Intotdeauna vor avea prioritate informatiile primite in agentie.